KorAP: Find »[drukola/base=amic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...164 165 166 ...235 >

5,855 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

într-un buncăr din câmpia Rinului, strivind la întâmplare degete în menghină. N-avea dreptate. Oi fi fost eu rasist, cum îi scotea el pe toți pe care îi tundea, dar cine se mai bucurase ca mine când, în liceu, amicul Ludovic, congolez chiulangiu și fotbalist de excepție, marcase pe „Zoia“ golul decisiv în partida cu băieții din parcul Ioanid? Îl pupasem pur și simplu pe gură, ca pe maică-mea! Tipului însă nu-i plăcuse, se știa vedetă (mereu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să încerc, mai ales pe pielea altora. Cineva trebuia să plătească. Planul suna bine, dar mai trebuia să și meargă. Nu eram convins că aleasa mârșăviilor mele viitoare și ipotetice urma să vină la întâlnire, așa că l-am trimis pe-amicul Paul la înaintare. Stătea potolit, lângă un brăduț, molfăind dintr-o vată de zahăr: marioneta perfectă. Probabil bombănea în gând, cum obișnuiam cu toții. Ar fi făcut orice-i spuneam, mimând obediența până la sacrificiu; avea o admirație încăpățânată față de mine: amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
berea asta nu se mai făcea după ’89 (eticheta arăta mortal, cu Ștefan cel Mare descălecând lângă un butoi), dar Andrei îmi aducea la două săptămâni o ladă, în amintirea vremurilor de-altădată: „Serie limitată, pentru export. O bagă niște amici la club, pe șestache, șefu’ habar n-are.“ Îi știam pe-amicii lui Andrei și mă cam feream de ei, nu păreau genul care să frecventeze bibliotecile: niște ucraineni spălăciți, lucrând diminețile cu două Moskvich-uri și-o camionetă între Bârlad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ștefan cel Mare descălecând lângă un butoi), dar Andrei îmi aducea la două săptămâni o ladă, în amintirea vremurilor de-altădată: „Serie limitată, pentru export. O bagă niște amici la club, pe șestache, șefu’ habar n-are.“ Îi știam pe-amicii lui Andrei și mă cam feream de ei, nu păreau genul care să frecventeze bibliotecile: niște ucraineni spălăciți, lucrând diminețile cu două Moskvich-uri și-o camionetă între Bârlad și Huși. Unii ziceau că sunt basarabeni, nu ucraineni; erau la fel de fioroși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cutiuță de intelectual din părinți intelectuali, grijuliu cu banii, draperiile și cărțile strămoșești. Mirosea plăcut, a praf și mobilă grea. Părinții vegetau și ei acolo, oameni buni, osificați, tasați printre ziare și pantofii aliniați la intrare, ca o familie fericită. Amicul Paul lucra liniștit la jurnal, cu degetele lui de cașcaval. Ba chiar îl trecea seara pe calculator, sub ochiul meu larg: o victimă imprudentă, studiată de torționarul ei zelos. Îi răscoleam paginile intime cu voluptatea calmă a bibliofilului, le parcurgeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
un mail. Mesajul era real, expeditorul nu. În timp ce Paul își deschidea poșta, virusul îi scana toate fișierele, trimițându-mi-le pe loc. Nimic nu rămânea ocolit; și cel mai obscur gând devenea transparent, cum trebuia să fie. În plus, dacă amicul avea proasta inspirație să plece de la masă, lăsându-și calculatorul deschis, virusul forma automat numărul lui și intra pe Internet, pompând informație și răspândindu-se și prin alte părți, Dumnezeu știe pe unde - nu-l întrebasem. Inițial, căutarea fusese programată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vreme după aia, m-am simțit vinovat. Trecusem peste toate principiile mele, făcusem exact inversul a ceea ce îmi propuneam, trâmbițând sus și tare în fața prietenilor că nu merită și nici nu-i etic să te îndrăgostești de studenții tăi. Acum, amicii mă luau peste picior, întrebându-mă cum e cu „deontologia profesională“? Era simplu: o încălcasem. Mai devreme sau mai târziu, toți ajungem în faza asta. „Nu răspunzi?“ Maria a apărut pe neașteptate din dormitor, doar în tricou. Îmi venea s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
zel; generos, în reportaje milenare l-aș reda, doar o voce să se-audă: „Să trăiești, Măria Ta!“ Și, dedesubt, o adresă ca o semnătură, pe care am recunoscut-o înainte s-o citesc: bidilov@globalmind.com Am închis fereastra. Amicul Bidileanu lucrase peste normă, producând două capodopere pe noapte, în loc de una? Sau Lepidopteros înregistrase o altă voce, care mima aptitudinile lirice ale vecinului meu cu mintea zglobie? N-am apucat să-mi răspund, pentru că a sunat telefonul. De data asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
propriul lobotomist. Hărțuită sexual și trepanată psihic, fetița mea se hotărâse-ntr-o bună zi să evadeze și, eliberându-se din laboratorul de inginerie genetică al sufrageriei, luase calea domiciliului părintesc. Abia acum, jubilau pițipoancele, Adina-și făcuse dreptate. „Ironic, amicul...“, a mârâit Mihnea. „N-ai fi zis, dacă te luai după caligrafie. Cine-i Adina?“ „O iubită de-a lui din Pitar Moș.“, am improvizat. „Una roșcată, cu gura și pantofii mari, de Robespiere.“ „Mai zi...“ „Ochi căprui, talie-ngustă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
corespondența, jurnalele, intimitatea: erau toate călduțe, fragede, nevinovate. Sărmanul nu bănuia nimic, probabil că la ora asta visa la frumoasele lui sau la o catedră la facultate. Mereu mă invidiase, nu știa cum să mă dubleze mai bine. Venea tare amicul Paul din urmă (într-un an, îi dăduseră și cursuri în plata cu ora la noi), dar nu suficient cât să mă egaleze. Cineva îi pusese o vorbă bună la șeful de catedră și povestea se terminase după un semestru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
după opt clase. Cartierul arăta la fel ca liceul: industrial, gri-cenușiu. Primarului de sector nu-i plăcuse culoarea, așa că vopsise trotuarele în albastru deschis. „Iubire mare...“, am constatat. „Expunere pe măsură. Stil amplu, dar incisiv, de mare campion. Un postmodern, amicul nostru.“ „Nu pot să-i sufăr. Ăștia au făcut praf literatura. Din cauza lor nu mai avem noi ce povesti...“ „Pasajul următor.“, am cerut. „Și lasă-l să curgă.“ „Tu o să fii un bărbat adevărat abia la patruzeci de ani...“ Vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mihnea. „Cel mai probabil, în 2008. Pe urmă tipul se vaită: că-i trist, că n-are coaie, că mai are de-așteptat paișpe ani și ceva să-i vină mintea la cap. 40 de ani minus 14 egal 26. Amicul Paul și-a scris pasajele la 26 de ani. Adică în 1994. De-aici începe povestea. Și se termină undeva «la-nceputul mileniului trei». Deși ar mai fi o variantă...“ „Care?“, m-am interesat. „Apocalipsa cerebrală... Cuvintele nu-s folosite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vârste, două seturi de-amintiri. Așa începe prăpădul și-n Biblie: cu pierderea memoriei. «Astfel, fiindcă ești căldicel - nici fierbinte, nici rece - și nu-ți aduci aminte, am să te vărs din gura Mea.» Potopul de foc. Apocalipsa, 3:16. Amicul tău ne pregătește ceva.“ „De când citești tu Biblia?!“, m-am mirat. „Ei, asta-i... De când am descoperit că între teologie și matematică există mai mult de-o legătură! Mai bine hai să ne concentrăm pe-avertismentul ăstuia...“ „Ești sigur?“, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Îl întâlneai în fiecare dimineață la geam, după perdea, urmărind același dreptunghi de tencuială gălbui din blocul vecin. După ce termina de privit, clămpănea spre baie, se scărpina în fund și se spăla pe dinți. Insul eram eu. Saboții făceau deliciul amicilor mei: râdeau de se prăpădeau când veneau în vizită, cine se mai încalță azi cu saboți, în loc de papuci?! Anii curgeau și nimic nu se întâmpla foarte clar, nici lumina nu mai părea aceeași. Mă simțeam sleit. Anotimpurile egale și precise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
zboară prin aerul înghețat. Rămâne burta eviscerată a monstrului. O sigilez. Deschid monitoarele TV. Imaginea se acordează pe frecvența morții. Metalul aprins, corpurile împroșcate. Doar eu, Adina și groaza plimbându-se-ntre ecran și pupila ei mărită. Asta-i pentru amicul tău care a spart serverul și mi-a intrat în mail. A doua aripă a Airbus-ului acționează ca o paletă. Lopețile ei lovesc ce-a mai rămas din Boeing. Ne răsucim. O turbină cu mii de zimți colorați. Cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
l-a apărat Mihnea. „Și savant. Stele, hyper-spațiu, avorturi. Mereu mi-am dorit să scriu despre moarte.“ „Ți-au luat-o alții înainte. Vezi că scrisoarea asta nici măcar nu-i semnată.“ „Și, culmea, n-are nici observațiile Securității, deși aici amicul tău chiar se leagă de ea! Suspect rău de tot...“ „Ți-am mai spus că nu e-amicul meu.“ „E, nu e - sună familiar. Ăsta a fost la vreo miuță cu noi pe Antipa?“ „Nu cred. Întreabă-l și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
au luat-o alții înainte. Vezi că scrisoarea asta nici măcar nu-i semnată.“ „Și, culmea, n-are nici observațiile Securității, deși aici amicul tău chiar se leagă de ea! Suspect rău de tot...“ „Ți-am mai spus că nu e-amicul meu.“ „E, nu e - sună familiar. Ăsta a fost la vreo miuță cu noi pe Antipa?“ „Nu cred. Întreabă-l și pe Cezar...“ Cezar tocmai apăruse, vesel, cu fața lui de păpușă optimistă. Avea amândoi bocancii. „Ga-gata. Să me-mergem.“ Ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
angajați ai Statului. Să tot lucrezi la Statul ăsta, futu-l în cur!“ „Asta-i tot ce-ai găsit?“, a insistat Maria, ignorând ultimele cuvinte. „Mai e ceva.“, a bombănit Mihnea, întorcându-se spre mine. „Îți mai amintești de scrisorile amicului Paul? Povestea cu Adina, cu documentele băgate-n dosarul tău de facultate?“ „Am stabilit noi că Paul e-autorul?“ Mihnea s-a uitat lung la mine, apoi a revenit: „Deci?“ „Și da, și nu.“, am recunoscut doar pe jumătate. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Tot n-am aflat ce legătură are povestea lui Paul cu noi.“ „Are cu tine. În toată țesătura asta de-ntâmplări, un singur lucru se repetă: Securitatea. Indiferent cu cine trata sau pe cine urmărea, ea căuta ceva prin viața amicului Paul sau a Domnului Virtual sau a oricui o fi fost. Ce vroia Securitatea? Ce-i trebuia atât de mult de la unul din voi?“ „Te contrazici.“, l-am blocat, „Dacă Paul colabora cu băieții, înseamnă că fie-o făcea benevol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îl prăjiseră rușii pe Dudaev: până să închidă clapeta, îl pulverizase o rachetă sol-aer-sol. Mi-am verificat ecranul. Iconul cu plicul clipea dezlănțuit. Am apăsat o tastă și-am citit mesajul prudent, sub masă, departe de privirile chinezului. „Ăsta-i amicul tău, bănuiesc.“, a mormăit Mihnea. „Da. Trebuie să plec. Și nu toți ne-am născut amici.“, l-am contrat. „Sunt doar afaceri.“ M-am ridicat de la masă, ascunzându-mi nemulțumirea. Am încercat să o sărut pe Maria, bineînțeles că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
verificat ecranul. Iconul cu plicul clipea dezlănțuit. Am apăsat o tastă și-am citit mesajul prudent, sub masă, departe de privirile chinezului. „Ăsta-i amicul tău, bănuiesc.“, a mormăit Mihnea. „Da. Trebuie să plec. Și nu toți ne-am născut amici.“, l-am contrat. „Sunt doar afaceri.“ M-am ridicat de la masă, ascunzându-mi nemulțumirea. Am încercat să o sărut pe Maria, bineînțeles că s-a ferit. Apoi am dat mâna cu Mihnea și i-am anunțat: „La două sunt înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care lucrează pe Rădăuți: Vilaia, Giugula și Frigescu. Nici noi nu suntem proști: cât și-a plictisit scriitorașul nostru audiența la Neptun, am umblat puțin la geografie. Mai nou, Prutul se varsă-n Marea Neagră, pe la Vama-Veche. Dar pun pariu că amicul nostru habar n-avea de-asta?“ Toată lumea știa de echipa lui Vilaia, nici poliția nu se mai atingea de ea. Ți se făcea frig doar când le-auzeai numele. „N-aș vrea să fiu în pielea avocățelului...“, s-a apropiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la faza asta?“ „Clar.“, l-am susținut. „A încurcat-o. Parcă văd titlurile de mâine: «Cel mai mare scriitor român în viață dispare într-un tragic accident de circulație!» Sau maritim.“ „La alegere.“, l-a mângâiat Mihnea pe cagulă. „Și-amicul nostru mai are și-alte lucruri pe care nu le-a aflat.“ „Care?“, m-am interesat eu, în locul lui. Mihnea a început să se plimbe în jurul scaunului, împrăștiind mici picături de apă. A vrut să spună ceva, apoi s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cum ziceți voi scriitorii? o acțiune virtuală, existentă într-un plan și inexistentă într-altul? și, dacă da, cine o controlează?“ Nici un răspuns. L-am încurajat pe Mihnea să continue. „Evident că se poate.“, și-a explicat singur. „Scriitorași ca amicul nostru, SF-iști și ciberneticieni, au inventat situații în care apar unul sau mai multe personaje cu dublă sau chiar triplă memorie.“ „Un fel de avatari cerebrali?“, am observat. „Cam așa ceva. Niște holograme vii, rulând programe mentale în mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651

minister pentru a primi scutiri de miliarde de lei. Surse avizate ne-au declarat ca ușa de la Finanțe i-ar fi fost deschisă cu ajutorul lui Valeriu Stoica (pe atunci seful de partid al ministrului Remeș). Același Remeș era un bun amic al lui Traian Băsescu, ministru al Transporturilor, atât în guvernarea Isărescu, dar și în cea a lui Stolojan, din perioada 1991-1992. Poate așa se explica de ce Liiceanu a devenit în prezent un susținător al lui Traian Băsescu și al miniștrilor

Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]