6,001 matches
-
nici măcar nu auziseră de gheață vreodată. Se rățoiau unii la alții, Îl Întrebau pe N’jamo una sau alta și Își tot făceau de lucru cu bulgării de grindină, care ridicându-i de jos, care privindu-i În lumină, care gustându-i sau chiar Înghițindu-i. Până la urmă, tânguitori și speriați, se puseră să joace din nou călătoria lui Krog - rămasă lor de hăt, cine știe de când, căci pe atunci nu prea aveam habar să mă gândesc la timp, darămite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care vorbea și pe care Îl respecta? Cum-necum, una dintre femeile lor veni la mine și-mi oferi o băutură caldă. Îmi veni să-mi vărs măruntaiele, dar m-am prefăcut că era cel mai minunat lucru pe care Îl gustasem vreodată, ceea ce Îi bucură din cale afară pe cei din neamul ei. Ei credeau că se trag dintr-un cerb, pe nume Cipusik. De cum terminară una dintre case, mă invitară În ea. Nu-mi venea să cred - era Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mare, lungi și drepte, ca un fel de poteci de apă. Ca să știi unde anume te afli pe poteca de apă, trebuie să știi cum e apa: mai sărată, mai dulce, mai sălcie sau mai murdară, și asta o afli gustând-o, sau după cum intră lumina soarelui În ea, și tot așa. Dacă totuși te Încurci, te uiți la mattang - lăstarii ăia pe care fiecare dintre cei ca Vishu Îi cară după ei, ca să afle oricând prin ce parte a mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tău. - Nu. Deasupra mea atârnă doar sabia lui Democlistir. Dacă această conversație ar fi avut loc Într‑un restaurant, ceilalți meseni ar fi crezut că ne povestim glume porcoase și că ne distrăm de minune. „Democlistir” era genul de banc gustat de Ravelstein, care a râs, cu capul dat pe spate, asemenea calului rănit din Guernica lui Picasso. Moștenirea pe care mi‑o lăsa Ravelstein era deci un subiect de carte - el gândea că‑mi oferă un subiect, poate că cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
el Îi numește hormoneuții - sunt, după el, mici sandvișuri, hăpăite de muzicanți În pauză. Dar trebuie să recunoașteți că nicăieri nu mai puteți savura o mâncare ca asta. Priviți‑o pe Rosamund cum strălucește. E o femeie care știe să guste o mâncare excelentă și tțțț‑ah, tțțț‑ah, felul În care e prezentată. Ca și Nikki, un om care se pricepe să aprecieze felul de a găti - n‑ai să negi lucrul ăsta, Chick”. Nu, n‑am să‑l neg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
imitau acest lucru, dar nu o făceau cum trebuieă Da, și apoi era viața de stradă din Franța. - Cartierele rezidențiale americane sunt În proporție de nouăzeci la sută pustii, goale de oameni. Aici, omenirea trepidează Încă, spunea Ravelstein. Ravelstein, păcătosul, gusta pățaniile sexuale. Se desfăta cu tot ce era louche, dubios și echivoc. Pentru un anumit gen de conduită, sau mai curând de lipsă de conduită, Parisul era Încă ideal. Dacă Ravelstein se bâlbâia În timp ce mergea, surâdea și perora, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
relevat confidențele lui Battle - ca și pe ale oricui altcuiva. Și spunea, citând pe un prieten comun decedat: - Când o fac, nu Înseamnă că bârfesc, ci consemnez istorie socială. Gândea că idiosincraziile oamenilor țin de domeniul public și pot fi gustate de toată lumea, precum aerul sau alte bunuri libere. El nu‑și pierdea timpul cu speculații psihanalitice sau cu analiza vieții de zi cu zi. Îl irita „rahatul subconștientului” și prefera inteligența directă, sau chiar lucrurile spuse cu cruzime de la obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Rosamund a comandat alt soi de pește. Nici unul din cei doi pești nu era bine preparat. Bibanul, la temperatura camerei, era cleios. Maioneza avea gust de alifie de zinc. - Cum e? m‑a Întrebat Rosamund. - Insuficient copt. Când l‑a gustat a fost de acord că peștele nu fusese suficient pătruns. La mijloc era complet crud. - Spune‑i patronului. Poți vorbi franțuzește cu el. - Cred că engleza lui e mai bună. Oamenilor nu le place să poarte discuții artificiale. De ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce? BĂRBATUL CU BASTON: Pâine! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Visezi. BĂRBATUL CU BASTON: Pâine albă. Pâine! Dumnezeule, cade pâine. (Tot măi multe bucăți de pâine cad de sus.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu se poate. BĂRBATUL CU BASTON: Poftim, gustă. Pâine, pâine proaspătă albă. BĂRBATUL CU PĂLARIE (Culege și el de jos bucăți de pâine): Nu-i adevărat! BĂRBATUL CU BASTON (Se ridică în picioare.): Ba-i adevărat! Plouă cu pâine! Doar nu sunt nebun. E pâine sau nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
BRUNO: Ia. GRUBI: Ia și tu mai dintr-o parte... (Îi arată.) Vezi? În partea aia a cântat mai tare. OMUL CU SACAUA: Ce minune! Ați făcut treabă bună. Își umple sacaua cu apă). BRUNO: E-e.... OMUL CU SACAUA (Gustând din apă și apoi sorbind cu poftă, spălându-se pe față și pe mâini, jucându-se cu apa, aruncând-o în sus.): Apă, apă! He-he! De când n-am mai văzut așa apă! GRUBI (Reținut.): E bună? OMUL CU’SACAUA: E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
înghițitură de rom? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rom? Hm. N-am băut niciodată. HAMALUL: E foarte bun. Luați o înghițitură și-o să vă încălziți. Scoate sticla de rom, soarbe încet de câteva ori, apoi i-o întinde călătorului.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Gustă din băutură; face o grimasă; mai gustă o dată.): Nu e rău. HAMALUL: Mai luați. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Poate... altă dată... HAMALUL (Bea din nou.): E din romul cel mai bun... (Bea.) al domnului Kaponta.... Tot timpul îl ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Hm. N-am băut niciodată. HAMALUL: E foarte bun. Luați o înghițitură și-o să vă încălziți. Scoate sticla de rom, soarbe încet de câteva ori, apoi i-o întinde călătorului.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Gustă din băutură; face o grimasă; mai gustă o dată.): Nu e rău. HAMALUL: Mai luați. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Poate... altă dată... HAMALUL (Bea din nou.): E din romul cel mai bun... (Bea.) al domnului Kaponta.... Tot timpul îl ține închis... Dar aseară... He, he... ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o luase lumea razna de atâta bine. Nimic nu-i mai ajungea nimănui, nimic nu mai satisfăcea niciodată până la capăt: ghiftuiți, oamenii se sculau de la masă și plecau să mănânce în altă parte, să bea, să vadă, să pipăie, să guste alte și alte priveliști și trupuri și lichide și parfumuri. Și în goana asta după senzații multe și tari, așa cum bănuiți, tocau totul în jur ca lăcustele. Între timp, întrecerea între Ozymandias și sculptorul său urma neabătută. Totuși ceva i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nume de floare, tot apartamentul e mai mult locuință pentru mușcate și rododendroni decât pentru oameni. Din dulap domnul Mihai scoate un clondir verzui. ─ Apăi, don’șoară, asta pentru domnia voastră o fo’ pusă deoparte. Nu crez io c-ați mai gustat așa ceva. Îi palincă de pe la noi, să știți, doctorie curată. Sticla e așezată pe masă și domnul Mihai toarnă în trei păhăruțe. Haideți să cinstim. Cei trei se ridică în picioare, ciocnesc. No, să vă țână Dumnezeu, don’șoară dragă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să prescurteze, folosind nevinovate puncte-puncte, orice ar putea fi supărător. MEMORII ALE UNUI CASANOVA MONOGAM CAPITOLUL 643 Fuseserăm despărțiți de șaisprezece ani. Prima poftă trupească în noaptea aceea am simțit-o în vârful degetelor. Alte părți ale trupului... care au gustat mai târziu satisfacția, au cunoscut-o în urma unui ritual desăvârșit dus până la... perfecțiune clinică. Nici o părticică din mine nu s-a putut plânge și nici o părticică din soția mea nu s-a putut plânge, sper, de-a fi fost victimizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o buhă își făcuse cuib, privea cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu vreun scop anume, hoinăream prin oraș, savurând primele zile de vacanță universitară. Nimic nu mă apăsa. Asemenea momente de liniște îmi făceau plăcere, și mă gândeam că atmosfera tăcută și soarele care abia răsărise erau lucruri ce puteau fi gustate mai bine în singurătate. Poate că n-ar fi trebuit să vin, îmi ziceam. Așteptându-i întoarcerea, mi-am mutat privirile asupra măsuței de răchită pe care se aflau câteva hârtii. Pusă peste ele, o ceașcă goală de cafea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
suficient de tare încât să se audă: Unde-am pus-o, domnule, unde poate fi? Ușa se închise și Sun răsuflă ușurat. Se ridică, luă ceașca de cafea în mâna stângă și se apropie de fereastră. „Biata Humphrey!” își zise, gustând un sentiment de măreție amestecată cu milă. Era o vreme când îl excita să lupte împotriva unei femei. Ea era cea care trimitea cei mai mulți emisari către el, Jo și Mallami, cerând armistiții pe care nici unul nu le acorda. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ce s-a mai întâmplat. Soph, știu că și tu ești la fel de curioasă. Fă-o să ne spună. Gâdil-o, fă-i ceva. Prinsă la strâmtoare, i-am pus la curent cu întâlnirea Tabitha/Violet. Hugo plescăi de parcă ar fi gustat un vin bun. Minunat, suspină el. Nici că se mai termină povestea asta... O siluetă voinică se zări înaintând cu greu pe cărare, către noi. Hugo se întoarse rapid și vocea i se înmuie. —Bill, drăguțule! Hai să facem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
înseamnă asta, nu m-ați mai întreba dacă mi-e dor... — Și familia ta? Nu-ți amintești de ea niciodată? — Din fericire! Haideți, părinte, să lăsăm astea. Ajutați-mă să deschid conservele și să cinăm. Doi ani fără să fi gustat sparanghel. Vă imaginați? Doi ani! Închise breviarul, își termină rugăciunile și îl privi îndelung pe bărbatul care, la mai puțin de douăzeci de metri, citea la umbra unui arbore înalt de capoc, ținând o gută în cealaltă mână. Tabloul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
amețiți de drum și de lipsa somnului, zeci de mii de turiști foarte politicoși, foarte săraci, foarte bondoci, care petreceau o singură zi În Veneția și-o părăseau uluiți de frumusețea pe care o văzuseră În acea unică zi. Acolo gustau pentru prima dată din triumful capitalismului și erau prea impresionați de el să-și dea seama că mare parte din acesta nu era altceva decât măști din papier-mâché fabricate În Taiwan și dantele urzite În Coreea. Intră În secția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vederii, când Îi luă capacul, bucăți de zucca de-un portocaliu deschis, prăjindu-se Încet cu ceapă tocată. Luă un pahar din stativul de lângă chiuvetă și scoase o sticlă de Ribolla din frigider. Turnă puțin mai mult de-o gură, gustă, bău tot, apoi umplu paharul și puse sticla la loc. Căldura din bucătărie se Învăluia În jurul său. Își slăbi cravata și străbătu Înapoi coridorul. — Paola? — Sunt aici, În spate, Îi auzi răspunsul. El nu-i răspunse, ci intră În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dovedindu-se potrivnică, Patta Îl lăsă pe Brunetti să aștepte În fața lui până când reuși s-o Îndese cu grijă În cercul de aur al portțigaretului. — Brunetti, zise el, aprinzând țigara și trăgând câteva fumuri precaute, de Încercare, căutând probabil să guste efectul aurului, am primit un apel telefonic foarte neliniștitor. — Sper că nu de la soția dumneavoastră, domnule, zise Brunetti pe ceea ce spera că era o voce umilă. Patta așeză țigara pe marginea scrumierei din malahit, apoi o prinse iute când greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
nou, mai adăugă un pic și-n paharul său, și i-l dădu pe primul lui Brunetti. Luăm loc, Guido? Întrebă el, conducându-l spre două fotolii Întoarse cu fața spre apa Întinsă. După ce se așezară amândoi și după ce Brunetti gustă vinul, contele Întrebă: — În ce fel Îți pot fi de ajutor? Aș vrea să-ți cer câteva informații, dar nu sunt sigur mai exact ce Întrebări trebuie să pun, Începu Brunetti, hotărându-se să spună adevărul. Nu-i putea cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
curate ale soarelui, iar un firicel de vânt se strecoară printre razele de lumină. Se simte în aer plutind mireasma proaspătă a primăverii care trezește totul la viață. Păsările grăbite să-și construiască cuibul, ciripesc neliniștite pe la streșini. Albinele roiesc gustând din belșugul de polen al florilor. Se aude glasul mieilor care se țin grăbiți de urma oilor ieșite pe dealurile înverzite la păscut. Peste tot e o mare forfotă de oameni care merg grăbiți la treburile lor. Pământul reavăn și
De mână cu primăvara. In: ANTOLOGIE:poezie by Ştefania Damache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_672]