6,323 matches
-
nouă." Modul introducerii de noi "teritorii narative" prin schimbarea "domiciliului" este anunțat concret de poposirea Lenorei în palatul sanatoriu Walter, mai întîi ca pacientă; căsătoria și mutarea Elenei în casa Drăgănescu, alungarea de acasă a Mikăi-Lé și ca o consecuție absurdă a lui Doru Hallipa: "Lenora în sanatoriul ei! Mika-Lé prin dedalurile traiului ei. Elena Drăgănescu în locuința ei somptuoasă, dar prea nouă. Hallipa, cel care lucrase pămîntul și purtase cizme trainice de lut, acum cernut prin sita orașului, cutreiera cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
enormități pe un ton de badinaj, dorind parcă să insinueze că e conștient de neseriozitatea lor". Gaittany nu receptează sensul, se pătrunde de obstinată încredere, "închipuindu-și că un om ca el [Ioanide, n. n.] poate avea realmente astfel de repulsii, absurde pentru altul". Deși supralicitată ("Ioanide însă nu părea el însuși convins de rațiunile sale, încît căuta să le consolideze. Întrebă superfluu la ce oră era ceaiul..."), ironia satisface intelectual un singur partener al dialogului: pe Ioanide însuși. Pretextele sale, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Deși supralicitată ("Ioanide însă nu părea el însuși convins de rațiunile sale, încît căuta să le consolideze. Întrebă superfluu la ce oră era ceaiul..."), ironia satisface intelectual un singur partener al dialogului: pe Ioanide însuși. Pretextele sale, pe bună dreptate "absurde", ocrotesc dacă naratorul nu mistifică, la rîndu-i un motiv caduc, îmbrăcat în construcția fastuoasă a retoricii personajului: cravata potrivită unei astfel de împrejurări "i se rupsese în mînă". În relatarea ulterioară a victimei, motivațiile arhitectului culminează hilar cu aceea că
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu paginile descrierii negocierilor pentru întîlnirea cu askaniamatrimisul împăratului de la Pekin, mai precis asupra locului, care să nu știrbească din demnitatea nici unei părți. Strategii și reluări obsesive ale problemei scrisorii de împuternicire a solului Milescu aduc textul în pragul repetiției absurde, consistent comică, împingînd pe cititorul de azi la asociații involuntare cu proza unui Daniil Harms. Două personaje călătoresc, putem spune deja, împreună: solul (Milescu scrie despre el însuși la persoana a III-a) și askaniama (Ma La). Intrate în narațiune
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Să-ți dau înțelepciune?"; b. împărat: "Ți-aș da pământul în bucăți/ Să-i faci împărăție"; c. geniul militar: Îți dau catarg lângă catarg,/ Oștiri spre a străbate/ Pământu-n lung și marea-n larg". Moartea pentru Demiurg reprezintă un sacrificiu absurd. Drumul lui Hyperion spre Demiurg, spre marile esențe ale universului, este uluitor și poate fi înțeles ca o călătorie a geniului spre propria-i conștiință. În tabloul al patrulea planul universal-cosmic se îmbină cu cel uman-terestru, cu imagini paradisiace: "Căci
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dragoste și în gelozie și modalitatea de a înfățișa războiul fără nici un fel de eroism. Cunoscând și drama din viața lui conjugală și drama războiului, Ștefan Gheorghidiu a înțeles că dramele personale sunt ca și inexistente, lumea intră în convulsii absurde. Numai în fața morții protagonistul are momente de luciditate și dramele se consumă în infernul lui interior, înstrăinându-l de tot ce avusese până atunci. Partea a doua a romanului este un adevărat jurnal de front, rezultat în urma participării autorului la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nici în plan sentimental, nici în plan social, Ștefan Gheorghidiu trăiește drama omului singur, inflexibil moral, fără să accepte compromisuri. Eroul trăiește în lumea ideilor pure aspirând la dragostea absolută, obosit, iar mai apoi trăiește drama unui război tragic și absurd, cu fapte pe care le-a consemnat într-un jurnal de front. Camarazii lui simt și ei panica, lașitatea, frica și nu au sentimentul eroismului și al vitejiei. Experiența dramatică a războiului a împins în conul de umbră drama iubirii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
accederea spre cunoașterea absolută, nu unul imperfect: "trupul cerbos/ ramură fără frunze". În Elegia a zecea tonul este elegiac, metrica variabilă, imaginile poetice sunt expresive. A cincea elegie Textul din A cincea elegie a fost conceput sub forma unui proces absurd, unde "inculpatul" nu înțelege acuzațiile și sentințele, din cauza limbajului. El nu înțelege nimic din înțelesurile secrete ale realului. La tribunalul "frunzelor, umbrelor, merelor, păsărilor", "inculpatul" acuzat de "ignoranță", "plictiseală", "nemișcare" așteaptă sentința. În timpul procesului, acesta face eforturi să înțeleagă motivele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iar din altă perspectivă, procesul pare justificat. În universul poetic, lumea este reprezentată de "umbre", "mere", "frunze", "păsări"; lucrurile sunt personificate și "între ele" se stabilesc diferite relații. Elegia se bazează pe un limbaj conceptual, cu multe abstracțiuni, unele aparent absurde. Aceste abstracțiuni sunt gândite ca și cum ar fi fost reprezentări concrete. Eul liric nu poate înțelege universul multiplu, și nici universul nu-l poate recunoaște independent de el, de unde sentința. BIBLIOGRAFIE: Bârsilă, Mircea, Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu, Editura
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nu iese perfect în pat - pentru că scârțâie, pentru că miroase, pentru că partenerul nu este cum vrei -, atunci nu se mai produce un contact sexual perfect, frumos, așa cum îl închipuiai în mintea ta. De asemenea, inteligența are și o funcție de percepere a absurdului din care decurge o capacitate sporită de sesizare a ridicolului. Așa se face că persoana inteligentă riscă să puf nească în râs în pat sau să creadă că celălalt este ieftin, prostuț, lipsit de gust și așa mai departe, iar
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
mai fezabile fragmente din reveria lui este o metodă de a-l „salva“ dinăuntrul său. Oceanul de fantasme Dar înăuntrul minții unui om este un spațiu virtual în care încape foarte bine ceea ce nu există. O fantasmă este un scenariu absurd al împlinirii dorințelor; ea încearcă să se concretizeze în vis, în reverie sau pur și simplu în activitatea de zi cu zi, prin tendința de a face anumite lucruri aparent inexplicabile. Prin nonconformismul ei, viața sexuală a celor tineri pune
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
este numai bună de iubit... Cel puțin la început. În schizofrenie, inversi unea afectivă îi cere bolnavului să se atașeze puternic de o persoană străină, pe care o va atrage într-o dramă erotică teribilă, cu plânsete, nopți nedormite, gelozii absurde, scene publice, bizarerii pornind de la vestimentație și până la maniere. Totul pare o harababură; nu degeaba denumirea de schizofrenie se trage de la schizein (disociere) și frenos (spirit). Cealaltă mare psihoză de care se tem psihiatrii este boala afectivă bipolară. Ea se
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
precauție numai reformele care nu reformează, revizuirile care nu schimbă nimic. Cațavencu se consideră ultraprogresist. Deviza lui și a Soțietății enciclopedice-cooperative este ca România să fie bine și tot românul să prospere. Este evident că ambii oratori înoată în oceanul absurdului. Dar toate personajele piesei au un exacerbat instinct al parvenirii. Prefectul Tipătescu, deși este personajul cel mai lucid, e un tip imoral, întreținând o veche relație cu Zoe, femeie autoritară de care depind multe afaceri politice în orășel. Cu o
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și slugarnic, atunci când îi povestește lui Tipătescu scena arestării lui Cațavencu, zice: Curat violare de domiciliu, da’umflați-l! Sunt analizate aspectele mărginirii mintale, ticurile verbale disimulatoare de manevre și șiretlicuri, expresiile lipsite de conținut și sens, divagațiile incoerente și absurde, pleonasmele și confuziile, contradicțiile cele mai izbitoare ale gândirii logice, utilizate de Caragiale ca mijloc de satirizare a burghezo-moșierimii. Logica și cunoștințele confuze ale Conului Leonida, perorând plin de spaimă, soției, asupra revoluției, sunt exemplificate prin următorul citat: Unde mi-
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
minte desigur și exigența armonizării tradițiilor locale cu imperativele lumii din afară. Trăim un moment când acest raport se află în plină reevaluare și noi echilibre se caută din mers într-o lume bulversată de experiențe utopice și de voluntarisme absurde. Mai mult ca oricând, nevoia de ordine în gândire, de estimare corectă a realității, de organizare cumpănită a energiilor a devenit o urgență și ea nu poate primi răspunsuri acceptabile decât prin dialog și exercițiu democratic. Noi suntem poporul" nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nu la demisia imediată a guvernului. La București, gestul zecilor de mii de protestatari n-a dus decât la o campanie tenace de insinuări, calomnii, minciuni grosolane, puse la lucru de un aparat represiv care își cunoștea meseria. Cele mai absurde zvonuri au fost diseminate de tehnicienii manipulării, mai toată populația a fost prinsă, abil, în plasa pregătită anume în oficinele puterii. Dacă alegerile au dus la un rezultat scandalos pentru orice democrație, neverosimil pentru oricine cunoaște realitățile noastre și jenant
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
la rigoare. Mă întreb cum a fost posibil să se întâmple aceasta fără ca țara să-și simtă din nou pătată onoarea de oamenii fără-de-legi? Cum se poate primi un asemenea afront în tăcere? Unde am ajuns iarăși, la ce liman absurd, atât de repede? Marian Munteanu, infatigabilul militant din "zona liberă de comunism", nu e un tânăr oarecare, cum l-au prezentat cei interesați să îngâne puterea, ci președintele Ligii Studenților, omul care nu s-a abătut o clipă de la regula
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
decipientur. Mulțimea se vrea înșelată, să o înșelăm deci! Nu interesează spusa de ieri, dacă se impune alta, mai potrivită pentru exercițiul puterii. Conduita demagogică permite cele mai curioase răsturnări. Cuvintele își schimbă brusc înțelesul, confuzia se instalează, atotputernică, etichete absurde vin să prezinte realitățile altfel decât sunt. S-a vorbit, de exemplu, de "rebeliunea legionară", fără a se numi la modul serios un vinovat, fără a se indica dovezi, legionarii fiind, la acest nou solstițiu intempestiv, niște figuri încă mai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e Cântarea României. "Norodul trebuie să se ispășească și să se curețe de păcatele sale", căci "prin ispitele suferinței numai se curăță noroadele". Suferința, "divina necunoscută", după o expresie celebră, e un factor al istoriei. Suportabilă, cât timp nu pare absurdă, ea nutrește la limită explozii ce purifică, instituind noi echilibre, dacă nu cade în exces de voluntarism și vindictă. Epoca regenerării, la care ne-am referit îndeosebi, e plină de învățăminte din acest punct de vedere. "Pentru popoare, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
am numai un singur lucru: semenii. Dacă îmi lipsesc aceștia, atunci întregul univers nu mai are pentru mine nici un preț", spunea Maiorescu. Unde e pesimismul de care a fost uneori învinuit? L-a negat el însuși, deschis, ca o ipoteză absurdă. Nu putea fi pesimist cine vedea în umanism iubire de patrie, prietenie, luptă pentru ideal, cele mai înalte piscuri, estimându-și propria existență în raport cu totalitatea, cu "în-sinele-lumii". Lui Spinoza îi era îndatorat mai ales pentru gândul ce echivala fericirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și colectiv. Unitatea ființei noastre nu e de gândit fără istorie (P. Ricoeur), după cum nici justa comprehensiune a relației sale cu mediul ambiant. Și în ipoteza că sensul istoriei e negativ, cum înclină a crede unii filosofi, sensibilizați de ideea absurdului, trebuie să se admită că e necesară o cunoaștere-de-sine cât mai sistematică. Nu ajunge practica istoriei, oricât de riguroasă și inspirată, ci e nevoie a se stabili condițiile de elaborare, gradul de adevăr cuprins în fapte. Căci faptele înseși se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
zona marilor creatori de mituri poetice, obsedat de febră rece a închipuirii lui Edgar Allan Poe, de atmosfera metafizica a povestirilor lui Villiers de L'Isle Adam și de românul de aventură al lui Jack London. Lumea fantomelor halucinante, visul absurd și jocul subconștientului își fac loc în preocuparea să cu o stăruința ce vrea să creeze o nouă categorie de artă"5. Nuvelă Omul din vis are, într-adevăr, ca pretext un motiv poesc: degradarea prin viciu a unui (anti
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
pune "un mare umanist". Ferm, imperturbabil, se spune ca figură lui Sábato, prin prezența să prietenoasă de martor constant de integritate și cinste, este un "totem protector" pentru generații întregi de bărbați și femei de pe toate latitudinile, chiar dacă opera să, "absurdă metafizica a speranței", cum o numește el însuși, nu este o lectură facilă, ci este o provocare pentru capacitatea noastră de discernământ, care ne scutură violent, ne obligă să ne pronunțăm, este "că o vijelie care ne ia pe sus
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin venirea omului, într-o stupefacție din care încă nu și-au revenit, spune Cioran. Că și în cazul lui Nietzsche, dispariția omenirii este dorința să profundă. Înverșunarea să împotriva nașterii, "aceasta aberație a naturii", împotriva vieții, cu calvarul ei absurd (te ajută doar iluziile, dar el nu le poate avea), împotriva lumii că abator, este nenorocirea lui Cioran. Ideea această eră răspândită și la Grecii antici. Anterior lui Eschil și Euripide, care dezvoltau mitul marelui rău al predestinării la crimă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sau de moarte, ca și așa nimic nu se alege de tot ! Întreaga morală n-ar vrea să facă din această viață decât o sumă de ocazii pierdute."62 Nietzsche și Cioran au atitudini diferite față de problema morții și a absurdului existenței. Pentru Nietzsche, absurdul este spațiul libertății: moartea divinității ne lasă într-un spațiu liber, unde să ne manifestăm voința noastră liberă, ne face supraoameni, capabili să ne inventăm sensuri. Pentru Cioran, un astfel de eroism are la bază o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]