49,733 matches
-
Oblomov tipic: tândăleala în vârful patului, refuzul de a accepta mâncarea de plocon pe motiv că nu e gata făcută (i-ar veni să întrebe ca leneșul lui Creangă: "muieți-s posmagii?") și lehamitea de a se lăsa prins în brațele Dorinței (femeia are nume voit alegoric) dintr-o economie bolnăvicioasă de orice efort (libidoul erotic e sleit). Gabriel Dimancea nu evoluează, totuși, în sensul personajului lui Goncearov, pentru că el luptă cu sine însuși. Devine intelectualul revoltei zădărnicite, rămasă în stadiul de
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
Chicago, surprinzând laturi controversate ale personalității acestuia: "A fost el - așa cum le-a apărut studenților săi - doar un om liniștit și cumva timid, cu o mare voință de a înțelege și cu disciplina și talentul de a-și urma această dorință la o scară extraordinară? Sau a fost un fel de megaloman ciudat, împins de propriul ego să încerce să monopolizeze și să-și impună punctul de vedere în toate aspectele cunoașterii din domeniul său?" Portretul ce poate fi închegat în urma
Omul Eliade by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9431_a_10756]
-
menționează. Nici multe alte lucrări privitoare la exilul românesc din Occident nu îl amintesc. La întrebarea "cui aparține Philippe Caracostea, culturii franceze sau celei românești?", răspunsul este fără echivoc. Nu e în rândurile de față, așa cum s-ar putea crede, dorința "provincială" de a-l anexa pe pictor: "încă un artist român stabilit la Paris!" Meritele artei lui - în care poate că totuși ereditatea românească a jucat un anumit rol, de ce nu? - fac din el un artist care ar trebui cunoscut
Un pictor francez de origine română by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/9454_a_10779]
-
pronunțăm, preferăm să le atingem numai în fugă și doar la suprafață, parcă sub imperiul unui imbold al neseriozității spontane. Cauza unei asemenea superficialități strategice este de găsit în impulsul de a ne proteja liniștea lăuntrică și, mai ales, în dorința de a nu ne compromite viitorul. Căci ce poate fi mai nerentabil decît să zgîndărești rănile unei psihologii colective căreia oricum nu poți să-i modifici direcția? Nu ai face decît să aduci o undă de perturbare locală într-un
Ura planetară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9476_a_10801]
-
spre deosebire de iubire, care este referențială (avînd nevoie de o persoană la care iubirea să se refere), ura este autoreferențială. Se alimentează singură fără a avea nevoie de cauze care să-i întrețină existența. Este autarhică și crescîndă, avînd drept efect dorința de a distruge doar de dragul distrugerii. Nu e vorba așadar de a învinge sau de a convinge, ci de a distruge. Miza urii este distrugerea ca scop în sine. Cînd totuși distrugerea nu are loc, atunci fanaticul urîtor se mulțumește
Ura planetară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9476_a_10801]
-
sunt toate forme mascate de antisemitism, ele ascunzînd de fapt trei tendințe: 1) înclinația nemărturisită a europenilor de a pune în discuție legitimitatea statului Israel, 2) tendința de a-i privi pe evrei ca pe niște prigonitori ai palestinienilor, 3) dorința voalată ca evreii să renunțe la insistența cu care, amintind de realitatea holocaustului, avertizează mereu în privința posibilității repetării lui. "Ce li se cere de acum încolo evreilor? Să se piardă în peisaj. Să se normalizeze. Iar acest lucru să se
Ura planetară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9476_a_10801]
-
analizată pe îndelete, ca un eșantion simptomatic al unui mod de a gândi esteticește în condițiile dogmatismului, prin oscilații derutante de la stânga la dreapta, adoptând sindromul nevrotic al animalului sălbatic în cușca de la grădina zoologică. Agitația e un simptom al dorinței de eliberare. Cronică de familie e rezultatul acestei concepții de realism socialist, triumfător că a scăpat de proletcultism. Se vede că prozatorul încearcă să iasă dintr-o cușcă din care nu are nici o șansă să iasă. Romanul e interesant și
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
dar până la urmă favorabile - a colegilor ei italieni, care i-au acordat cu puțin înainte de moarte titlul de profesor plin (titular) al Universității din Udine. În acest timp, tot cu puțin înainte de a trece dincolo, lucra cu aceeași pasiune și dorință de a fi de folos: corecta lucrări, făcea subiecte de examen, îndrepta texte ale colegilor ei români, redacta studii despre limba și cultura română. Am rămas fără grai când Enzo, într-o zi de la finele lui mai, după un nou
Teresa Ferro (1956-2007) by Ioan-Aurel Pop () [Corola-journal/Journalistic/9500_a_10825]
-
atitudinile, i-a impregnat întîmplările din care i-a fost alcătuită viața. Din păcate, a spune astăzi că, din toate trăsăturile unui om, cea a gîndirii speculative e cea care precumpănește, aduce cu o exagerare ditirambică și artificioasă, făcută din dorința ca, eclipsîndu-i laturile omenești, să-i pui în lumină "spiritualitatea". Totul seamănă cu o tămîiere nepotrivită în cursul căreia, dînd atenție unor calități în dauna altora, schimonosești portretul real al omului, proslăvindu-i imaginea prin intermediul unui portret construit. În realitate
Epistolarul din Pădurea Neagră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9497_a_10822]
-
Heidegger, factorii care îi declanșau dispoziția prielnică gîndirii erau în număr de doi: Pădurea Neagră și limba germană. Numai așa putem înțelege încăpățînarea cu care filozoful nu s-a lăsat dus de pe meleagurile rîului Dreisam. Nici femeile, nici alcoolul, nici dorința înavuțirii, nici mirajul puterii și nici măcar perspectiva celebrității profesorale nu au exercitat asupra lui efectul transfigurator pe care aceste două elemente, o pădure și o limbă, l-au avut asupra gîndirii sale. Cuplat la aceste veritabile surse de energie, Heidegger
Epistolarul din Pădurea Neagră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9497_a_10822]
-
Orașul iese din pămînt sub forma unor uriași zgîrie nori, lipsiți de ferestre, iar Lowry plutește în atmosfera psihedelică, de oraș scufundat, prin lumina stroboscopică, de acvariu, lichidă, lumea citoplasmatică a visului, o suprarealiate de care-l leagă ombilical de dorințele sale. Cum arată lumea "reală" pe care o inventează pentru noi Gilliam? Este un infern birocratic, cu funcționari transformați în automate, anxioși sau fals optimiști, cu nenumăratele departamente ale Ministerului Informațiilor: Information Retrieval (Restituiri informații), Information Adjustment (Ajustări informații) etc.
Un sezon în Brazil by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9503_a_10828]
-
însăși acesta este esența acestei lumi; stagnarea, inerția au ca efect focalizarea unui singur scop, reducția, fragmentarea individului și individualității, mecanizarea și menținerea sa într-un raport indefinit, ezoteric cu puterea, aflată la etajele superioare. Visul lui Lowry prinde chip, dorința lui este în măsură să creeze o lume sau totul ține de o transcendență, de un plan superior care pune în acord ficțiunea, visul alegorico-mitologic cu dimensiunea reală a existenței? În această ambiguitate se află permanenta schizoidie a personajului. Acest
Un sezon în Brazil by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9503_a_10828]
-
ucide. Porunca vine de-acolo, de sus: Voi ridicați flinta și trageți. Ochiți. Și toți ascultă. Da' de cine ascultă. Eu nu zic nimic. De fapt nu știe nimeni. Și n-o să știe niciodată. Se ucide pur și simplu din dorința de a trăi. Pentru a nu fi tu primul cel care dă ortu' popii. Aida a intrat iarăși în casă. Wilson s-a sprijinit de balustradă. Era șubredă și se putea rupe în orice clipă. Ne uitam întruna la mare
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
măsoară după cît de puternic trăirea acestui sentiment nu mai lasă loc speranței, ceea ce înseamnă că numai cine a încetat să spere poate fi fericit. Viziunea pe care se sprijină filozoful francez este alcătuită din trei trăsături: speranța înseamnă 1) dorință fără bucurie, 2) dorință fără putere și 3) dorință fără cunoaștere. Dezvoltîndu-le, ele ar suna astfel: nu poți spera decît ceea ce nu ai, căci nimeni nu ar spera la lucruri pe care le are (viața de apoi, mîntuirea, sănătatea sau
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
puternic trăirea acestui sentiment nu mai lasă loc speranței, ceea ce înseamnă că numai cine a încetat să spere poate fi fericit. Viziunea pe care se sprijină filozoful francez este alcătuită din trei trăsături: speranța înseamnă 1) dorință fără bucurie, 2) dorință fără putere și 3) dorință fără cunoaștere. Dezvoltîndu-le, ele ar suna astfel: nu poți spera decît ceea ce nu ai, căci nimeni nu ar spera la lucruri pe care le are (viața de apoi, mîntuirea, sănătatea sau bunăstarea). Asta înseamnă că
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
mai lasă loc speranței, ceea ce înseamnă că numai cine a încetat să spere poate fi fericit. Viziunea pe care se sprijină filozoful francez este alcătuită din trei trăsături: speranța înseamnă 1) dorință fără bucurie, 2) dorință fără putere și 3) dorință fără cunoaștere. Dezvoltîndu-le, ele ar suna astfel: nu poți spera decît ceea ce nu ai, căci nimeni nu ar spera la lucruri pe care le are (viața de apoi, mîntuirea, sănătatea sau bunăstarea). Asta înseamnă că speranța este o dorință căreia
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
3) dorință fără cunoaștere. Dezvoltîndu-le, ele ar suna astfel: nu poți spera decît ceea ce nu ai, căci nimeni nu ar spera la lucruri pe care le are (viața de apoi, mîntuirea, sănătatea sau bunăstarea). Asta înseamnă că speranța este o dorință căreia îi lipsește obiectul împlinirii, ea fiind precum un sentiment căruia îi va lipsi mereu satisfacerea și bucuria împlinirii. În al doilea rînd, speranța este o dorință a cărei statisfacere nu depinde de noi (deci speranța e dorință fără bucurie
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
viața de apoi, mîntuirea, sănătatea sau bunăstarea). Asta înseamnă că speranța este o dorință căreia îi lipsește obiectul împlinirii, ea fiind precum un sentiment căruia îi va lipsi mereu satisfacerea și bucuria împlinirii. În al doilea rînd, speranța este o dorință a cărei statisfacere nu depinde de noi (deci speranța e dorință fără bucurie). Nu stă în puterea mea să-mi îndeplinesc speranța pe care o am în clipa aceasta, deci realizarea ei nu depinde de puterea mea (deci speranța e
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
este o dorință căreia îi lipsește obiectul împlinirii, ea fiind precum un sentiment căruia îi va lipsi mereu satisfacerea și bucuria împlinirii. În al doilea rînd, speranța este o dorință a cărei statisfacere nu depinde de noi (deci speranța e dorință fără bucurie). Nu stă în puterea mea să-mi îndeplinesc speranța pe care o am în clipa aceasta, deci realizarea ei nu depinde de puterea mea (deci speranța e dorință fără putere). În fine, nu numai că nu pot să
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
a cărei statisfacere nu depinde de noi (deci speranța e dorință fără bucurie). Nu stă în puterea mea să-mi îndeplinesc speranța pe care o am în clipa aceasta, deci realizarea ei nu depinde de puterea mea (deci speranța e dorință fără putere). În fine, nu numai că nu pot să-mi realizez speranța, dar nici măcar nu știu dacă ea se va realiza vreodată (deci speranța e dorință fără cunoaștere). Din aceste motive, fericirea nu o capeți decît dacă dai la
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
clipa aceasta, deci realizarea ei nu depinde de puterea mea (deci speranța e dorință fără putere). În fine, nu numai că nu pot să-mi realizez speranța, dar nici măcar nu știu dacă ea se va realiza vreodată (deci speranța e dorință fără cunoaștere). Din aceste motive, fericirea nu o capeți decît dacă dai la o parte aceste piedici, străduindu-te să te bucuri de împlinirea acelor dorințe care depinde de puterea și de cunoașterea ta. "Doar cel care nu speră la
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
speranța, dar nici măcar nu știu dacă ea se va realiza vreodată (deci speranța e dorință fără cunoaștere). Din aceste motive, fericirea nu o capeți decît dacă dai la o parte aceste piedici, străduindu-te să te bucuri de împlinirea acelor dorințe care depinde de puterea și de cunoașterea ta. "Doar cel care nu speră la nimic este e deplin fericit; doar cel care este pe deplin fericit nu mai are nimic de sperat." (p. 154) Pentru Jean Delumeau, fericirea nu poate
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
nu este pe pămînt dintr-o întîmplare, chiar dacă este produsul evoluției. În zilele noastre, mulți aspiră totuși la fericirea imediată fără speranță, care sfîrșește cel mai adesea în deziluzie, descurajare și sentimentul de a fi pe drumul către neant. Această dorință a unei fericiri fără speranță mi se pare o atitudine fără viitor și semnul confuziei în care se găsește societatea noastră contemporană. A profita din plin de viață, aici și acum, înseamnă, în definitiv, a transforma viața în Ťcabaretul neantuluiť
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
largă a muzicii este seducătoare. Fie că este vorba de Europa sau de continentul nord-american. Cu toții revin ulterior în viața noastră de concert încărcați de experiența parcurgerii spațiilor mai mari sau mai restrânse ale vieții muzicale internaționale. Iar aceasta din dorința de a împărtăși celor de acasă din propria lor aventură. Unică, irepetabilă, exemplară.Circulația valorilor este impresionantă. Este firească. La nivelul învățământului artistic, la nivelul vieții muzicale înseși. Sunt gânduri pe care nu le-am putut evita audiind două dintre
Tineri performeri by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9550_a_10875]
-
inclus în noua ediție a DOOM (2005), în care se indică adaptarea fonetică (pronunțarea rocăr) și adaptarea morfologică (pluralul rockeri). Ne putem întreba cum se explică, totuși, forma roacăre. Prima ipoteză ar fi că anglicismului i s-a atribuit - din dorința de a face credibilă folosirea sa de către un activist comunist și mai ales cu intenția de a provoca un efect comic - o deformare tipică tendințelor limbii populare. Diftongul oa, rezultat al unei alternanțe fonetice produse în evoluția limbii române (condiționat
"Roacăre" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9545_a_10870]