KorAP: Find »[drukola/base=atelier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...164 165 166 ...941 >

23,518 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

pe vremuri cu pisicile. Numai că suna mai bine. Am preferat însă să nu spun nimic. Alergam. Mi-a luat valiza, cu toate că nu era grea. În orice caz, am ajuns în piață cu câteva minute înaintea mulțimii. Benjamin era în atelier, la mașina de cusut, și asculta o emisiune muzicală. — Se transmite un cancan - a spus el. Înainte nu-mi plăcea și acum, uite, îmi place. Omul evoluează chiar și la vârsta mea. — Benjamin... - a încercat Adél. — Nu, nu, fii atentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
deja de două zile în fotoliu ca materie, nimic mai mult și, cu fiecare ceas, puțea tot mai tare, iar în timp ce se descompunea trupul lui avea tresăriri mărunte, de dincolo de dans. Dar probabil că mirosea la fel și prin alte ateliere, pentru că vizitatorii nici nu s-au sinchisit de el. Trăgeau cu urechea, au aprins lanterna, au curățat mașina de cusut de Adél și de Benjamin, apoi au dus-o cu un cărucior pe două roți nu prea departe, pentru că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
și de Benjamin, apoi au dus-o cu un cărucior pe două roți nu prea departe, pentru că s-au întors degrabă. Au îngrămădit o mulțime de stofe pe căruț, pentru că se pricepeau la împachetat. Încet-încet, nu au mai rămas în atelier decât Adél, Benjamin, paravanul și cu mine. Nu erau prea guralivi. Se înțelegeau din semne. Numai la ultima tură femeia a început să țipe cu vocea ei rece, intensă, când au luat paravanul. Bărbatul s-a răstit la ea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
asculte posturile străine bruiate și așa au adormit. Undele eterului au continuat să vuiască ba mai subțire, ba mai mai gros, ochiul magic înverzea chipul femeii sforăind cu gura deschisă, iar eu m-am sculat și m-am întors în atelier. Mi-am împachetat calabalâcul și am rămas așa, cu geamantanul în mână. În semn de fâstâceală. Nu știam ce să le spun celor doi morți pe cale de putrefacție. Așa că până la urmă am îngenuncheat ca să-i sărut pe amândoi. Era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
albăstruie. Apa de ploaie din pădure mi-a mai însoțit pașii o vreme, apoi, după primele canale, n-am mai auzit-o decât sub pavaj, cât timp am mai ascultat-o. Dar indicatoarele mi-au abătut atenția. Mă înștiințau că atelierul fotografului era aproape și că voi ajunge în curând. Piața, Piața Moartă, unde am trăit eu, și-a primit numele de la lac. Iar lacul, de la o mie de miei de Paști. S-au înecat cu vreo două sute de ani în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
să încerce să fie atent la ce trebuie în asemenea cazuri: dacă-și amintește, totuși e fericit. Apoi o încăpere aparte pentru patul de moarte. Cu privire la lac, cum e camera mea, și la asta am izbucnit amândoi în râs. Apoi atelierul, magazia, laboratorul, sufrageria, camera de zi, dormitorul, camera de jocuri, bucătăria și baia cu o cadă adâncă de tablă. Apa era încălzită în ea, dedesubt, așa că pregătirile pentru baie începeau de după-amiaza. Am simțit cu timpul ce bine era în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
să pun întrebări sau să trag cu ochiul. Nu m-a învățat nimic de bunăvoie. Știam amândoi că nu voi deveni fotograf, totuși mă înfuriam dacă expuneam prea mult, dacă hârtia primea lumină sau dacă vărsam soluțiile. Îl ajutam în atelier, iar vara prin curte, să scoată din magazie ursul sau lupul, pușca Winchester sau vreunul dintre costume, la comanda clientului. Costumul de vânător, de indian, costumul Drumețului Inocent, la alegere, dar aveam și o rochie albă de dantelă, pentru doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
ar fi fost o pierdere de vreme, iar cei mai mulți lăsau inconștienți fotografiatul pe ultima zi și, tot așteptând, zâmbetul s-ar fi crispat și atunci puteam să ne apucăm de retușat. Dar cel mai mult îmi plăcea să lucrez în atelier. Acolo sarcina mea erau reflectoarele, dar tot eu mânuiam și cele trei pânze uriașe, înfășurate pe niște rulouri. Pe prima erau „Piscurile necucerite“, iar pe celelalte două, „Lacul ziua“ și „Lacul la asfințit“. Ăsta era preferatul nostru, el dădea emoție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Fratele său. „Al șaptelea pe ziua de azi. Deocamdată nici nu l-a pictat. Și nici n-o să-l picteze vreodată. Îi umblă gura.“ Bódog Artúr scapă paharul din mână. Își cere scuze, nu găsește mătura. „Nu găsești nimic în atelierul ăsta împuțit!“ urlă el. Îl ajutăm cu Iosif să adune, apoi îmi iau paltonul și plec. Baár mă conduce, la poartă se mocoșește cu cheia minute întregi. „Dumitale nu ți-e teamă?“ îl întreb eu. Cade pe gânduri. „Știți, mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
și lui Igor cea mai frumoasă piatră, pe care a adus-o de pe Lună. - Le iei împrumut? - l-am întrebat eu pe Baár. - Și vaza aia grecească? - Ce-i cu ea? Îmi ceri socoteală? Fii liniștit, e la mine în atelier. Am transformat-o. Nu era perfectă - mă anunță pictorul jignit. - Ce-ai făcut?! - îl întreb eu. - Am scos mai bine în evidență libidoul bacantei. Cu negru. Un ochi neinițiat nici n-o să observe. - Dar, pentru numele lui Dumnezeu! Un ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
puțin PPCI, cum se făcea pe vremuri, ca să-l deosebim de celelalte măcar prin acest gest de iubire caraghioasă, de adolescentină. Fiindcă așa, cu un ticălos la dreapta și altul la stânga, a rămas ca celelalte: o cruce de uniformă din atelierul lui Hárász. La ei în curte, în fața atelierului, erau trei modele de mormânt. De fapt, toate la fel. Și cum l-am ales și l-am achitat pe unul, am și început să mă pregătesc de înmormântarea următoare. Într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-l deosebim de celelalte măcar prin acest gest de iubire caraghioasă, de adolescentină. Fiindcă așa, cu un ticălos la dreapta și altul la stânga, a rămas ca celelalte: o cruce de uniformă din atelierul lui Hárász. La ei în curte, în fața atelierului, erau trei modele de mormânt. De fapt, toate la fel. Și cum l-am ales și l-am achitat pe unul, am și început să mă pregătesc de înmormântarea următoare. Într-o bună zi a intrat în atelier un bătrân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
curte, în fața atelierului, erau trei modele de mormânt. De fapt, toate la fel. Și cum l-am ales și l-am achitat pe unul, am și început să mă pregătesc de înmormântarea următoare. Într-o bună zi a intrat în atelier un bătrân. Era desfășurată tocmai pânza cu Lacul la asfințit. S-a oprit în fața ei, o privea și bătea din picioare. Clătina din cap, dar n-a scos nici un cuvânt. Eu m-am ascuns în dosul ursului, să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Engelhard plesnea de fericire. I-a dezgropat de undeva clientului un scaun, se învârtea în jurul lui și devenise aproape lingușitor. Cu toate că la el au făcut coadă și oameni de stat în toată firea. Nu s-a mai întâmplat de când exista atelierul să expună de zece ori pentru cineva. Bătrânul era fâstâcit de-a binelea. A spus că el nu voia decât o singură fotografie. Nu-și permite mai multe din motive financiare. Iar pe aceea singură, dacă se poate, fără animale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
barcă. Nici nu ar arăta-o nimănui, pentru că toți cunoscuții lui știu că se teme de apă. Ar râde de el. Nu-și dorește decât o fotografie absolut obișnuită, fără nici un fundal, în care să nu fie decât el în atelierul din stațiunea balneară. Din cap până-n picioare, chiar în costumul acesta, să zicem în fața sobei. Ar fi și caracteristic, pentru că el, la balul feroviarilor, începe să danseze întotdeauna de la sobă. N-am îndrăznit să ies din dosul ursului. Oricum va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
îndepărtate, dar comune cu Engelhard, apoi a recunoscut că nici el nu e mai breaz decât ceilalți, că a lăsat fotografiatul pe ultima zi. Dimineață trebuie să plece. L-am condus numai eu până la gară. Cineva trebuie să rămână la atelier, altfel blegii ăștia de turiști ar intra în panică - s-a scuzat profesional Engelhard dimineață, ca să rămân numai eu cu conductorul meu. Ne-am strâns mâinile un minut întreg, atât opresc trenurile într-o stațiune balneară, și numai după ce a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
pudică, de tipul „de la o clipă la alta“. Trupul cancerul nu i l-a ros, în cap din cărucior nu a căzut, creierul glonțul i l-a pălit. Nici cadavrul pe cer nu i-a plutit. Încă o achiziție de la atelierul Hárász, după care i-am ascuns partea de sus a trupului în muntele Kármel. Nu și-a găsit liniștea în ceruri, poate și-o va găsi în pământ. Multe au rămas neterminate în urma lui. De ce a lăsat atâtea lucruri să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
eventual vremea e cucoană mare. Am mâini delicate, are încredere în mine și dacă mă întreabă cineva, n-are decât să se adreseze medicului de familie. Eu să nu declar nimic. N-a mai rămas decât că Engelhard a închis atelierul. Știu că, față de altele nu e puțin. — Ai să-l deschizi dumneata, dacă vei fi la strâmtoare. Dar, de când ai trecut la iudaism, banii la tine-s cât marea. La jumătate de preț niciodată, dar la un sfert poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
lut o mulțime de urși morocănoși ocrotindu-și puii. Aveau cu toții numai de câștigat: țăranii se distrau, partenerul meu a început să aibă tot mai mulți bani, iar turiștii se consolau într-o oarecare măsură pentru tot ceea ce pierduseră din cauza atelierului fotografic închis. De obicei, cumpărau dintr-odată câte doi, pentru siguranață, căci drumurile de întoarcere erau tare complicate. S-ar putea să se spargă și știu toți nebunii că un urs lipit nu mai e atât de valoros. Nu ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388

mai bine, dar fierbințeala tot îmi mai stăruia în piept și a rămas acolo. Am coborât dealul și am hotărât s-o apuc pe cea mai scurtă cale posibilă. Asta era strada din spatele celei principale, unde erau toate restaurantele și atelierele mecanice. De obicei o luam prin altă parte, pe lângă casele frumoase, fiindcă pe acolo îmi plăcea mai mult. Pe aici erau cutii vechi aruncate prin șanțuri, capace ruginite de roți, tomberoane mari deasupra cărora roiau muște și din care ieșea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
aici erau cutii vechi aruncate prin șanțuri, capace ruginite de roți, tomberoane mari deasupra cărora roiau muște și din care ieșea așa un miros încât a trebuit să mă țin de nas când am trecut pe lângă ele. Era întuneric în atelierele mecanice, cu mașini vechi postate pe butuci de lemn sau carcase fără roți atârnate de lanțuri. Mecanicii stăteau pe-acolo, sprijiniți de câte-o ușă și așteptau să le vină comenzi, iar fiecare cuvânt pe care-l ziceau avea câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
dracu’“ sau ceva de genul ăsta. Mă întrebam de ce tata n-a fost niciodată mecanic, dar mă gândeam că poate fusese la un moment dat, ori el, ori tatăl lui. Nu mi-a spus niciodată nimic despre bunicii mei. Cele mai multe ateliere mecanice nu erau decât niște garaje din tinichea cu canistre de ulei puse în față sau pe alei. Când ploua, apa din șanțuri nu era niciodată curată, ci bătea mereu înspre purpuriu și verde, cu pete care se transformau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
verde, cu pete care se transformau în orice voiai tu dacă-ți plimbai degetul prin ele. Nu cred că mecanicii se bărbiereau vreodată și mă întrebam cum reușeau să-și curețe uleiul de pe piele când ajungeau noaptea acasă. Între fiecare atelier era câte un restaurant dintr-acelea micuțe. Se numeau DeLux Kitchen, Joe’s, Kwik-Meal, Mother Eva’s sau alte nume de genul ăsta. În fața fiecăruia era câte o tablă cu meniul pe ziua respectivă și mai tot timpul găseai mâncăruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
îndepărtează, iar mama s-a mai uitat după el mult după ce acesta trecuse de deal. Majoritatea bărbaților tinerilor din oraș s-au înrolat și ei. Unii s-au întors după terminarea războiului, alții nu. În josul străzii, în spatele celei principale, majoritatea atelierelor mecanice erau goale. Multe drogherii și băcănii aveau obloanele trase, cu mesaje de genul „Închis pe perioada războiului“ scrise pe geamuri. Am pus un steag de serviciu pe ușa din față, așa cum făcuse aproape toată lumea. Le găseai pe toate străzile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

care nu mai vorbisem cu nimeni, s-a dezvăluit în câteva cuvinte. —îi mai trebuie ceva, m-am auzit spunând cu pasiune. Doar că nu știu ce. Nu o pot lăsa așa, dar nici nu știu ce-i mai trebuie. Stă acolo pe podeaua atelierului meu, așteptându-mă, când mă trezesc dimineața, când vin acasă, ca o chestie uriașă... Se fac două luni de când sunt blocată cu ea și nu văd cale de ieșire. M-am uitat iscoditor la ea. Nu părea să i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]