4,204 matches
-
Rabbu-n" Öumma yafta≤u bayna-n" bi al-≤aqqi wa-huwa al-Fatt"≤ al-‘Alm (34, 26/25): „Spune: «Domnul nostru ne va aduna pe noi, apoi va hotărî între noi cu dreptate, căci El este Marele Judecător Și Atoateștiutorul!»” (ASM) Majoritatea comentatorilor dau că prima semnificație a acestor nume, având în vedere contextele respectivului verset, pe aceea de „judecător”, chiar dacă primul sens din dicționar al verbului față≤a este „a deschide”. Explicația ce se dă pentru acest lucru este că judecătorul „deschide
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
RB „digne de reconnaissance”, „reconnaissant”; DM „reconnaissant”; YA „Most Ready to appreciate”; Arb „All-thankful”, „All-grateful/All-thankful”. Numai cel de-al doilea apare în lista lui Sufy"n, desi primul are patru atestări, față de al doilea, care are doar două. Majoritatea comentatorilor le consideră sinonime. Cel dintâi, un intensiv, apare în următoarele combinații: Ghafór Šakór (35, 30/27.34/31; 42, 23/22) și Šakór ′alm (64, 17). Š"kir apare urmat de ‘Alm (2, 158/153; 4, 147/146
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
oamenilor. Acest lucru rezultă limpede din toate contextele. Gimaret consideră surprinzătoare remarcă lui Abó H"tim că Šakór ar putea fi înțeles fie în sens activ (š"kir), fie în sens pasiv (maškór), acest lucru nemaigăsindu-se la nici un alt comentator (op. cît., 352). Vedem însă că și traducerea lui Blachère a optat pentru sensul pasiv. Semnificație de bază: răsplătește pentru bine. 2.1.10.6. Muntaqim, Dó al-intiq"m: SOI „ne răzbunam” (‘inn" muntaqimóna) „răzbunător”/„Domnul răzbunării” (9ó al-intiq"m
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
mawÖiqa-hum q"la All"h ‘al" m" naqólu wakl (12, 66): „...le spuse după ce ei făcuseră acest legământ: «Dumnezeu este Chezaș al spuselor noastre.»” (GG) De fapt noțiunea e largă, cu mai multe niveluri de semnificații, după cum o subliniază comentatorii. Desemnează persoană „de încredere”: ca atare, Dumnezeu este Cel în seamă căruia credinciosul se lasă cu totul, încredințându-i persoană și destinul propriu; al-wakl se îngrijește de ceea ce i-a fost încredințat: de aici sensul de „chezaș”, „ocrotitor”; în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
8 ocurente), cu Ra’óf (8 ocurente), cu al-Barr (o dată: v. 34, 2); doar de două ori apare singur, ca predicat: ’inna All"ha k"na bi-kum ra≤m (4, 29; 17, 66): „Dumnezeu este milostiv cu voi”. Aproape toți comentatorii vorbesc de sensul cvasi-identic al acestor două nume ce se aplică Aceluia care dă în cel mai înalt grad dovadă de ra≤mă. Lexicograful arab Õa‘lab consideră însă că ra≤m"n nu vine din aceeași rădăcina că ra
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în care funcționează, asemenea numelui suprem All"h, în anumite sure mekkane (e.g. în sura 19, de 17 ori; în sura 43, de 7 ori; în sura 25, de 5 ori; în sura 67, de 4 ori). De obicei însă comentatorii îl privesc că pe un derivat de la ra≤mă, alături de ra≤m, deosebirea dintre cele două fiind, eventual, valoarea intensivă mai mare sau mai mică. Pentru a-i înțelege semnificația, este necesar așadar să știm ce se înțelege prin ra
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ASM) ...wa ttaba‘ó riðw"na All"h wa All"h 9ó-Faðl ‘A:m (3, 174/168): „...ei au căutat mulțumirea lui Allah, căci Allah este Dătător de hâr nemăsurat.” (ASM) Figurează doar în lista lui ‘Abd al-‘Azz. Comentatorii l-au înțeles în general că „binefăcător”; având în vedere că primul sens al rădăcinii FÐL sugerează și ideea de surplus, de superioritate, s-a ajuns la ideea de binefacere gratuită și abundență. Traducerea în românește care conține cuvântul „hâr
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
m, „imens, nemăsurat”. Disputele teologilor privesc pe beneficiarii harului divin: în privința credincioșilor, menționați la 3, 152/146, nu există dubii, însă e vorba și de oameni în general (2, 243/244) sau chiar de întreaga creație (3, 174/168). Teologii comentatori au căutat în general să limiteze această deschidere generoasă, pentru a salvgarda dreptatea divină 151. Semnificații de bază: binefăcător generos și necondiționat. 2.1.13.10. (al-)Wadód: SOI „iubitor” (11, 92)/ „iubește” (85, 14); ASM „Binevoitor”/„Cel Plin de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceți-vă la El. Domnul meu este îndurat, iubitor.” (SOI) Wa-huwa al-Ghafór al-Wadód (85, 14): „El este Iertătorul, Iubitorul.” (GG) Gimaret îi consacră o rubrică aparte: „Ami des croyants” (1988, pp 423-426), întrucat toți comentatorii înțeleg că numai credincioșii au parte de wudd din partea lui Dumnezeu. E firesc să gândească astfel: Coranul conține nenumărate versete care vorbesc de mânia divină față de necredincioși și de pedepsele înfricoșătoare care îi așteaptă. Wadód derivă de la wudd, care este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dimensiune temporală: „da fără încetare”. O conotație în plus este absolută gratuitate a dăruirii: Cel care dăruiește nu are nici o obligație să o facă și nu are nevoie de nimic în schimb de la cel căruia îi dăruiește. Numai Dumnezeu, zic comentatorii, este total dezinteresat; omul, spune Ghaz"l, este întotdeauna un „negustor” (mu‘"mil)152. Semnificație: cel care dăruiește nemăsurat, continuu, din pură generozitate. Acest conținut semantic este cel mai bine redat de echivalentul românesc „Dăruitorul” pur și simplu. Articolul hotărât
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
33): SOI „bogat la iertare”; ASM și GG „darnic la iertare”; RB „d’une large indulgence”; DM „accorde largement son pardon”; YA „ample în forgiveness”; Arb „wide în his forgiveness”. Aici w"si‘ caracterizează largă generozitate a iertării divine. Majoritatea comentatorilor îl interpretează pe w"si‘ că referindu-se la generozitatea lui Dumnezeu; câțiva, printre care Zamm"m și Abó H"tim îl consideră un sinonim al lui ghan, „bogat”153. Semnificație de bază: bogat în generozitate. 2.1.15. Iertător
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
putea traduce pe al-W"riÖ altfel decât „Moștenitorul”? Însă cuvântul românesc nu reda sensul special de „posesie veșnică”. Cititorul familiarizat cu Biblia se va gândi la echivalentă „moștenire” = „stăpânire, posesie”, dar nu neapărat și la ideea de veșnicie, pe care comentatorii musulmani o asociază cu acest nume. Și traducerea lui Ghan cu „Bogat” este prea simplificatoare. „Cel Deajuns pentru Sine” nu e foarte limpede, dar pune pe gânduri și poate trimite spre semnificația reală. Pentru claritate, „Nu are nevoie de nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Pl („munții lui ’Pl” - Ps 36/35,7), ’arzQy ’Pl („cedrii lui ’Pl” - Ps 80/79,11), care, în context, au sensul de „munții/cedrii puternici”. Apare foarte rar în afara Pentateuhului, si e folosit în Cartea lui Iov - probabil, spun comentatorii, pentru a sugera că lucrurile s-au petrecut în vremuri străvechi, ’Pl fiind, la epoca scrierii acestei cărți (începutul secolului al V-lea î.H.169), simțit că arhaic. În relatările referitoare la patriarhi, acest nume e însoțit de diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
au unele semnificații comune, dar prezintă și deosebiri, atât în privința conținutului, cât și, uneori, în privința formei gramaticale. 4.2.1. al-′aqq (2.1.2.1.) și ho alQthinós/hQ aletheia (3.2.2.6.1.). Acest nume, înțeles de comentatorii musulmani că afirmând existența reală a divinității, nu are corespondent în Vechiul Testament, unde realitatea lui Dumnezeu în opoziție cu nimicnicia idolilor este afirmata de numele ’Pl ƒ"y/’Elohm ƒ"y, pe care l-am menționat mai sus că
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
vorba de nume pneumatice. Cand se spune în Coran ’ayyadn"-hu bi-róh al-qudus, „l-am întărit șpe Isus, fiul Marieiț cu duhul sfințeniei”, sau fă-’arsaln" ’ilayh" róhan", „I-am trimis șMarieiț duhul nostru” (19, 17), ró≤ se referă, spun comentatorii, la solul ceresc, la îngerul Gabriel. Constatăm, prin urmare, că numărul echivalentelor perfecte sau aproape perfecte este însemnat (mai mult de o treime din numele divine din Coran au astfel de echivalente). Acestora li se adaugă numele comparabile care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de posibilități lexicale și morfo‑sintactice de echivalare." 5.3.1. Mai ales in Coran, contextul nu este totdeauna suficient pentru eliminarea ambiguității semnificațiilor. Făcând apel la numeroasele comentarii exegetice, traducătorul constată că ele sunt de multe ori divergențe deoarece comentatorii pornesc de la sensul primar al rădăcinii cuvântului și „teologhisesc” pe baza lui. Examinarea traducerilor realizate în alte limbi este de folos în astfel de situații, dar și soluțiile acestora sunt uneori extrem de variate. În aceste condiții s-a ajuns ca
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lui Caragiale, E. Lovinescu a avut precursori în critica sincronă, de exemplu în Anghel Demetriescu (prin câteva studii din 1896 și 1903), în "cel mai perfid dintre adversarii operei caragialene "35, Pompiliu Eliade, în G. Panu și în mulți alți comentatori care împărtășeau părerea că "dramaturgia lui Caragiale, atât de ancorată în realitatea social-politică a vremii, este condamnată la o moarte rapidă. Așadar, o operă fără posteritate, menită să fie receptată exclusiv de către contemporani"36. Dimpotrivă, în ciuda acestor previziuni, receptarea operei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personajului caragialian de raportare la o tipologie social-istorică prin apartenența sa la spațiul românesc de tranziție "între două lumi, între două epoce"21, dar și de reiterare a unor ipostaze umane eterne a fost bine pus în evidență de majoritatea comentatorilor. Reținem pentru claritate și justețe formularea lui G. Călinescu: "Precum există categorii individuale, există și tipuri sociologice. Semicultura, pripirea unei clase către o treaptă superioară, parvenirea, migrația sunt dintre acestea. E cu putință să dispară într-un loc comisarii agramați
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lumea medicală, acuzându-i pe Victor Babeș și pe Gh. Gr. Cantacuzino că și-au însușit descoperirile sale. Culmea mitomaniei o "urcă" însă Mișu Fumuriu însuși care, după fiecare expozeu neverosimil al vreunui mușteriu, se erijează în cel mai onest comentator, căruia nu i se pot contesta experiențe dintre cele mai incredibile. "Fără să se laude", menționează strânsa prietenie cu "conu Alecu" (Alecu Davilla), pe care îl salva adesea de "cataplasme"42 (adică, după propria explicație:"Artistele cu care se avea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu rolul de pecete definitivă sau unificatoare a viziunii sale, este la fel de "absurdă" și neproductivă. Rezonabil ar fi să punem în balanță toate aspectele care țin de concepția și realizarea artistică în cazul lui Caragiale. De altfel, nu puțini sunt comentatorii 20 care au constatat că acceptarea proporției cumpănite între laturile contradictorii care definesc personalitatea lui Caragiale și, implicit, esența caragialismului este cea mai adecvată soluție, întrucât pune în evidență complexitatea acestora. Pentru a reveni la problematica avută în vedere, reținem
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru valențele de revelare a absurdului începând cu Alfred Jarry în Ubu rege și mai cu seamă de către Beckett, Dürrenmatt, Ionescu, motivul "lumii pe dos" constituie și în comediile lui Caragiale un ingredient de bază al modalității comice absurde. Numeroși comentatori ai operei caragialiene au subliniat că gesturile, replicile și situațiile personajelor se sustrag adesea relației cauză-efect, circumscriindu-se absurdului. Situațiile aberante care domină peisajul monden caragialian capătă atributul normalității într-o "lume răsturnată", încadrabilă regimului nocturn al imaginarului, detașabil prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
marcare critică, prin sublinierea devierilor de la logica moravurilor sănătoase în familia burgheză, în politică, în gazetărie etc., este la fel de plauzibilă ca și simpla delectare în fața spectacolului vieții, ambele atitudini fiind revendicate, în egală măsură, de cunoscuți, de prieteni sau de comentatori. Inerent caricaturii în general și a celei caragialiene în special, este însă rolul de împrospătare a percepției asupra unor realități anormale, deja asimilate în normal. Deoarece ne atrage atenția asupra diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
două naturi, și două persoane: divină și umană. Împotriva acestora, Boethius afirmă o unire ipostatică într-o singură persoană a celor două naturi, divină și umană. De fapt Boethius folosește două concepte derivate din categoriile aristotelice, fiind primul traducător și comentator în limba latină al acestora. Astfel, conceptul de „substanță individuală” corespunde cu „substanță primară” (ousia prôtê). „Substratul” traduce cuvântul grec hypokeimenon, ceea ce literar înseamnă „ceea ce se află dedesubt”, dar poate fi tradus și ca subiect, însemnând pentru Aristotel orice subiect
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ce viza descentralizarea. Miza acestei contrac-tualizări era reforma administrației de stat mai curând prin oportunitatea pe care o oferea protagoniștilor de a se sustrage cadrului normativ al dezvoltării urbane fixat prin documente de amenajare decât prin promovarea descentralizării responsabilităților. Anumiți comentatori nu ezitau să insiste asupra acestei trăsături. Ei făceau din aceste politici contractuale nici mai mult, nici mai puțin decât un alibi pentru puterea centrală, dornică să se extindă asupra ansamblului teritoriului și să uite de scăpările descentralizării 293. În
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
condiționează efectul propriu zis al tragediei asupra sufletului nostru. În legătură cu vestitul pasaj din Poetica lui Aristotel, de nenumărate ori comentat, în care el socotește că efectul tragediei constă în a provoca teama și compasiunea așa fel încît acestea sînt "purificate", comentatorii nu au ajuns la un acord, mai ales cu privire la ce ar trebui să înțelegem prin "purificare". Poate că cel mai nimerit este să ne gîndim, împreună cu Erwin Rohde (Psyche 2, II, p. 49), la o analogie cu felul în care
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]