KorAP: Find »[drukola/base=gaură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...164 165 166 ...285 >

7,117 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

Jim, acele ghete cu ținte care aveau o viață proprie și purtau trupul acela de sperietoare de ciori În plimbările nesfîrșite de-a lungul și de-a latul lagărului. Adresîndu-li-se femeilor, spuse: — Jim al nostru Își petrece tot timpul la gaura numărul nouăsprezece. — Am promis, domnule Maxted. SÎnt Întotdeauna gata... Jim trebui să se oprească atunci cînd ajunse la intrarea Blocului G. Respiră adînc, pînă ce senzația de amețeală se risipi și alergă mai departe. Cu broasca țestoasă În mînă, urcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
golf. Asemeni celorlalți, nici ea nu putea suporta prezența lor intimidantă. Jim simțea deja că pantofii Îi confereau o autoritate specială. — Tot Blocul G te așteaptă. — Am fost cu Basie să ascult ultimele știri despre război. Doamnă Vincent, ce Înseamnă gaura numărul nouăsprezece? — N-ar trebui să lucrezi pentru Basie. Lucrurile pe care ți le cer să le faci americanii ăștia... Ți-am spus că noi sîntem primii. Blocul G este primul, doamnă Vincent. Jim vorbea sincer. Se aplecă pe sub paravan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
căci, la fel ca și doctorul Ransome, venise În lagăr fără nimic. Pe de altă parte, Jim nu vedea la ce-ar fi putut folosi tot acest echipament. Nimeni nu era destul de puternic ca să joace tenis, pantofii erau plini de găuri, iar În tigăi nu aveai ce să gătești. Stewardul de cabine era, cu toată viclenia lui, același om limitat pe care Jim Îl Întîlnise pentru prima dată În docurile de la Nantao, cu aceeași perspectivă clară dar Îngustă despre lume. Basie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
de golf dispar În nisipul fin. Umplînd gamela, Jim urcă malul și se Întoarse lîngă cutia sa. În dreapta era soția unui inginer de la Shell din Blocul D. Zăcea stoarsă de vlagă, În iarba Înaltă, ale cărei fire trecuseră deja prin găurile rochiei de bumbac. Soțul ei ședea lîngă ea, vîrÎndu-și degetele În gamelă și umezindu-i dinții mari, cariați, cu apă verde. În stînga lui Jim stătea culcată doamna Philips. Îl enerva faptul că Îl văzuse bînd pe mal și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

de cumplită contemplare a propriei libertăți, ca un somn, ca o prostrație, ca o paralizie perpetuă, fără finalitate, transmisă din generație În generație, ca și cum gândurile ar fi imobilizate În pereții unui vârtej uriaș, o pâlnie a trecutului Înghițând ca o gaură neagră tot ce mai poate fi strop de „fire” În „nefire”. Și delfinul țâșni spre suprafață după gura aceea de aer Înghețat, singura lui legătură trainică cu propria alcătuire biologică, singurul lui instinct șlefuit până la desăvârșire. A dăinuit prin sens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
gazul furat de Oprescu din lampa de gătit. El a adus gazul, tu ai adus atomul. Va urma experiența atomică. Adică explozia. Cu mâini tremurânde așezi eprubeta veche În flăcări și fugiți de mama focului În closetul din curte. Prin gaura cheii supravegheați pe rând experiența atomică. După un timp sticla eprubetei se sparge, flăcările se Înverzesc, iar focul se stinge de la sine și nu explodează nimic. Experiența atomică nu a reușit. Oprescu spune că trebuia să puneți și puțin carbid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
În mână care Îl tăia pe călăul Tito, dar mai demult. Ăla care striga: Jos călăul titoist, hârșav, mârșav, egoist! Oare cum vede șoferul să meargă de vreme ce mașina este toată acoperită cu pânză și ghirlande? Trebuie să aibă el o gaură pe unde se uită ca să nimerească drumul. Despici cu briceagul o nucă verde. Pielița este amară, miezul e dulce și alb. Stai În vacanță, la țară. Lângă izvor. Undeva În câmp. Ești ascuns după o tufă de măceș. De acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
lor. Prin fumul care s-a răspândit pe toată strada. Îi vezi cum nu te văd că te muți. Îi vezi pentru ultima oară. Îi respecți pentru munca lor și nici azi nu poți pricepe cum bagă ei pirul prin găurile alea mici. Și mai ales pirul de la periile de frecat scânduri. Pirul este gros și tare. Și orbii se zgârie pe mâini. Le spui În gând adio. Îți aduci aminte că ai uitat cutia cu sare dietetică. Te Întorci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
suspectă. La fel și În casa lăsată Într-o rână sub acoperișul coșcovit. Doar o foșgăială, ca niște șușoteli, ca o tupăială de șobolani, ca niște gemete. Dacă o fi taică-tu acolo, te biruie gândul În timp ce te uiți pe gaura cheii. Nimeni. Doar ticăitul ceasului C.F.R. cu clopot. Deasupra ta se scutură flori albe de corcoduș. Aștepți până ce tanti Angela o să se Întoarcă de la serviciu. În acest timp, te joci cu pisica, te uiți la cer și te gândești la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Europa Liberă și nu e voie să-l asculți, că este bruiat. Dacă te prinde, te dă afară din toate școlile și din U.T.M. Aparatul cârâie și nu se aude decât o muzică arabă. Bagă o sârmă groasă În gaura de la antenă și În fine auziți un semnal muzical. Ceva de George Enescu. Vorbește un bărbat politică și pe urmă o doamnă cu voce reacționară, probabil din cauza fumatului, pe care o cheamă Monica Lovinescu. Povestește de o carte, Craii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
1890, pe mâna coloniștilor englezi care au câștigat disputa cu Germania și Italia. În disputa dintre tine și dentist, a câștigat dentistul. Tu ai fost biruit, ai căzut În ghearele lui. Foreza piuitoare ți-a intrat În măsea și În gaura aceea a fost introdus cu migală și scule fine, prin apăsare, un pansament cu arsenic. Simți În gură un puternic gust de cuișoare, aspru, pișcător. Plescăi din limbă și te uiți fioros la ceas, care Îți arată că mai ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

lătrătoare pe nume Blanche. Prima lor Întâlnire a avut loc la The Sanderson. În momentul În care Stella a pus ochii pe Ruby, s-a ridicat pe vârfurile pantofilor ei de piele cu toc pătrat cu gura-i ca o gaură purpurie schimonosită Într-un zâmbet trufaș. În timp ce-i strângea mâna, Ruby Îi observă ochii reci de un albastru spălăcit care o măsurau În spiritul Sloane Street 1. Ruby explică cum ea Își dorea un magazin În spirit egalitarist, cu tendință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
destul de clară când ți-am spus că nu vreau să fiu deranjată cu chestiuni domestice În timpul zilei. Dacă Avocado are febră, descurcă-te. Acoperi telefonul și i se adresă lui Ruby. — Am nevoie de asta cum am nevoie de o gaură În cap. E bona. Complet nevrotică... Apoi zise: —Marta! Nu! Nu o lăsa să vomite pe fotoliu. E Ludovic al XV-lea, pentru numele lui Dumnezeu! Știi cât m-a costat să restaureze chestia aia?... Uite, chiar nu-ți dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
În timpul orgasmului, Sam Îi puse o palmă peste gură. Nu zice nici pâs, Îi șopti ei cu o voce care avea reflexe metalice de emoție. Paravanul care ascundea masa de consult era făcut din bucăți mari de perdea. Era o gaură Între două din fâșii suficient de mare Încât să poată amândoi să vadă prin ea. Când ochii li s-au obișnuit cu lumina, se abținură cu foarte mare greutate să nu strige de frică. În cadrul ușii stătea un schelet Înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

totul, dar nu cunoaște durerea, crede că o cunoaște, dar nu e adevărat. Se află acolo sus, în cer, dar încă nu știe ce este acest jos. Este atrocitatea cuibărită în piept acolo unde pieptul nu mai există. Există o gaură care înghite totul cu o viteză frenetică, asemeni unui vârtej, înghite sertar, haine, fotografii, tampoane, creioane, compact-discuri, mirosuri, zi de naștere, doici, colaci de salvare, scutece. Totul dispare. Va trebui să facă o curățenie importantă în aeroportul acela. Va rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Era o voce cu ușoare inflexiuni meridionale, cădea grea pe anumite silabe, altele le avorta, le lăsa să moară în gură. Se opri cu un palier mai sus. Se îndreptă în grabă spre o ușă metalică. Își vârî mâna în gaura unde ar fi trebuit să fie zăvorul și trase spre ea ușa grea. Lumina îmi explodă în față atât de violent, încât a trebuit să-mi feresc ochii cu mâna, soarele părea foarte aproape. — Veniți, spuse, și am văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit capul pe spătarul scaunului. Stăteam la umbră, afară zăpușeala continua să bâzâie în același pustiu. Din când în când câte un țipăt izolat se rostogolea jos din cine știe ce gaură. Am stins radioul. Mi-am întins picioarele dincolo de pedale, am închis ochii pe jumătate și am văzut-o. Printre gene, în deschiderea aceea de cinemascop. Traversa fundația sprijinită pe coloane de ciment a marelui bloc neterminat. N-am greșit așteptând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
capul și mi-am privit mâinile așezate pe genunchi, ca să-mi amintesc mie însumi că eram un bărbat cumsecade. Abdomenul i se opri în fața portierei. Se aplecă să privească înăuntru. Am ridicat ochii și de unde mă așteptam să întâlnesc două găuri de spaimă, am dat peste o privire ușor distrată. Am ieșit afară din vizuină numai pe jumătate, am rămas sprijinit de ușă cu un picior în interiorul mașinii. — Ce mai faci? — Bine, și dumneavoastră? — Tutuiește-mă. — Cu ce ocazie pe aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Am întins mâna și am găsit-o printre cărămizile dislocate, în bucata de gumă americană mestecată. Am strâns mâna. Și era ca și cum aș fi prins-o pe ea. Nu ar fi trebuit să o fac, dar căutam deja în ușă gaura în care să vâr cheia aceea lipicioasă. Înăuntru era întuneric beznă și obișnuitul miros, doar și mai stătut. Eram în casa ei și ea lipsea, iar abuzul acela mă excita... acum îmi plăcea să cred că nu era o întâmplare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
atît de puține. Merge strâmb trăgându-l pe lângă ea, pe jumătate gol. Eu, în schimb, obișnuit cu călătoriile scurte, duc o sacoșă de piele, mică, funcțională, elegantă: un cadou de la Elsa. În dimineața asta nu am burtă, am strâns o gaură în plus la curea. Mă simt ușor, bine dispus, un copil plecat în excursie cu școala. Din spate îi ating fundul. — Pardon, domnișoară. — Ea e serioasă, nu se întoarce să mă privească, știe că este o intrusă. S-a îmbrăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să cadă foarfecele pe masă și și-a vârât degetul rănit în gură. Mă apropii de ea. Nu-i nimic, zice. Dar eu îi iau mâna și o pun sub jetul de apă. Apa înroșită de sângele ei dispare în gaura neagră din centrul lavoarului. Îi usuc degetul cu tricoul meu, apoi caut dezinfectantul și un plasture în dulăpiorul cu medicamente. Mama ta nu se opune, îi place când mă ocup de ea ca medic. O sărut pe gât. Gâtul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
venă. — Se normalizează. Bine te-ai întors, comoara mea, ești din nou în lume. Alfredo mă privește, încearcă să zâmbească, dar șoptește doar: — A glumit... ne-a făcut o glumă. — Splina a fost cea care a sângerat. N-am privit gaura din capul tău, am văzut doar o margine deschisă care trebuia să fie pielea, dar n-am privit înăuntru. Alfredo merge mai departe, eu nu rămân. Am transpirat și acum tremur, simt întunericul, sunt gata să leșin. Priveam bolnavii, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să fie nouă și de mătase. Elsa desface pachetul și mi-l dă mie. Ține, ești mulțumit? Avem cămășuța nouă. Râde, dar eu știu că este iritată. Nu vrea daruri pentru copil, prea devreme. Cămășuța este o batistă cu două găuri, îmi vâr înăuntru degetele mari. S-a terminat apa de la masă, mă ridic să umplu carafa. Deschid robinetul, apa șterge vocile de dincolo. Familia conversează, își mișcă fețele, mâinile. Pentru mine sunt deja în spatele unui geam, obișnuitul geam aburit unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
a rămas în mirosuri. Și acum, știi, dacă îmi miros mâinile în camera aceasta aseptică, dacă îmi vâr nasul în mâini, știu că-i găsesc mirosul. Pentru că ea mi-a intrat în sânge. Ochii ei plutesc în venele mele, două găuri luminoase ca ochii unui caiman în noapte. Primele zile au fost mai puțin grele. Eram, desigur, rănit în manieră vizibilă, slăbit, terminat fizic. Dar mai mult decât orice îmi trăgeam sufletul. Am început să mă îngrijesc, să iau vitamine, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
somptuos, care îi era larg. Nu caut milă, nu caut nimic, Angela, crede-mă, nu știu nici eu de ce mă întorc la poveștile astea. Numai că atunci când bei prea mult nu poți să nu urinezi. Și se urinează într-o gaură, în care totul dispare, sau pe un zid care nu ne cunoaște. Case din piatră, case cu faianță bleumarin, blocuri joase, balcoane mici cu balustrade subțiri. Vieți modeste se perindau dincolo de geamurile întunecate. Toți își întorceau capul după automobilul funerar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]