4,161 matches
-
55 calibre, Mark 12 și Mark 15,<ref name="8/55 12 and 15"></ref> clasa "Alaska" avea 9 tunuri de 305 mm/50 calibre care erau la fel de, dacă nu chiar, mai bune, ca vechiul tun de 355 mm/50 calibre, folosit pe navele Marinei SUA anterior tratatului.<ref name="12/50"></ref> După cum era construită, clasa "Alaska" avea 9 tunuri Mark 8 de calibru 305 mm/50 montate în 3 turele triple (cu 3 tunuri), cu 2 turele la proră
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
calibre care erau la fel de, dacă nu chiar, mai bune, ca vechiul tun de 355 mm/50 calibre, folosit pe navele Marinei SUA anterior tratatului.<ref name="12/50"></ref> După cum era construită, clasa "Alaska" avea 9 tunuri Mark 8 de calibru 305 mm/50 montate în 3 turele triple (cu 3 tunuri), cu 2 turele la proră și una la pupa, o configurație cunoscută ca „2-A-1”. Fostul tun de 305 mm fabricat pentru Marina SUA era versiunea Mark 7, care a
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
mm fabricat pentru Marina SUA era versiunea Mark 7, care a fost proiectată pentru și instalată pe cuirasatele din clasa "Wyoming". Mark 8 era de o calitate mult mai bună; de fapt, „era de departe cea mai puternică armă de calibrul ei dată vreodată în serviciu.” Proiectat în 1939, cântărea 55.273 kg, incluzând chiulasa, și putea susține o rată de tragere de 2,4 - 3 runde pe minut. Putea trage un obuz de pătrundere Mark 18 de 520 kg la
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
trage un obuz de pătrundere Mark 18 de 520 kg la 35,271 m la un unghi de 45°, și avea o longevitate a țevii de 344 lovituri (de aproximativ 54 de ori mai mult decât tunul Mark 7 de calibru 406 mm/50, mai mare dar similar găsit pe cuirasatele din clasa "Iowa"). Turelele erau foarte similare cu cele de pe cuirasatele din clasa "Iowa", dar diferite în mai multe moduri; spre exemplu, elevarea prafului de pușcă pe clasa "Alaska" se
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
incluzând "Hawaii" și una de rezervă). Au costat 1.550.000 $ fiecare, fiind cele mai scumpe tunuri grele cumpărate de Marina SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bateria secundară a clasei "Alaska" era compusă din 12 tunuri de calibru 5 inch (127 mm) cu scop dublu (anti-aer și anti-nave) în turele duble, cu 4 ramificări pe fiecare parte a suprastructurii (2 pe fiecare lățime) ș 2 turele plasate pe centru în proră și în pupă. Tunul de calibru 127mm
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
de calibru 5 inch (127 mm) cu scop dublu (anti-aer și anti-nave) în turele duble, cu 4 ramificări pe fiecare parte a suprastructurii (2 pe fiecare lățime) ș 2 turele plasate pe centru în proră și în pupă. Tunul de calibru 127mm era original intenționat de a fi folosit doar pe distrugătoarele construite în anii 1930, dar până în 1934 și în al Doilea Război Mondial era montat pe aproape toate navele de luptă majore ale SUA, incluzând portavioanele, cuirasatele, și crucișătoarele
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
ceea ce a dus la rapida epuizare a apărătorilor. O contribuție la starea de epuizare a echipajelor de vânătoare a fost și insistența cu care s-a cerut utilizarea avioanelor Bf 110 și Me 410 echipate cu tunurile greoaie "Bordkanone" de calibrul mm și 50 mm. Ambele tipuri de avioane aveau să fie retrase din acțiunile de luptă diurnă datorită ratei mari a pierderilor până în primăvara anului 1944. În 1944, comandanții de bombardiere au putut să treacă la comanda unităților de vânătoare
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
național împotriva atacurilor. În ciuda acestei abordări teoretice, numeroase componente ale unei defensive improvizate erau în funcțiune sau în curs de dezvoltare în 1939. Germanii dispuneau de un mare număr de baterii antiaeriene de bună calitate, cu o mare varietate de calibre, sprijinite de proiectoare de căutare, detectoare de sunet și aparate pentru detectare vizuală. Germanii montaseră o rețea de radare "Freyar" pe țărmurile mărilor, rețea care era sprijinită și numeroși observatori. Radarele "Würzburg" urmau să fie introduse în serviciu. Aceste radare
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
să dispună de avioane de escortă cu rază de acțiune suficient de lungă, raidurile de bombardament ale USAAF împotriva teritoriului german au avut ca rezultat pierderea a numeroase bombardiere. Avioanele de vânătoare germane au fost dotate treptat cu arme de calibru din ce în ce mai mare, pentru ca să fie capabile să lupte cu succes cu fortărețele zburătoare americane. Alături de Bf 109 au participat la lupte și tipurile Bf 110, Dornier Do 217 sau Ju 88, iar dotările mergeau de la mitraliere de calibru mare, la tunuri
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
cu arme de calibru din ce în ce mai mare, pentru ca să fie capabile să lupte cu succes cu fortărețele zburătoare americane. Alături de Bf 109 au participat la lupte și tipurile Bf 110, Dornier Do 217 sau Ju 88, iar dotările mergeau de la mitraliere de calibru mare, la tunuri sau la rachete aer-aer neghidate. Toate aceste arme puteau provoca pierderi foarte grele escadrilelor de bombardiere. Aceasta a fost perioada în care "Luftwaffe" a repurtat cele mai multe victorii împotriva USAAF. Misuunea Schweinfurt-Regensburg de pe 17 august 1943 a dus
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
escorteze bombardierele USAAF spre ținte și înapoi la baze. Avionul avea performanțe superioare, care îi permiteau să se angajeze în luptă cu sorți mari de izbândă cu orice aparat de vânătoare germane. Era dotat cu șase mitraliere M2 Browning de calibru 12,7mm. Numărul aparatelor Mustangs a crescut constant din februarie 1944. Reechiparea rapidă cu noile aparate i-a permis noului comandant al 8AF, Jimmy Doolittle, să trimită escadrile de aparate de vânătoare Mustang înaintea formațiunilor de bombardiere să asigure „măturarea
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
a lungul întregului război. Deși aviația de vânătoare nu mai punea probleme mari bombardierelor, atacurile aeriene nu erau efectuate fără să primească un răspuns viguros. În jurul principalelor obiective industriale erau plasate aproximativ 50.000 de piese de artilerie antiaeriană de calibru mare. USAAF mobilizase în ultimul an al războiului cam 7.000 de bombardiere și avioane de vânătoare, în vreme ce RAF putea opera 1.500 de bombardiere grele, care puteau transporta până la 9 t de bombe. În toamna anului 1944, bombardierele și
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele artileriei teritoriale. În acest context a elaborat „"Instrucțiunile asupra artileriei în luptă"”. A participat la Războiul de Independență dintre anii 1877-1878, purtat împotriva turcilor, care a avut drept consecință recunoașterea pe
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
mm. Un număr mare de tuneluri se întindeau pe sub fort, legând între ele turelele individuale, cazematele, centrul de comandă și depozitele. Fortul avea propriul spital, spații de cazare ale personalului, bucătării și un generator electric pentru acționarea tunurilor de mare calibru, a sistemului de iluminare și a sistemului de purificare a aerului din cazemate. Planul de luptă al belgienilor nu prevedea ca garnizoana fortului și infanteria de sprijin din afara zidurilor să ducă o luptă defensivă de durată în teren. În cazul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
dintr-o cupolă a fost scoasă din uz și au fost distruse barăcile servaților belgieni. Încercările de distrugere ale Obiectivului nr. 24 nu au fost însă încununate de succes de la început. Obiectivul, o pereche de turele cu tunuri de mare calibru, montate pe o cupolă rotativă, s-a dovedit prea mare pentru parașutiștii dintr-un singur palnor, fiind nevoie de efortul conjugat al ocupanților a două palnoare. Turelele au fost avariate, dar nu și distruse cu încărcături cumulative. O unitate de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
atac, germanii au construit o cale ferată pentru a transporta obuzierul lor de . Proiectilele acestui obuzier cântăreau aproximativ o tonă, iar raza de acțiune era de . La câteva zile după începutul asediului, au fost desfășurate mai multe tunuri de diferite calibre. Armata germană și-a concentrat atacul pe primele trei redute, cele mai vechi structuri ale cetății. Armata nu a înconjurat întreaga cetate, apărătorii ei putând să se regrupeze și să se reaprovizioneze. La 8 august, germanii și-au intensificat bombardamentul
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
britanică a mitralierei Maxim. Aceasta a fost folosită pe scară largă de către Armata Britanică, Royal Air Force, Marina Regală Britanică și Imperiul Britanic. Mitraliera Vickers sau arma Vickers este un nume folosit în special pentru a se referi la arma de calibrul 0.303 britanic (0,303 inch, aproximativ 7,7 mm), mitralieră răcită cu apă produsă de , inițial pentru armata britanică. Mitraliera necesită de obicei o echipă de șase până la opt oameni pentru a o opera: un trăgător, un om care
Mitralieră Vickers () [Corola-website/Science/333254_a_334583]
-
va lansa la sfârșitul anului 2015 în exclusivitate pentru platformele Xbox. Vorbind despre acest lucru, Phil Spencer a spus "...Sunt un mare fan al seriei "Uncharted" și mi-aș dori să avem și noi un joc de acțiune-aventură de același calibru. Am început câteva și le-am analizat. Dar nu avem în acest moment unul de calitate. Aceasta este o oportunitate." Vestea exclusivității nu a fost primită într-un mod plăcut de către jucători și jurnaliști. În februarie 2015, Crystal Dynamics a
Rise of the Tomb Raider () [Corola-website/Science/334757_a_336086]
-
în mod selectiv cu cartușe de putere intermediară între cele utilizate la pistoalele-mitralieră și cele utilizate la puștile standard”. Sturmgewehr 44 (abreviat "StG 44") a fost prima pușcă de asalt utilizată în lupte, fiind adoptată de "Wehrmacht" în 1944. Având calibrul 7,92 mm, folosea cartușe "7.92x33 mm Kurz", trăgând cu o cadență de 500 gloanțe/minut. Viteza inițială a prioectilelor era de 685 m/s, iar încărcătorul avea 30 de cartușe. StG 44 combina caracteristicile carabinei cu cele ale
Pușcă de asalt () [Corola-website/Science/334803_a_336132]
-
fiind de 0,508 m. Împreună cu variantele sale ulterioare, pușca de asalt M16, este folosită de armatele a 15 țări membre ale NATO, precum și de armatele altor 80 de țări din întreaga lume, și este arma de foc (care folosește calibrul 5,56 mm) cu cel mai mare număr de exemplare produse. Timp de circa trei decenii, principala armă de asalt a armatei române a fost AKM (acronim de la „automatul Kalașnikov modernizat”), calibrul 7,62 mm, produs după o licență sovietică
Pușcă de asalt () [Corola-website/Science/334803_a_336132]
-
lume, și este arma de foc (care folosește calibrul 5,56 mm) cu cel mai mare număr de exemplare produse. Timp de circa trei decenii, principala armă de asalt a armatei române a fost AKM (acronim de la „automatul Kalașnikov modernizat”), calibrul 7,62 mm, produs după o licență sovietică. În prezent, în dotarea Forțelor Terestre Române (Echipamentul militar al Armatei Române) se află: precum și alte modele, mai recente.
Pușcă de asalt () [Corola-website/Science/334803_a_336132]
-
abordări pictoriale diferite, astfel încât expoziția își propune o reevaluare a noțiunii de școală. Oana Farcaș, The Suiters, 2016 Expoziția va oferi o altă perspectivă a ceea ce înseamnă Școală de pictură de la Cluj, dincolo de percepția inițială, cunoscută prin artiști de mare calibru internațional, cum sunt Adrian Ghenie sau Victor Mân. “Este prima dată când cei doi maeștri, Brudașcu și Sbârciu, expun împreună în străinătate într-o galerie de asemenea importantă, alături de foști studenți și discipoli. Expoziția este menită să aducă un omagiu
Maeștri și discipoli: Expoziție cu nouă artiști clujeni, la New York by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105860_a_107152]
-
Jenkins La capitolul cel mai bun regizor al unui film de dramă sunt nominalizați Damien Chazelle (La La Land), Tom Ford (Nocturnal Animals), Mel Gibson (Hacksaw Ridge), Barry Jenkins (Moonlight) și Kenneth Lonergan (Manchester by the Șea) Alți actori de calibru: Meryl Streep pentru Florence Jenkins, Ryan Reynolds pentru Deadpoole, Collin Farrell pentru The Lobster și Hugh Grant în Florence Jenkins. Jessica Chastain în Miss Sloane Între protagonistele cu brațul de fier să le amintim pe Nicole Kidman (Lion), Violă Davis
Golden Globes 2017: nominalizări și favoriți by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105866_a_107158]
-
al cinematografiei românești, rebelul și idolul femeilor”, mi-a dat senzația unui navigator solitar. S-a spus despre el: talent, farmec, prezența, personalitate. A avut forță de a o lua mereu de la început. A fost distribuit în multe filme de calibre diverse. Să nu uităm că a plecat în plină glorie, adorat, atunci când avea o carieră strălucitoare, interpretând roluri memorabile, compoziții cu totul remarcabile în pelicule precum Duminică la ora 6, al lui Lucian Pintilie, Diminețile unui băiat cuminte și Ilustrate
Dan Nuțu, un alergător de cursă lungă, se destăinuie by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105875_a_107167]
-
a docurilor. Germanii aveau în St Nazaire și în zona învecinată aproximativ 5.000 de militari. Portul era apărat de Batalionul de artilerie navală 280 sub comanda căpitanului de marină Edo Dieckmann. Batalionul era dotat cu 28 de tunuri de calibre diferite, de la 75 mm la tunuri montate pe vagoane de cale ferată de 280 mm, toate plasate în poziții de tragere care să acopere toate căile de acces către port. Batalionul era sprijinit în misiunea sa de tunurile și proiectoarele
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]