6,419 matches
-
nu este Înțeleasă ca „moarte a lui Dumnezeu” - În sens hegelian sau nietzschean. Există o mare diferență Între ceea ce nu se cunoaște pentru că nu mai este și ceea ce nu se cunoaște pentru că nu se poate recunoaște, nu se manifestă. Irecognoscibilitatea miracolului echivalează cu a spune că el ia aparențele cele mai nesemnificative. Experiența morții este În schimb, „un miracol” recognoscibil, singurul de acest fel: „am putea cunoaște moartea Încă din viață, nu moartea așa cum o știm toți (osificările spirituale, oprirea pe
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ceea ce nu se cunoaște pentru că nu mai este și ceea ce nu se cunoaște pentru că nu se poate recunoaște, nu se manifestă. Irecognoscibilitatea miracolului echivalează cu a spune că el ia aparențele cele mai nesemnificative. Experiența morții este În schimb, „un miracol” recognoscibil, singurul de acest fel: „am putea cunoaște moartea Încă din viață, nu moartea așa cum o știm toți (osificările spirituale, oprirea pe loc), ci moartea În Înțelesul ei de prim, de Începere, de inaugurare ireversibilă” (/ 35). În mai toate studiile
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
devii, purtat de fluviul vital și colectiv” (/150). În cazul narațiunii fantastice, semnele indică o „spărtură” În structurile realului, un simbol pe care privirea logică nu-l distinge imediat. Semnul ar fi „mesagerul unui simbol nedovedit, Încă o iscoadă a miracolului” (/109). Rostul acestor semene este să țină faptele Într-o zonă de ambiguitate și să dea impresia celui ce citește că În preajma lui se desfășoară altă istorie, că istoria ar putea fi și, În același timp, n-ar fi adevărată
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
nu poate trăi dacă nu are unul. „A se elibera” Înseamnă a fi găsit un sens. Trebuie ca fiecare să-și caute Graalul său. Căutarea Graalului este o activitate hermeneutică. După I.P. Culianu, În primele două cicluri fantastice În care miracolul irupe În lume, „sensul este transcendent față de hermeneutica Însăși”, iar În cel de-al treilea ciclu „sensul este stabilit de hermeneutică” (/256). Prin intermediul hermeneuticii se „născocește misterul”, „enigma”, se creează „mitul”. Întreg mesajul lui Eliade ar putea fi rezumat astfel
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
-mi fusese ursită. Dar nu mai eram liber. Eu mă grăbisem și luasem femeia ursită altuia” (/ vol. II 185). Relatarea Întâlnirii cu Ileana În pădurea Băneasa, În noaptea de Sânziene, marchează „Începutul romanului mitic, inițiatic, cu Întâlniri și dispariții misterioase, miracole, simboluri, revederi și iarăși dispariții care durează ani În șir ...” (). Chipul Ilenei Îi apare lui Ștefan ca deja cunoscut, sau, mai precis, el Îi amintește de o stare cunoscută cândva, Într-un timp pe care nu și-l putea preciza
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
locul de trecere spre alt tărâm. El vrea să coboare În lumea Blajinilor, vrea să afle „tâlcul” care să-i permită „trecerea” și după trei tentative eșuate, renunță și pleacă În străinătate. Frumoasa Arghira Își recapătă vederea altfel, printr-un miracol: Într-o zi apare o tânără țărancă, Zamfira, care o Îndeamnă să se spele cu apa adusă de ea și, spălându-se Începe să vadă. Un alt mit este acela al „schimbării”, Înnoirii identității. Marina apare când tânără, când bătrână
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Dar, mai ales, de bun augur, poate fi Întâlnirea cu proza elidească de o factură aparte, incitantă, care poate fi un punct de plecare În aprofundarea operei sale, ținându-se seama de marile teme ale acesteia iubirea, moartea, timpul, ,,irecognoscibilitatea miracolului”. Nu sunt uitate nici interpretările care aparțin lui Eliade, asupra operei lui Eminescu (lucrarea Despre Eminescu și Hașdeu, Editura Junimea, Iași, 1987, sau Insula lui Euthanasius, În volumul „Drumul spre centru”, Editura Univers, București, 1991). Cunoscând vocația filosofică a lui
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Omul”. Este o prejudecată că omul european este centrul lumii spirituale, că Europa continuă să fie centrul cultural al planetei; Europa este o provincie a lumii spirituale. Înaintea culturii europene sunt alte culturi mai vechi și mai bogate (studiul ,,Înainte de miracolul grec”, ,,Insula lui Euthanasius”, În volumul ,,Drumul spre centru”, Editura Univers, București, 1991.) Această descoperire a omului ne-european modifică toate datele problemei: ierarhiile se schimbă, omul european, care a trăit atâtea secole În visul spiritualității și Întâietății sale, trebuie
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Într-o singură latură a creației lui M. Eliade, este ca și cum ai desface lumina În culorile ei componente și este, ca și privind prin prismă, o operație artificială având, În cel mai fericit caz, doar pretext didactic. Teme precum: „incognoscibilitatea miracolului”, ritualul inițiatic al destinului”; unirea mitică a două ființe care, printr-o „nuntă În cer” reintegrează perfecțiunea primordială, „teroarea istoriei”; iubirea; moarteaca să amintim doar câteva dintre ele nu le regăsim doar În artistică a lui M. Eliade, ci și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mimează cu subtilă și uneori șireată dezinvoltură tonul naiv și grav, propriu în special snoavei apocrif-religioase, și de a-și disimula intenția moralizantă prin redimensionarea faptului divers dintr-o perspectivă aparent ireală, desprinsă de contingent aparținând, parcă, unei lumi a miracolelor cotidiene. Norocul culegătorului debutează printr-un pasaj care, la prima vedere, s-ar zice că transcrie literalmente o ,,poveste’’ spusă la gura sobei, ilustrând credința naiv-idealizantă a omului simplu, în ideea de mai bine dobândit pe calea intervenției unor forțe
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
culegător, unde prezența comicului burlesc se întrezărește limpede printre rânduri. La aflarea marilor necazuri prin care trece protejatul ei, generoasa sfântă adresează fiului ceresc o rugăminte. În finalul demersului anecdotic-fantastic este atins punctul maxim, atunci când, rugăciunea Maicii Preciste fiind îndeplinită, miracolul se produce și culegătorul își găsește nevasta într-o stranie stare de exaltare. Împrăștiind lumânări aprinse prin toată casa, femeia joacă de una singură, apoi își prinde de gât bărbatul ,,și-l târăște și-l învârtește, dă-i la dreapta
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Poveste, Imitație, izbitor, prin concretețea lui analitică și descriptivă, prin prospețimea modului în care funcționează așazisa tehnică a ,,privirii’’. Situat într-un context narativ structurat de aura sacralității, momentul vânătorii ni se prezintă sustrăgându-se metodic oricărei înfiorături mitizante, prezența miracolului ca sursă a fantasticului nu mai poate beneficia aici de un regim ,,normal’’. În ,,basmul nuvelistic’’ caragialian, momentul miraculos-fantastic are semnificația unei apariții incidentale, care fisurează materia realistă a narațiunii, perturbându-i cursul și proiectând-o, astfel, în paradoxul comic
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în mod serious statura. Este adevărat că atunci când, la sfârșitul carierei sale publicistice extrem de scurte, acesta a încercat să ofere o justificare teoretică pentru concepțiile sale generale, el nu a reușit să satisfacă profesioniștii. Ar fi fost într-adevăr un miracol dacă un om care, după numai cinci ani ca autor regulat pe chestiuni publice și cu o boală mortală prinzându-l din urmă, ar fi încercat în câteva luni să apere punctele asupra cărora avea opinii diferite față de doctrina curentă
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
himera care este urmărită prin multiplicarea banilor, prin alterarea monezii, prin hârtia-monedă etc. Toate acestea par destul de rezonabile în teorie, dar, în practică, nu pot să îmi scot din cap, când văd cum merg lucrurile, că, dacă printr-un fericit miracol, cantitatea de bani s-ar multiplica, astfel încât fiecare dintre noi ar primi o provizie dublă de monedă, am duce-o cu toții mai bine; am face cu toții mai multe cumpărături și industria ar fi puternic încurajată. Mai multe cumpărături? Dar ce
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
viața umană reprezintă întîlnirea necesară dintre responsabilitate (libertate) și întîmplare rezultă că propria viață poate fi o surpriză permanentă pentru tine însuți și că, prin urmare, ea nu se configurează niciodată doar ca realizare voluntară a proiectului. Cu toate acestea, miracolul unei vieți nu este rodul întîmplării, ci noul neașteptat pe care îl aduce cu sine simpla stăruire în proiect. Destinul reprezintă vertebrarea vieții de către noua stare pe care o creează înlăuntrul ei exercițiul libertății ca perseverare în proiect. Maladiile de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a iubit și nu am iubit pe nimeni, nu sîntem decât eul gol care se revelă în frică. Când nimeni nu ne iubește, nu apucăm să avem un chip și avem doar chipul nimănui. Sîntem, fără ca propriu-zis să fim. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă expresia sensibilă în mângâiere. Din clipa în care parcurg conturul altui trup, eu îl iau pe acesta în posesie și totodată îmi livrez trupul în mângâierea mea. Dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îmi mângâie identitatea pe care mângâierea lui mi-o conferă și îmi dă, prin mângâiere, conștiința identității mele. Fiecare mângâiere este o celebrare a eului meu, pe care însăși mângâierea l-a făcut cu putință. Sânt mângâiat, deci sânt Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă deopotrivă expresia sensibilă în însoțirea mâinilor. În esența mâinii rezidă ambiguitatea faptului de a lua și a da. Mă deschid și înmînez, dau de la mine și trec în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
va îmbrăca în mod fatal o formă romantică. Această formă, în care gândurile nu se pot încă desprinde de pasiuni, pentru a se lăsa doar potențate, nu și stânjenite de ele, este deopotrivă fecundă și periculoasă. Face însă parte din miracolul adolescenței de a deține în codul așteptărilor, și deci al găsirilor ei, prezența viitoare a celui care, la rândul lui, are înscris în destinul propriu capacitatea de a răspunde acelei chemări confuze și de a o elibera înspre măsura ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-ți îmbrățișa transcendența. Căci sângele, ca și orice mediu intern, e mai mult decât purtătorul său. Mediul intern e dincolo de purtător, el rămâne transcendent în imanența lui. Această trecere, care este o împlinire în sfera lui "a fi", este însuși miracolul omului și al culturii. Nu poți să fii poet fără să vrei să fii poezia însăși; nu poți să fii filozof fără să vrei, ca Hegel, să fii filozofia însăși. E, peste tot în cultura mare (și nu în simpla
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
22, ci câteva sute. Dar tocmai aceasta deosebește vorba lui Valéry de a lui Edison; căci unul ar vrea să știe dintr-o dată cine este genial, pe când Edison spune: abia la urmă, după ce omul a transpirat îndelung, se poate ivi miracolul care contribuie să trimită înainte popoarele și istoria. Iar pentru aceasta trebuie antrenori. Profesorii predau regula, nu excepția, și de altfel ei nu se pot devota unui singur ucenic. Nu-l pot urmări ceas de ceas, până și în somnul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
De ce să te porți ca și cum ai fi făcut din bucățele, când cu apetiturile tale culturale vaste pot să te unifici în ființa ta? Observați că orice disciplină, astăzi, dar mai cu seamă una filozofică, vrea să acopere tot. Este un miracol că din lumea științei se ridică astăzi conștiințe de cultură care vor să dea socoteală de tot. Tu de ce nu o faci cu logica? De ce să te complaci în situația de însoțitor? De ce să fii Pilade, când poți fi Oreste
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu se distribuie dintr-o dată în multiplu, ci mai întîi în Unu, care la rândul lui se distribuie și devine multiplu: Dumnezeu Unul se distribuie în Fiul Unic, și abia acesta se distribuie în toți. Totul e să ai Fiu. Miracolul ultim al filozofiei este miracolul ultim al spiritului însuși, care ca Unu nu se difuzează în mulți, ci tot în unu, rămânând ca abia în a doua instanță să se multiplice cu adevărat. Ca să înțelegeți mai bine, gîndiți-vă la seria
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în multiplu, ci mai întîi în Unu, care la rândul lui se distribuie și devine multiplu: Dumnezeu Unul se distribuie în Fiul Unic, și abia acesta se distribuie în toți. Totul e să ai Fiu. Miracolul ultim al filozofiei este miracolul ultim al spiritului însuși, care ca Unu nu se difuzează în mulți, ci tot în unu, rămânând ca abia în a doua instanță să se multiplice cu adevărat. Ca să înțelegeți mai bine, gîndiți-vă la seria lui Fibonacci, care se creează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fost cea mai splendidă perorație peripatetică a zilelor acestora. S-a încălzit treptat, asemeni unui angrenaj care-și atinge prin urniri succesive punctul de forță maximă, dar care o dată ajuns aici se dezlănțuie în certitudinea propriului său ritm. " Trăiesc un miracol pe care vreau să vi-l împărtășesc. De altfel este miracolul cu care am început, miracolul lui "cum e cu putință ceva nou". Acum regret că în vremea când am scris cartea aceasta nu am știut să o atac metafizic
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
încălzit treptat, asemeni unui angrenaj care-și atinge prin urniri succesive punctul de forță maximă, dar care o dată ajuns aici se dezlănțuie în certitudinea propriului său ritm. " Trăiesc un miracol pe care vreau să vi-l împărtășesc. De altfel este miracolul cu care am început, miracolul lui "cum e cu putință ceva nou". Acum regret că în vremea când am scris cartea aceasta nu am știut să o atac metafizic. Dacă l-aș fi cunoscut pe Wittgenstein cu tautologia lui, pesemne
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]