6,102 matches
-
a fost fabricat în număr mare, fiind cel mai numeros vehicul blindat sovietic utilizat în război după tancul mediu Ț-34. Din cauza pierderilor materiale și umane din 1941, Armata Roșie avea nevoie urgentă de un vehicul blindat care să sprijine infanteria. Acesta trebuia să fie simplu și ieftin de construit, insă eficient pe câmpul de luptă. Echipa de ingineri de la Fabrica Nr. 38 din Kirov a fost însărcinată cu dezvoltarea tunului autopropulsat la începutul anului 1942. Din cauza timpului scurt alocat proiectării
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
îi permitea o bătaie maximă de aproape 13 kilometri. Proiectilul exploziv nu era însă suficient de performant pentru acest rol, desi autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
nu era însă suficient de performant pentru acest rol, desi autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
TR 580, șasiul pentru tancul TR-800 sau obuzierul autopropulsat de calibru 122mm Model 1989. Începând cu anul 1996, a devenit unul dintre partenerii de bază ai Armatei Române pentru produse militare moderne, cum ar fi Mașina Modernizată de Luptă a Infanteriei - MLI-84M. Acesta este un vehicul șenilat blindat autopropulsat, realizat în colaborare cu companii internaționale din industrie, ca EADS, Caterpillar, Rheinmetall și altele. De la sfârșitul anului 2003, societatea și-a diversificat activitatea, intrând și pe piața produselor de utilizare civilă, având
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
de a se retrage în termen de 2 săptămâni, forțele otomane conduse de Ahmed Pașa au traversat fluviul și au ocupat orașul Calafat. La data de 31 decembrie 1853, Ahmed Pașa aflat la conducerea unei armate de cavalerie susținută de infanterie, au avansat pentru a ataca Cetate, care era asediată de un detașament al Imperiului Rus, condus de Colonel AK Baumgarten. Acest atac a fost respins, după care ambele părți au solicitat întăriri. Pe 6 ianuarie 1854 Ahmed și-a întărit
Bătălia de la Cetate () [Corola-website/Science/321236_a_322565]
-
Henderson cu scopul de a distruge avioanele aliaților care reprezentau o amenințare pentru convoi. Aflând despre efortul japonezilor de a-și întări poziția, armata Statelor Unite a lansat atacuri aeriene și de pe mare pentru a apăra aeroportul și pentru a împiedica infanteria japoneză să debarce la Guadalcanal. În bătălia care a rezultat, ambele părți au pierdut multe nave de război în două lupte de noapte pe mare extrem de distructive. Statele Unite au reușit să împiedice încercarea japonezilor de a bombarda Henderson Field de pe
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
noapte pe mare extrem de distructive. Statele Unite au reușit să împiedice încercarea japonezilor de a bombarda Henderson Field de pe mare. Atacurile aeriene executate de forțele aliate au scufundat cea mai mare parte a navelor de transport japoneze și au împiedicat astfel infanteria japoneză să debarce, împreună cu echipamentul, la Guadalcanal. Așadar, bătălia a zădărnicit încercarea Japoniei de a scoate forțele aliate din poziția deținută la Guadalcanal și Tulagi, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Statelor Unite și a aliaților acestora, care a dus
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
-a, aflată sub comanda vice-amiralului Gunichi Mikawa, puteau să facă drumul dus întors până în Guadalcanal într-o singură noapte, micșorând astfel riscul de a fi atacate. Pentru că trupele erau transportate în acest fel, o mare parte din echipamentele și proviziile infanteriei, care constau în artilerie grea, vehicule, muniție și alimente, nu a putut fi cărată la Guadalcanal împreună cu soldații. Navele de război rapide au făcut drumul până la Guadalcanal și înapoi la bazele japoneze în tot cursul campaniei. Aliații au denumit „Expresul
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Kiyotake Kawaguchi, în Bătălia de la Edson’s Ridge. Japonezii au încercat din nou să ocupe aerodromul în luna octombrie, când au trimis în zona Guadalcanal încă 15.000 de infanteriști ai Armatei Imperiale Japoneze, cei mai mulți din cadrul Diviziei a 2-a Infanterie. În plus față de transporturile de soldați și armament din cadrul operațiunii „Tokyo Express”, japonezii au reușit să efectueze și un transport cu nave mari și lente. Acest transport a fost favorizat de executarea unui bombardament de noapte asupra aerodromului cu două
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
cerut asistență lui Yamamoto pentru a i se trimite ajutorul necesar pe insulă și pentru a face aerodromul neoperațional. Pentru a trimite ajutorul necesar, Yamamoto a însărcinat 11 transportoare mari cu transportul a 7.000 de soldați din cadrul Diviziei 38 Infanterie, muniția, alimentele și echipamentul greu care le aparține acestora, de la Rabaul la Guadalcanal. Yamamoto a trimis pe 9 noiembrie două cuirasate de la Truk ca forță navală de sprijin. Cele două nave, "Hiei" și "Kirishima", echipate cu bombe cu fragmentare, urmau
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Marina khmeră avea 171 de vase; forțele aeriene dispuneau de 211 avioane, inclusiv 64 de T-28s de fabricație nord-americană, 14 vase înarmate Douglas AC-47 și 44 de elicoptere. Împotriva acestei forțe armate incapabile se afla una dintre cele mai bune infanterii ușoare din lume la acea vreme - Armata Populară Vietnameză. Când forțele lor erau înlocuite, ele erau înlocuite cu armata de țărani rigid indoctrinați de Khmerii Roșii cu nucleul lor de lideri militari încercați, susținuți acum în întregime de Hanoi. Forțele
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
Capturarea unui tun“. În primăvara anului 1921, la invitația lui Carol Storck, care era președintele "'Societății „Cercul Artistic“" din București, sculptorul Spiridon Georgescu a expus lucrările cu caracter social „Parfumul“, „Internaționala“ și „În repaus“. Impresionat de lucrări, Comandantul Regimentului 21 Infanterie București - care vizitase expoziția - i-a propus comandarea unei lucrări monumentale în memoria eroilor din acest regiment. Sculptorul a prezentat macheta acestui monument la 2 iulie 1922. Dar pentru turnarea ei mai întâi în gips și apoi în bronz, era
Spiridon Georgescu () [Corola-website/Science/321295_a_322624]
-
gips și apoi în bronz, era necesar avizul Ministerului Artelor. În acest scop, trei zile mai târziu, din partea acestui minister s-a prezent sculptorul Dimitrie Paciurea, care a elogiat modul în care a fost realizat monumentul. "Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie", reprezentând un ostaș având într-o mână steagul desfășurat, iar în cealaltă arma cu baioneta în sus, a fost inaugurat cu mult fast în ziua de 9 ianuarie 1923. (În clădirea regimentului se află acum Muzeul Militar Național). Macheta soldatului
Spiridon Georgescu () [Corola-website/Science/321295_a_322624]
-
către Charlestown și Boston, declanșând asediul Bostonului. Ralph Waldo Emerson, în „Concord Hymn”, descrie primul foc de armă tras de coloniști la North Bridge ca fiind „împușcătura auzită în toată lumea”, deși nu a fost primul foc de armă al războiului. Infanteria britanică, poreclită de coloniști „tunicile roșii” (în ) și uneori „diavolii”, ocupaseră Bostonul încă din 1768 și fuseseră întăriți de forțele navale și infanteria marină regale pentru a pune în aplicare Legile Intolerabile, adoptate de Parlamentul Britanic cu scopul de a
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
Bridge ca fiind „împușcătura auzită în toată lumea”, deși nu a fost primul foc de armă al războiului. Infanteria britanică, poreclită de coloniști „tunicile roșii” (în ) și uneori „diavolii”, ocupaseră Bostonul încă din 1768 și fuseseră întăriți de forțele navale și infanteria marină regale pentru a pune în aplicare Legile Intolerabile, adoptate de Parlamentul Britanic cu scopul de a pedepsi Provincia Massachusetts Bay pentru Partida de Ceai de la Boston și pentru alte acțiuni de protest. Generalul Thomas Gage, guvernatorul militar al Massachusetts-ului
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
Adams și pe John Hancock. Dartmouth i-a lăsat lui Gage o largă libertate de acțiune. În dimineața zilei de 18 aprilie, Gage a ordonat unei patrule călare de circa 20 de oameni sub comanda maiorului Mitchell din Regimentul 5 Infanterie să se deplaseze în zona rurală înconjurătoare pentru a intercepta curierii care ar putea fi pe drum călare. Această patrulă s-a comportat altfel decât celelalte patrule trimise de la Boston în trecut, rămânând pe teren după lăsarea întunericului și întrebând
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
a dat ordine de a împiedica ieșirea curierilor din Boston, dar era prea târziu pentru a-i împiedica pe Dawes și pe Revere să plece. Trupele regulate britanice, circa 700 de infanteriști, proveneau din 11 dintre cele 13 regimente de infanterie ale lui Gage. Pentru expediție, maiorul John Pitcairn a comandat zece companii de infanterie ușoară de elită, iar locotenent-colonelul Benjamin Bernard a comandat 11 companii de grenadieri, sub comanda generală a locotenent-colonelului Smith. Din trupele trimise în expediție, 350 de
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
pentru a-i împiedica pe Dawes și pe Revere să plece. Trupele regulate britanice, circa 700 de infanteriști, proveneau din 11 dintre cele 13 regimente de infanterie ale lui Gage. Pentru expediție, maiorul John Pitcairn a comandat zece companii de infanterie ușoară de elită, iar locotenent-colonelul Benjamin Bernard a comandat 11 companii de grenadieri, sub comanda generală a locotenent-colonelului Smith. Din trupele trimise în expediție, 350 de soldați proveneau din companii de grenadieri din regimentele 4 (King's Own), 5, 10
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
de grenadieri, sub comanda generală a locotenent-colonelului Smith. Din trupele trimise în expediție, 350 de soldați proveneau din companii de grenadieri din regimentele 4 (King's Own), 5, 10, 18 (Regal Irlandez) 23, 38, 43, 47, 52 și 59 de infanterie, și din Batalionul 1 al Forțelor Marine Regale. Companiile de grenadieri erau însoțite de circa 320 de infanteriști ușori din regimentele 4, 5, 10, 23, 38, 43, 47, 52 și 59, și din Batalionul 1 de Marină. Fiecare companie avea
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
i-au determinat pe puținii ofițeri care cunoșteau misiunea să realizeze că pierduseră elementul surpriză. Un soldat a scris în jurnalul său: Pe la ora 3 am, colonelul Smith l-a trimis pe maiorul Pitcairn în față cu șase companii de infanterie ușoară cu ordine să avanseze rapid spre Concord. Pe la ora 4 am a luat hotărârea înțeleaptă, dar întârziată, de a trimite un curier înapoi la Boston să ceară întăriri. Deși adesea denumită bătălie, ceea ce s-a întâmplat la Lexington a
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
să încarce armele și să răspundă la foc. Restul au fugit. Trupele regulate au șarjat apoi la baionetă. Jonas, vărul căpitanului Parker a fost depășit. Opt massachusettseni au fost uciși și zece răniți; un singur soldat britanic din Regimentul 10 Infanterie a fost rănit. Cei opt coloniști uciși au fost John Brown, Samuel Hadley, Caleb Harrington, Jonathon Harrington, Robert Munroe, Isaac Muzzey, Asahel Porter și Jonas Parker. Jonathon Harrington, rănit mortal de un proiectil de muschetă, a reușit să se târască
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
focul muschetei și a luat-o înaintea coloanei de grenadieri să vadă ce se întâmplă. El a găsit rapid un toboșar și i-a ordonat să bată adunarea. Grenadierii au sosit la scurt timp și, după ce s-a restaurat ordinea, infanteriei ușoare i s-a permis să tragă o salvă de victorie, după care s-a format din nou coloana și a continuat marșul către Concord. Voluntarii din Concord și Lincoln, ca răspuns la alarma dată, se adunaseră la Concord. Ei
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
au ajuns în satul Concord, Smith i-a împărțit în grupe care să îndeplinească ordinele lui Gage. Compania de grenadieri a Regimentului 10 în frunte cu căpitanul Mundy Pole a asigurat South Bridge (Podul de Sud), în timp ce șapte companii de infanterie ușoară în frunte cu căpitanul Parsons, circa 100 de oameni, au asigurat North Bridge (Podul de Nord) în apropiere de forțele lui Barrett. Căpitanul Parsons a luat patru companii din Regimentele 5, 23, 38 și 52 până la drum, la depărtare
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
oamenilor lui Barrett. Dealul da fost ocupat de cinci companii de "minutemen" și de încă cinci de voluntari din Acton, Concord, Bedford și Lincoln, în timp ce soseau din ce în ce mai multe grupuri de oameni, totalizând cel puțin 400 de oameni împotriva companiilor de infanterie ușoară ale căpitanului Laurie, o forță de 90-95 de soldați. Barrett a ordonat localnicilor din Massachusetts să formeze o linie lungă pe două rânduri pe drumul ce ducea la pod, după care a cerut o nouă consultare. Privind North Bridge
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
dincolo de el. Un ofițer a încercat apoi să scoată scândurile defecte de pe pod pentru a împiedica înaintarea coloniștilor, dar maiorul Buttrick a început să strige la soldați să nu mai distrugă podul. "Minutemanii" și milițiile au avansat în coloană către infanteria ușoară, rămânând pe drum, deoarece el era înconjurat de apele revărsate ale râului Concord. Căpitanul Laurie a luat atunci o hotărâre tactică nefericită. Întrucât cererile de ajutor nu dăduseră rezultat, le-a cerut soldaților săi să formeze posiții de „foc
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]