4,425 matches
-
Barbă, București, 1963; Alexei Tolstoi, Povestiri rusești, București, 1947; Maxim Gorki, Foma Gordeev, București, 1949; Din poezia chineză clasică, București, 1956; ed. 2 (Poeme chineze clasice), pref. edit., București, 1957; Aristofan, Teatru, București, 1956; Ovidiu, Tristele, pref. edit., București, 1957, Epistole din exil, îngr. și pref. Toma Vasilescu, București, 1966; 1001 de nopți, I-IV, București, 1959-1963; Eschil, Perșii. Cei șapte contra Tebei, pref. Mihai Nasta, București, 1960; Li Tai Pe, Poezii, introd. edit., București, 1961; Kalidasa, Sakuntala, București, 1964. Repere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
35-43, decembrie 1992 (3); IV, 44-52, ianuarie februarie 1993 (4); V, 9-10, martie 1993 (5). Publicarea acestei corespondențe inedite este precedată de o introducere de Mircea Handoca: De peste două decenii urmăresc cu atenție spre a strânge într-un corpus unitar epistolele scrise sau primite de Mircea Eliade. De altfel, primul din cele zece volume Mircea Eliade și contemporanii săi se află sub tipar la Editura Minerva. <endnotelist> Scrisorile către Adrian Marino își au un loc bine stabilit în această întreprindere editorială
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
p. 279. 25 Ibidem, p. 157. 26 Ibidem, p. 280. 27 Ibidem, p. 298. 28 Cele 400 de volume de corespondență aflate la Biblioteca Academiei Române conțin peste 200 de scrisori semnate sau primite de Iorga din partea intelectualilor nord-moldoveni. În unele epistole i se solicită istoricului intervenția pentru diferite probleme locale la instituțiile statului. Cele mai multe reprezintă însă scrisori de mulțumire, invitații pentru susținerea unor conferințe, invitații de a prefața diferite volume sau de a publica creații în versuri ori proză ale autorilor
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Ioachim. Pentru a nu rămâne dator prietenilor, tălmăcește, din limba greacă în limba rusă, lucrări de interes teologic, ca Istoria bisericească și Vedenia tainică a patriarhului Gherman al Constantinopolului (în 1690), Împotriva ereziilor de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului (în 1691) sau Epistolele lui Ignatie Teoforul, arhiepiscopul Antiohiei, pe care le trimite mitropolitului kievean Varlaam Iasinski și patriarhului Ioachim, dovadă că el intervine, cu prestigiul erudiției, în polemica dogmatică ce împărțea la acea dată cercurile ortodoxe de la Kiev și Moscova în reprezentanți ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
credeam că știm tot și pe care l-am clasat la raionul de antichități, descoperim accente surprinzător de actuale, iar metehnele omenești, ca și frumusețea lumii, ni se dezvăluie în caracterul lor peren. Iată, spre, exemplu, cîteva fragmente dintr-o epistolă adresată pictorului Jacques-Emile Blanche: Grand Hôtel, Arcachon, 7 august 1926 Dragă prietene, Constat că spectacolul lumii continuă să vă amuze, iar minunata stupiditate a oamenilor vă încîntă. Mă întreb dacă ați găsi aici cu ce să vă hrăniți: niște americani
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de greu; Răul se face fire, simțirea amorțește, Și trăiesc în durere ca-n elementul meu. Printr-un fenomen de confuzie, caracteristic tranziției, Gr. Alecsandrescu va fi lamartinian și în același timp poet în gustul clasic. Gândul de a compune Epistole e stârnit de lectura lui Boileau și tot atât de a operei lui Voltaire, din care a și tradus Alzira sau Americanii. În epistolă Alecsandrescu are darul inanalizabil al discursului gesticulat, aci grav, aci perfid, câteodată de un prozaism caricatural, altă dată
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tranziției, Gr. Alecsandrescu va fi lamartinian și în același timp poet în gustul clasic. Gândul de a compune Epistole e stârnit de lectura lui Boileau și tot atât de a operei lui Voltaire, din care a și tradus Alzira sau Americanii. În epistolă Alecsandrescu are darul inanalizabil al discursului gesticulat, aci grav, aci perfid, câteodată de un prozaism caricatural, altă dată acoperit cu șalul unei imagini, și e sentențios cu un mare noroc, străbătut de o ușoară melancolie romantică. Enumerarea genurilor are alt
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Scrieri literare, I-III, introd. Paul Cornea, București, 1963 (în colaborare cu Radu Albala); Grigore Alexandrescu, Opere, I, introd. Silvian Iosifescu, București, 1957, Versuri și proză, București, 1960, Poezii. Memorial de călătorie, pref. Pompiliu Marcea, București 1961, Suvenire și impresii, epistole și fabule, București, 1969, Opere, I, pref. Ion Roman, București, 1972; Aulus Gellius, Nopțile atice, tr. David Popescu, București, 1965; Persius, Iuvenal, Marțial, Satire și epigrame, tr. Tudor Măinescu și Alexandru Hodoș, București, 1967. Repere bibliografice: Mircea Anghelescu, Grigore Alexandrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287009_a_288338]
-
constă în a folosi cu umor sau sarcasm ritmuri ale cântecului de lume sau chiar sloganuri din epocă. Unele titluri sunt sugestive: S-o spui așa, din gură-n gură, fără de patimă și ură, Folclor nou, pe motive din actualitate, Epistolă din sania fără zurgălăi. Ciclul dedicat țăranului (Cu bâtele, Ioane, Chipul tău, Ioane, Rupe lanțul, Ioane și Ioane, încotro?) dezvăluie alt registru, grav, în care verbul șfichiuitor și imprecația amintesc poezia argheziană. După 1989 N.-G. publică la București câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288441_a_289770]
-
dispoziție pe care acestea le degajă. Sub influența creațiilor populare, la Curțile domnești și boierești a luat naștere o. domnească, creație retorică alcătuită într-un mediu cărturăresc, pe canavaua unor vechi obiceiuri populare. Acest tip de o. este influențat de epistolele grecești, în special de epistolele lui Teofil Coridaleu, și a servit drept model o. protocolare rostite la sărbători. Un creator de o. ocazionale a fost marele ban Văcărescu, tatăl poetului Ienăchiță Văcărescu. Spre deosebire de o. festivă, obișnuită la Curțile domnești și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
degajă. Sub influența creațiilor populare, la Curțile domnești și boierești a luat naștere o. domnească, creație retorică alcătuită într-un mediu cărturăresc, pe canavaua unor vechi obiceiuri populare. Acest tip de o. este influențat de epistolele grecești, în special de epistolele lui Teofil Coridaleu, și a servit drept model o. protocolare rostite la sărbători. Un creator de o. ocazionale a fost marele ban Văcărescu, tatăl poetului Ienăchiță Văcărescu. Spre deosebire de o. festivă, obișnuită la Curțile domnești și boierești, o. de nuntă conservă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
circa trei mii. La capitul, a fost prezent domnul Raniero, cardinal diacon, împreună cu mulți alți episcopi și religioși. Din porunca cardinalului, un episcop a celebrat liturghia și se crede că atunci fericitul Francisc a citit Evanghelia, iar un alt frate epistola. Deoarece nu erau clădiri suficiente pentru atât de mulți frați, ei locuiau sub adăposturi de frunze pe un câmp larg împrejmuit cu gard, mâncau la 23 de mese și dormeau așezați în grupuri bine ordonate. La acest capitul, servea cu
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
lui Grigore al IX-lea, care pe atunci era cardinal de Ostia. De asemenea, a prezis că, într-o anumită zi și la o anumită oră, va avea loc un cutremur; și s-a întâmplat întocmai cum el prezisese. Din «Epistola de tribus quaestionibus» 8. Dar ce vom spune despre cei care urcă la catedre, pe când Regula spune: «Cei care nu știu carte, să nu se preocupe să învețe, etc.?», iar Evanghelia afirmă că nu trebuie să ne chemăm învățători? (cf.
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
2tc "Capcana nr. 2" Atunci când nu „menții flacăra aprinsă” prin promovarea credințelor și valorilor companieitc " Atunci când nu „menții flacăra aprinsă” prin promovarea credințelor și valorilor companiei" „Și dacă trâmbița va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război?” Întâia epistolă către Corinteni 14,8 Una dintre scrierile mele preferate din opera lui Jack London este o nuvelă intitulată To Build a Fire. Din ea aflăm povestea unui om și a câinelui său, care pornesc Într-o călătorie pe Calea Yukonului
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
politică a prietenilor lui Ovidiu Problema identificării destinatarilor Tristelor și Ponticelor nu este una ușoară. S-ar putea crede că aceștia sunt în mare parte aceiași. Motivul care ne face să presupunem acest lucru este evident: mai precis, adesea în epistolele din Tristele, Ovidiu declară în mod explicit că destinatarul face parte din cei doi sau trei sau din cei unu sau doi prieteni apropiați, care au rămas spre deosebire de "prietenii Fortunei", și nu ai săi fideli poetului, chiar și atunci când acesta
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a fost relegat la Tomis. Începem, așadar, cu celelalte personaje ovidiene, care intră în numărul celor "doi sau trei, unu sau doi", care au rămas fideli până la sfârșit poetului și anume: Rufus, Celsus, Gallius 167. Rufus, căruia Ovidiu îi adresează epistola II, XI Ex Ponto, este unchiul celei de-a treia soții a lui (Fabia). Deținea o moșie la Fundi, de unde și numele de familie de Fundanus. E riscant totuși să-l identificăm, așa cum au vrut Mommsen 168 și v. Rohden
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poate presupune însă că aici sulmonezul punea accentul pe calitățile lui Celsus care derivau din apartenența sa la același cerc de prieteni ai lui Paulus Fabius Maximus 180. În anul 14 d.H., Ovidiu îi scrie lui L. Iunius Gallius în epistola IV, XI pentru a-l consola pentru moartea soției. Amintindu-și că Gallius i-a alinat cu propriile lacrimi rănile provocate poetului de o lance cerească, la început, sulmonezul își cere scuze că nu i-a scris numele în versurile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ponticele, care a trebuit să îndure exilul, aparent, din cauza ideilor sale politice. Și nu va fi singurul prieten al lui Ovidiu care va trece prin asemenea situații. Printre ceilalți destinatari ai scrisorilor din Ponticele, unora le este dedicată o singură epistolă: Albinovanus, Carus, Cotys Rex, Flaccus, Germanicus Caesar, Macer, Salanus, Suillius, Vestalis; altora, în schimb, două sau mai multe: Atticus, Brutus, Graecinus, Maximus Cotta, Messalinus, Paulus Fabius Maximus, Pompeius, Rufinus, Severus, Tuticanus. Unele personaje din prima categorie nu ne sunt cunoscute
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
schimb, două sau mai multe: Atticus, Brutus, Graecinus, Maximus Cotta, Messalinus, Paulus Fabius Maximus, Pompeius, Rufinus, Severus, Tuticanus. Unele personaje din prima categorie nu ne sunt cunoscute decât din scrisoarea lui Ovidiu, ca de exemplu: Salanus, căruia îi este adresată epistola Ex Ponto, II, V: din aceasta însă nu se poate schița profilul politic al destinatarului, aspect care ne intereseză în mod deosebit în acest moment. Se observă numai că, deși nu este decât foarte puțin familiar cu poetul, a gemut
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu, al Fabiei, soția (a treia) a sulmonezului și cu figura lui Paulus Fabius Maximus, care se distingea de ceilalți ca un adevărat princeps, cum îl va denumi, în treacăt, dar intenționat Ovidiu. Lui Macer poetul din Sulmona îi dedică epistola Ex Ponto, II, X. Își exprimă speranța că Macer a continuat să-și facă griji pentru el: Macer îi datorează acest lucru pentru viața pe care au împărtășit-o, timp de mulți ani, faptului că soția sulmonezului "nu îi este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
el nu este Aemilius Macer din Verona, prieten mai bătrân al lui Vergiliu 189, și acesta citat de Ovidiu în trecerea lui în revistă literară 190, dar care a murit în Asia în anul 16 î.H. În schimb, destinatarul epistolei II, X din Ponticele, ar fi scris printre altele epopei, Antehomerica și Posthomerica 191, în care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
exilul și închisoarea, sau moartea, probabil din cauza ideilor lor politice. Cât despre Germanicus Caesar trebuie avut în vedere ceea ce s-a spus mai sus despre Suillius 195. Trebuie să mai adăugăm că Ovidiu i-a destinat lui Germanicus o singură epistolă: Ex Ponto, II, I, spre deosebire de Paullus Fabius Maximus, de exemplu, căruia, după cum se va vedea, i-a adresat șase scrisori din Pontus. Cum se știe, Germanicus este fiul lui Drusus, nepotul lui Tiberiu. Ovidiu îi scrie respectiva scrisoare în 766
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
an înaintea morții lui Augustus. Sulmonezul se inspiră din descrierea triumfului lui Tiberiu la Roma, pentru a face să ni se deruleze prin fața ochilor diversele faze ale ceremoniei triumfale, pe care Ovidiu o descrie cu plăcere și într-o altă epistolă (cfr. Sub Graecinus). Cu această ocazie, pe lângă nelipsitul elogiu adresat lui Germanicus și lui Tiberiu, Ovidiu insistă asupra prezentării teoriei prizonierilor barbari care însoțesc carul triumfătorului. Dintre aceștia ies în evidență conducătorii dușmanilor: "majoritatea au obtinut viața și iertarea, printre
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu? Fără îndoială, Ovidiu nu putea fi considerat dușmanul poporului roman, ci poate doar dușmanul împăratului: sulmonezul vrea să ne facă să înțelegem acest lucru în repetate rânduri prin fraze de acest fel. Lui L. Pomponius Flaccus poetul îi dedică epistola Ex Ponto, I, X197. Flaccus era consul în 770 a.u.c. (= 17 d.H.). Fratele său mai mare era C. Pomponius Graecinus, consul și el cu an înainte (769 a.u.c. = 16 d.H.). Deja când i-a scris lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
măsură, prețios pentru echilibarea puterii lui Augustus poate încă nu cu totul absolută, dar îndreptată spre absolutism -, în fața celor din opoziție, care erau din ce în ce mai solicitați să colaboreze cu guvernarea imperială 212. În același context, un loc aparte îl merită destinatarul epistolei Ex Ponto, II, IX, regele trac Cotys. Însăși scrisoarea ridică o serie de probleme istorice greu de rezolvat. Pentru a anticipa concluzia, trebuie să remarcăm că, citind această scrisoare, avem impresia că Ovidiu este pregătit să-i întoarcă spatele lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]