KorAP: Find »[drukola/base=ținut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...164 165 166 ...508 >

12,690 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

o societate industrială. Și totuși, în această experiență a spațiului profan continuă să intervină valori care amintesc mai mult sau mai puțin de lipsa de omogenitate care caracterizează experiența religioasă a spațiului. Mai există locuri privilegiate, calitativ deosebite de celelalte: ținutul natal, locul primei iubiri, o stradă ori un colț din primul oraș străin văzut în tinerețe. Toate aceste locuri păstrează, chiar pentru omul cel mai nereligios, o calitate excepțională, "unică", pentru că reprezintă "locuri sfinte" ale Universului său privat, ca și cum această

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
act primordial, și anume transformarea Haosului în Cosmos prin actul divin al Creației. Muncind pământul sterp, nu făceau decât să repete actul zeilor care organizaseră Haosul dîndu-i o structură, forme și norme.2 Fie că este vorba de defrișarea unui ținut sălbatic, de cucerirea și de ocuparea unui teritoriu locuit de "alte" ființe omenești, luarea în stăpânire rituală trebuie oricum să repete cosmogonia. Din perspectiva societăților arhaice, tot ce nu este "lumea noastră" nu este încă o "lume". Nu te "înstăpînești

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în stăpânire rituală trebuie oricum să repete cosmogonia. Din perspectiva societăților arhaice, tot ce nu este "lumea noastră" nu este încă o "lume". Nu te "înstăpînești" peste un teritoriu decât creîndu-l din nou, altfel spus consacrîndu-l. Acest comportament religios față de ținuturile necunoscute s-a prelungit, chiar în Occident, până spre începutul timpurilor moderne. Conchistadorii spanioli și portughezi luau în stăpânire, în numele lui Cristos, teritorii pe care le descoperiseră și le cuceriseră. Înălțarea Crucii consacra ținutul și însemna într-un fel o

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
spus consacrîndu-l. Acest comportament religios față de ținuturile necunoscute s-a prelungit, chiar în Occident, până spre începutul timpurilor moderne. Conchistadorii spanioli și portughezi luau în stăpânire, în numele lui Cristos, teritorii pe care le descoperiseră și le cuceriseră. Înălțarea Crucii consacra ținutul și însemna într-un fel o "nouă naștere": prin Cristos, "cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi" (II, Corinteni, 5, 17). Țara abia descoperită era "înnoită", "recreată" prin Cruce. Consacrarea unui loc: repetarea Cosmogoniei Cosmicizarea teritoriilor necunoscute

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Pământului, în Palestina".6 Fiind un Axis mundi care leagă Cerul de Pământ, Muntele sacru atinge într-un fel Cerul și reprezintă punctul cel mai înalt al Lumii; teritoriul care-l înconjoară și care alcătuiește "lumea noastră" este deci considerat ținutul cel mai înalt. Este ceea ce se spune în tradiția israelită: fiind ținutul cel mai înalt, Palestina nu a fost acoperită de apele Potopului.7 După tradiția islamică, locul cel mai înalt de pe Pământ este Ka'ba, pentru că "Steaua Polară arată că

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Pământ, Muntele sacru atinge într-un fel Cerul și reprezintă punctul cel mai înalt al Lumii; teritoriul care-l înconjoară și care alcătuiește "lumea noastră" este deci considerat ținutul cel mai înalt. Este ceea ce se spune în tradiția israelită: fiind ținutul cel mai înalt, Palestina nu a fost acoperită de apele Potopului.7 După tradiția islamică, locul cel mai înalt de pe Pământ este Ka'ba, pentru că "Steaua Polară arată că acesta se găsește în dreptul centrului Cerului"8. Creștinii socotesc că în vârful

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
adică să le permită oamenilor să muncească și să se odihnească, pentru ca apoi să poată din nou munci. "Mașina de locuit" poate fi schimbată tot atât de des ca și bicicleta, frigiderul, automobilul. De asemenea, omul poate pleca din orașul sau din ținutul în care s-a născut, fără alt inconvenient decât cel impus de adaptarea la altă climă. Nu ne propunem să scriem istoria desacralizării treptate a locuinței omenești. Acest proces face parte integrantă din uriașa transformare a Lumii, asumată de societățile

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
purta numele de "Poarta Raiului". În Săptămâna Mare, această poartă rămâne deschisă pe tot timpul slujbei; sensul acestui obicei este limpede explicat în Canonul pascal: Cristos s-a ridicat din mormânt și ne-a deschis porțile Raiului. Apusul este, dimpotrivă, ținutul întunericului și al durerii, al morții, al locuințelor veșnice ale morților, care așteaptă învierea trupurilor și Judecata de Apoi. Mijlocul clădirii este Pământul. După Kosmas Indikopleustes, Pământul este dreptunghiular și mărginit de patru ziduri, deasupra cărora se află o boltă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
înseamnă "născut din Pămînt". Se crede că pruncii "vin" din adâncurile Pământului, din peșteri, grote, prăpăstii, dar și din mlaștini, izvoare ori râuri. Credințe asemănătoare se mai păstrează încă în Europa, sub formă de legende, superstiții sau doar metafore. Fiecare ținut și aproape fiecare oraș ori sat are o stâncă sau un izvor care "aduc" copiii: Kinderbrunnen, Kinderteiche, Bubenquellen etc. Chiar la europenii din zilele noastre se mai păstrează sentimentul nelămurit al unei solidarități mistice cu Pământul natal. Este vorba de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
mistice cu Pământul natal. Este vorba de experiența religioasă a autohtoniei, care ne face să ne simțim localnici, iar acest sentiment de sorginte cosmică depășește cu mult solidaritatea familială și ancestrală. După moarte, dorința noastră este să fim îngropați în ținutul natal, spre a ne întoarce în Pămîntul-Mamă. "Tîrăște-te spre mama ta, Pămîntul!" se spune în Rig Veda (X, xviii, 10). Pe tine, care ești țărână, am să te pun în Pămînt", stă scris în Atharva Veda (XVIII, IV, 48). "Carnea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
început și ceea ce nu le este dat decât arareori făpturilor alese, eroi sau semizei. Miturile privitoare la căutarea nemuririi ori a tinereții veșnice vorbesc, așadar, despre un arbore cu fructe de aur sau cu frunze fermecate, care crește "într-un ținut îndepărtat" (în realitate, în lumea de dincolo) și care este păzit de monștri (grifoni, balauri, șerpi). Ca să poți culege fructele, trebuie să înfrunți monstrul-paznic și să-l ucizi: învingătorul trebuie să treacă printr-o încercare inițiatică de tip eroic

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
nu se putea întîmpla altfel. Pentru că liberalismul, - victorios în Portugalia după înfrîngerea lui Don Miguel - e lipsit de o concepție imperialistă și expansionistă, singura care poate face să dureze și să crească un imperiu colonial. O detestabilă administrație ruina lent ținuturile bogate ale Africii. Abolirea ordinelor religioase, în 1834, a făcut posibilă infiltrarea misionarilor protestanți și, prin ei, a influenței britanice care, cu timpul, se va dovedi fatală. De altfel, pentru portughezii din ultimul sfert de veac, coloniile nu prețuiau mare

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în copilăria lui petrecută într-una din cele mai frumoase regiuni lusitane. Santa Comba, în apropiere de Vimieiro, se află cam la 40 km la miazănoapte de Coimbra. Sunt locuințe modeste dar sănătoase, cu grădini și arbori roditori, căci întreg ținutul e mănos. Șoseaua trece printre livezi de măslini și holde, nu prea departe de casa lui Salazar. Pe aici, verdele puternic cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
atunci de cafenelele și redacțiile Capitalei. Portugalia e o țară de plugari și pescari - și glasul acestor plugari și pescari nu se auzise până atunci în orașe, în, piețe publice. Zeci de mii de Portughezi străbăteau oceanele, schimbând mărfuri, înflorind ținuturi noi, adunând bogății în colonii - dar glasul acestor oameni vrednici nu colaborase la alcătuirea "opiniei publice" portugheze. Pe acești oameni se sprijină Salazar și de la ei așteaptă dinamizarea și sporirea revoluției naționale. Dar, în același timp, știe că nu-și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Sunt sigur că nu și-a dat seama că ați venit. Ziua e pe sfârșite și nu e înțelept să lași animalele pe afară după apus. Le poate ataca vreun lup. — Lupi, spui? — întocmai. De-o vreme, s-a umplut ținutul de ei, din păcate. Dându-și seama că vorbele lui pot fi înțelese și altfel, omul se pierdu, tăcu pentru un moment și își mușcă buzele. în sfârșit, reluă el, nu e înțelept... și atât, asta-i tot. Scormonind cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bagajului pe care îl ducea cu sine, de altfel, te ducea cu gândul la o misiune asemănătoare. Cercetându-l pe sub sprâncene, Audbert își spunea că doar un motiv important l-ar fi putut face să se întoarcă acum în acele ținuturi, dar nu-și putea închipui ce ar fi putut dori de la el, altceva decât o cină caldă, un culcuș peste noapte și cel mult compania înghețată a nevestei sale; cu toate acestea, hunul îi spusese el însuși, ceva mai devreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bravo! Tocmai pentru asta am venit la tine: dacă e cineva care să ne ducă pe ascuns până acolo, acela ești tu. — E o călătorie foarte periculoasă: ca să ajungem la Genava trebuie să străbatem, pentru cel puțin o zi întreagă, ținutul alemanilor, care sunt în război cu voi. Din nou, Balamber îl opri cu un semn: — Depinde de tine să ne ferești de întâlniri neplăcute. De altfel, ei au altele la care să se gândească acum: aliații noștri gepizii îi toacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să rămână cât se poate de secretă, măcar până ar fi ajuns la destinație, astfel încât nu puteau să urmeze nici măcar pe porțiuni mici vechea cale romană - construită aproape în linie dreaptă - ce ducea la Augusta Rauricorum și, de acolo, la ținuturile burgunzilor. îi conduse, așadar, pe huni printr-o pădure foarte deasă - nici el nu cunoștea decât câteva cărări -, care părea să le dea războinicilor, obișnuiți cu spațiile largi, cu câmpiile întinse, un soi de neliniște ciudată. El se feri cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar aici e problema, continuă el. în realitate, nu pentru ei suntem chemați să ne luptăm, ci pentru noi înșine. într-adevăr, nu văd ce folos am putea trage dacă i-am lăsa pe huni să se facă stăpâni în ținuturile Galiilor. Doar îi cunoaștem prea bine, nu-i așa? E cu putință să fi uitat deja de ce sunt în stare? Dacă Atila îl învinge pe Etius, poporul nostru se va afla în mare, mare primejdie; iar asta și fiindcă... Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
uciderea lui Audbert. Se gândise că le-ar fi putut fi de folos în cazul în care, după fuga copiilor lui Waldomar, situația ar fi luat repede o întorsătură urâtă, obligându-i, pe el și pe tovarășii săi, să părăsească ținutul acela necunoscut; ori poate, mai simplu, amânarea venea din faptul că marcomanul acela amărât și necioplit începuse să-i fie simpatic? Oricum ar fi fost, acum se căia amarnic pentru hotărârea pe care o luase. După ce aruncă o privire prudentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Gualfard trebuia să ajungă iute la Genava ca să plângă soarta lui Waldomar și a fiilor săi și să se străduiască din răsputeri, în adunarea principilor, să susțină planurile lui Atila. Cât despre el și tovarășii săi, ei trebuiau să părăsească ținutul cât mai curând și să aducă la cunoștința lui Onegesius îndeplinirea misiunii. Până acum câteva zile, se gândea cu nerăbdare la întoarcere - Utrigúr îi promisese că îl va răsplăti cu generozitate pentru ducerea la îndeplinire a însărcinării pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de parcă ar fi vrut să-l mănânce de viu. — Pe el!... I-am văzut pe el și pe Balamber. Gundovek nu-l slăbi: — Cine e acest Balamber? — Un hun!... Trimis de Utrigúr Onegesius. M-a obligat să-l însoțesc prin ținuturile astea; spunea că era vorba de o solie de nuntă. Eu n-am vrut... I-am și spus că nu voiam... Dar el m-a amenințat că mă va ucide, că o să se răzbune pe familia mea, și atunci eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
am reușit să plec să iau puțină apă numai fiindcă adormise. Mi-e teamă că o să trebuiască s-o port mereu după mine. — Sunt sigur că în curând totul se va sfârși și o să fii liberă să te întorci în ținutul tău. Poate o să mai găsești pe cineva acolo. Ștergându-și palmele de rochie, îi aminti că nu mai știa nimic despre cei doi fii ai săi și îi spuse că spera ca un frate de-al ei să fi supraviețuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
străbătută până spre orizont de unduiri lungi, stârnite de vântul care, zi de zi, purta pe cer nori imenși, în continuă mișcare; și totuși, se simți cucerit de spectacolul acelui apus de deasupra câmpiei, ordonat cultivate, din regiunea meridională a ținutului Lugdunense. Dacă în urmă cu două luni munții Sapaudiei îl îngroziseră prin vigoarea lor, dacă pantele înverzite de conifere ale munților Jura și desișurile de pe Loira îl apăsau, trezind în el neîncrederea tipică pentru cel deprins cu orizonturile largi, câmpia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de sulițe legăturile cu bruma de lucruri pe care le aveau, unii dintre ei câte un coif sau câte o platoșă, luate de la dușmanii uciși, pe care voiau să le prezinte ca pe niște trofee când aveau să ajungă în ținuturile lor. Când vreunul din dezertorii aceia îl recunoștea, le dădea coate celorlalți, iar câte unii nu ezitau să-l salute, fără să arate rușinat în vreun fel. Chiar și la corturi —simple pânze, întinse pe prăjini înfipte în pământ - simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]