7,296 matches
-
la gură o pastilă dulce-acrișoară, unul dintre acești inoffensifs antiseptiques de l’intestin, ca să ascundă faptul că, de câteva secunde, un clipit repede-repede îi antrenează jumătate de obraz într-o strâmbătură. Semnul, totuși, al unei nervozități stăpânite. încă își mai chinuie mintea cu acei stropi de noroi pe o manșetă de pantaloni, umilit de gândul care nu se poate desprinde, provocându-i o insuportabilă suferință fizică în toată făptura, o durere care îl umilește și îl revoltă, sus, la etaj, uși
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi părut crud, meschin, dar, pentru tot răul pe care mi-l făcuse și își primise pedeapsa divină, eu nu-mi doream decât s-o știu (pendant des mois) la distanță. Deodată mi-am dat seama cât a fost de chinuit sufletul meu, și m-am mirat că suportasem, aproape fără să bag de seamă, proporțiile chinului. M-am mirat și că lipsa ei n-o resimțeam decât ca o ușurare. Incredibil ! Niciun regret, nicio nostalgie ! Dar cum este posibil să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sfiiciunii și a răcelii ei feciorelnice, nu m-a stăpânit prea mult niciodată trupește). Totuși, apropierea ei m-a tulburat, încât am călcat peste ceea ce îmi propusesem ! Mi-a trecut fulgerător prin minte că răspunsurile la întrebările ce m-au chinuit (oricât m-am străduit a le alunga, în această ultimă lună nefericită) se aflau la doi pași de mine, în ființa ei, ce se sprijinea de brațul meu ! Și atunci, nemairezistând torturantei curiozități, i-am spus : — Dacă aș putea înțelege
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
muci și sugându-și două degete, adormise. Doi cercetași veniți chiar în urma mea au încercat să ridice femeia. S-au oprit însă, fie îngroziți de sângele ce i-a izbucnit deodată gârlă de sub fuste, fie de răcnetul ei neomenesc. Tot chinuindu-se să aprindă o lumânare pe care mereu i-o stingea vântul, bătrâna a trezit bietul copil care, privind nedumerit în jur, a început iarăși să urle. Am mers mai departe, pierzându-i din raza vederii mele, cu sufletul sfâșiat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fim drepți... Dar altfel reușeau oamenii în viață, altfel ! Nu stătea nimeni să-ți pună piedici la tot pasul, până te blazezi... Nu stătea nimeni să-ți dea la cap... Ei, bietul Tudor !... Bietul Niki !... Bietul domnul Delcă : să se chinuie, săracul, la bătrânețe, pentru o pensie de mizerie ! Bieții de noi ! De multe ori îmi spun așa, dragă madam Delcă, când văd câte îndurăm... Ce fire optimistă eram - și cum nu mai am nicio speranță. Niciuna ! în tinerețe m-am
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
masă ntinsă care cum vine, să fi zis omu meu o vorbă numa, îi scoteam ochii ! Da cât e el de rău de clanță, lighioana bătrână, n-a deschis pliscu ! Așa c-am rămas tot în cojmelia asta, să mă chinui la bătrânețe cu lemnele și cu cărbunii, și iarnă-vară, du-te-n fundu curții și stai și-nghite toate mojiciile la moapsa de proprietăreasă... La scârba... Lasă, madam Delcă, lasă ! Ai rămas că așa au fost vremurile, dar așa a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gât ! Ochii îți ies din orbite, saliva îți curge pe gulerașul de școală și ți-o ștergi cu discreție, preocupată cum ești să strigi ! Din gâtlejul forțat nu iese nici măcar un gâjâit, oh ! Nu mai are niciun rost să te chinuiești ! Renunță ! Și renunți, pentru că brusc ți-ai amintit ceea ce e absolut inexplicabil că ai putut să uiți : nu mai ai glas, pentru că nu mai ai nici dinți ! Din cauza radiațiilor ți-au căzut dinții, dar nu-i nimic ! îți plimbi, împăcată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Așaa fost și în noaptea în care și-a rupt Vica mâna. Sfârșit de iarnă, ziua a plouat, când a ajuns ea acasă, târziu, pe jos înghețase. Era sticlă. Oglindă. I-a ieșit pe nas venitul târziu, cât s-a chinuit : și dreapta ! Și pusă prost ! Degetele se umflaseră, se învinețiseră, durerile nu se mai opreau, n-au avut ce face : i-au rupt-o și i-au pus-o a doua oară. De atunci pare și mai grijulie să toarne
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
proastă! un cuvînt atît de țepos să numească această Înghețată enormă, al cărei gust vă face să vă scormoniți În zadar memoria afectivă după o referință. Magazine gigantice, pline cu haine, despre unele mărci ați auzit, despre altele nu - vă chinuiți să le țineți minte, ca să vă Îmbogățiți cultura de cetățeni ai sfîrșitului de mileniu. Probabil că cel mai mare șoc l-ați avut, rătăcind prin oraș, tu, Mircea și Nico, o tipă pe care o știai de la niște chefuri mișto
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
văzut nevoit să le prezinte tributul, o plasă cu cîrnați de casă și un borcan de carne În untură. Afumătură cu usturoi... aproape că vezi mirosul În spațiul Încăperii mici. Veteranii se Îndoapă și se distrează privindu-l cum se chinuie să execute comenzile lor aberante. CÎnd mă văd, nu par prea fericiți. Box e lacom, treaba nu mai e amuzantă. Dar el nu se lasă, mă Împinge Înăuntru și Îmi aruncă o cîrpă să spăl pe jos - conform ritualului de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
au trecut ca să le facă rost de alimente băieților. Îmi povestește o mulțime de alte lucruri despre diverși cunoscuți din Craiova. Chestii banale, simple, de viață, dar aerul general al poveștilor ei e Îngrozitor de trist, răzbate ideea că toată lumea se chinuiește să supraviețuiască. Pur și simplu nu se mai găsește nimic de mîncare În magazine, sistemul subteran de relații și pile abia dacă mai funcționează. Îmi arată În sacoșă, sub conservele chinezești de carne de porc și borcanele cu zacuscă și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
timp, reușesc să vorbesc și cu taică- meu, care mă anunță că vine să mă vadă În prima duminică. Dacă tot vine, poate aduce și miracolul. PÎnă atunci, Portocală, cel plin de vise de preamărire și de onoruri militare și chinuit de fiori lirici și peste toate suferind de o acută vocație metafizică, Încearcă să ne omoare alergîndu-ne peste movile de pămînt și trîntindu-ne și ordonîndu-ne să ne tîrÎm prin șanțuri, pe sub nasul santinelelor de la gardul unității. Zelul caporalului e greu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cazarmă. Partea proastă e că cerul e foarte jos și are o singură nuanță de gri, seamănă cu o coală de tablă, și rafale de vînt rece și uscat Îi clatină nefiresc brațele veteranului, În timp ce el, adus de spate, se chinuiește să meargă. CÎnd nu mai poate, ne oprim și Încerc să-i alin cumva durerea, dar nu am cum. Dacă Încerc să-i corectez poziția trupului, i se schimbă și poziția brațelor și zbiară din cauza unei dureri atroce, iar zbieretul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe sub umbra unei mustăți și iese. Aventura ia un alt Înțeles În Gara de Nord. E ceva atît de sinistru, Încît Încep să-mi fac griji. Ajung chiar să mă Întreb care sînt șansele să ajung acasă fără aventuri. Becurile rare se chinuiesc să facă față Întunericului, Împrăștiind o lumină ștearsă. Siluete cenușii, prost Îmbrăcate se mișcă Înghețate În și dinspre trenuri, trăgînd de genți, de valize și de plase. E un peisaj clasic. Dar, spre deosebire de alte dăți, e tăcut, lipsit de orice
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
originală (deși e foarte greu să nu recunoști dansul lui Dave Gahan În toată povestea) și e gata să se prăbușească dincolo de stînci și ai spune că asta și vrea. Dar cine mă-sa te pune, băi băiatule, să te chinui În halul ăsta? Locotenentul nu mi-a mai dat nici un sfat: nici să-mi iau, nici să nu-mi iau bilet și nici să am sau să nu am grijă ce fac În Gara de Nord din București. Nu l-a mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
seama că există speranță, nu e totul pierdut. Nu, nu e totul pierdut, chiar și vîrÎți Într-o gaură În pămînt plină cu lăzi cu o muniție care nu va folosi niciodată la nimic - sînt doar un pretext ca să ne chinuim noi cu ele. E 10 decembrie și nu ninge, deși ar fi bine; e mai mult ceață și cerul e Închis, de fapt e foarte Închis. Nu ninge, e ceață, dar parcă nici ceață nu e. E cenușiu, cred că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cercetare. În acest moment, tovarășul Bicu tocmai a devenit un caz, așa că a Început să beneficieze de serviciile altui securist, mai dichisit. Tovarășul Bicu, cum rezolvăm situația asta? l-a Întrebat la prima Întîlnire, politețea lui avea ceva hidos - se chinuia să acopere un topor cu o batistă. A plecat de-acolo livid și lac de transpirație, nu-și amintea ce anume a reușit să scoată pe gură. Poți să-i vorbești unui securist despre poezia lui Emily Dickinson fără să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ca niște căpiate. Hai mai repede. Ai grijă, ai grijă că... na, că ai călcat Într-un rahat de cîine. Mă, Ana, ce naiba, nu ești deloc atentă... Se trage... Se trage? Nu Înțelege. Cum adică se trage? se gîndește ea, chinuindu-se să țină pasul cu maică-sa, tîrșindu-și piciorul ca să-și șteargă rahatul de cîine de pe talpă. Cunoaște expresia „a i-o trage“ și știe că are o conotație sexuală, e un cod pe care uneori Îl aude În discuțiile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o rupe la fugă prin lume. Ar trebui să fim altundeva, ar trebui să fim altundeva și să facem ceva! Trebuie să facem ceva cu această libertate cu care ne-am trezit pe cap atît de brusc și care ne chinuie! Trebuie să mergem să aflăm ce se Întîmplă! Cine trage? CÎnd Încetează luptele? Ce se Întîmplă mai departe? Despre ce guvern democratic se vorbește și cine o să-l facă? Ce dracu’ o să se Întîmple mai departe? Ce ar trebui să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
față cu un fel de vampir, nu pare că vrea să-ți facă rău, e doar ciudat, nelumesc - are un chip negru, lucios, te privește cu o curiozitate neutră, științifică). Ai să te vezi planton 2, la ora două dimineața, chinuindu-te să schimbi becul din camera de duș (spart strategic, nu e greu de ghicit de ce camera de duș trebuie să fie Întunecoasă), cocoțat pe un scaun, În timp ce șoferul comandantului de baterie, Împreună cu comandantul de baterie Însuși (care În seara
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ce-și ține papornița de rafie În brațe și care pare o fantomă pe care anul 1989 ne-a lăsat-o cadou - o fantomă care Își drege vocea și suspină, probabil sub presiunea unui verbiaj oltenesc neconsumat, care acum Îi chinuie visul. Bag mîna În geanta pe care am lăsat-o pe locul de alături, urmărind norii furtunoși de aprilie de afară, și scot carnetul. Povestea lui nu e o poveste, e o mînă de cioburi, sînt niște resturi, niște umbre
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Poate că plâng când nu ești tu de față. — Nu plângi. Nu poți plânge. Lacrimile sunt omenești. Tu când ești singură, ai un zâmbet autosatisfăcut, de parcă ai fi Buddha. Haide să nu mai vorbim. Îmi pare rău... — Ah, cum mă chinuiești...! — Te chinuiești singur. Oamenii te detestă, știai? Nu. — Mă rog, mă detestă și pe mine. Credeam că tu te bucuri de simpatie. — Pentru că oamenii nu știu cum sunt în realitate! — Pentru că știu. Oricui îi place oaia neagră. — Oaia neagră! Ce banalitate! — Ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plâng când nu ești tu de față. — Nu plângi. Nu poți plânge. Lacrimile sunt omenești. Tu când ești singură, ai un zâmbet autosatisfăcut, de parcă ai fi Buddha. Haide să nu mai vorbim. Îmi pare rău... — Ah, cum mă chinuiești...! — Te chinuiești singur. Oamenii te detestă, știai? Nu. — Mă rog, mă detestă și pe mine. Credeam că tu te bucuri de simpatie. — Pentru că oamenii nu știu cum sunt în realitate! — Pentru că știu. Oricui îi place oaia neagră. — Oaia neagră! Ce banalitate! — Ții neapărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ăsta pe gât și să te sufoc cu el. Crezi că ți-aș putea vorbi în felul ăsta dacă nu te-aș urî până în străfundurile sufletului meu? — Da. Nu mă urăști. — Tu mi-ai fost trimisă de diavol ca să mă chinuiască. De ce nu mă părăsești înainte de a ajunge să te omor? Nu poți fi destul de altruistă încât să nu te lași omorâtă? Dar nu, n-ai să mă părăsești, n-ai să mă părăsești niciodată, tu vrei ca lumea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nasul mare, coroiat, ciupit de vărsat, și gura lacomă, senzuală, întredeschisă. Revăzu buzele roșii, umede, ale lui John Robert și ochii lui injectați, cruzi, scăpărând de inteligență. În același timp, George deveni conștient de cumplita durere de cap care-l chinuia din momentul în care se deșteptase. Își simțea parcă și fața zgâriată. Probabil că se îmbătase criță cu o noapte înainte. Încercă să-și amintească, dar nu izbuti. John Robert se întorcea. Oh, Dumnezeule, oh, Dumnezeule! George hotărî că singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]