190,047 matches
-
să nu ne gândim că activitățile oamenilor trebuie puse pe același plan și că În exact aceleași condiții de fapt trebuie, și, prin urmare, este o datorie, o obligație, să se impună oricui aceeași activitate. Tot astfel, În fine, când constatăm că cineva are o intenție odioasă, când cineva de exemplu, urăște fără motiv pe altcineva, zicem că are obligația morală să nu o facă. În acest caz, după ce constatăm o stare psihică, cu antecedentele ei cauzale, facem să intervină un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să se impună oricui aceeași activitate. Tot astfel, În fine, când constatăm că cineva are o intenție odioasă, când cineva de exemplu, urăște fără motiv pe altcineva, zicem că are obligația morală să nu o facă. În acest caz, după ce constatăm o stare psihică, cu antecedentele ei cauzale, facem să intervină un fel specific de a cugeta, deosebit de această constatare, și condamnând moralmente pe vinovat. Cum ajungem astfel să-i atribuim o obligație morală? Nu gândindu-ne numai la procesele psihologice
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fel specific de a cugeta, deosebit de această constatare, și condamnând moralmente pe vinovat. Cum ajungem astfel să-i atribuim o obligație morală? Nu gândindu-ne numai la procesele psihologice care s-au produs În conștiința lui, ci, după ce le-am constatat, judecându-le dintr-un alt punct de vedere: a nesocoti cu intenție și fără alt motiv o ființă umană, fie chiar și a noastră, este În principiu un act imoral și avem, prin urmare, obligația morală de a nu proceda
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
obligația morală de a nu proceda În acest fel. Ideea de obligație care se poate astfel atribui cuiva pe baza unei activități de fapt, psihologice sau sociale, nu se descoperă, prin urmare, niciodată printre elementele de fapt pe care le constatăm pe cale cauzală. Ea reprezintă, cum zicea Savigny, un alt strat de cunoaștere. Spre a fi Însă o pură prejudecată, ar trebui să fie numai produsul intereselor și influențelor de fapt care se exercită asupra cugetului nostru, și am văzut că
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
acest caz, fie În mintea noastră, fie În ambianța socială; dar În acest caz nu cercetăm propriu-zis În nici un fel o obligație, ci numai procesul prin care s-a produs În noi credința despre obligație. Când ne Întrebăm, după ce am constatat anume realități și necesitatea nexului lor cauzal (anume „fapt”), ce valoare etică au, sau - cu alte cuvinte - dacă e adevărată afirmarea făcută cu privire la existența unei obligațiuni ca atare, ne Întrebăm În realitate care e valoarea logică a obiectului astfel sugerat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În acest caz ne punem problema dacă o persoană poate fi Într-adevăr obligată prin efectul rațiunii noastre. Nu mai facem atunci raționamente prin care să legăm Între ele realități naturale sau fapte reale omenești și prin care să putem constata relația lor de determinare a unora dintre ele prin altele de același fel, ci argumentarea noastră nu poate să lege prin idei generale, prin logică, obligația propusă doar de alte obligații. Dacă această legătură poate ajunge la concluzia că afirmarea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și În esență: „Acolo unde Statul ar ajunge prea târziu și persoana privată are putința să Înlăture violența actuală și injustă, ea are dreptul să o facă”. Subliniind raportul real și organic dintre Dreptul obiectiv și Dreptul subiectiv, filosoful dreptului constată: „Dreptul ca facultate nu există decât În relație cu o normă; iar norma, la rândul ei, nu e decât o delimitare a facultăților. Astfel se Înlătură contradicția aparentă, prin care Dreptul, sub aspectul său imediat, se prezintă ca o impunere
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
superioară, pentru necesități temporare, apoi permanente, de conciliere sau de apărare; Statul ar fi deci, În mod esențial, o unitate supragentilică”. 2. Cea de-a doua poziție - relevă filosoful neokantian - rezidă În afirmația că „un anumit caracter politic” poate fi constatat chiar În faza numită prestatală, În familia patriarhală, așa cum ne-o prezintă Biblia, sau tradiția romană, unde se poate vorbi despre autoritatea lui pater familias, având totodată, simultan, un caracter public, dar și privat, de exemplu În funcția penală; deci
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Înseamnă pozitivitatea, când scrie: „Într-adevăr, atunci când este nevoie mereu de un progres mai mult sau mai puțin Îndelungat pentru ca o determinare juridică să devină pozitivă și ca pozitivitatea să comporte, totdeauna În fapte, un număr infinit de grade, se constată, pe lângă asta, În realitate, o Întâlnire și o probă, o experiență Între diferitele elemente juridice pozitive; sistemul care devine preponderent În această experiență este exact cel pe care Îl numim «statal»”. Referindu-se, istoricește, la criza statului, gânditorul italian analizează
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În curs de desfășurare, și nu să se dea o Îndrumare diferită (sau contrară) istoriei, ceea ce ar fi fost o utopie, și chiar o apreciere injustă a muncii Înfăptuite anterior. „Societatea Națiunilor” s-a arătat slabă și aservită intereselor particulare, - constata Giorgio del Vecchio - departe de a corespunde postulatului Societății universale a Statelor, la care visase și Kant. Imperfecțiunile acesteia, În comparație cu acel Înalt Ideal, s-au dovedit tot mai grave și mai evidente. Numeroasele probleme ivite În interpretarea Pactului, și necesitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
altul. Olga ceru consimțământul doctorului Pencu să o transporte în sala de nașteri, convinsă fiind că Ina ajunsese la un pas de contracții. În același timp, Rafira țipa cât o ținea gura: - Da’ pe mine cine mă duce acolo? Asistenta constată repede că și Rafira trebuie condusă urgent în sala de nașteri. - Domnule doctor, e o situație de excepție, veni Olga cu părerea. S ar putea să avem două nașteri simultane... - În timp ce eu mă ocup de colega noastră, tu vezi de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
și au întors privirile unul spre celălalt, au prins a discuta. Nimicuri... neinteresante... de fiecare zi. Mai apoi și-au pus mâna - unul pe a altuia. Dacă cineva ar fi luat în studiu actele de indentitate ale amândurora, ar fi constatat,cu ușurință, că ea are 34 de ani, iar el, 57 de ani. Ce ne-o fi împins, oare, pe unul, în nenorocirea celuilalt?, se întrebă, involuntar, în șoaptă. Da, tu, soart-o, ai cauzat tot ce a urmat. Căci, cei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Garnitura de marfă se afla în ultima stație de pe teritoriul României. Un pas mai încolo, ieșea din țară, intra în Bulgaria, și, se cutremură ceferistul, la un gând. Poate surveni o boroboață foarte mare. Sosiră la fața locului cei solicitați. Constatară lipsa a patru lăzi, în care ar fi trebuit să se afle optzeci de focoase, de mare putere, și-i căutară, de îndată, pe jandarmii care însoțeau trenul. Potrivit programului, ar fi trebuit să fie câte doi jandarmi la fiecare
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de codul cultural care l-a născut, ba, mai mult, pare supus unei ideologii artistice europene. De vină sunt, bineînțeles, și traducerile germane, engleze sau franceze pe care traducătorii români le-au consultat, dar nu ne putem abține să nu constatăm și lipsa unei politici de pregătire a unor traducători pentru limbile rare ale lumii, adevărate insule de frumusețe nedescifrată. Literatura persană, în sensul care se dă astăzi acestui termen, are o vechime de mai bine de o mie de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
iranian a citit mult și metodic din marea literatură a lumii, cu orizontul de așteptare al unui intelectual pentru care culturile orientale importante nu aveau secrete: un encicloped căutându-și contururi fulgurante în afara Iranului. E uimitor pentru noi, europenii, să constatăm ce univers referențial bogat și divers putea avea un scriitor iranian din perioada interbelică: Sartre, Zweig, Kafka, Colette, Maupassant, Cehov, Voltaire, Lamartine, Caldwell, Maugham, Th. Mann, Camus, V. Woolf, Werfel, Steinbeck, Joyce, Wilde, Cocteau, Gide, Nietzsche, Freud, Herschfield, Krafft-Ebing, Hesse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
totuși, într-o apariție fugară ca un vis de opioman. Farmecul se rupe brusc: replonjat în abisul trecutului, nefericitul asistă la geneza îndepărtată a evenimentelor pe care tocmai le trăiește. Acolo îl înconjoară aceleași personaje, dar grotești și tragice, și constată că acest mediu sordid e chiar al lui. În zori, se regăsește acoperit de sânge mort, închegat, viermi anunțători ai unei descompuneri viitoare mișună pe corpul său. Detracatul care face această stranie mărturisire evoluează într-o lume care modelează halucinațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
culc cu ea? Oare fizicul ei mă făcuse să-mi pierd capul? Repulsia pe care i-o inspiram? Gesturile sale, înfățișarea? Afecțiunea pe care încă din copilărie i-o promisesem mamei sale? Sau toate la un loc? Nu, nu știu. Constat numai că femeia aceasta, târfa asta, vrăjitoarea asta, împrăștiase în toată ființa mea o otravă misterioasă care mă făcea să o doresc, ba, mai mult, făcea ca toți atomii corpului meu să aibă nevoie de atomii corpului său. Își strigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vorbit, toată seara, indignați de opțiunea-mi repertorială. Mai ales că piesa era tradusă de un coleg de-al lor, care mai lua și bani pe chestia asta! Ei bine, citind cartea despre ultimul spectacol al lui Vlad Mugur, am constatat că marele dispărut nu se ferea de bulevard; spune În volum că, după Hamlet, ar face, tot la Cluj, Puricele În ureche. El a realizat, de altfel, În două teatre, și un Labiche, la care n-a comentat Însă nimeni
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
are Cehov În piese, care te acroșează! Care te afolează!... Spre exemplu, Mașa din Trei surori spune „Ce plictisită sunt!”, după ce soțul ei zisese „Ce fericit sunt!”. Sau, În Livada cu vișini, după ce Gaev observă că „ A apus soarele”, Ania constată „Răsare luna!”...Ce să mai vorbim de Solionîi (tot Trei surori) care adaugă, la constatarea unui mesean că „votca e bună, cu ce-i făcută?”, simplu și cinic : „Cu gîndaci!”. Dacă Anton Pavlovici n-ar fi existat, zău că ar
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
un restaurant cu specific ro mânesc - Chez Christina - dar tocmai la ora În care ne nimeriserăm, acesta era În curățenie... am băut pastis, cidru În trei variante (una din ele, excelentă!), vin, bere, ceaiuri, apă minerală. M-a surprins să constat că berea e cam la același preț cu vinul și sucurile. La Starbucks ( unde m-a dus băiatul meu) , cafenea celebră de la subsolul Luvrului, am degustat niște băuturi reci pe bază de cafea, dar mai ales am rămas cu ochii
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
centrului Închidea ochii. Alteori, se putea vorbi chiar de complicitate! ( fiindcă și culturnicii Îl urau, În sinea lor, pe Ceaușescu!). Mai exista o solidaritate sală/scenă. S-au văzut cenzori/diletanți sau cenzori/prudenți. Cenzori luminați și creatori vinovați. Am constatat că multe dintre interdicții porneau din interior - actorii jigniți și comediene frustrate cerînd urgent anchetă...Critici sîrguin cioși puneau, fără să-și dea seama, paie pe foc ( exigența lor căzînd, nu o dată, În reproșuri ...cu reflexe politice). Mai există În
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nume maghiar, crede că s-a strecurat, În marea istorie, o mică greșeală : gemenii au fost crescuți de o femeie de moravuri ușoare, Laurentia. Romanii foloseau termenul de lupa , pentru prostituate. Ergo : lupa = femeie destrăbălată, nu lupoaică!...Nașpa’! Americanii au constatat că umorul crește puterea de concentrare și sporește eficacitatea muncii. Deci, marile firme au În schemă consilieri cu probleme de umor! Funcția asta, În România, n-o să existe. Fiincă mioriticii se cred, În proporție de 50%, specialiști În umor. Și
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
iei o bere. Ia și mata una la două kile, că ieși mai ieftin, bre!", spune el grijuliu și prietenos. Încă de la primul pahar îți face favoarea și trece de la "mata" la un "tu" jovial. După ce isprăvește ăia doi litri, constată cât s-a făcut de târziu și cât e de rupt de oboseală, că a avut o lucrare grea de tot la cineva foarte sus pus care-și face o vilă. Da-și rupe el din timp, mâine, evident!, și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ceasuri meseriașul perfect, care va face totul la marele fix, discret, amabil și la jumătate din prețul pe care l-aș fi plătit eu. La cel mult un sfert de oră după ce va intra pe ușa apartamentului, frate-miu va constata toate deficiențele și defecțiunile existente. Plus nenorocirile din frigiderul meu în care se mai află o bucată scorojită de cașcaval, niscaiva salam, două roșii zbârcite, un sfert de pachet de unt oarecum râncezel și o jumătate de borcan de dulceață
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
să parcurg o distanță proporțională cu aceeași velocitate, cred că aș fi gâfâit de n-aș mai fi putut. Așa părea că efortul depus e floare la ureche. Debordam de energie și aveam o condiție fizică de invidiat. Tocmai când constatam eu încântat această stare de lucruri, hop că am ajuns la marginea patului. M-am uitat în jos și mi s-a părut că dinaintea mea se căsca o prăpastie. M-am retras instinctiv. Ce urma să fac? Puteam să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]