6,179 matches
-
infirmieră că deținuta suferise un accident cardiac. Apararent, o reacție alergică la injectarea calmantului care Îi fusese administrat. Lucas, venit după Marie, reacționă imediat. - Un calmant? De același tip cu Mésadrol? - Da, un produs comercializat, confirmă infirmiera, făcîndu-se apoi rapid nevăzută. GÎndurile celor doi polițiști se declanșară imediat. - SÎnt sigur că Yvonne fussese drogată cu Mésadrol atunci cînd a fost găsită În criză la fabrica de faianță! - Ucigașul a fost probabil surprins de indispoziția cardiacă pe care a provocat-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dumneavoastră. - Pe care din ei? Fără să răspundă, Marie intră În cameră, urmată de Lucas. - Acesta este delict de fapt, mă voi plînge autorităților, protestă Arthus. - S-ar spune că fiii dumneavoastră au o supărătoare tendință de a se face nevăzuți, declară Fersen. Cum explicați acest lucru? - SÎnt obosit... Și se Îndreptă spre pat. - Ce lucru cumplit i-ați putut face fiului dumneavoastră mai mare pentru ca să se dea drept mort a doua oară? stărui Lucas. - Pentru mine, Erwan a murit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un mesaj. „Probabil ai plecat În vacanță..., enunța vocea calmă a lui Michel. Caută-mă, când te Întorci. Și eu sunt În vacanță, și pentru multă vreme.” 4 Merge, ajunge la frontieră. Păsări de pradă se rotesc În jurul unui centru nevăzut - probabil un stârv. Mușchii coapselor răspund cu suplețe la denivelările drumului. O stepă gălbuie acoperă dealurile; priveliștea se Întinde la nesfârșit Înspre est. N-a mâncat din ajun; nu se mai teme. Se trezește, Îmbrăcat, culcat de-a curmezișul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Cel care L-a creat pe om. Întotdeauna individul a avut nevoie de certitudine, de siguranță în orice domeniu. Când vine vorba de divinatate apare și îndoiala, deoarece nu oricine este capabil să creadă și să se încreadă în ceva nevăzut. Așadar, Dumnezeu trebuie simțit, El este în om, dar rămâne la poarta sufletului său până când singur va accepta sălășluirea Lui în el. Omul de astăzi suferă de boala modernității, aceea de a crede că se poate și altfel. El crede
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
și, În clipa aceea, de sub luciul apei se ridicară alții și alții. - Tată din cer, am spus În gând, fără să reușesc să tac. Aceștia din urmă țineau câte o trestie În gură și, prin trestiile alea răsuflaseră sub apă, nevăzuți și nebănuiți. - Krog? - Întrebă un bătrân uscat din trunchiul care se apropiase de mine. - Krog, a gândit Krog, neputincios. - Of, of, făcu el și privi peste umăr. Cei care tocmai ieșiseră de sub apă Îmi făcură semn să urc. - Ugum ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Odată ajuns lângă casele femeilor, Enkim căutase frunze de pătlagină și Își legase rana, după care se pitise Într-o tufă deasă și așteptase Întunericul. Mai toate femeile erau duse la apa cea mare, așa că, la căderea nopții, se strecurase, nevăzut și neauzit, În casa Runei. Era plecată și ea. Mâncase din bucatele ei și se vârâse apoi În culcuș, căzând Într-un somn adânc. Nu-l scuturaseră frigurile decât o singură dată, trezindu-l, dar chiar atunci apăruse și Runa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ceea ce ridicase Dilc. Era cam același lucru cu scrijelitura mea ce dorea să fie Dilc, fără să semene Însă cu el. Am simțit cum mă apucă o amețeleală ciudată. În scrijeliturile astea aștepta un secret. Secretul pândea ca o molimă nevăzută. Gata să se strecoare, pe nesimțite, printre noi. - Eu sunt Logon, Îmi spuse omul și zâmbi pentru prima oară, sfios ca un copil. Răsuflă, ușurat, iar ochii prinseră a-i juca, sclipitori, de parcă tocmai ar fi primit ceva În dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mic copil. În neamul lui se știa că cel ce va pleca În călătorie era sânge din sângele Tatălui, ceea ce era cam același lucru cu vorbă din vorba lui căci, ce altceva era cuvântul dacă nu un fel de sânge nevăzut care se scurge de la un om la altul? Nu știam pe vremea aceea al cui era sângele acesta pe care Îl pusese Tatăl la cale; nu știam nici cui dădea viață acest sânge și, cred că nici tu n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă pe deasupra voi fi victorios, poate că Siloa o să catadicsească să se uite la Krog cu alți ochi. Pfuuh, numai că nu mai pofteam ca Siloa să catadicsească să se uite la Krog și, pentru asta, aveam cuvântul, sulița asta nevăzută, toporul ăsta nebăgat de seamă care zdrobea gânduri, piatra asta de mână care tăia și terciuia. Nu. Siloa nu trebuia să Îndrăznească să se mai uite la Krog, chiar dacă va căpăta chef s-o facă. Krog o să aibă el grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o dată sau de două ori pe săptămână semăna panică pe strada principală. Era Îmbrăcat În piele din cap până În picioare și purta o cască Buck Rogers. Dinții mari Îi erau dezgoliți și Încleștați. Când Își declanșa tornada, polițiștii se făceau nevăzuți. Oamenii se Împrăștiau care‑ncotro. Se rotea Înainte și Înapoi În nori de praf, și fără Îndoială i‑ar fi strivit pe pietonii care i s‑ar fi aflat În cale. - Nebunul orașului, Îl botezase Rosamund. Nu va mai trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ARTUR: Adică nu... Nu se știe încă... GARDIANUL (Propulsat dintr-o dată; reia dansul.): Nu se știe! Nu se știe! Vom salva orașul! ARTUR (Maiestuos.): Aici are loc o plângere... (CĂLĂUL se întoarce brusc pe călciie și dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL Încremenește.) Spune, dom’le, cine ești! GARDIANUL (Țopăind.): Cine ești! Cine ești! CĂLĂUL (Timid, rușinat.): Eu... știți... eu sunt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu ești călăul? GARDIANUL (Țopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Și asta ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cald, bine luminat, într-un loc fără amestec. O, zei! Cine poate cuteza să nutrească închipuirea lăcașurilor biruinței? Cine să-și ridice gândul până la voi? Crengile negre de plop și cireș sălbatic țes geometrii capilare care duc spre o inimă nevăzută. S-a pornit și vântul de la răsărit. Și cum încrețește apa, la fața ei iată că apar cinci, șase cioturi, parcă ar fi stâlpii unui pod surpat sau țăruși înfipți într-un vad. Șirul lor se pierde în depărtare sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fără să vrea se întristează. Își pune halatul de baie și începe să-și aplice cu mișcări încete masca de castraveți. După amiaza trece. Soarele se apleacă dincolo de plopul din fața blocului V 4. Se îndreaptă cu graba vărsătorului către orizontul nevăzut, dincolo de oraș, trăgând după el cerul rose argent. Totul se scaldă într-o lumină roză, movă, arămie, de pe altă lume, mai strălucită, iar din pietre și lucruri, chiar și din blocuri și din ferestre termopan și din bulgării de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și iese pe coridor unde, așezat alb pe măsuța lui cu milieu vernil, telefonul încă mai sună. Câtă lume nu atârnă astfel, pe toată întinderea pustie, de câte un firav alo! Câte nu sunt legate prin asemenea fire, văzute sau nevăzute, îngropate sub pământ și pe sub oceane, răsucite prin văzduh sau zdrăngănind prin ionosferă unde dau ture uriașele ceaune gata să amplifice șoapta cea mai perfidă și să difuzeze poruncile vremii până hăt! Cine știe unde! Întreg pământul poate fi închipuit precum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
blocul în care am locuit înainte să mă fi încurcat cu Izabela, opt etaje fără planșee despărțitoare. Numai lumina a șase sute șaizeci și patru de ferestre îmbâcsite șiroiește peste stive de cărți care ajung până la ultimul etaj, atingând plafonul aproape nevăzut, unde praful plutește în nori și se împerechează păsări mari, cafenii, cu glasuri ascuțite. Și printre acele stive voi fi ultimul și primul bibliotecar, voi ține în mâna stângă o lampă cu gaz și în mâna dreaptă creionul chimic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
copii, apoi iar lua un autobuz ori un tramvai până în Bucureștii Noi unde se plimba prin piața de păsări printre porumbei și canari, și iar se întorcea și lua un tramvai, zi de zi, an de an, țesând cu fire nevăzute prin aerul tot mai îmbâcsit al orașului o poveste neîmpărtășită. Ce căuta prin parcurile prăfuite, în vipia verii, în amurgul cu ciori al iernii? Ce căuta la orele de vârf în locurile unde se adună copiii mânjiți cu dulceață, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se cu o riglă pe spate, pe sub cămașă. - Așadar - zâmbi, în cele din urmă, oficiantul - dacă dumneavoastră susțineți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lângă el, în față. O studia zâmbind pofticios, bătând insistent în plușul scaunului. Silică îi făcu semn să intre în mașină, dar în spate. Cu mâna dreaptă mai jos de burtă, cu degetul mijlociu parcă ciocănind în aer la o nevăzută fereastră, îi transmise și partea a doua a mesajului. Gina chicoti, țopăind nerăbdătoare. Îi trimise un pupic și se aruncă în mașină. - Fierbe gazolina în ea, surâse femeia. Clocotește, ce mai. Vai de capul tău! Urmărise tot schimbul de semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să stropească și cea de-a cincea cabină. Replace all (I) Joia, între orele zece și douăsprezece, maestrul Tacsil Burtăncureanu (pseudonim literar Radu Fulgerică Jr.), prozatorul orașului, ieșea din casă. Cu pas leneș, jucându-și bastonul, ca și cum ar fi îndepărtat nevăzute cete de gângănii, parcurgea cele câteva sute de metri de la vila sa și până la Biblioteca orășenească. Nu se grăbea, dar nici nu lăsa impresia că merge fără vreo dorință de-a ajunge cât mai grabnic undeva. Când se întâmpla să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
urcând până în răcoarea buzelor întredeschise, lucii de o rouă atunci venită din pajiștile necălcate de altă urmă decât trecerea razei de lună în dusul ei spre moartea din zori, urcau spre nările tremurânde, ca și cum valuri de miresme veneau din aceleași nevăzute depărtări ale neatinsului, îi împurpurau obrajii și lăsau ochilor lumina aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste șlepul părăsit, ancorat în dreptul fostei mori de piatră, peste anafoarele încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri, un fel de răsfăț al plictisului de a curge leneșe în neștire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că avioanele urmau să vină abia în cinci minute, iar până la pivniță făceam un singur minut. Servitoarea a trecut indiferentă pe lângă mine și a coborât scările, cu tava în mâini. Kristine nu se mișca. Degetele încordate îi strângeau o tavă nevăzută. Se uita în gol și nu părea că mă aude. Buzele îi murmurau un nume. Am apucat-o de mână, poate mai violent decât aș fi vrut. — Tu ești surdă, Kristine, n-auzi? Mișcă-te! A tresărit cu groază și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
parcurși din când în când de impulsuri răcoroase, de parcă apa mai rece călătorea în fâșii, strecurându-se prin blocurile compacte ale apei calde. Nu aveai timp să te zbârlești de frig. O nouă întindere caldă te înghițea în măruntaiele ei nevăzute. La început, din cauză că săriseră prea mulți, nu vedeam decât spumă și bule de aer. Am ieșit la suprafață așteptând să se limpezească. Mallina se profila la o distanță considerablă, ca un triunghi lătăreț pe care apa scursă de pe ochelari îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu făcea nici un singur gest, nu-și schimba expresia, nu rostea nici măcar o frază politicoasă cu care să-l îndemne să mai rămână. Cu bine! — Cu bine! Și asta era tot... Misionarul avea impresia că de îndată ce barca lui se făcea nevăzută printre mangrove, el dispărea complet din viața și gândurile bărbatului care continua să pescuiască și să citească, imperturbabil, până când îl vedea revenind, trei luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni... Erau oare? Îl privi îndelung pe când trăgea guta fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și „La Sandra“ cade în apă - se gândi el -, toți peștii și caimanii din San Pedro vor lua sifilis...“ Când negresa ajunse pe celălalt mal și dispăru printre copaci, se întoarse, dar misionarul nu mai era lângă el. Se făcuse nevăzut în interiorul hotelului. Rămase pe terasă privind satul pe jumătate pustiu, văzând cum curge râul murdar, observând selva de pe celălalt mal, o selvă care părea diferită prin simplul fapt că era presărată cu vreo două duzini de cocioabe de chirpici. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]