6,119 matches
-
indicație a originii componentului utilizat de interlocutor, diafonia permite înțelegerea cuvintelor interlocutorului în vederea exploatării lor în propria intervenție: Ceea ce susține X nu se dovedește util, căci nu pornește de la ceva real. Vorbirea diafonică se opune astfel simplei citări a cuvintelor interlocutorului prin ceea ce presupune interpretarea lor. De aceea, structura diafonică este o marcă a negocierii punctelor de vedere care caracterizează orice interacțiune, atunci cînd argumentarea este alctuită în linii generale, din enunțuri-reacție la ceea ce spune altcineva. V. cvasiindicator, dialog, dilogism, discurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin care se instituia o conversație ce reperezenta o cercetare critică a noțiunilor și principiilor filozofice. Domeniul de întrebuințare a dialogului a fost ulterior mult extins, dar baza lui a rămas conversația, instituindu-se atunci cînd un locutor și un interlocutor își schimbă în mod repetat rolurile, prin utilizarea simultană a mai multor cadre de referință și apelînd la elemente metalingvistice și la forme interogative. Totuși, forma de suprafață a dialogului, caracterizată prin alternanța luărilor de cuvînt, nu ilustrează poziția ierarhică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în caz contrar, acest schimb fiind apreciat ca un "fals dialog". Aceasta este însă o accepție restrînsă care se poate atribui termenului și nu are relevanță deosebită pentru analiza discursului. În cadrul dialogului, intervenția, intrarea în discuție a unuia dintre participanți (interlocutori), reprezintă o unitate monologică care este compusă din acte de vorbire. Prin urmare, dialogul este o unitate discursivă în interiorul căreia se proiectează structura comunicării. În cazul textului scris însă, dialogul desemnează formele de discurs unde nu există în mod efectiv
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pentru simpla relație locutor - autor, asemenea discursuri pot fi totuși numite dialogice, în măsura în care încorporează mai multe surse enunțiative, deoarece locutorul (autorul) redă pe mai mulți enunțători, care se disting de el. În asemenea condiții, dialogul se află integrat schemei narative, interlocutorii contractînd un sincretism prin intermediul narațiunii. O astfel de structură a textului a fost remarcată în perioada Renașterii, cînd dialogul a fost considerat un gen literar distinct. În textul narativ, discursul dialogic nu este redat în forma unui dialog propriu-zis, ci
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
devenit fundamental pentru cercul întemeiat de el, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, pentru a viza relațiile pe care orice enunț le are cu enunțurile realizate anterior și cu enunțurile pe care le-ar putea formula destinatarii (interlocutorii). În acest mod, este pusă sub semnul întrebării unicitatea subiectului vorbitor, M. Bahtin considerînd că, îndeosebi textul literar al romanelor, este construit astfel încît relevă în a n a l i z a d i s c u r s
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cea care explicitează referința unor discursuri anterioare, discursuri sursă sau discursuri prime și cea care explicitează referința discursurilor proprii destinatarilor. Acest dialogism dublu pare să vizeze pragmatica oricărui gen de texte, deoarece spusa altora (spusa anterioară sau cea imaginată la interlocutor) justifică sau autentifică ceea ce spune locutorul sau servește la formularea unei contraargumentări. Deși are o incontestabilă valoare operațională, conceptul "dialogism" nu permite totuși prin el însuși descrierea textelor sau a datelor empirice cu care se confruntă a n a l
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conceptului de "vorbire" ca act individual). Pe de altă parte, E. Benveniste situează discursul în opoziție cu povestirea (récit și histoire), arătînd că aceasta constituie gradul zero al enunțării, prin aparenta absență a vocii auctoriale, pe cînd discursul presupune coprezența interlocutorilor implicați; cu această accepție se produce deja o specializare a termenului discurs, care se individualizează în cîmpul conceptual al științei limbii cu accepțiunea de activitate enunțiativă în relație cu actori sociali, aflați, de regulă, într-un cadru instituțional. Cu această
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
celuilalt și au posibilitatea de a primi un feed-back imediat. Totuși, discursul nu se reduce, prin dimensiunea sa interactivă, la simpla interacțiune orală, ci se caracterizează printr-o interactivitate constitutivă, prezentă în orice situație de comunicare, inclusiv în cazul absenței interlocutorului, căci se presupune în permanență prezența unei alte instanțe a enunțării, în funcție de care locutorul își organizează discursul. e) Discursul este contextualizat, adică se produce într-un anume context și dezvoltă, de regulă, o semnificație tributară contextului; prin mesajul vehiculat, discursul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu transpunerea sistemului personal și temporal) cu stilul beletristic. Perspectiva teoretică asupra discursului raportat a cunoscut mutații importante o dată cu evoluția lingvisticii enunțării și cu atenția acordată rolului elementelor contextuale în realizarea discursului, în special polului vorbitorului și relației sale cu interlocutorul. Nivelul morfosintactic privilegiat de tradiția gramaticală este explicat prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide un spațiu enunțiativ în care se integrează discursul citat, condiționînd interpretarea elementelor ce trimit la enunțarea acestuia (în principal
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
comunicării (nici mai mult, nici mai puțin), și maxima de calitate, care stipulează ca locutorul să transmită doar informații pe care le consideră a fi veridice; 2) conflict între regulile constitutive ale sistemului de politețe (politețea negativă - menținerea distanțelor între interlocutori - și politețea pozitivă - apropierea dintre aceștia); 3) conflict între maximele conversaționale și regulile politeții: de exemplu, între maxima modalității ("Fiți clar") și principiul menajării celuilalt (prin indirecție); conflict între maxima calității, potrivit căreia locutorul trebuie să spună doar ceea ce crede
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
celuilalt (prin indirecție); conflict între maxima calității, potrivit căreia locutorul trebuie să spună doar ceea ce crede că este adevărat, și principiul menajării fețelor. Adesea, în interacțiunile curente, locutorii sînt nevoiți să încalce maxima calității, pentru a menaja fața negativă a interlocutorilor. V. contradicție, maximă conversațională, metacomunicare, metadiscurs, politețe, ritual, interacțiune. GOFFMAN 1959; WATZLAWICK - HELMICK BEAVIN - JACKSON 1967; GRICE 1975; BROWN - LEVINSON 1987; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA E EFECT. Cuvîntul efect a fost folosit de P. Charaudeau în sintagmele corelative efect vizat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
emițătorului. Printre termenii cu sens asemănător se numără: vorbitor, în opoziție cu ascultător; expeditor, în opoziție cu destinatar; autor, în opoziție cu cititor; cel care codifică un mesaj, în opoziție cu cel care decodifică un mesaj ; locutor, în opoziție cu interlocutor. V. locutor, destinatar, interlocutor. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. OV EMOȚIE. Situată în paradigma stărilor afective (alături de trăiri, sentimente, afecte, dispoziții ș.a.), emoția este o manifestare afectivă involuntară și ilogică de durată scurtă și intensitate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sens asemănător se numără: vorbitor, în opoziție cu ascultător; expeditor, în opoziție cu destinatar; autor, în opoziție cu cititor; cel care codifică un mesaj, în opoziție cu cel care decodifică un mesaj ; locutor, în opoziție cu interlocutor. V. locutor, destinatar, interlocutor. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. OV EMOȚIE. Situată în paradigma stărilor afective (alături de trăiri, sentimente, afecte, dispoziții ș.a.), emoția este o manifestare afectivă involuntară și ilogică de durată scurtă și intensitate medie, care se instalează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
oameni (fără premisa majoră) ori 1) toți oamenii sînt muritori, iar 2) poeții sînt (și ei) oameni (unde nu este prezentă concluzia). De fiecare dată, entimema presupune, prin urmare, existența unor judecăți subînțelese, iar subînțelegerea este o activitate a receptorului (interlocutorului) și este deseori orientată de starea lui sau de împrejurări. Din punctul de vedere al expresiei, entimema realizează o evidentă economie de mijloace lingvistice, dar are forță sugestivă și întrunește importante valențe pragmatice. În acest caz, pentru a-i verifica
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la acest gest pentru că nu mai putea continua astfel, respectiv, 8 este un număr par pentru că este divizibil cu 2. Fie auto-declanșată (atunci cînd locutorul o inițiază de la sine pentru a se face mai bine înțeles), fie hetero-declanșată (atunci cînd interlocutorul o solicită), de cele mai multe ori explicația recurge la procedeul de reformulare. V. didacticitate, enunțare, refolmulare. MORTUREUX 1982; MARTIN 1983; GRIZE 1990; MOESCHLER - REBOUL 1994; ROVENȚA-FRUMUȘANI 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. CS EXPOZIȚIUNE. Parte a operei literare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și S. Levinson care introduc dihotomia față negativă / față pozitivă, utilă în diferențierea imaginii personale de cea socială a locutorului (eu pentru mine /vs./ eu pentru ceilalți). Este vorba de concepte complementare, care funcționează atît pentru vorbitor, cît și pentru interlocutor. Dacă fața negativă definește spațiul rezervat subiectului (este vorba despre teritoriul lui E. Goffman), fața pozitivă este corespondentul său social (regăsim aici noțiunea de față a lui E. Goffman), o "fațadă" construită special pentru ceilalți, care se poate afișa în cadrul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
noțiunea de față a lui E. Goffman), o "fațadă" construită special pentru ceilalți, care se poate afișa în cadrul interacțiunii verbale. În cursul comunicării, locutorul tinde să-și apere teritoriul personal și să-și construiască o imagine cît mai favorabilă față de interlocutor (de aici înțelesul special al opoziției negativ / pozitiv). Interacțiunea verbală se poate defini din această perspectivă ca o "negociere" al cărei rezultat este construirea unei imagini favorabile (fie a vorbitorului fie a interlocutorului); pe de altă parte, dacă folosim metafora
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
construiască o imagine cît mai favorabilă față de interlocutor (de aici înțelesul special al opoziției negativ / pozitiv). Interacțiunea verbală se poate defini din această perspectivă ca o "negociere" al cărei rezultat este construirea unei imagini favorabile (fie a vorbitorului fie a interlocutorului); pe de altă parte, dacă folosim metafora lui R. Vion, interacțiunea devine o scenă pe care se pot juca adevărate drame, căci o prestație proastă duce implicit la o devalorizare a imaginii personale față de interlocutor ceea ce face necesară existența unui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fie a vorbitorului fie a interlocutorului); pe de altă parte, dacă folosim metafora lui R. Vion, interacțiunea devine o scenă pe care se pot juca adevărate drame, căci o prestație proastă duce implicit la o devalorizare a imaginii personale față de interlocutor ceea ce face necesară existența unui "program cultural" prestabilit, a unui "regulament" (constrîngeri rituale în terminologia lui E. Goffman) menit să diminueze sau chiar să neutralizeze amenințările actului comunicațional asupra imaginii personale. Pornind de la opoziția față negativă / față pozitivă, P. Brown
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a actelor de limbaj în patru categorii, în funcție de fața asupra căreia acționează actul de amenințare: acte de amenințare fie pentru fața pozitivă / negativă a celui care le îndeplinește (vorbitorul), fie pentru fața pozitivă / negativă a celui căruia îi sînt adresate (interlocutorul). Actele de amenințare fiind, în esență, devalorizante pentru imaginea participantului la interacțiune, sînt contrabalansate de actele de valorizare. Întregul sistem al politeții se poate astfel construi în jurul noțiunii de "față": complimentele, mulțumirile, urările vor intra în categoria actelor valorizante, pe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realitate, iar cealaltă are în vedere faptul că utilizarea limbii determină adoptarea unui anumit comportament. Karl Bühler distingea, în anul 1934, trei funcții ale limbii (expresivă, apelativă și reprezentativă), simbolizate printr-un triunghi care are în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana a doua) și obiectul (persoana a treia). Mai tîrziu, în 1963 (cînd a fost publicat textul unei conferințe ținute în 1960), Roman Jakobson a adăugat încă trei funcții, pornind de la elementele necesare unei comunicări lingvistice: existența unui emițător, a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
privită ca fiind corectivă (de exemplu, "prevedere se pronunță accentuînd a treia silabă, iar nu a doua!"), încît limba poate deveni un autoregulator și un factor al propriei evoluții. Prin funcția fatică a limbii se asigură contactul dintre vorbitor și interlocutor, verificîndu-se dacă funcționează canalul de comunicare sau dacă acest contact este menținut, prin formule specifice, pecum Alo!; Mă auzi? etc. În sfîrșit, funcția poetică (sau estetică) concentrează atenția asupra mesajului însuși și realizează arta verbală. Această funcție este și creativă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
locutorilor. Astfel, activitatea verbală și gestuală a locutorilor poate să denote o anumită emotivitate, reală sau disimulată, poate să ilustreze și/sau să completeze o anumită informație oferită, poate chiar să contrazică, total sau parțial, conținutul informațional vehiculat, atunci cînd interlocutorul are capacitatea de a decoda corect anumite semne etc. Demersul de decodificare a limbajului gestual trimite la o identificare a mecanismelor corporale implicate în relația de comunicare interpersonală. Pe de o parte, considerată drept un fenomen paralingvistic, gestica însoțește permanent
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pragmatic disting numeroase categorii de conținuturi implicite, printre care se pot aminti presupoziția, subînțelesul, inferența, implicarea, implicatura, aluzia și insinuarea. Dacă presupoziția este un tip special de conținut înscris în enunț, corespunzînd unei realități presupuse a fi deja cunoscută de către interlocutor și care constituie baza pe care se construiește ceea ce este spus efectiv, subînțelesul este o deducție ce se poate atribui interlocutorului, făcută pe baza evenimentului particular al enunțării, deducție prevăzută, de altfel, de către locutor. În enunțul Mihai ia lecții de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
presupoziția este un tip special de conținut înscris în enunț, corespunzînd unei realități presupuse a fi deja cunoscută de către interlocutor și care constituie baza pe care se construiește ceea ce este spus efectiv, subînțelesul este o deducție ce se poate atribui interlocutorului, făcută pe baza evenimentului particular al enunțării, deducție prevăzută, de altfel, de către locutor. În enunțul Mihai ia lecții de pian luna aceasta, presupoziția înscrisă în enunț prin sintagma luna aceasta este că Înainte Mihai nu lua lecții de pian, în timp ce
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]