6,339 matches
-
fi iarba mai grasă și pămîntul statului mai reavăn. Ne-apucăm peste cîteva luni, după-amiaza, după grătar, să fim cu burta plină și cu mintea limpede. Cu ANS-ul, pentru că mîndra arenă va fi un bun al întregului popor. Parcări, metrou de suprafață, utilități, pisoare, pardon, ecologice. Gazon, vestiare, beton și sticlă, nocturnă. Laser, frate! îl dăm gata urgent, românul s-a născut constructor. De la meșterul Manole încoace zidim mereu și se tot dărîmă. Problema nu e că o să rîdă străinătatea
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
aur printre momentele de furie, neputință, printre contradicții și limite, printre emoții și vehemențe trecătoare. De ce ni se spune să nu arătăm ce a construit Ceaușescu? Nu putem micșora criminalitatea anilor de dictatură arătând că s-au construit blocuri și metrouri - ca și când românii ar fi trebuit să trăiască În barăci. Dar câte orori s-au produs? Câte abuzuri? Câte crime? Fiecare confesiune, fiecare istorie face parte din istoria națională, din istoria tragediei trăite de poporul român În cinci decenii de comunism
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
facă un cadou bunicii, de ziua ei de naștere. Cumpără o găină, pe care imediat o pierde. Căutînd-o, membrii ei dau mereu peste întîmplări care de care mai nostime: o coadă la cafea cu ghindă, inși veniți cu capra în metrou, spionarea din satelit a convorbirilor individuale etc. *M-am plimbat mai bine de două ore cu profesorul I.D. Lăudat prin parc. Mi-a evocat cîțiva din oamenii mari pe care i-a cunoscut. Pe Nae Ionescu: „După ce pleca din sala
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
după planuri moderne: blocuri Înalte cât hăul și cele câteva ore cât am căutat să văd, n-am Întâlnit trei oameni. Toți sunt Închiși În acele „rezervoare pentru roboți” nu pentru ființe vii. Îngrozit, m-am grăbit să ajung la metrou. Nu poate fi pierdut, este doar rătăcit, sper, căci femeia, care ne-a făcut curat În bibliotecă avea mania de a dosi lucrurile, nimic să nu fie neînșirat pe lângă pereți și, așa, o fi pus cine știe unde acest caiet și altul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
ca să se elibereze vize de ieșire, urmând ca ei să fie neutralizați odată ajunși în Occident. Abia sosise la Paris, și Sergiu Manoliu a scăpat de o tentativă de asasinat a unui român, în timp ce se afla într-o stație de metrou din apropierea clădirii Națiunilor Unite. La sfârșitul lui noiembrie 1977, Nicolae Pleșiță, care era pe atunci adjunct al ministrului de Interne, mi-a spus că din ordinul președintelui l-a amenințat pe Paul Goma, cu câteva ore înainte de eliberarea autorizației de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pierzi copilul pentru mulți ani și pentru a trăi numai cu amintirea prietenilor dragi ai trecutului; în care să-ți spun că nu sunt niciun trădător, niciun criminal, niciun gangster (și că n am fost ucis într-o stație de metrou, așa cum ți s-a povestit), pentru a-ți spune că sunt un om cinstit care a beneficiat de generozitatea lumii libere, care mi-a acordat azil politic în ciuda celor 28 de ani petrecuți într-un serviciu de informații al unui
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
dar și material, pentru Înfăptuirea neobișnuitului său proiect literar, În mereu strâmtorata sa existență cotidiană, la editorul prieten Rowohlt. O existență care, nu o dată, atingea disperarea. Fanaticul fumător, intoxicat deja cândva cu nicotină, nu putea renunța la țigară nici În metrou, unde interdicția era unanim respectată... „Mai avem doar pentru două săptămâni cu ce să ne Întreținem” - este Însemnarea pe care o găsim În această perioadă În Jurnalul său. Însingurarea și lipsurile, tensiunea spiritului său mereu de veghe imprimau Întâlnirii cu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nu înțelegi nimic, zise Pitic, țâțâind. N-am venit să te racolăm, am venit să punem laba pe tine. Altă întrebare mai ai? — Aș vrea să știu câte ceva despre Întunegri. — Întunegrii își desfășoară activitatea în subteran. Trăiesc pe la gurile de metrou, prin canale și se hrănesc cu gunoaiele orașului. Beau apă murdară. N-am auzit să se fi amestecat printre oameni. Sunt puțini cei care știu de existența lor. Dacă se rătăcește vreun individ pe teritoriul lor, îl înhață și-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Beau apă murdară. N-am auzit să se fi amestecat printre oameni. Sunt puțini cei care știu de existența lor. Dacă se rătăcește vreun individ pe teritoriul lor, îl înhață și-l mănâncă. Se mai întâmplă să dispară muncitori de la metrou. — Guvernul nu știe de existența lor? — Bineînțeles că știe. Doar nu-s chiar atât de imbecili cei de-acolo! Știu ei foarte bine... mai ales cei din conducere. Atunci de ce nu avertizează lumea? Sau de ce nu-i alungă pe Întunegri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
luminez eu drumul cu lanterna. Mergi tot înainte și pe malul celălalt, pe un teren puțin mai ridicat, se află o deschizătură în stâncă. Ieși pe-acolo și ajungi la canalizare. De acolo, tot înainte și ajungi la linia de metrou. — Metrou? — Da, este exact linia Ginza între stațiile Gaienmae și Aoyama 1-chōme. — Cum de trece pe-acolo drumul? — Întunegrii controlează liniile de metrou. Poate nu chiar în toiul zilei, dar peste noapte mișună peste tot ca la ei acasă. Modul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu drumul cu lanterna. Mergi tot înainte și pe malul celălalt, pe un teren puțin mai ridicat, se află o deschizătură în stâncă. Ieși pe-acolo și ajungi la canalizare. De acolo, tot înainte și ajungi la linia de metrou. — Metrou? — Da, este exact linia Ginza între stațiile Gaienmae și Aoyama 1-chōme. — Cum de trece pe-acolo drumul? — Întunegrii controlează liniile de metrou. Poate nu chiar în toiul zilei, dar peste noapte mișună peste tot ca la ei acasă. Modul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
stâncă. Ieși pe-acolo și ajungi la canalizare. De acolo, tot înainte și ajungi la linia de metrou. — Metrou? — Da, este exact linia Ginza între stațiile Gaienmae și Aoyama 1-chōme. — Cum de trece pe-acolo drumul? — Întunegrii controlează liniile de metrou. Poate nu chiar în toiul zilei, dar peste noapte mișună peste tot ca la ei acasă. Modul în care a fost construit sistemul metroului în Tokyo n-a făcut decât să le extindă aria de activitate, să le înlesnească tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să le înlesnească tot mai multe pasaje de trecere. Mai atacă din când în când câte un muncitor și-l mănâncă. De ce nu-i avertizează autoritățile? — Și-atunci cine-ar mai lucra în subteran? Cine s-ar mai urca în metrou? S-au luat niște măsuri, în sensul că s-au făcut zidurile puțin mai groase, s-au mai astupat niște găuri și s-au pus mai multe lumini, dar nimic nu-i împiedică să-și vadă mai departe de ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din vedere că Întunegrii își au cuibul exact de partea asta a Stadionului Național. Drumul cotește apoi la dreapta spre stadionul de baseball Jingū, iar de acolo o iei spre bulevardul Aoyama, trecând pe lângă Galeriile de Artă, până la linia de metrou Ginza. Cred că o să faci cam două ore până la ieșire. Ai înțeles în mare? — Da. — Ar fi bine să treci în mare viteză pe lângă cuibul Întunegrilor. Nu-ți servește la nimic să pierzi timpul pe-acolo. Fii foarte atent la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ginza. Cred că o să faci cam două ore până la ieșire. Ai înțeles în mare? — Da. — Ar fi bine să treci în mare viteză pe lângă cuibul Întunegrilor. Nu-ți servește la nimic să pierzi timpul pe-acolo. Fii foarte atent la metrou. Există stâlpi de înaltă tensiune, circulă metrourile... E oră de vârf acum. După ce ieși de-acolo, ai grijă și la mașini. — O să am. Dumneavoastră ce-aveți de gând să faceți? O să mai stau pe-aici o vreme. Mi-am scrântit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ore până la ieșire. Ai înțeles în mare? — Da. — Ar fi bine să treci în mare viteză pe lângă cuibul Întunegrilor. Nu-ți servește la nimic să pierzi timpul pe-acolo. Fii foarte atent la metrou. Există stâlpi de înaltă tensiune, circulă metrourile... E oră de vârf acum. După ce ieși de-acolo, ai grijă și la mașini. — O să am. Dumneavoastră ce-aveți de gând să faceți? O să mai stau pe-aici o vreme. Mi-am scrântit piciorul. Oricum, dacă ies, vor porni pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fix o oră de când am intrat în tunelul acela. Conform explicațiilor Profesorului, dacă mai mergeam puțin, ajungeam la bulevardul pe care se aflau Galeriile de Artă, iar în dreptul lor se făcea un drum la stânga. Dacă ajungeam până acolo, linia de metrou - invenție a civilizației și tehnologiei - ne scotea la suprafață. În felul acesta, scăpam definitiv de tărâmul Întunegrilor. Am mai înaintat un pic și drumul a cotit în unghi drept. Cred că deasupra noastră era bulevardul străjuit de ginkgo. Cum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
simți mirosul? M-am apropiat și am adulmecat mai atent. Da, cred că era canal de scurgere. Un miros familiar... după toate împuțiciunile alea din labirintul subteran. Parcă simțeam și vântul de undeva din colț. Și vibrații ușoare produse de metrou. Trecea pe deasupra capetelor noastre. Vibrațiile au durat zece sau cincisprezece secunde. S-au stins treptat, de parcă s-a închis robinetul chiuvetei. Nu mai aveam nici o îndoială. Aceea era ieșirea. Am ajuns! exclamă ea, sărutându-mă pe gât. Cum te simți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lui se zărea apă de vreo doi centimetri. Pe margini era plin de mușchi umed. Din față se auzeau trenuri trecând. Zgomotul răsuna cam tare. Am distins și niște luminițe galbene în zare. — De ce este canalizarea legată de liniile de metrou? am întrebat. — Nu-i chiar canalizare, zise ea. E apă care izvorăște din subteran și se varsă în șanțurile de la metrou. Dar e murdară, nu se poate folosi în gospodărie. Cât e ceasul? — Nouă și cincizeci și trei de minute. Fata a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Zgomotul răsuna cam tare. Am distins și niște luminițe galbene în zare. — De ce este canalizarea legată de liniile de metrou? am întrebat. — Nu-i chiar canalizare, zise ea. E apă care izvorăște din subteran și se varsă în șanțurile de la metrou. Dar e murdară, nu se poate folosi în gospodărie. Cât e ceasul? — Nouă și cincizeci și trei de minute. Fata a scos de la brâu aparatul de îndepărtare a Întunegrilor și l-a înlocuit pe cel folosit. — Mai avem puțin, zise ea. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
canalului. La fiecare pas împroșcam apă în jur, toate zgomotele sincronizându-se cu cel al trenurilor. Era prima oară în viața mea când îmi făcea plăcere să ascult huruitul metroului. Îmi venea să sar în sus de bucurie. Existau în metrouri oameni care citeau ziare și reviste săptămânale. Fiecare cu destinația lui. Mi-am amintit de reclamele colorate ce atârnă deasupra capetelor pasagerilor, precum și de hărți. Linia Ginza este întotdeauna galbenă. Nu știu de ce tocmai galbenă, dar așa e. Când spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
privit lumea de-afară fără să ne putem mișca. Imediat lângă ieșirea rotundă am văzut un fel de cutie pătrată în care se depozitaseră felinare de semnalizare și alte echipamente folosite în subteran. În spațiile de beton dintre liniile de metrou erau înfipți niște stâlpi mici de care erau prinse felinare la intervale regulate. Acele luminițe, care de pe peron par palide de tot, mi se păreau de-a dreptul sclipitoare după atâta bâjbâială prin întuneric. — Hai să stăm puțin aici până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și vom fi pregătiți pentru lumina de-afară. Dacă ajungem în stație, am scăpat de Întunegri. — Îmi amintesc că am mai trecut prin așa ceva. — Ai mai fost într-un tunel subteran de metrou? — Nu, nici vorbă. Mă refeream la lumina orbitoare din pricina căreia mi-au dat lacrimile. — Oricine poate păți așa ceva. Nu, e cu totul altceva la mijloc. Ochi speciali, lumină specială. Și era cumplit de frig. Ochii mei se obișnuiseră cu lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mă schimb, să merg la frizer ca să mă tund... Tot îți mai rămâne timp suficient. — O să mă gândesc pe urmă. — Pot să merg cu tine? Vreau și eu să fac o baie. — Te rog, nu mă deranjează. Al doilea metrou a venit dinspre Aoyama 1-chōme. Am plecat privirile și am închis ochii. Lumina a fost la fel de puternică, dar nu mi-au mai lăcrimat ochii. — Nu cred că-i nevoie să te tunzi, zise ea ridicând lanterna spre capul meu. Îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am. Numai la asta nu m-am gândit! — Cam puțini pasageri pentru o zi lucrătoare. O fi duminică? — Și ce dacă-i duminică? — Nu-i nimic. E duminică și-atât. Ne-am descurcat foarte bine de-a lungul liniei de metrou. Spațiul era suficient de mare, nu erau semafoare, nu treceau mașini. N-am întâlnit cerșetori, și nici bețivi. Luminițele aliniate din subterană erau suficiente pentru a vedea pe unde călcam, iar sistemul de ventilație funcționa ireproșabil. Oricum, în comparație cu mirosul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]