4,693 matches
-
literelor din prima jumătate a secolului XX, Bergson, nu reușește să ne Înlăture neliniștile. Textul, intitulat „Discurs despre Bergson”, provine de fapt dintr-o conferință ținută la Academia franceză În ianuarie 1941, cu ocazia morții filozofului. Începe destul de clasic, prin evocarea decesului și a funeraliilor acestuia, după care continuă, În cea mai pură limbă de lemn, cu enumerarea calităților sale: Era mândria Societății noastre. Indiferent că metafizica lui ne-a sedus sau nu, că l-am urmat sau nu În profunda
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
asimilarea de la cel mai bun la cel mai rău și invers [...]. Vom arăta deci cum ridicolul vorbirii ia naștere din echivocurile dintre cuvinte asemănătoare pentru lucruri deosebite, și deosebite pentru lucruri asemănătoare.... Pare așadar să se confirme, În special prin evocarea altor titluri ale lui Aristotel, că opera misterioasă este cu adevărat cel de-al doilea volum al Poeticii sale. După ce a citit prima pagină și a tradus-o În latină, Baskerville Începe să răsfoiască În grabă următoarele pagini. Dar Întâmpină
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
evenimentele pe care le povestește și pare prea puțin Înclinat spre lingușeala celor mari. Al doilea exemplu este Philippe de Commines, pe care nu mai contenește să-l elogieze, admirându-i simplitatea limbajului, puritatea narațiunii și absența vanității. A treia evocare are În vedere Memoriile lui du Bellay, autor la care apreciază faptul că a ocupat funcții de răspundere, dar pentru care se teme că ar pleda În favoarea regelui. Citindu-și notele pentru a comenta aceste texte, despre care nu știm
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
atașează ficțiunii nu trebuie Înțeles Într-un sens peiorativ. Într-adevăr, ea este capabilă, În măsura În care coordonatele ei sunt respectate de către cei care o ocupă, să favorizeze o formă de creație originală. Aceasta se poate construi plecând de la ecourile pe care evocarea unei cărți o poate stârni la cei care nu au citit-o. Poate să fie individuală sau colectivă. Vizează, plecând de la aceste ecouri Încrucișate, construirea cărții celei mai potrivite situației În care se găsesc necititorii. O carte nu va Întreține
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Vlahuță, Vasile Voiculescu, Paul Zarifopol și de mulți, mulți alții"218. Așa cum și Eugen Negrici menționează, în Iluziile literaturii române 219, ținta puterii comuniste era "nimicirea temeiurilor dăinuirii, suprimarea argumentelor identității naționale, nefiind nicidecum interesați (n.n.) de consemnarea și de evocarea unor fapte literare ale trecutului literaturii române, pe care nu aveau de ce să le prețuiască ori, și mai rău, să le iubească"220. Făcând un periplu printre titlurile interzise din perioada comunistă și stabilind, totodată, principalele "motive" invocate de comuniși
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
recomandă, Ea 1 înțelege cine este și după clipa de surpriză, neplăcută, îl privește cu ostilitate și îi reproșează intervenția distrugătoare în relația ei cu El 1; El n va riposta cu aceeași vigoare; Ea 1 trece în starea de evocare a lui El 1; e luminoasă, iubitoare; El n reacționează cu iritare, violent chiar; Ea 1 sfîrșește prin a plînge și a aluneca în genunchi; El n o admonestează în continuare, apoi, după cîteva clipe, îngenunchează lîngă Ea 1; după
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
honneur este un roman ilustrativ pentru toate aceste dominante amintite. Aproape la fiecare sfârșit de capitol cineva moare. Un Întreg capitol este dedicat morții: moartea tatălui naratorului, moartea lui Julien, groparul, și, apoi, cea lui Yvon, fiul său și, iar, evocarea primei morți, a tatălui naratorului, de la care ceea ce a mai rămas valoros este doar o coroană dentară utilizată, În cele din urmă, ca presse-papier: asistăm la reciclarea morților. Les Champs d’honneur se ocupă, cel puțin Într-o bună măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În fond, regizorii sunt puși în fața aceleiași dileme cu care se confruntă atunci când au de-a face cu reprezentarea fantomelor: ei trebuie să aleagă fie soluția unei fracturi vizibil/ invizibil, fie, dimpotrivă, asumarea unei vizibilități totale, ceea ce presupune trecerea de la evocarea doar sonoră a fantomei la apariția ei efectivă, la o materializare pe deplin perceptibilă. Fantoma pe care o vedem e și de aici și de altundeva... Spectatorul o percepe astfel în mod concret, fizic, în ciuda regimului de realitate diferit. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
felul următor: 1. Comunicarea unei activități neprogramate. 2. Comunicarea pentru a declanșa sau pentru a stabili programe, incluzînd ajustările zilnice sau "coordonarea" programelor. 3. Comunicarea pentru a furniza datele ce permit aplicarea strategiilor (cerute de evoluția programelor). 4. Comunicarea pentru evocarea schemelor (comunicările care servesc drept "stimuli"). 5. Comunicarea pentru a furniza informații despre rezultatele activităților. "Pe de altă parte, este extrem de greu de comunicat în legătură cu obiectele intangibile, care nu sînt normalizate. Aspectele cele mai puțin structurate ale sarcinilor organizațiilor fac
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
d) Nevoia de a compara datele provenind din două sau mai multe surse, pentru a le interpreta". (p. 162) Autorii ne arată că există un ansamblu de curente de informații asociat fiecărui program, care comunică stimulii și datele obținute pentru evocarea și executarea programului. În general, această comunicare urmează canale definite, fie printr-un plan formal, fie prin dezvoltarea gradată de programe informale. Informațiile și stimulii se deplasează de la originea lor către punctele de decizie; instrucțiunile se deplasează din punctele de
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
pot face acest lucru eficient, alegându-și un format care să le înstrăineze din punct de vedere spațial de decorul laic. Pe de altă parte, detașarea de gravitația pământească predispune spațiile rotunde și la decorarea ludică, și la frivolitate prin evocarea unei „lumi flotante”, eliberate de povara corvezilor practice. Tondourile subliniază mijlocul Într-o compoziție rotundă, reliefarea centrului este atât de puternică, încât doar simpla localizare poate exercita supremația asupra zonei sau obiectului care altfel ar apărea șters din punct de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
își asumă de-altfel sarcina de a modela conștiința socială și în acest scop autorii încearcă să recupereze, de obicei în ample structuri lirice, marile figuri ale istoriei, al căror destin, a căror existență era considerată din perspectiva relației individ-societate. Evocarea istorică constituie impulsul energetic al creației de mai târziu, când coborârea la origini, întoarcerea spre ceea ce a devenit exemplar în istoria noastră națională, înseamnă a descoperi componența și noblețea originii noastre în evoluția ei spre prezent și spre viitor. Poeții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt, ci le bănuim că ar exista, păsările rămân fără cânt, un anume hieratism domină melancolia poetului. Principiile eterne ale naturii, aerul, apa, pădurea capătă semnificația unor evenimente umane fundamentale, desfășurate într-o geografie cu contururi ferme, dar sustrase timpului, evocarea este nostalgică, exprimând dorul de călătorie; mișcarea interioară, neliniștea întreținută de instinctul mi-grației este sugerată de instabilitatea peisajului, echivalent simbolic al naturii interioare. De aceea, poetul cântă "migratoarele păsări", "hohotul vântului", "valurile întunecate și sumbre", semne ale instabilității, lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
operei lui A. E. Baconsky, dar poetul rămâne un moment în istoria noastră literară prin deschiderea pe care o realizează în poezie reînviind istoria, motive folclorice, pastelul, lirica intimă și mai ales romantismul unor sentimente incerte, demonstrând că poezia înseamnă evocarea de sentimente și fapte, într-o umbră voită. Și mai rămâne prin lunga biografie în care se confesează, explicân du-și condiția și ținuta singulară în istoria noastră literară. Nicolae Labiș "Puiul de cerb", Editura Tineretului, 1956; "Primele iubiri", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
literară. Nicolae Labiș "Puiul de cerb", Editura Tineretului, 1956; "Primele iubiri", Editura Tineretului, 1956, "Lupta cu inerția", Editura Tineretului, 1958,"Moartea căprioarei", E. P. L., 1964. Nicolae Labiș publică în 1956 "Primele iubiri", volum caracterizat printr-o atitudine generoasă, "dominat de evocarea copilăriei peste care plutește umbra tristă a războiului, precum și o biografie repede devenită exemplară, pentru că o generație întreagă s-a recunoscut în ea". (D. Micu) "Lupta cu inerția" face saltul spre lirica de idei, descoperind esența poeziei. Labiș propune o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a devalorizării omului 14. La A. E. Baconsky distingem în atmosfera creată muzica amintirii pe care o va aduce îmblânzitorul de șerpi. Șarpele malefic 15, dar și șarpele bun, vin cu o încărcătură romantică în cântecele de inimă sau de evocare a copilăriei și a satului la Adrian Păunescu 16, Horia Zilieru și Ion Alexandru. Șarpele apără casa și este un simbol al norocului, Ion Brad îl evocă în această ipostază, după cum Marin Tarangul exprimă emoții, stimulate de piatra prețioasă, magică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spirite malefice, colinde apar și în lirica unor poeți de factură modernă. În consecință, nu se poate face o delimitare precisă în gruparea poeților, pentru că motivele circulă. Dumitru Trancă, Marin Tarangul, Romulus Guga nu sunt poeți ai pământului și ai evocării satului, și totuși motivele citate le descoperim și în versurile lor. Ne propunem să urmărim în continuare evocarea satului și, odată cu el, motive și teme frecvente în poezia interbelică și enumerate mai sus, la câțiva dintre poeții reprezentativi ai perioadei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o delimitare precisă în gruparea poeților, pentru că motivele circulă. Dumitru Trancă, Marin Tarangul, Romulus Guga nu sunt poeți ai pământului și ai evocării satului, și totuși motivele citate le descoperim și în versurile lor. Ne propunem să urmărim în continuare evocarea satului și, odată cu el, motive și teme frecvente în poezia interbelică și enumerate mai sus, la câțiva dintre poeții reprezentativi ai perioadei. Ion Brad "Cu sufletul deschis", E. S. P. L. A., 1954; "Tânărul mecanic", Editura Tineretului, 1954; "Cântecele pământului natal
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
valorilor etice, fără implicații metafizice. Poezia este transparentă și deschisă înțelegerii. Ion Brad plătește tribut perioadei proletculte, în sensul că scrie și el versuri cu "subiecte" din viața "Tânărului mecanic", a lui Ion Gabor, sau a poștașului. Cântecele istorice, sau evocarea grevelor de la Grivița nu reprezintă astăzi valori notabile. Poet afectiv, auster, scrie ode, meditații, poeme, pasteluri în care se cuprinde un întreg univers al tradiției: țara, satul, cimitirul, comorile, pământul, șarpele: "E încă scurtă umbra că e vară/ E scurtă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un miros de țuică se întinde până-n drum/ Vin carele din sate vecine cu borhot/ Și sâmburii de prună se aruncă peste tot/ E-o fierbere în focul unui îndemn ocult/ și nimeni în comună n-a mai murit demult". Evocarea satului la Ion Horea dă sentimentul permanenței, viața aici este o permanentă ardere: orele sunt fierbinți, sentimentul primăverii este al focului, al flăcării din firul ierbii; sentimentul verii este tot al focului: Când soarele coboară prin vii cu struguri plini
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ca și aceștia, cântă nuferi și lăcrămioare, crini, lalele, însoțite de alăute, viole, menuete care ne trimit la Bacovia, fără ca poetul să trăiască dramele acestuia. Horia Zilieru rămâne la desfășurări ritualice, indiferent dacă este vorba de o lirică erotică, de evocarea satului, de evocarea unui trecut îndepărtat, manifestat în formule clasice sau în prețiozități de vibrație barocă. Marin Mincu face trimiteri la Macedonski 2 " Agonizează crinii în cetate/ Și muzici pun pe tâmple o paloare/ Și pene ard în albul în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cântă nuferi și lăcrămioare, crini, lalele, însoțite de alăute, viole, menuete care ne trimit la Bacovia, fără ca poetul să trăiască dramele acestuia. Horia Zilieru rămâne la desfășurări ritualice, indiferent dacă este vorba de o lirică erotică, de evocarea satului, de evocarea unui trecut îndepărtat, manifestat în formule clasice sau în prețiozități de vibrație barocă. Marin Mincu face trimiteri la Macedonski 2 " Agonizează crinii în cetate/ Și muzici pun pe tâmple o paloare/ Și pene ard în albul în lingoare,/ În ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mult temuta și buna/ Arcadie Felix încoronată cu vin". Casa părintească, pe care-a iubit-o îi va urmări existența până ce "îi intră copacii-n piept și se fac cercuri". În interpretarea trecerii timpului, aduce același simbol, caii, a căror evocare este legată de marile plecări, de dorul de libertate ("Călătorie"). Observăm o confuzie a regnurilor menită să creeze un conținut sufletesc, o realitate psihică specifică. Autorul reușește să transfigureze poetic o stare de exaltare senzorială cu semnificații adânci: astfel, copacii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ape adânci ca lustru-ntunecat" sau: "E ceasu-n graniți fine de răcori/ oprit, până când sufletul i-l umple". Lumea descoperită în primul volum, "Versuri", reapare și în "Julien ospitalierul": "Doar sufletul îmi alunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă." Evocarea unui peisaj oriental calești și caftane ne amintește de trecerea prin metempsihoză a iubitei, desprinsă din adâncul ceștii de email a "Paharului fermecat" al lui D. Anghel: "Calești ce-mi poartă încă-adolescența/ Ca pe un crin de delicată vază/ Lunecă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două prezențe care apar obsesiv: femeia și îngerul, ce se interpătrund în unele poeme. Singurele amintiri frumoase ale poetului sunt legate de o dragoste rămasă undeva în timp; evocarea ei ne amintește de Radu Stanca: "O șoaptă, o șoaptă cu buze de crin/ bună seara, bună seara/ prințul din stele se cutremură/ te iubesc Ofelia eu sunt amurgul!" Poetul solitar este născut de cer și însetat eminescian de repaus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]