4,726 matches
-
în labirint, îi stătea la masă, îi stăruia în gând când lucra la garaj și noaptea dormea cu el în mansardă. Mai întâi, nu știa dacă îl întâlnise în bâlci sau visase, însă nu putea vorbi despre asta. Doar se frământa și Veterinara fusese prima care zgândărise rana cu unghia: — Dacă n-ai de gând să vorbești, s- ar putea să fie degeaba atunci când te hotărăști. Ce te arde? — Îmi trebuie vești de la Teheran. Dar vești despre care n-am să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
într-o doară Mînă-mică. i Gheorghe nu bău. ' - Ia, Treanță, îl îndemnă starostele, ia, că n-o să-ți cadă dinții. Codoșul dădu din umeri și răsturnă mămăliga fierbinte pe un fund de lemn. Sandu aruncă deasupra un strat de brânză frământată cu mâna. Palmele hoților apucară câte o bucată. Îi lăsară și noului-venit. Un strat de drojdie pe fund și o bucată caldă de mămăligă, din care ieșeau aburii. 52 - Potolește, nenică! îl îndemnă ăl bătrân. Așa mămăligă nici la , mă-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Constanței. Se auzeau câinii în fundul gropii. Râpile erau înghețate și jos ședeau haitele, gata să te sfâșie. Colinda începea de la croitor. Trecură și pe la tâmplar, și pe la Stere. Circiuma, plină. Zidarii cântau în prăvălia plină de fum. În case, femeile frământau puni negre. Glasurile copiilor se înfiripară sub geam: Am venit să colindăm, Domn, Domn, să-nălțăm. În circiumă se făcu liniște. Parcă se dădu Dumnezeu jos din cer. Lucrătorii se căutară prin buzunare. Stere pofti colindătorii înăuntru. Tilică lăsă cinzecul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un capăt în altul, se oprește, încearcă să ghicească sensul lucrurilor, își reia mersul agitat. În sfârșit, observă ghișeul deasupra căruia scrie CASA. Se apropie de CASIER, care se joacă netulburat cu zarurile pe banca din fața ghișeului. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frământându-se, către CASIER.): Nu vă supărați... dumneavoastră... CASIERUL (Își ridică ochii pentru o secundă.): Hm! (Își reia jocul.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pierdut.): Știți... eu... aici... (Repede.) Dumneavoastră vindeți bilete? CASIERUL (Amuzat, își ridică din nou privirile; câteva secunde îl privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Se șterge cu mâneca hainei pe față și se prăbușește pe un capăt al băncii.) Eu... eu sunt... călător prin ploaie... (Reacție violentă a personajelor; ȘEFUL GĂRII se ridică, se repede spre CĂLĂTOR, se răzgândește, se învârte în jurul scenei, își frământă mâinile; HAMALUL sare din cărucior, își șterge hainele de praf, se apropie de CĂLĂTOR; CASIERUL rămâne înmărmurit, se ridică respectuos de pe bancă; la una din ferestrele fațadei care sugerează clădirea gării apare capul IOANEI, pentru câteva secunde.) HAMALUL (Surescitat, prinzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Către CĂLĂTOR.): Nu-l lua! Vrea să te amăgească. Nu-l lua! Ce să faci cu un bilet dacă nu poți pleca nicăieri... niciodată? E un bilet otrăvit, domnule! Iar tu... (Către CASIER.) ești un porc. Bruno! CASIERUL (Pentru sine, frământându-și mâinile.): Ah, o să se sfârșească prost... Presimțeam eu c-o să se sfârșească prost. HAMALUL (Către BRUNO.): De ce nu-i spui adevărul? De ce nu-i spui că n-are nevoie de bilet? Că n-are nevoie de nimic? CĂLĂTORUL PRIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
întinde, se divide la nesfârșit, se amplifică, înghite totul, curge, ne pune cu genunchiul în pământ... Înțelegeți? Aceste povești... vin... vin așa... din aer... Au o proprietate ciudată, se reped așa, ca niște păsări, peste noi, și ne înghit, ne frământă în pântecul lor, ne otrăvesc... Ah, suntem otrăviți, suntem otrăviți până în adâncul sângelui... Sunt mii de povești care se rotesc în aer, mii de întâmplări care se cred adevărate, da care ne vor... pe noi... E ciudat, domnule, e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să cred! Așadar... tot ce auzisem eu... încă din copilărie... Toate acele povești... sunt adevărate, nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, sunt adevărate. ȘEFUL GĂRII (Ca un leu în cușcă.): Dar cum e posibil, cum? Ce se întâmplă de fapt? (Își frământă mâinile.) Ce simțiți? Ce se întâmplă cu dumneavoastră? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nimic deosebit. Mă usuc și mor. ȘEFUL GĂRII: Imposibil! Așa ceva... Cum?... Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Foarte simplu. Închipuiți-vă cum ați deveni după trei luni de nesomn. V-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se chircește.) Dumnezeu e nedrept. Noi, toți, trebuia să fim călători prin ploaie... De aceea ne chinuim așa... De aceea...! Noi am ajuns prea târziu, ne-m născut cu o secundă prea târziu... Asta e... (Rămâne chircit.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Frământat de o idee.) N-am știut. N-am știut nimic. Dar poate că mai e timp... HAMALUL (Din dispoziția sa.): Nu mai e... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se știe... poate că mai e... HAMALUL: Nu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sfatul merita urmat. Calm și echilibru, așadar. Ce se Întâmpla, de fapt? Eram victima unei răpiri? Mi-am dat seama că nu de la companionul meu laconic trebuie să aștept răspuns la Întrebări, drept pentru care m-am mulțumit să le frământ fără rezultat În gând. Nu prea mult timp. Taciturnul anticipase corect: În mai puțin de un sfert de oră, mașina se afla În fața unei porți metalice care s-a deschis, lăsându-ne să pătrundem În curtea pietruită cu grijă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cameră. Tipul insinua În chip evident ceva, era Însă mult prea subtil pentru starea mea de agregare interioară ca să mă prind ce anume. Și, oricum, nu considerațiile lui constipate despre relativitatea timpului reprezentau cea mai importantă dintre problemele care mă frământau atunci. Stai liniștit, n-o să te plictisesc cu trecerea lor În revistă. De altfel, nici nu cred că ar fi nevoie, cu un minimum de bunăvoință, ți le poți imagina singur. Faptul că, În fine, știam ceva - respectiv, că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
acum de la mine? M-a scos din Încurcătură fizicianul taciturn și prezident, pe care, Întâia oară, cred, l-am văzut surâzând destins, cu ochii lui neverosimil de verzi luminați: - Mister Adam, aveți răspunsul la cea mai importantă Întrebare care vă frământă. Ne aflăm aici toți, inclusiv dumneavoastră, din cauza - sau, dacă preferați, pentru - acelui „altceva”. Înțelegeți acum de ce vi s-a spus că erați pe punctul de a atenta la siguranța planetară? - Ca să fiu sincer, nu. - Centrul vă stă la dispoziție cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
simțiți impulsul să fiți uimit, vă rog: be my guest. Oricine În locul dumneavoastră ar fi la fel, așa că nu vă jenați. Și ca să vă scutesc de un efort inutil, vă voi răspunde neîntrebat și la problema care bănuiesc că vă frământă În momentul de față. Acest Pământ a fost creat - repet, artificial - pentru a servi drept poligon experimental. Unul extrem de vast și de complex, dar atât: un poligon experimental. Dacă aș fi fost absolut convins că individul Își bate joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Centrum-ului, de exemplu - și stabilea imperativ destinația viitoare a comorii? Sau, dimpotrivă, reprezenta o adăugire operată ulterior, care consemna retroactiv un fapt Împlinit deja ori numai În curs de Împlinire? În ce punct de pe scara timpului se plasa autorul enunțului? Frământam În minte - destul de steril, recunosc - aceste Întrebări când, subit, am avut senzația materială că gândul Îmi Îngheață Într-o revelație năucitoare. Nu, sigur că nu semnificația acelor opt cuvinte așternute neglijent la finalul paginilor care devoalau misterul uciderii templierilor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
unul mai plauzibil și mai la obiect, probabil... Plecaserăm amândoi din biroul lui Roger, iar În drum Îi Împărtășisem câte ceva din gândurile care mă asediau. Finalul discuției tripartite mă găsise pe mine mai bogat cu câteva confirmări, dar și mai frământat de Întrebări noi, iar pe ei, mai Întunecați la față și mai Îngrijorați. Howard, cel puțin, adunase atâta neliniște În ochii lui ca o nesfârșire verde, că nu mai lipsea mult și Începea să mi se facă milă de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
darmite un academician constipat. - Să Înțeleg că ăsta-s eu? - A, nu, vorbeam așa, În general... N-avea sens să continuăm În această manieră, n-ajungeam la nici un rezultat. Am luat hârtia pe care scrisese cuvântul acela imposibil și am frământat-o gânditor Între degete, sugerându-i că mi-ar plăcea să revenim la lucruri mai serioase: - Spune mai departe. Îmi imaginez că n-ai pierdut atât timp, plus toată noaptea trecută, doar pentru a ajunge la concluzia că ai de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
poate Înțelege. Vechiul meu conflict (din 1917) cu dictatura sovietică nu are absolut nici o legătură cu problema proprietății. Am un dispreț total față de emigrantul care „Îi urăște pe comuniști“ pentru că i-au „furat“ banii și moșiile. Nostalgia care m-a frământat În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și, În sfârșit: Îmi rezerv dreptul de a tânji după un colțișor ecologic: ...Sub cerul senin Al Americii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
unui jucător de tenis cu un serviciu neiertător. Un alt scriitor independent era Ivan Bunin. Am preferat Întotdeauna versurile lui puțin cunoscute prozei lui celebre (Întrepătrunderea lor În cadrul operei lui amintește de Hardy). În perioada aceea l-am găsit extrem de frământat de problema personală a Îmbătrânirii. De cum m-a văzut, a ținut să remarce cu satisfacție că situația lui este mai bună decât a mea, deși este cu treizeci de ani mai bătrân decât mine. Se fudulea cu Premiul Nobel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pași, de zile, de risipiri. Nu sunt pregătit pentru așa ceva. Mi-i teamă parcă să intru în mine, să mă apropii de mine. Încă nu sunt pregătit pentru amintiri. Răscolesc doar cuvintele, cu acea nepăsare a unui meșter olar care frământă argila, nehotărât încă dacă va face un vas de vin, o strachină, un chiup ori un cocoș. Sau, cum spunea Ester, mai degrabă încă o păpușă de lut smălțuită cu umbre sângerii de asfințit de viață. Avea ea o teorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi frământ doar sufletul, lutul fumuriu al zilelor, căutându-mă. Știu că sunt ascuns în bulgărele acela inform. Nu știu încă să mă descopăr, să mă fățuiesc, să dau deoparte straturi hidoase, impure, spre a mă reda într-o simplă mlădiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de jumătate de veac. Pe dreapta, cum intrai, mezeluri și lactate, în față tarabele și rafturile cu pâine și pe stânga, în fund, sectorul de patiserie, cuptorul din care ieșeau continuu merdenele, ștrudele, cornișoare, triunghiuri și alte asemenea, cu laborantele frământând coca pe niște mese, în văzul clienților, cu uniformele lor albe, prin care adeseori li se zăreau chiloții și sutienele, cu rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
merdenele, ștrudele, cornișoare, triunghiuri și alte asemenea, cu laborantele frământând coca pe niște mese, în văzul clienților, cu uniformele lor albe, prin care adeseori li se zăreau chiloții și sutienele, cu rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate de-ale femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela din prăvălie. Am văzut vânzătoarele de aici îmbătrânind, odată cu mine, fetișcanele din studenția mea cum se lasă cotropite de vârste, devenind, an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Aștepți să vezi chelnerițele în chiloței (mai toate prăvăliile acum au aere de luxoase bordeluri), mișcându-se cu tăvile cu halbe sau sticle de vin, și în dosul tejghelelor vezi că se vând aceleași chifle, aceleași mezeluri și lactate, se frământă și se coc aceleași merdenele sau ștrudele. Ceva însă a murit. Au dispărut, dintr-odată, și vechile mele cunoștințe, acei oameni amărâți de demult. Generalul care spunea că făcuse trei ani la canal și șapte la Aiud, nevasta avocatului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în fața scrisului: obsesia gândului că poate nu-i adevărat. B.C. chiar mi-a spus, după ce-am ieșit din spital: „Bine. Până acum a fost frumos. A fost băutura. Dar dacă n-o să mai bei, cum ai să scrii?“. Mă frământă întrebarea. Mă bântuie baliverne de tipul „abia acum am să...“, „de-acum înainte am să...“, „veți vedea voi că...“. În realitate, e foarte simplu. Nu mă obligă nimeni să scriu. Se poate trăi și fără scris. Nu-i nici o dramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu puteam nici eu să dorm. Chinuit de gânduri, de remușcări, de speranțe și incertitudini, măcinat, mai ales, de neputința în fața morții. Nu-mi părea rău că îmi bătusem joc de viața mea, de sănătatea mea, de fapt, cât mă frământa neputința în fața inevitabilei morți. Ușurința cu care se putea muri, simplitatea dusului mă îngrozeau și-mi răvășeau nopțile. Nu din cine știe ce generozitate sau solidaritate am acceptat propunerea acelui bătrân de a ne trece spaima de Moarte în vorbit. Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]