5,303 matches
-
operei sale. Povestea cu "precizarea de detaliu" îmi aduce aminte de o alta, privitoare la instalarea "plăcii memoriale" pe cabana de la Păltiniș. Era la începutul anilor '90. Am scris împreună cu Pleșu cele șase-șapte cuvinte care urmau să fie gravate în marmură și le-am trimis lui Relu Cioran la Sibiu. Legătura cu gravorul o făcea meteorologul din Păltiniș, un om tare cumsecade, care îi fusese de mare ajutor lui Noica în anii lui păltinișeni și căruia Noica, în lungile seri de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
doar: În casa asta a locuit poetul Mihai Eminescu...") Fusese medic? Aviator? Sublocotenent? Nimic din toate astea. Fusese filozof. Puiu Nicolae a intervenit și aici în mod salutar. Cine se duce azi la Păltiniș poate, așadar, citi pe placa de marmură de pe "cabana lui Noica" ― în privința căreia ultimul cuvânt l-a avut meteorologul de la Păltiniș, cel căruia Noica i-a povestit când și cu cine a avut "ultima îmbrățișare activă" ― următoarele cuvinte: "Aici a trăit și a creat filosoful Constantin Noica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cîteva minute treceau În altă Încăpere, În salonul de biliard, uite biroul, aici mai bine să nu intrăm, apoi În alta, În salonul cu pian. „E Beethoven“, Îi spuse Cinthia, arătînd spre bustul de bronz așezat pe o coloană de marmură, cu privirea furioasă ațintită spre pian. „Știi că fratele bunicului, cel din biroul de acasă a mai avut o nevastă Înainte și că s-a Însurat a doua oară?“ Julius dădu din cap În semn că nu știa și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bine. De ce mai bine?, mai bine decît cînd?, fiindcă lui Carlos nici nu-i trecea prin cap că ea se gîndise În ultimele zile la moarte, la priveghi, la Înmormîntare și la toate aceste cuvinte grele ca o lespede de marmură. Arminda se Înfundase În canapeaua moale ca o saltea de puf a Mercedesului, profitînd de cele cîteva minute cît dură drumul pentru a se odihni cu ochii Închiși, poate că doar așa, văzînd numai negru, va reuși să uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de un energizant. Evident, când Clodagh nu a vrut să îi mai cumpere lui Molly încă o înghețată, aceasta a început tămbălăul. Se purta de parcă avea o criză epileptică, rostogolindu-se pe podea, dându-se cu capul de plăcile de marmură, scâncind și urlând. Clodagh a încercat să o ridice, dar Molly s-a sucit ca o caracatiță. —Te urăsc! a urlat ea. Deși era rușinată, s-a forțat să vorbească pe un ton calm, spunându-i lui Molly că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
provincia Dacia romană. În apropierea vechilor așezări geto-dacice- Gornea, Pojejena, Jupa, Berzovia au fost întemeiate noi așezări romane de tip rural și urban, au fost ridicate clădiri impunătoare din piatră și cărămidă, au fost așezate monumente cioplite din piatră și marmură. O mulțime de inscripții în limba Latină dovedesc o relativă răspândire a scrisului. S-au descoperit numeroase Țigle și cărămizi ștampilate ce dovedesc că după terminarea războaielor daco- romane erau cantonate unități militare ca: -Legiunea a IV-a Flavia Felix
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
vilă maiestuoasă cu trei etaje. Nu-i trecuse niciodată prin minte că niște oameni În carne și oase ar fi putut locui Într-un astfel de loc. Se lăsă tîrÎt prin vestibul, traversă o Încăpere boltită, unde o scară din marmură urca Împodobită cu perdele din catifea, și pătrunse Într-o sală mare, ai cărei pereți erau Înțesați cu cărți, de la pămînt și pînă la infinit. — Ce părere ai? Întrebă Aldaya. Julián abia dacă Îl auzea. Damián, spune-i lui Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără milă. Apropiindu-mă de casă, am băgat de seamă cum una dintre statui, efigia unui Înger purificator, fusese abandonată În interiorul unei fîntîni ce Împodobea grădina. Silueta de marmură Înnegrită strălucea ca un spectru sub stratul de apă ce se revărsa În bazin. MÎna Îngerului de foc se ridica din apă; un deget acuzator, ascuțit ca o baionetă, arăta spre intrarea principală a locuinței. Poarta din stejar sculptat era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Aldaya, e tot ce știu. Cum ai reușit să intri și de unde știai... — Vino, o să facem focul să te Încălzești. M-a condus de-a lungul coridorului pînă În galeria care prezida curtea interioară. Salonul se Înălța În coloane de marmură și ziduri golașe ce se tîrau spre tavanul decorat În casete, prăbușit pe alocuri. Se zăreau ramele unor tablouri și oglinzi care, cu ceva vreme În urmă, acoperiseră pereții, precum și urme de mobile pe pardoseala de marmură. La un capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În coloane de marmură și ziduri golașe ce se tîrau spre tavanul decorat În casete, prăbușit pe alocuri. Se zăreau ramele unor tablouri și oglinzi care, cu ceva vreme În urmă, acoperiseră pereții, precum și urme de mobile pe pardoseala de marmură. La un capăt al salonului se afla un cămin cu cîteva lemne pregătite. Un teanc de ziare vechi zăcea lîngă vătrai. Șemineul mirosea a foc recent și a cărbune. Bea Îngenunche și Începu să strecoare mai multe foi de ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urnă de zaruri. — Uită-te la mine, zise ea. Mi-am ridicat ochii și i-am susținut privirea. N-am putut să-i răspund. Bea Își coborî privirea și se Îndepărtă spre capătul galeriei. O ușă dădea spre balustrada de marmură, deschisă către curtea interioară a casei. I-am văzut silueta topindu-se În ploaie. M-am dus după ea și am oprit-o, smulgîndu-i plicul din mînă. Ploaia Îi biciuia chipul, spălîndu-i lacrimile și mînia. Am condus-o Înapoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
celulă. Era un cubiculum mizerabil tăiat Între ziduri de grotă supurante de umezeală, din al cărui tavan atîrnau lanțuri terminate cu cîrlige și a cărui pardoseală crăpată era găurită pentru un grătar de canal. În mijloc, pe o masă de marmură cenușie, odihnea un sicriu din lemn de ambalaj industrial. Fermín a ridicat lampa și am zărit silueta defunctului ivindu-se din umplutura de paie. Trăsături de pergament, imposibile, decupate și fără viață. Pielea buhăită era de culoarea purpurei. Ochii, albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe niște costume negre Îmbibate de ploaie și mîna tatei strîngînd-o pe a mea cu prea multă putere, ca și cum astfel ar fi vrut să-și reducă la tăcere lacrimile, În timp ce cuvintele goale ale unui preot cădeau În groapa aceea de marmură În care trei ciocli fără chip Împingeau un coșciug cenușiu peste care aversa luneca precum ceara topită și din care mi se părea că aud glasul mamei chemîndu-mă, implorîndu-mă să o eliberez din temnița aceea de piatră și de beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Bea. — Așteaptă-mă aici. — Daniel, te rog... Am luat-o Înainte pe coridor, ținînd lumînarea care tremura În suflarea rece a vîntului. Bea oftă și mă urmă scrîșnind din dinți. M-am oprit În fața ușii. Se zăreau niște trepte de marmură coborînd În beznă. Am pornit-o pe scară. Bea, Împietrită, ținea lumînarea În prag. — Te rog, Daniel, să plecăm... Am coborît treaptă cu treaptă, pînă la capătul scării. Haloul spectral al lumînării de sus scrijelea conturul unei săli dreptunghiulare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
treaptă, pînă la capătul scării. Haloul spectral al lumînării de sus scrijelea conturul unei săli dreptunghiulare, cu pereți din piatră goală, acoperiți de crucifixe. Frigul ce domnea În acea Încăpere Îți tăia respirația. În față se ghicea o lespede din marmură și deasupra ei, aliniate unul lîngă celălalt, mi se păru că recunosc două obiecte similare, de mărime diferită, albe. Reflectau tremurul lumînării mai intens decît restul sălii și mi-am Închipuit că era vorba de lemn smălțuit. Am făcut Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
racle albe. Una dintre ele măsura doar vreo trei palme. Am simțit un val de frig În ceafă. Era sicriul unui copil. Mă aflam Într-o criptă. Fără să-mi dau seama ce fac, m-am apropiat de lespedea de marmură pînă cînd am ajuns destul de aproape ca să pot Întinde mîna și s-o ating. Atunci am observat că pe cele două racle erau gravate un nume și o cruce. Praful, o mantie de cenușă, le ascundea. Încet, parcă În transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ochi au fost cele două fotografii ce susțineau titlul. Prima Înfățișa un Fermín mai bine acoperit cu carne și păr, probabil cu cincisprezece-douăzeci de ani mai tînăr. A doua prezenta chipul unei femei cu ochii Închiși și cu pielea de marmură. Mi-au trebuit cîteva secunde s-o recunosc, Întrucît mă obișnuisem s-o văd În semiîntuneric. Un om al străzii asasinează o femeie În plină zi Barcelona/ agenții (Redacție) Poliția caută un om al străzii care a asasinat-o azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nimeni nu mă cunoștea și nu-mi putea citi În suflet. M-am lăsat În voia ploii Înghețate, umblînd fără nici o țintă. Pășeam cu privirea În pămînt, purtînd după mine imaginea Nuriei Monfort, neînsuflețită, Întinsă pe o lespede rece de marmură, cu trupul presărat cu lovituri de pumnal. La fiecare pas, orașul se destrăma În jurul meu. CÎnd am ajuns la o răscruce de pe strada Fontanella, nu m-am oprit nici să mă uit la semafor. CÎnd am simțit vîntul izbindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acum o slabă suflare de albastru străveziu. — Julián? N-am auzit decît tăcerea. Puteam zări umbra lui Julián, nemișcată, la capătul de jos scării. Am trecut pragul și am coborît treptele. Am pătruns Într-o Încăpere dreptunghiulară, cu pereți de marmură. Răspîndea un frig intens și pătrunzător. Cele două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
treptele. Am pătruns Într-o Încăpere dreptunghiulară, cu pereți de marmură. Răspîndea un frig intens și pătrunzător. Cele două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David Aldaya 1902-1919 1919 11 De multe ori am stat și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fumero și Începură să-l tîrască aidoma unor cîrlige. Am izbutit să observ cum picioarele inspectorului dispăreau pe ușa bibliotecii, cum trupul său se zvîrcolea În timp ce Coubert Îl tîra nemilos spre ieșire, cum genunchii lui se loveau de treptele din marmură, iar zăpada Îi sufla În față, cum omul fără chip Îl Înșfăca de gît și, ridicîndu-l ca pe o marionetă, Îl arunca În fîntîna Înghețată bocnă, cum mîna Îngerului Îi străpungea pieptul, țintuindu-l, și cum sufletul blestemat i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lui, ocupă tot etajul întâi al acestei case plicticoase. Servitorul care îi deschise nu se duse să-l anunțe, ci îl conduse imediat pe un traseu lung; traversară și o sală principală, ai cărei pereți erau zugrăviți în „imitație de marmură“, cu dușumeaua din scânduri de stejar și cu mobilierul din anii douăzeci, grosolan și masiv, făcând rotocoale și zigzaguri, urcând câte două, câte trei trepte și coborând tot atâtea, până când, în sfârșit, bătură într-o ușă. Le deschise însuși Parfion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
panglici. Pe măsuța de la căpătâi străluceau briliantele scoase de la gât și aruncate cât colo. La picioarele patului zăceau făcute ghem niște dantele și, de sub cearșaf, spre acele dantele albe se ițea un vârf de picior gol, care părea sculptat în marmură și era îngrozitor de imobil. Prințul se uita și simțea că, pe măsură ce privește, în cameră se face și mai tăcere, ca într-un mormânt. Deodată începu să bâzâie o muscă, zbură pe deasupra patului și se potoli, așezându-se pe tăblia de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
arbori În sus Lumină Își spală ochii În trandafirul albastru de câmp Iarăși În facsimil Primul avion a fost o pasare Cu chip de inventator Vlaicu l-a aruncat În jocul luminii călătoare Și s-a făcut O pădure de marmură amăruie. Primul avion a fost o pasare Care plânge După ochii rămași În cer.” Peste Iași trec poeziile. Printre ele În mod sigur și cele ale lui Malin: ,,Si apele chiue-n crengi că o nuntă”. E vreme de nuntă. N-
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
părinților mei, Corina și Cornel Îi mulțumesc dnei Ileana Vulpescu, care a avut amabilitatea - și răbdarea - să citească manuscrisul și să sugereze unele corecturi. CAPITOLUL I Escortată de doamnele ei, împărăteasa Livia înaintează grăbită dea lungul peristilului cu coloane de marmură prețioasă, în jurul căruia se deschid ușile birourilor administrative. Este partea oficială a palatului. Funcționarii imperiali se opresc din drumul lor grăbit și își pleacă fruntea cu umilință în fața ei, întrebânduse speriați din priviri ce caută augusta pe aici. Rareori e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]