4,332 matches
-
față de Biserică și restituirea bunurilor sale, în schimbul unui act de omagiu. Se pare că unele sedii episcopale și-au menținut neîntrerupt șirul succesoral de-a lungul invaziei și în anii următori. Tranziția a fost înlesnită și pe fundalul unei anumite ostilități din unele episcopii nord-italiene față de papalitate și Imperiu. În teritoriul controlat de longobarzi, clerul era cel puțin siguri că putea evita disputele religioase. Prima rezistență puternică în fața migrației lui Alboin a avut loc din partea orașului Ticinum (Pavia), al cărui asediu
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
împăratului Henric și susținându-l pe papa Grigore al VII-lea. Astfel, el a acordat sprijin în martie 1077 alegerii ca anti-rege a lui Rudolf de Rheinfelden. Papa și împăratul s-au reconciliat formal în 1076, însă în anul următor ostilitățile au fost redeschise. Ca o consecință a repetatelor acte de rebeliune ale lui Welf, Henric l-a declarat ca fiind depus din Ducatul de Bavaria. Cu toate acestea, sprijinit de către fidelii săi din Bavaria și ajutat de tatăl său din
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
la protest dar susțin că nu s-au manifestat violent au fost ridicați și duși cu dubele către secțiile de poliție din Capitală. În Piața Arcului de Triumf a fost organizat un miting USL, dar aceștia au fost primiți cu ostilitate de către protestatarii din Piața Universității, Ludovic Orban, fiind îmbrâncit și huiduit de aceștia. Pe 4 iunie, au izbucnit proteste împotriva proaspătului premier, Victor Ponta, aceste proteste fiind un miting anti-USL, organizat de președintele PDL, Vasile Blaga, și o adunare a
Protestele din România din 2012 () [Corola-website/Science/325188_a_326517]
-
Dunăre, țarul, care dorea să împiedice intrarea Vienei în război, s-a conformat. Deși principalul motiv de război încetase să mai existe atunci când Rusia și-a retras trupele din Principatele Dunărene, Regatul Unit și Franța nu au dorit să înceteze ostilitățile. Ele au încercat să rezolve Chestiunea Orientală și să pună capăt amenințării Rusiei la adresa Imperiului Otoman. Aliații au propus ca, în schimbul încetării ostilităților, Rusia să renunțe la protectoratul asupra Principatelor Dunărene, la pretențiile de amestec în afacerile interne ale otomanilor
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Rusia și-a retras trupele din Principatele Dunărene, Regatul Unit și Franța nu au dorit să înceteze ostilitățile. Ele au încercat să rezolve Chestiunea Orientală și să pună capăt amenințării Rusiei la adresa Imperiului Otoman. Aliații au propus ca, în schimbul încetării ostilităților, Rusia să renunțe la protectoratul asupra Principatelor Dunărene, la pretențiile de amestec în afacerile interne ale otomanilor în sprijinul creștinilor ortodocși, să fie de acord cu revizuirea Convenției Strâmtorilor din 1841 și să acorde drept de liber trafic pe Dunăre
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
castelul și s-au dedat la numeroase sacrilegii (împrăștierea moaștelor familiei regale, alături de cele ale unui abate și ale Sfântului Anastasie), așa încât populația locală și autoritățile religioase au fost șocate. Henric s-a folosit de degenerarea situației pentru a relua ostilitățile. El a obținut sprijinul unor episcopi, al feudalilor mai mici și al burghezilor. În vreme ce Henric conducea o campanie împotriva maghiarilor, legații papali căutau să creeze o bază de susținere a rebelilor saxoni. În 1075, Otto de Nordheim, alături de contele palatin
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
o campanie împotriva maghiarilor, legații papali căutau să creeze o bază de susținere a rebelilor saxoni. În 1075, Otto de Nordheim, alături de contele palatin din Saxonia și episcopul Burchard al II-lea de Halberstadt și-au declarat în mod deschis ostilitatea, folosindu-se de violarea de către Henric a tratatului de la Gerstungen ca pretext. Ei au câștigat de partea lor mai mulți oameni liberi din Saxonia și Turingia, însă mulți nobili și țărani nu au răspuns apelului. Regele Henric și-a instalat
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
ul (în , , ) reprezintă ostilitatea, prejudecata sau rasismul direcționate către romi, cunoscuți popular ca „țigani”, care de-a lungul vremii au fost considerați stereotipic drept hoți, înșelători, leneși, ghicitori, murdari, lipsiți de educație etc. Din cauza stilului de viață seminomad și a diferențelor de limbă sau
Antițigănism () [Corola-website/Science/325238_a_326567]
-
revendicările, inclusiv pretenția asupra Suabia. În 1079, el s-a căsătorit cu Agnes, fiica lui Rudolf. În anii următori, Berthold a devenit un puternic susținător al lui Berthold I de Suabia, în lupta împotriva regelui. El s-a aflat în ostilitate cu ducele regal Frederic de Büren, ca și cu episcopii de Basel și de Strasbourg. Cu toate acestea, atunci când disputele din regiune s-au calmat la sfârșitul anilor '80, Berthold figurează ca martor al unui schimb de pământuri în care
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
Rudolf de Rheinfelden în 1057. Drept compensație pentru renunțarea la revendicarea Suabiei, Berthold a primit titlurile pentru Ducatul Carintia și Marca de Verona. Cu toate acestea, Berthold nu a fost niciodată acceptat ca stăpân în aceste provincii. Ca urmare a ostilității sale față de împăratul Henric al IV-lea și a acordării sprijinului pentru ducele Frederic I de Suabia, pretențiile lui Berthold se aflau în pericol. În cele din urmă, familia Zähringen a reușit să își mențină pozițiile. Berthold a avut trei
Berthold al II-lea de Carintia () [Corola-website/Science/325273_a_326602]
-
este aceea că eliberarea vine de acolo de unde vine și servitutea: din interior. Într-o bună măsură, propunerile radicalelor vizează o familie mai largă de abordare, cea a eticilor virtuții. 1. pasiunile artificiale: sentimentele negative de neîncredere, vină, frustrație, resentiment, ostilitate, resemnare, „împlinire” (induse prin complexul Eva-Pandora); 2. pasiuni conservate, diminuate, caracterizate prin „sindromul bonsai”, teama femeilor de a se dezvolta, teama de nonconformism și 3. pasiuni autentice, cele ale „virginei” (femeii neatinse de legile patriarhale): forța emoțională, curajul, independența, dinamismul
Etici feministe () [Corola-website/Science/325278_a_326607]
-
în alegerile făcute de papă. Controlul imperial asupra Italiei a fost pierdut temporar, iar coroana imperială a devenit dependentă de sprijinul politic al facțiunilor aristocratice aflate în rivalitate. Lipsită de sprijinul foștilor vasali, deveniți tot mai independenți, și slăbită de ostilitatea crescândă a Bisericii, monarhia imperială germană și-a pierdut rolul central. Astfel, "lupta pentru învestitură" a dus la întărirea puterilor regionale în cadrul imperiului german, această evoluție fiind în contrast puternic cu tendința din Franța și Anglia, unde puterea regală devenea
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
teritoriu ce aparținea de drept Argentinei. Guvernul britanic a considerat acțiunea argentiniană ca o invazie a unui teritoriu care aparținea Marii Britanii încă din sec.19. Nici unul din statele beligerante nu a făcut în mod oficial vreo declarație de război, iar ostilitățile s-au limitat numai la teritoriul insulelor, apele teritoriale și spațiul aerian corespunzător. Conflictul militar a avut un puternic impact asupra ambelor țări, constituind subiectul unui număr de cărți, articole, filme și cântece. Sentimentul național a crescut mult în Argentina
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Stanley, generalul de brigadă Mario Menéndez s-a predat generalului maior Jeremy Moore. În 20 iunie, britanicii au capturat Insulele Sandwich de Sud, după ce în prealabil, trupele argentiniene din insula Thule, staționate în baza militară "Corbeta Uruguay ", au declarat încetarea ostilităților, acceptând să se predea britanicilor. Argentinienii înființaseră această bază militară în 1976, dar, înainte de 1982, britanicii au contestat această decizie doar pe cale diplomatică. În total, 907 oameni au fost uciși în cele 74 de zile ale conflictului: Din cele 86
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Ca un bun austriac al vremii sale (1840-1902) și un credincios catolic, Krafft-Ebing considera procreația ca fiind unicul scop al pulsiunii sexuale, iar orice altă formă de delectare sexuală drept o perversiune a instinctului sexual. Cu toate acestea, a stârnit ostilitatea autorităților Bisericii Austriece romano-catolice în momentul în care a asociat, din punct de vedere al comportamentului psihologic, ""martiriul"" (ca dorință de sanctificare prin suferință auto-indusă sau imaginară) cu ""masochismul"" și ""isteria"". Dat fiind că procreația era unicul scop al actului
Richard von Krafft-Ebing () [Corola-website/Science/324640_a_325969]
-
Piosul, care au fost reînnoite de către succesorul său Sico I. Niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost îndeplinită, și descreșterea puterii și influenței monarhilor din dinastiei Carolingienilor a permis ducatului de Benevento să își sporească gradul de autonomie. În pofida neîncetatei ostilități a suveranilor franci, Benevento a atins în secolul următor apogeul, impunând tribut asupra Neapolelui și capturând Amalfi sub ducele Sicard. Când acesta din urmă a fost asasinat în urma unui complot, a izbucnit un război civil. Rudă cu Sicard, Siconulf a
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
în plus pe musulmani sa își extindă aria atacurilor, ei asaltând Calabria, unde armata imperială bizantină a fost înfrântă în vara lui 888. Cu toate acestea, noi rpscoale interne au avut loc în 890, izvorâte în special ca urmare a ostilității dintre arabi și berberi. În 892, un emir a fost trimis la Palermo din Ifriqiya, de către aghlabidul Ibrahim al II-lea ibn Ahmad, însă a fost înlăturat doar câteva luni mai târziu. Conducătorul aghlabid nu a cedat și a trimis
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Ibrahim a avut mai multe tentative de cucerire a peninsulei Mani, dar de fiecare dată a fost respins cu pierderi grele. Atunci când veștile despre izbucnirea revoluției elene au ajuns în Europa, toate marile puteri ale vremii au reacționat cu o ostilitate nedisimulată. Deși marile puteri recunoșteau că Imperiul Otoman se află într-un proces de dezintegrare, ele nu știau cum să gestioneze acest proces, (o problemă cunoscută în epocă drept „Chestiunea Orientală”). Ministrul de externe britanic, vicontele Castlereagh, se temea de
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
unui tratat tripartid (6 iulie 1827) cu Franța și Rusia. Tratatul prevedea ca puterile semnatare să-și ofere încă o dată oficiile de mediatori și, în condițiile în care turcii ar fi respins oferta, să intervină prin orice mijloace pentru oprirea ostilităților. Pe la sfârșitul lunii iulie 1827, în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii flote egiptene în portul Alexandria. Aceasta a început deplasarea spre Navarino, unde urma să se alăture restului flotei egipteano-turce. Această forță navală avea ca prim obiectiv
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
considerată ca dată oficială a încetării existenței statului independent armean. Pe 25 februarie 1921 a fost proclamată RSS Armeană sub președinția lui Aleksandr Myasnikyan. Pe 25 februarie 1921, invazia Armatei Roșii a pus capăt existenței RD Georgia. Încheierea definitivă a ostilităților dintre turci (reprezentați în acel moment de Marea Adunare Națională, republica Turcia avea să fie proclamată mai târziu, după încheierea victorioasă a Războiului de Independență, 1923) și statele din Caucaz avea să fie oficializată prin semnarea Tratatului de la Kars. Părțile
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
1939, cu Canada, Marea Britanie, Noua Zeelandă și Australia având un program ce antrena piloți pentru aceste patru națiuni în cel de-al doilea război mondial. După începuturile războiului cu Japonia, în decembrie 1941, guvernul canadian, în cooperare cu S.U.A., a început ostilitățile nipono-canadiene, trimițând pe coastă niște soldați, pentru a respinge invazia. Motivul au fost acțiuni de sabotaj și spionaj. Guvernul a ignorat rapoartele de RCMP și de armată, care arătau că aceștia au fost în cea mai mare parte japonezi și
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
înstărite din Kiev. Tatăl ei, negustor de cai, a dispărut înainte ca ea să-l cunoască. Primul război mondial a surprins-o în pruncie în timpul unei vizite la bunica ei și surorile mamei într-un târgușor de lângă Kamianeț Podilski. Din cauza ostilităților militare din zonă, copilul nu a putut să se întoarcă la Kiev, și a trebuit să-și însoțească mătușile în peregrinările acestora dintr-o localitate într-alta. În acei ani ea a fost martoră la pogromuri ucrainiene contra populației evreiești
Ruth Klüger-Aliav () [Corola-website/Science/326400_a_327729]
-
la cererea organelor superioare de partid pentru a reprima «manifestările agresive» ale unor grupuri de cetățeni din Timișoara. Luptătorii nu au coborât din tren, garniturile înapoindu-se în localitățile de unde au venit”. Cu toate acestea, ritmul evenimentelor și nivelul de ostilitate față de regimul său au dat peste cap planurile lui Ceaușescu. În același „Jurnal de luptă” al Ministerului Apărării, plutonierul major Bulgescu Stelian raportează că „în gara Timișoara-Nord au sosit garnituri cu luptători din Gărzile Patriotice care au coborât din trenuri
Gărzile Patriotice (România) () [Corola-website/Science/322521_a_323850]
-
de Navigație a fost modificat în așa fel încât olandezii să primească permisiunea de a face comerț naval cu Germania, dacă bunurile sunt importate peste Rin, în Anglia. Pentru că căile de comunicare erau lente, datele în care s-au terminat ostilitățile au fost stabilite diferit în alte părți ale lumii: 5 septembrie pentru Canalul Mânecii și Marea Nordului, 5 octombrie pentru alte mări europene, 2 noiembrie pentru coasta africană de nord de la Ecuator și 24 aprilie 1668 pentru restul lumii. În America de Nord, Acadia
Tratatul de la Breda (1667) () [Corola-website/Science/322625_a_323954]
-
tuturor politicienilor bulgari (19 septembrie 1883). Revoluția de la Plovdiv (18 septembrie 1885), care a dus la unirea Rumeliei orientale cu Bulgaria, a avut loc cu acordul lui Alexandru care și-a asumat guvernarea provinciei. Acest act a fost primit cu ostilitate de Rusia. Țarul Alexandru al III-lea i-a ordonat ministrului rus de externe, Nikolai Karlovici Giers, să protesteze oficial împotriva încălcării de către Bulgaria a tratatului de la Berlin. În anul următor, Prințul a dat dovadă de abilități militare și diplomatice
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]