7,252 matches
-
românitatea în secolul al XVII-lea se înalță, prin comentariul pertinent și argumentat al lui V., către piedestalul de mentor ascultat în literele românești. SCRIERI: Ion Neculce, București, 1968; Miron Costin. Interpretări și comentarii, București, 1973; Grigore Ureche, București, 1979; Cronicarul Radu Popescu, București, 1987; Cronica anonimă a Moldovei (1661-1709). Pseudo-Nicolae Costin, București, 1989; Miron Costin. Raporturile literare cu contemporanii și posteritatea sa istoriografică, postfață Dan Horia Mazilu, București, 1995. Repere bibliografice: I.D. Lăudat, „Ion Neculce”, CRC, 1969, 3; Ion Caproșu
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
postfață Dan Horia Mazilu, București, 1995. Repere bibliografice: I.D. Lăudat, „Ion Neculce”, CRC, 1969, 3; Ion Caproșu, „Ion Neculce”, AIX, t. VII, 1970; Piru, Varia, I, 19-21; Șerban Cioculescu, Marginalii despre Grigore Ureche, RL, 1979, 14; Mircea Anghelescu, Din nou cronicarii..., VR, 1979, 6; Mircea Anghelescu, „Cronicarul Radu Popescu”, RL, 1987, 39; Nicolae Manolescu, O monografie documentară, RL, 1988, 5; Andrei Pippidi, Pornind de la o carte nouă despre Radu Popescu, AIX, t. XXV, 1988; Cătălina Velculescu, „Cronicarul Radu Popescu”, LL, 1989
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
Repere bibliografice: I.D. Lăudat, „Ion Neculce”, CRC, 1969, 3; Ion Caproșu, „Ion Neculce”, AIX, t. VII, 1970; Piru, Varia, I, 19-21; Șerban Cioculescu, Marginalii despre Grigore Ureche, RL, 1979, 14; Mircea Anghelescu, Din nou cronicarii..., VR, 1979, 6; Mircea Anghelescu, „Cronicarul Radu Popescu”, RL, 1987, 39; Nicolae Manolescu, O monografie documentară, RL, 1988, 5; Andrei Pippidi, Pornind de la o carte nouă despre Radu Popescu, AIX, t. XXV, 1988; Cătălina Velculescu, „Cronicarul Radu Popescu”, LL, 1989, 2; Ion Toderașcu, „Cronica anonimă a
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
Mircea Anghelescu, Din nou cronicarii..., VR, 1979, 6; Mircea Anghelescu, „Cronicarul Radu Popescu”, RL, 1987, 39; Nicolae Manolescu, O monografie documentară, RL, 1988, 5; Andrei Pippidi, Pornind de la o carte nouă despre Radu Popescu, AIX, t. XXV, 1988; Cătălina Velculescu, „Cronicarul Radu Popescu”, LL, 1989, 2; Ion Toderașcu, „Cronica anonimă a Moldovei (1661-1709). Pseudo-Nicolae Costin”, AUI, istorie, t. XXXVI, 1990; Dicț. scriit. rom., IV, 723-724. D. H. M.
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
și al Societății de Științe Istorice, Filologice și Folclor, filiala Sibiu. A colaborat la „Liberalul” (Buzău), „Limba română”, „Junimea literară”, „Glasul Bucovinei”, „Cuget clar”, „Făt-Frumos”, „Jurnalul” (Craiova), „Revista Societății «Tinerimea Română»”, „Sfarmă-Piatră”, „Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Preocupări literare”, „Țara” (Sibiu), „Cronicar” (Cernăuți), „Transilvania”, „Foaia poporului” (Sibiu) ș.a. Peisajul literar al anului 1937 înregistrează și Cartea sonetelor, placheta lui V. Alegerea poeziei cu formă fixă și a unui pseudonim, Aurel V. Sânger, denotă timiditatea autorului, care, ținând seama de reacțiile critice condescendente
VASILIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290457_a_291786]
-
Turnavitu. Altele aveau să apară după moartea sa, în 1925 în „Punct” (Emil Gayk, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir), în 1928 în „Bilete de papagal” (Algazi & Grummer) și în „Contimporanul” (După furtună), iar în 1929-1930 în „unu” (Fragmente antologice, Cronicari). În 1928 numele scriitorului devenise titlul unei publicații de avangardă scoase de Geo Bogza la Câmpina. Revista „unu” îi consacră în întregime numărul 31/1930. La editura acesteia, Sașa Pană tipărește în 1930 primul volum de scrieri urmuziene. Tot el
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
Titularizat profesor în 1996, devine și șef de catedră. Debutează la „Luceafărul” în 1962 și mai este prezent în „Romanoslavica” (unde face parte din redacție), „Gazeta literară”, „România literară”, „Argeș”, „Ateneu”, „Scânteia”, „Scânteia tineretului”, „Flacăra”, „Săptămâna” ș.a. În calitate de publicist și cronicar literar, Z., polemist redutabil, adeseori incomod prin subiectivitatea și retorica agresivă a intervențiilor, se va opri la ceea ce crede că ilustrează relația dintre specificul național românesc, ortodoxie și militantismul cultural, dar va semna și numeroase pagini de circumstanță, oportuniste, într-
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
orientări, „simultaneism, unanimism, futurism, paroxism, dinamism, withmanism”, a căror trăsătură comună este identificată ca fiind „Individualitatea - singurul element împreună cu Talentul pe care posteritatea îl ia în seamă” (O școală nouă: simultaneismul). În același timp, mobilitatea spirituală și finețea analitică a cronicarului se vădesc în recenziile dedicate unor scrieri precum Bisericuța din Răzoare a lui Gala Galaction, La fântâna Castaliei de N. Davidescu sau Alcoolurile lui Guillaume Apollinaire, la care se adaugă memorabile portrete în peniță ale unor mari figuri literare contemporane
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
în 1933 la „Hyperion”, iar editorial în 1938, sprijinit de Victor Papilian, cu placheta Către țara ochilor mei, care va inaugura colecția Asociației Scriitorilor Români din Ardeal. Mai e prezent în „Societatea de mâine”, „Adevărul literar și artistic”, „Luceafărul” (Cluj), „Cronicar”, „Familia”, „Gândirea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Revista Bucovinei”, „Viața ilustrată”, „Voința Transilvaniei” ș.a. Nota distinctivă a versurilor din primul volum semnat de Z., ca de altfel a întregii sale lirici, este imaginea; o imagine care nu vrea să epateze, ci este
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
ZILOT ROMÂNUL (1787, București - 12.XI.1853, București), cronicar și autor de versuri. Z. rămâne în istoria literaturii sub acest pseudonim, deși s-au făcut încercări repetate de identificare - drept Ștefan/ Fănică/Fănuță Moru (sau Mora) ori Ștefan Ioan Moru sau, mult mai plauzibil, Ștefan Fănuță (însă diminutivul devine
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
Z. rămâne în istoria literaturii sub acest pseudonim, deși s-au făcut încercări repetate de identificare - drept Ștefan/ Fănică/Fănuță Moru (sau Mora) ori Ștefan Ioan Moru sau, mult mai plauzibil, Ștefan Fănuță (însă diminutivul devine patronimic doar pentru urmașii cronicarului). Ștefan provenea dintr-o familie de boiernași fără nume de familie (într-o vreme când această recunoaștere nu era obligatorie), din care nu lipseau clerici și funcționari. Tatăl său, Ioan, „fiul popii”, ajunsese mare staroste de negustori, funcție ce pretindea
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
trimisul sultanului pentru restaurarea vechilor rânduieli. Prin activitatea sa publică el cunoscuse o serie de personalități: Barbu Știrbei, Ioan Câmpineanu sau pe cei din familia banului Barbu Văcărescu, încredințându-i poetului Iancu Văcărescu parte din manuscrisele sale. Personaj întârziat între cronicarii epocii fanariote, Z.R., influențat de mișcarea de renaștere națională, scrie sub impulsul sentimentelor de îngrijorare pentru „Patria” în primejdie. Publicate postum, de B. P. Hasdeu (1884) și de Gr. G. Tocilescu (în „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, 1885
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
cuprinde istoria domnilor fanarioți Alexandru Ipsilanti (a doua domnie), Constantin Hangerliu (concis), Alexandru Moruzi, continuându-se cu domniile scurte și repetate ale lui Mihai Suțu, Alexandru Suțu, Constantin Ipsilanti. Abuzurile fanarioților îi provoacă autorului, pătimaș și veninos ca mai vechii cronicari munteni, resentimente puternice, violent exprimate. Țara se află sub permanenta amenințare a atacurilor și jafurilor turcilor lui Osman Pazvantoglu, pașa din Vidin, un rebel față de puterea, în declin, a Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Alexandru Moruzi pazvangiii pârjolesc Oltenia, boierii
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
atacurilor și jafurilor turcilor lui Osman Pazvantoglu, pașa din Vidin, un rebel față de puterea, în declin, a Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Alexandru Moruzi pazvangiii pârjolesc Oltenia, boierii înfricoșați pribegesc la Sibiu, cei lacomi rămânând să își păzească averile, iar cronicarul observă, cu simț analitic, cum frica le paralizează mințile și faptele. El consemnează detaliat mișcările pazvangiilor și ale cârjaliilor, cunoscute și din relatările unor martori oculari. Încercarea lui Alexandru Moruzi de a forma o oaste de panduri este disprețuită însă
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
transformă în teatru de luptă și furnizoare pentru oștile străine, încleștate în războiul ruso-turc, câștigat de Rusia în 1812, prin izbânzile unor comandanți ca bătrânul feldmareșal Prozorovski, generalii Bagration, Kamenski și Kutuzov, sugestiv caracterizați. Capacitatea de portretizare, calitate principală a cronicarului, merge de la definirea sumară, dar semnificativă, la imaginea amplă, cum e aceea a lui Alexandru Moruzi - natură complexă, însă în „țesătura ei pătată fără lecuire” - sau a lui Mihai Suțu - domn „supțire la minte”, dominat de consilieri. Z. susține obiectivitatea
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
tulburări în țara aflată sub conducerea dezbinată a boierilor din „arhondotetrarhie”, care doreau izgonirea clerului grec din țară, dar și sporirea privilegiilor proprii în dauna micilor boieri. Ajuns domn, Alexandru Suțu continuă nedreptățile, vânzând rangurile boierești și cinurile bisericești. Lamentațiile cronicarului nu sunt însă copleșite de pesimism, căci speranța este sugerată alegoric printr-o viziune - o corabie cu steagul Țării Românești înfruntând furtuna - ce conotează salvarea națiunii. În Jalnica cântare a lui Zilot, întru care să cuprind revuluția românilor, supt Tudor
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
pe „apostați”. Deși dezaprobă instalarea la Cotroceni a „Domnului Tudor”, el e fascinat de personalitatea aceluia pe care „cărbunele ce-l avea ascuns în inimă” îl ridicase împotriva tiraniei, realizând un portret bine intuit psihologic. Anul 1821 este, în viziunea cronicarului, însoțit de devastări apocaliptice provocate de oamenii lui Alexandru Ipsilanti, ce jefuiesc țara, distrug bibliotecile boierilor, răspândesc diversiunea și îl ucid „cu ficleșug” pe Tudor Vladimirescu. O alegorie politică, compusă înainte de 1821, este Dăslușire, „tragodie” versificată, inspirată și de Dimitrie
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
Cântec românesc jalnic). În Leatul 1848, poem compus în mai 1850 de un Z. îmbătrânit, depășit de spiritul epocii, revoluția e văzută ca o calamitate ce unește straturile de jos ale societății cu reprezentanți ai elitelor pentru răsturnarea vechilor privilegii. Cronicarul, atent și de astă dată, prezintă exact etapele revoluției, formarea Guvernului Provizoriu, intervenția turcilor, ciocnirea armată din Dealul Spirii, dar le denaturează sensul. Important pentru documentul istoric pe care îl reprezintă cronicile sale, Z. rămâne un autor interesant, deși defazat
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
înrâurite de dialogurile cu Nae Ionescu, pe care l-a cunoscut îndeaproape. Firave, semnalând oarecare virtualități, piesele de teatru compuse de Z.R. nu au provocat un mare interes, cu toate că seria lor fusese deschisă de Ucenicul vrăjitor, în care un cronicar remarcase „vădite preocupări intelectuale”, iar în spectacol erau distribuiți actorii Dida Solomon, George Calboreanu și George Vraca. În schimb, despre Mariana și ceilalți E. Lovinescu spunea că e „mediocră și vulgară”. Textele din placheta De ziua tatii și Scrisoare către
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
sa încercare dramatică, sceneta în versuri O suferință (ce fusese respinsă de Teatrul Național bucureștean). În 1880 e numit supleant de ocol (procuror) la Hârșova. Trimite proză narativă și „fiziologii” la „România liberă”, unde din decembrie 1880 colaborează permanent, devenind cronicarul literar, teatral și artistic al ziarului; îi apar aici și versuri, nuvele, pamflete, note, corespondențe. Ceea ce individualizează prezența sa e rubrica „De las palabras”, devenită „Palabras”, în care folosește pseudonimul Don Padil; mai semnează Zadig, Discerniu, Crai nou et comp., Placido
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Buccea sau căpățână și Thargelia din Milet. Ignorată sau subestimată multă vreme, publicistica lui Z. revelă fațete noi ale personalității scriitorului. Condus în literatura de imaginație de principii ale clasicismului (seninătate, echilibru, obiectivitate), el se manifestă în gazetărie ca un cronicar și comentator ce nu își ascunde subiectivitatea. Mereu impecabil articulată, fraza lui devine adesea caustică, flagelantă, mușcătoare. Umorul de stil academic coexistă cu polemica acidă, chiar cu virulența pamfletară, generată de ranchiună, de erupții ale orgoliului rănit. Prin obiectul preocupărilor
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Timișoara, 1947; Bujor Surdu, Desfășurarea războiului austro-turc din 1788-1790 pe teritoriul Banatului, descrisă de un contemporan, „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, 1967; Dimitrie Onciulescu, Protopopul Nicolae Stoica (1751-1833), MB, 1972, 10-12; Damaschin Mioc, Elemente de etnografie și folclor la cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg, REF, 1973, 4; Damaschin Mioc, Adolf Armbruster, Costin Feneșan, H. Jaeger, „Autobiografia” lui Nicolae Stoica de Hațeg, MB, 1974, 7-9; Liliana Boiț-Trâpcea, Considerații de ordin literar și lingvistic asupra „Cronicii Banatului” a lui Nicolae Stoica de
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
Băile Herculane din 1803, ctitorită de protopopul Nicolae Stoica de Hațeg, MB, 1977, 7-9; P. Radu, Dimitrie Onciulescu, Contribuții la istoria învățământului din Banat până la 1800, București, 1977, 119-124, passim; Dicț. lit. 1900, 817-818; Damaschin Mioc, O lucrare inedită a cronicarului bănățean Nicolae Stoica de Hațeg: „Povești moșăști, scolarilor rumânești”, MB, 1980, 7-9; Nicolae Bocșan, Contribuții la istoria iluminismului românesc, Timișoara, 1986, 192-195, 274-278, 299-300, passim; Păcurariu, Dicț. teolog., 423-424; Dicț. scriit. rom., IV, 395-397; Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Iași, 2002
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
a proletariatului. În 1949, într-o cronică din „Contemporanul”, Ov. S. Crohmălniceanu condamna romanul Zbucium din perspectiva politizată pe care criticul se simțea dator să o adopte în acea epocă, însă analiza ce viza aspectele strict literare era perfect pertinentă. Cronicarul diagnostica sagace apartenența cărții la tradiția foiletonistică, în descendența unor Eugène Sue sau Alexandre Dumas, identifica ingredientele sau procedeele care o învederau - senzaționalul situațiilor, promovarea surprizei în detrimentul veracității, dramatismul confecționat grosolan și omniprezent al intrigii, lipsa de veridicitate a personajelor
STREIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289976_a_291305]
-
că funcționar la Direcția Generală a PTT. Debutează cu versuri în 1919 la „Moldova de la Nistru” și va fi un colaborator asiduu al multor reviste și ziare, cum sunt „Adevărul literar și artistic”, „Viața literară”, „Cosinzeana”, „Convorbiri literare”, „Universul literar”, „Cronicarul”, „Epoca”, „Facla”, „Familia”, „Gândul nostru”, „Neamul românesc”, „Pământul”, „România literară” (1932-1934), „România literară” (1938-1940) ș.a., iar după al doilea război mondial „Gazeta literară”, „Ateneu”, „Argeș”, „Manuscriptum”, „Tribuna” ș.a. Volumul de nuvele și schițe Sora Emilia (1930) dezvăluie un prozator atent
STRAJE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289968_a_291297]