6,215 matches
-
să sosească și convoiul... Of, barem de-am scăpa mai repede!... Degeaba, asta nu-i treabă de militar! Ofițerul se apropia șovăitor. Vântul îi flutura pulpanele mantalei, împingîndu-l parcă spre o țintă nedorită. Era mijlociu ca statură și avea puțină barbă, care-i dădea o înfățișare de milițian sedentar, deși altfel nu părea mai mult de treizeci și cinci de ani. De sub casca de fier lătăreață, fața lui rotundă și bălaie apărea chinuită, mai cu seamă din pricina ochilor cafenii, mari și ieșiți din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împrejurime. Copilul se agăță disperat de fusta măicuței, așteptând parcă o minune îngrozitoare... Apoi trenul a sosit și s-a oprit scârțâind foarte urât, și dintr-un vagon s-a coborât Bologa, în haină neagră, cu capul gol și o barbă mare castanie, crescută în temniță, s-a uitat puțin la lumea de pe peron și pe urmă s-a repezit la micul Apostol, l-a ridicat și, în vreme ce oamenii strigau "trăiască", l-a sărutat zgomotos pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași seară Bologa avu o convorbire solemnă cu nevastă-sa în privința educației copilului. Îi dezvoltă în fraze pompoase niște principii, pomeni numele câtorva educatori celebri, sfătuind-o chiar să citească pe îndelete operele lor, pe care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plânse și-și frânse mâinile. Din discursul soțului ei înțelegea că i se cere să-și astâmpere dragostea de mamă, mângâierile și răsfățările. Totuși, se supuse fără murmur. Bologa, sărbătorit de o lume întreagă, martir, cu aureola temniței și cu barba impunătoare, i se părea un stăpân nespus de înțelept, căruia i se cuvine numai ascultare și supunere. Se resemnă deci să-și iubească puișorul în taină și să-și ferească mângâierile de ochii lui Bologa. În schimb, își înteți îngrijirile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
are azi conștiință? Glasul acesta se înfipse ca un ac în urechea locotenentului Bologa. Vru să răspundă și nu-i veni nimic în minte. Se uita la el, și inima i se îmblînzi. Cervenko era om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea veșnic o suferință tainică. Bologa îl cunoscuse într-un spital la Triest și descoperise în el o inimă îngerească. Era rutean, profesor la un liceu din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă blăniță, cu gulerul ridicat, înainta cu băgare de seamă, ferindu-se de băltoace, cu barba în piept. Inima îi bătea atât de năvalnic, că nici nu simțea plesniturile ploii. Cunoștea drumul și terenul. De vreo trei luni, de când s-a statornicit frontul, a făcut calea aceasta de sute de ori. Intră în labirintul de șanțuri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de mârțoage prăpădite. ― În sfârșit, am ajuns, murmură Apostol, aprins de emoție, oprind calul și comparând terenul cu harta. Prin apropiere trebuie să fie liniile artileriei... Era pe o spinare de deal, lătăreață, acoperită cu pădure rară ca perii în barba unui spin. Drumul se ramifică de aici ca un evantai. Bologa aruncă mai întîi o privire în urmă. Pârâul nu se mai vedea, iar măgurile și coastele printre care trecuse aveau o înfățișare nouă, necunoscută. " Dacă bateriile sunt aici, atunci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iuțeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, șoptind ca ieșit din minți: ― Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum I-ar fi trăsnit din senin. Lovitura a fost atât de neașteptată, că l-a buimăcit cu desăvârșire. Barba i se însîngeră din buza plesnită. O secundă rămase cu ochii holbați la Apostol și cu gura căscată. ― Ieși, mișe... ieși! gâfâi Bologa, uitîndu-se împrejur după ceva. Glasul înfundat deșteptă pe Pălăgieșu din aiureală și-l făcu să înțeleagă brusc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Rodovica, speriată. Din urmă ușa se trânti cu zgomot așa de mare, că se cutremurară pereții casei... 10 Doamna Bologa, care nu fusese acasă, află de la Rodovica, spre seară, că s-a întîmplat ceva și că notarul a plecat cu barba plină de sânge. Deși o muncea curiozitatea, nu avu curajul să întrebe pe Apostol, perpelindu-și îngrijorările numai cu servitoarea și vărsând împreună multe lacrimi ascunse, fiind sigură că "buzatul" (așa poreclise lumea demult pe Pălăgieșu) n-are să se astâmpere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa se apropie de patul lui Cervenko în vârful picioarelor. Căpitanul, foarte palid, cu fața în sus, avea ochii verzi țintiți în tavanul cu grinzi. Obrajii lui erau uscați, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, și atât de albă, că barba cafenie, resfirată peste învelitoarea sură, părea neagră. În ochi îi ardea o lumină cu pâlpâiri de suferință și exaltare și umilință, ca niște tainice respirații sufletești. Bologa se opri la vreo trei pași de pat, dar bolnavul nu întoarse privirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
comandă Încă un vin fiert. Sandu mototolește Libertatea, nu Înainte de a mai privi o dată pagina a cincea cu oarecare tristețe În privire, apoi o aruncă fix În capul lui Gore. Gicu Își face socotelile pe un carnețel și mormăie În barbă ceva din care reiese că o fi viața grea În România, da’ eu fără porc nu stau, votez porcul, așa să știți, iar Gore se ridică și cere ca muzica să fie dată mai tare. Tocmai se aude vocea lui
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Intuiesc că voi doi, ca niște cetățeni lipsiți de spirit civic ce vă aflați, nu veți merge la cabina de votare. Acolo unde ar trebui să meargă toți, cu mic, cu mare, Într-o zi de sărbătoare, de la ăl cu barba sură pân’ la cel cu țâța-n gură, vorba Înțeleciunii populare. Care le zice de fiecare dată bine, doar de-aia este Înțelepciune. E joi. Ziua marii confruntări televizate dintre candidatul Băsescu și candidatul Geoană. Ziua În care se vor
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
putea să fie de la bere, voi ce părere aveți? Sandu scoate un alt pachet de țigări din buzunar, Îl desface, extrage o țigară și o aprinde. Pufăie. Apoi se uită la Gicu. De Gheorghe Gheorghiu e vorba, ăla de-are barbă și plete. Noi vorbim de premonițiile lui Boc și tu ne iei cu dragostea pe strune. Cui Îi mai arde, mă, de dragoste, dacă ne mușcă criza de beregată? Când n-oi mai avea bani de bere să te văd
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
bei de stingi, fără să scrii nimic În fiecare zi. N-ai obligații de-astea, literare. Nu ca po, săracul... Toarnă, Sandule! 07.02.2011 În așteptarea parastasului politic Sandu Șpriț Își frânge mâinile, soarbe din pahar și murmură În barbă Îl schimbă, pe onoarea mea dacă nu Îl schimbă... Ce-ai, Sandule? Privirea lui Gicu transmite foarte clar că acesta este intrigat la culme și chiar mai mult decât atât. Dă senzația că este decis să pună mâna pe telefon
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
dintr-o lume, Unde în loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
albă creții ar arunca de nea Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt. "Un scaun pentru bard" - și-n scaunul nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei. - "Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atît de mizerabilă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Strălucesc în părul negru, ce și-l uscă ele-n soare Pe-a lor perini nisipoase lenevite lănguros. Apoi fug să-mpopuleze verdea noapte dumbrăvană Și vorbind mărgăritare culeg flori în a lor goană. Dintr-o tuf-ivește Satyr capu-i chel, barba-i de țap, Lungi urechi și gura-i strâmbă, cîrnu-i nas. - De sus își stoarce Lacom poamă neagră-n gură - pituliș prin tufe-o-ntoarce, Se strâmbă de râs și-n fugă se dă vesel peste cap. Albe trec în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mări, Vine ostenit de drumuri și la masă se așează, Aerul se aurește de-a lui față luminoasă, Sala verde din pădure strălucește în cântări. Și ca zugrăviți stau zeii în lumina cea de soare. Părul lor cel alb lucește, barba-n brâu li curge mare, Creții buzei lor să numeri poți în aerul cel clar; Hainele întunecate albe par în strălucire Și ei râd cu veselie l-a păharelor ciocnire, Iară luna rușinoasă pe sub gene s-uită rar. {EminescuOpIV 131
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zeilor Dadei în lungi șiruri au ieșit - Și Zamolx cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri, Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din Răsărit. Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare, Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi grandoare Și coroana-i de-aur luce pe-a lui frunte arzător. Pletele-albe cad c-argintul pe-umere-n fir îmbrăcate. Lin își netezește barba și priviri întunecate Ochii lui cei mari albaștri spre luptași au îndreptat; Freia albă ca zăpada, sveltă, în albastră haină, Capul ei muiat în aurul pletelor, c-o dulce taină Razimă de-umerii aspri l-al Valhalei Împărat. Cântăreț e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-i gândim pe ei... Miază-noaptea-n visuri d-iarnă își petrece-a ei viață. Doarme-n valurile-i sfinte și-n ruinele-i de ghiață, Însoțită de-ani o mie cu bătrânul rege Nord, Ce, superb în haina-i albă, barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nori de-aramă, Care trece-un ac de aur într-a cerului maramă, Arătând pe neauă drumul l-al Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin câmpii așternuți cu-albă ninsoare, Strălucea albastru-oțelul de pe membrele barbare, Pletele le-îmfla furtuna, bărbile sclipeau în vânt. Ei apar pe-un dâmb al Romei - ea dormea sfântă ș-antică. Peste lumea-i adormită cîte-o stea din ceruri pică, Secoli grămădiți într-însa dorm ca și când n-ar fi fost. Cugetat-ați vreodată noaptea ce-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... - boierii lui de sfat - Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. {EminescuOpIV 153} Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor Priveau la acel soare ce li-a lucit cu dor. De-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zăpadă, fiori. {EminescuOpIV 157} El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers. E-o carte ce nimeni în veci n-o citește Cu semnele strâmbe întoarse-arabește: Sunt legile-n semne din ăst univers. Cu barba lui albă de vânt răscolită, Aruncă pe lume el ochii lui suri Și chiue vântul cu-aripa sburlită, Adună și sparge o turmă cumplită De nori ce aleargă trăsnind în păduri. Prin noaptea bătrână, ursuză, voinică, Prin nori ce se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]