6,757 matches
-
aprecia că în asemenea cercetări pot fi utilizate diferite metode; nu există o metodă unică sau privilegiată. Wittgenstein nu mai credea, așadar, că în filozofie pot fi obținute rezultate pur și simplu prin mânuirea cu îndemânare a unei metode, că filozofii pot fi îndemânatici așa cum sunt chimiștii îndemânatici. Obținerea unor clarificări prin activități cum sunt imaginarea jocurilor de limbaj care se asociază diferitelor situații de viață și activități oferă, credea el acum, posibilități de exprimare a personalității, este adevărat foarte diferite
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
situează deasupra a ceea ce desparte și opune marile orientări și curente care au ilustrat istoria filozofiei. Iată doar câteva indicații în această privință. Una din supozițiile care par să fi fost universal împărtășite de toți cei care au fost socotiți „filozofi“ este aceea că derivarea din principii și concepte de cel mai înalt nivel de generalitate a ceea ce este particular, trecător, vremelnic reprezintă o îndeletnicire demnă de cea mai înaltă considerație. Ei vedeau în filozofie theoria prin excelență. Aceasta ne ridică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de spirit, caracterizându-i pe sceptici drept „un soi de nomazi care disprețuiesc orice cultivare statornică a pământului...“2. Cu greu s-ar putea contesta totuși că avertismentele scepticilor au contribuit sau puteau să contribuie la temperarea încrederii euforice a filozofilor în mijloacele pe care le foloseau pentru a ridica atât de ambițioasele lor construcții. Va trebui însă, totodată, să recunoaștem că ultimul cuvânt al scepticismului pare să fi fost acela că utilizarea rațiunii se cere limitată la cea pe care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
până și unui spirit de talia lui Russell impresia cu totul greșită că cel pe care l-a cunoscut în tinerețe drept un gânditor strălucit și independent s-ar fi „înjosit“ acum în fața gândirii comune. Poate că Russell și alți filozofi, care au putut avea impresia că însemnările lui Wittgenstein nu sunt decât o înșiruire de banalități, nu ar fi ajuns la o asemenea concluzie dacă autorul lor ar fi avertizat că descrierea folosirii expresiilor limbajului cotidian este întreprinsă doar ca
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gândirii și, prin aceasta, un spor de înțelegere. 1. Ce este „înțelegerea“ și cum poate fi ea obținută? Convingerea statornică a lui Wittgenstein a fost că, dacă este vorba de schimbarea orientării gândirii oamenilor, atunci calea regală, urmată îndeobște de filozofi, cea a enunțării unor principii noi, nu este calea potrivită. Unui cititor asiduu al Bibliei, cum a fost el, i-a atras probabil atenția faptul că Iisus încerca să modeleze sensibilitatea morală a celor care îl urmau mai mult prin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Platon, pe care spunea că le-a citit și recitit cu „mult folos“, l-a atras îndeosebi arta autorului de a influența modul de a gândi al cititorului, folosindu-se de neasemuitele lui alegorii. Wittgenstein era, desigur, conștient că un filozof care stăruie asupra descrierii unor situații concrete din viața comună, fără să arate ce anume urmărește să obțină prin ele, îi va nedumeri pe cei care-l ascultă sau citesc. Producerea acestei stări de nedumerire, ca și transmiterea imboldului de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
urmărește să obțină prin ele, îi va nedumeri pe cei care-l ascultă sau citesc. Producerea acestei stări de nedumerire, ca și transmiterea imboldului de a o depăși printr-un efort propriu de gândire, făceau însă parte din pedagogia lui. Filozoful adevărat, pare să fi crezut Wittgenstein, nu este cel preocupat să ofere altora o învățătură gata făcută, să dezvăluie „adevărul“, ci să-i asiste în strădania de a gândi cu propria lor minte, de „a căuta adevărul“. În „Cuvântul înainte
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sprijină presupunerea că Wittgenstein socotea tocmai o combinație bine dozată a provocării de a găsi morala unei descrieri sau istorisiri cu unele indicații explicite drept procedura cea mai potrivită pentru formarea și dezvoltarea exercițiului filozofic al gândirii. Primul rol al filozofului este să ofere celui care-l ascultă sau citește cât mai multe sugestii și imbolduri pentru căutările proprii. Alice Ambrose, care a editat note luate la lecțiile lui Wittgenstein din anii 1932-1935 și a făcut parte din grupul de studenți
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
timpul deschisă!“9 Malcolm atrage atenția că asemenea comparații aruncă lumină asupra unor formulări adesea invocate din Cercetări: „Problemele sunt dezlegate nu prin producerea unor experiențe noi, ci prin punerea în ordine a unor lucruri de mult cunoscute.“ (§ 109) „Munca filozofului este o reunire de amintiri pentru un anumit scop.“ (§ 127) „Care este țelul tău în filozofie? - Să-i arăți muștei ieșirea din sticla de muște.“ (§ 309) Multe însemnări ale lui Wittgenstein, începând cu cele care au fost publicate sub titlurile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
însemnări ale lui Wittgenstein, începând cu cele care au fost publicate sub titlurile Gramatică filozofică, Caietul albastru, Caietul brun și continuând cu Cercetările filozofice, sugerează că acele încurcături și înfundături ale gândirii care pot fi identificate în dezbaterile și controversele filozofilor sunt cauzate de incapacitatea acestora de a lua în considerare și de a examina alternative față de un anumit mod de a privi spre o problemă, de a ține seama de marea varietate a situațiilor în care sunt folosite acele expresii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care reprezintă tot atâtea alternative. Oamenii sunt înclinați să acorde o poziție privilegiată unei anumite folosiri a cuvintelor. Se creează astfel obișnuința de a asocia acestor cuvinte anumite intuiții. Vom spune că un cuvânt stă pentru o anumită noțiune. Iar filozofii, cercetătorii și alți oameni cu preocupări „teoretice“ vor încerca să o precizeze, formulând definiții sau alte stipulări. În lecțiile și însemnările lui, Wittgenstein atrăgea în mod insistent atenția asupra acestei tendințe. Astfel, referindu-se la o problemă socotită importantă, atât
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pentru a distinge opinii care sunt în acord cu tot ceea ce este unanim acceptat într-o anumită comunitate. De la intuiția legată de această folosire a cuvântului adevărat s-a plecat în elaborarea unei teorii a adevărului, teoria coerenței. Atenția unor filozofi s-a concentrat asupra unei folosiri diferite a cuvântului adevărat în viața de fiecare zi, aceea în care adevărate sunt calificate toate ideile care funcționează bine, care ne orientează cu succes, care asigură eficiența acțiunilor noastre. Acești filozofi au formulat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Atenția unor filozofi s-a concentrat asupra unei folosiri diferite a cuvântului adevărat în viața de fiecare zi, aceea în care adevărate sunt calificate toate ideile care funcționează bine, care ne orientează cu succes, care asigură eficiența acțiunilor noastre. Acești filozofi au formulat teoria pragmatistă a adevărului. Oamenii, în mod deosebit filozofii, pot fi fascinați de o anumită folosire a unei expresii și înclinați să formuleze definiții și teorii care să reglementeze această folosire, îngustând-o în acest fel. Cei care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cuvântului adevărat în viața de fiecare zi, aceea în care adevărate sunt calificate toate ideile care funcționează bine, care ne orientează cu succes, care asigură eficiența acțiunilor noastre. Acești filozofi au formulat teoria pragmatistă a adevărului. Oamenii, în mod deosebit filozofii, pot fi fascinați de o anumită folosire a unei expresii și înclinați să formuleze definiții și teorii care să reglementeze această folosire, îngustând-o în acest fel. Cei care au luat contact cu asemenea definiții și teorii se simt constrânși
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
justificată rațional.14 Pentru Wittgenstein o asemenea pretenție se sprijină pe supoziția iluzorie că este posibilă și necesară o reglementare a folosirii cuvintelor, dacă facem abstracție de scopuri și contexte speciale, și că realizarea acestei reglementări ar intra în atribuțiile filozofilor. „Este așadar un nonsens să se încerce găsirea unei teorii a adevărului, căci în mod evident noi folosim cuvântul în viața cotidiană foarte clar și fără echivoc cu aceste semnificații diferite.“15 Există și alte folosiri ale cuvintelor adevăr și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
conceptuale. Ceea ce face ca cercetarea filozofică să fie o activitate excepțional de dificilă, dar, totodată, extrem de importantă. Într-o paranteză la capătul paragrafului 387 al manuscrisului ultimei sale cercetări filozofice, publicat sub titlul Despre certitudine, Wittgenstein nota: „Cred că pentru filozof, pentru cineva care poate gândi cu mintea lui, poate fi interesant să citească însemnările mele. Căci și dacă nu mi am atins ținta decât rareori, el tot ar recunoaște ce scopuri am urmărit eu fără încetare.“18 Atrage atenția și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
interesant să citească însemnările mele. Căci și dacă nu mi am atins ținta decât rareori, el tot ar recunoaște ce scopuri am urmărit eu fără încetare.“18 Atrage atenția și cum identifică Wittgenstein aici acel personaj pe care îl numește „filozof“. Vom înțelege poate mai bine de ce Wittgenstein a amânat tot timpul publicarea manuscriselor sale sperând că le-ar putea îmbunătăți dacă realizăm cât de bune motive avea el să creadă că ceea ce izbutea să pună pe hârtie era departe de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acest mod să poată fi recunoscut: împotriva unei porniri de a-l înțelege în mod greșit. Problemele sunt dezlegate nu prin producerea unei experiențe noi, ci prin punerea în ordine a unor lucruri de mult cunoscute.“ (Cercetări filozofice, § 109.) „Munca filozofului este o reunire de amintiri pentru un anumit scop.“ (Cercetări filozofice, § 127.)23 „Amintirile“ despre care este vorba aici privesc lucruri simple și familiare, și anume jocuri de limbaj în care am fost învățați să folosim expresiile. Gândirea noastră devine
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
brun, în multe paragrafe de la începutul Cercetărilor. Termenul de referință al discuției este intuiția că semnificația unui cuvânt este ceva care corespunde cuvântului. Tocmai această intuiție constituie punctul de plecare al diferitelor teorii ale semnificației, care au fost elaborate de către filozofi. Un substantiv - observă Wittgenstein - ne face să căutăm un obiect care să-i corespundă. Ca și în cazul numelor proprii sau comune, avem tendința de a căuta în jurul nostru sau în mintea noastră lucruri pe care le-am putea numi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de ce în aceste exprimări folosim unul și același cuvânt, Wittgenstein răspunde: „Jocurile pe care le jucăm cu el au o anumită asemănare. Și de asemenea senzațiile care însoțesc folosirea cuvântului au o anumită asemănare.“30 Fostul student al lui Wittgenstein, filozoful John Wisdom, relatează că acesta le spunea, întrebându-se ce se întâmplă când cineva crede, înțelege sau își amintește ceva, că va trebui să ne întrebăm ce s-a întâmplat înainte și după ce a crezut, a înțeles, și-a amintit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu stă, de obicei, pentru o anumită experiență subiectivă reiese clar din faptul că ea este folosită pentru o varietate de activități între care există doar asemănări parțiale.32 Când reflectează asupra unor întrebări pe care și le-au pus filozofii, cum este întrebarea privitoare la semnificația expresiilor limbajului, Wittgenstein pornește de la supoziția că nu există o raționalitate superioară celei pe care o conține și o exprimă modul obișnuit de a trăi și de a acționa al oamenilor. Cu toții suntem de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în folosirea ei în același fel în care este folosită de către ceilalți membri ai comunității, că acordul în folosirea expresiilor limbajului este consecința integrării indivizilor în aceleași forme de viață. Pornind de la observația că anumite concepte și teorii elaborate de filozofi, cum sunt cele despre semnificația cuvintelor, învăluie funcționarea limbajului într-o ceață care va face imposibilă vederea clară, Wittgenstein scrie în § 5 al Cercetărilor: „Ceața se împrăștie dacă studiem fenomenele limbajului cu referire la moduri primitive ale folosirii lor, în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
la o „lume interioară“, și nu la lumea exterioară care este, cel puțin în principiu, în egală măsură accesibilă tuturor oamenilor. Presupunerea că putem numi și descrie ceea ce fiecare dintre noi simte și gândește a primit formulări exemplare în textele filozofilor. Să ne gândim bunăoară la Descartes, care afirma că gândirea este o substanță. De reprezentarea că există o lume lăuntrică de obiecte care se deosebește de cea exterioară doar prin aceea că acestea sunt „private“, că pentru ele expresii ca
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o facem singuri.».“ (Cercetări filozofice, § 248.) Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista contexte în care o propoziție de acest gen poate să aibă o folosire. În afara unor asemenea contexte, ea este însă o propoziție gramaticală. Propoziții gramaticale formulează uneori filozofii, nu și oamenii în viața comună sau atunci când ei sunt angajați în activități specializate. Când oamenii spun că „știu ceea ce simt“, prin aceasta nu fac decât să sublinieze că simt ceva. Folosim, desigur, adesea cuvinte ca „știu“, „cunosc“ cu referire
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și discutam într-un mic grup Caietul albastru și Caietul brun, și noi ne străduiam din răsputeri să le identificăm, că ne simțeam pe teren mai sigur abia atunci când aveam impresia că am reușit. Modul cum reacționează și astăzi mulți filozofi cu o reputație bine consolidată arată că o asemenea raportare nu ar trebui să fie atribuită doar handicapurilor celor care nu au beneficiat de o bună formare. Este vorba mai degrabă de așteptări tipice ale celor care se îndeletnicesc în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]