4,474 matches
-
de caracter, întâlnite în cursul evoluției clinice a nevrozelor, al unor procese organice cerebrale, în psihoze etc. Agresivitatea și violența Agresivitatea și violența ocupă un loc important în tematica psihopatologiei. Pentru O. Klineberg, cuvântul de „agresiune” presupune noțiunea de „ostilitate”. Ostilitatea are o conotație negativă, pe când agresivitatea este orientată într-o anumită direcție sau asupra unui obiect precis. Trebuie făcută deosebirea între agresivitate și actul agresiv. Agresivitatea face parte din componentele psiho-afective și comportamentale ale persoanei umane, ca un potențial de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limita gradului oferit de oligofrenie. Din punct de vedere psihogenetic, factorii psihopatologici incriminați în geneza acestor tipuri de sindroame psihopatologice sunt următorii: - constituția heredo-psihică de tip dezechilibrat, - inducția modelului parental (familie dezorganizată, răul model, frustrări, carențe educaționale), - rezonanța psihogenă (respingere, ostilitate, excludere, agresivitate în familie), - carența de autoritate (absența modelului, incapacitatea de a putea dobândi un rol), - mediul social de supraviețuire, - episoadele spectaculare și accidentale ale vieții, cu valoare reactivă, care vor conduce la anumite „fixații caracteriale” patogene. Sindroamele afective Sindroamele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
semnul unui debut al disociației schizofrenice (variații ale dispoziției afective, lene, tendință la izolare etc.). c) La adulți, tulburările de comportament, pot fi semnul unui acces periodic iminent (maniacal sau depresiv-melancoliform), el poate anunța organizarea unor stări de tip delirant (ostilitate, neîncredere, gelozie). Se mai notează modificări patologice de comportament în fazele de debut ale PGP, la alcoolicii cronici și toxicomani. d) La persoanele în vârstă, schimbarea comportamentului este legată de slăbirea generală a proceselor intelectuale, de dificultățile de adaptare etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delir apare mai ales la bătrâni și în demențele presenile. 10) Delirul simbiotic Acesta se mai numește și „delir în doi” (folie à deux). De regulă, un bolnav delirant se lovește de o atitudine de neînțelegere, de respingere sau de ostilitate agresivă și izolare din partea celor din jurul său. Rareori însă acest bolnav delirant găsește o acceptare din partea unei persoane apropiate din anturajul său, care începe ca să participe activ la viața delirantă a bolnavului, sfârșind prin a-și însuși convingerile acestuia. În
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delirantă. Ulterior se constată schimbarea modului de existență a bolnavului, acesta fiind în totalitate preocupat de efortul de „realizare” practică a propriilor sale idei delirante (erotice, reformiste, pasionale, de prejudiciu etc.), Treptat se ajunge la o stare de tensiune, de ostilitate deschisă, între persoana bolnavului și lumea exterioară, care se va adânci progresiv, declanșând conflicte sau chiar acte de agresivitate antisocială. Regresiunea personalității Starea de tensiune psihică duce, în timp, la o epuizare internă a forței psihice a bolnavului, precum și la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi: credulitatea, confuzia între dorință și experiență, minciuna (tendința la mitomanie), teama în fața evenimentelor neobișnuite ale vieții, atitudini defensive, compensări inadaptate. R. Perron notează la această categorie de indivizi, diferite tipuri de reacții, cum ar fi următoarele: reacții de compensare, ostilitate față de anturaj, admirație pentru persoanele mai bine dotate și dorința de „a face” și de „a fi” ca ei, atitudine generală de pasivitate, regresiune, reacții paradoxale în cazurile de eșec sau de reușită, aderență la un model de gratificare infantilă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dat de sentimentul nesiguranței, neliniștea dată de pierderea încrederii în lume, în instituțiile sociale, resimțite ca o amenințare a persoanei și a vieții individuale. Această stare de angoasă va trezi suspiciuni care vor duce la o alterare a relațiilor interumane, ostilitate, neîncredere, suspectare reciprocă. Resimțind ca ostilă lumea, nesigură, amenințătoare, incapabilă de a-i mai oferi un suport moral și material, grupul uman, va apela, ca „soluții” la conduitele de refugiu. Într-o primă etapă va încerca să-și explice starea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, că ele s-au manifestat în forme deosebit de variate, exercitând prin prezența lor o importantă influență asupra stării de spirit sociale. Întotdeauna societatea a adoptat o atitudine de rezervă, de frică sau de ostilitate deschisă față de grupele de indivizi atinși de psihoze colective. Prin manifestările lor ei apăreau complet diferiți de restul societății, fapt care a dus la convingerea că la baza psihozelor colective stă o etiologie ocultă, în raport cu influențele malefice care acționează din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
durată, cu consecințe negative atât pentru persoanele „intrate” în noul lor mediu socio-cultural, cât și pentru autohtoni, care se vor simți incomodați de cei nou-veniți. Aceste „întâlniri” cu caracter de „interculturalitate” va fi sursa unor ciocniri, conflicte sau situații de ostilitate deschisă. Care sunt raporturile persoanelor care emigrează cu noul lor mediu socio-cultural? Aceste raporturi decurg din modalitatea în care emigrantul percepe țara gazdă în raport cu țara sa de origine și de modalitatea în care este perceput emigrantul în țara gazdă de către
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
au surse în nemulțumirile și frustrările existente în țara sa de origine și pe care le proiectează ca „posibilități” reale și sigure în țara gazdă. Însă nu întotdeauna aceste expectative sunt valide, realizabile. Emigranții sunt întâmpinați cu rezerve, chiar cu ostilitate, adesea refuzați. Aceasta va reprezenta o frustrare mai puternică decât cea resimțită în țara de origine. Cei care se adaptează, vor suferi o „schimbare notabilă a identității” adoptând noile norme de comportament și gândire, specifice modului socio-cultural al țării gazdă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din complot și este imediat numit prefect, iar Petre Carp devine la 11 februarie secretar al locotenenței domnești. Maiorescu va fi unul din cei mai mari susținători ai domnului străin. Negruzzi, încercând să explice impopularitatea lui Cuza, afirmă, de fapt, ostilitatea claselor dominante împotriva acestuia. Primul guvern, numit de locotenența domnească, este condus de Ion Ghica, cel care îl sprijinise, chiar dacă parțial, pe Bălcescu la revoluția de la 1848. C.A. Rosetti deține în cabinet ministerul cultelor. Heliade are o poziție echivocă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
deputăția: Ei! Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu. Când Cațavencu capitulează, ea îi promite cu mărinimie: Fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră. Ca și Tipătescu, Zoe respectă o anumită ținută morală și îl privește cu ostilitate pe Dandanache. Menajul în trei este însă o uzanță, iar singura ei spaimă este scandalul. Zoe păstrează o alură de grande-dame; este capabilă de multe generozități: e protectoarea lui Pristanda și se arată ostentativ clementă cu Cațavencu. Comparația ei cu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
poate avea loc dacă nu există și un sentiment de frică, locul de muncă este stresant. A ține angajații ca pe ace prin intermediul întăririi negative, din păcate, presupune un efort și din partea managerului, și a angajaților. Certurile, sentimentele rănite și ostilitatea sunt la ordinea zilei. Tensiunea creată de o performanță lipsită de strălucire, limbajul negativ și atingerea obiectivelor la timp își iau tributul, reflectându-se în nervi întinși la maximum și boli cauzate de stres. Cel mai bun antidot împotriva stresului
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
este pentru un copil de o importanță vitală În vederea dezvoltării armonioase. În cazul frustrării afective se stabilesc condițiile pentru dezvoltarea trebuințelor nevrotice. Acestea sunt: anxietatea, sentimentul de a nu putea fi iubit, incapacitatea de a crede În vreo afecțiune și ostilitatea față de ceilalți”. Alfred Adler susține că frustrarea afectivă creează un “gol interior”, sentimentul de singurătate și inutilitate, ceea ce determină omul să caute recompensă În exterior, declanșează tendința de a se pune În valoare. Aceasta creează o tensiune crescută În viața
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
s-a întâmplat a fost pentru Wittgenstein o traumă. Și-a dat imediat demisia din învățământ și s-a întors, la sfârșitul lui aprilie 1926, la Viena. În cartea sa consacrată îndeosebi acestei perioade din viața lui Wittgenstein, Bartley explică ostilitatea multor locuitori din satele de munte, în care Wittgenstein a fost învățător între 1920 și 1926, în felul următor: „În ciuda modului său de viață ascetic, Wittgenstein era socotit mai departe bogat; era considerat socialist; se știa că nu era un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
continuă mișcare. Nu revenea la idei formulate anterior decât pentru a le critica și a le respinge. Cum a remarcat von Wright, Wittgenstein se distanța de puncte de vedere pe care le depășise într-un mod care se învecina cu ostilitatea. O minte mereu preocupată să exploreze noi orizonturi nu avea, desigur, resursele necesare pentru a sistematiza gândurile și a le prezenta într-un mod cât de cât accesibil pentru studenții obișnuiți. Iar aceștia nu aveau cum să cunoască multe lucruri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
totuși o apropiere. Wittgenstein nu ar fi pretins că opera lui marchează o revoluție în filozofie. Modul în care se desprinde Wittgenstein de tradiția filozofică se deosebește radical de ruptura cu tradiția a unei gândiri ai cărei vectori principali sunt ostilitatea față de metafizică, empirismul, WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 361 încrederea în știință și tehnologie, ca forțe capabile să schimbe în bine lumea. Pentru Russell, ca și pentru empiriștii logici, reperul în constituirea modelului de excelență menit să revoluționeze filozofia era știința modernă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
realizează prin legile elaborate de parlament, cum ar fi: votarea bugetului de stat și a programului de guvernare prin care se direcționează evoluția economică și socială a țării; declararea mobilizării generale sau parțiale, a stării de război, sau a suspendării ostilităților militare; reglementarea organizării și funcționării instituțiilor de stat, a activității partidelor politice etc. Relațiile dintre parlament și guvern. Între aceste două instituții fundamentale ale sistemului democratic, parlament și guvern, se nasc anumite relații și raporturi 28. Aceste relații pot fi
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
În ceea ce privește dispozițiile Constituției României, Parlamentul îndeplinește funcția de conducere în politica externă, concretizată în următoarele: ratifică și denunță unele tratate internaționale, constituie o comisie specială de politică externă, declară starea de război și ia decizia de suspendare sau încetare a ostilităților militare 94. Senatul și Camera Deputaților au propriile Comisii de politică externă. Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților 95 acționează în următoarele domenii: probleme și programe de politică externă a României; dialogul bilateral cu comisiile similare ale parlamentelor altor
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
De exemplu, liberalii din Franța s-ar putea grupa cu liberalii din Canada sau Noua Zeelandă. La sfârșitul Războiului Rece au apărut factorii favorabili pentru propunerea unei adunări parlamentare a Națiunilor Unite. Un raport al Comisiei Trilaterale susținea că odată cu încetarea ostilităților dintre blocul pro-sovietic și cel pro-american s-a produs o dispersare generală a puterii. Totodată, Uniunea Europeană, organizație internațională supranațională unică, în cadrul căreia Parlamentul European obține progresiv tot mai multă putere, furnizează un exemplu lumii asupra manierei în care un parlament
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
a le separa unele de altele; structura anarhică, fiecare complex cuprinzând cel puțin două unități autonome; polaritatea, care se referă la distribuția de putere între aceste unități), cât și una de inspirație constructivistă construcția socială, adică modelele de prietenie sau ostilitate a relațiilor dintre unități. Nivelul de analiză a securității a coborât sub cel al statului, astfel încât încălcările drepturilor omului sau situația în care un stat devine agresor față de o comunitate etnică oarecare se constituie în adevărate provocări la adresa mediului internațional
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
singuri pe lume, făcând abstracție de ceilalți oameni. În consecință, cum lucrurile sunt integrate În societate numai prin intermediul persoanelor, solidaritatea care rezultă din această integrare este cu totul negativă. Fiindcă drepturile reale sunt astfel delimitate, ele nu intră În conflict; ostilitățile sunt prevenite, Însă nu există un concurs activ, nici un consens. (2001:133 - 134) Dacă ar funcționa doar acest mecanism instituțional, alocând drepturile reziduale de control Întotdeauna și În mod exclusiv actorului desemnat drept proprietarul bunului respectiv, atunci posibilitățile de cooperare
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
sociale care nu sunt cerute În mod imperativ de societate nici legal și nici etic, dar sunt de dorit și contribuie la aprecierea publică a organizației. P. Drucker argumentează că expansiunea așteptărilor societății față de corporații nu este un indicator al ostilității față de lumea afacerilor, ci dimpotrivă, exprimă succesul recunoscut social al acestora. Carroll pretinde că acest concept, În patru dimensiuni, exprimă În primul rând o realitate socială: multe corporații se ghidează după aceste principii, noțiunea fiind, În acest sens, unul descriptiv
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
contractanți externi În favoarea unor strategii de afaceri mai diversificate, cu valoare adăugată mai mare; În felul acesta, presiuni instituționale ar destrăma relațiile consolidate Între parteneri. Pe de altă parte, relații cu istorie Îndelungată se pot menține chiar În condiții de „ostilitate” instituțională și să contribuie la reducerea efectului acesteia. Presiunile de schimbare sunt preluate Însă și folosite În propriul interes de către actorii ce aspiră la pozițiile dominante prin consolidarea propriei poziții În cadrul organizației și al câmpului. Ei pot propune strategii alternative
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cei care sunt conștienți de toate canalele de comunicare din organizație. Ei vor încerca să înțeleagă informațiile din rețelele informale, să le corecteze de deformări și numai după aceea să fie transmise. Asemenea manageri nu vor privi canalele informale cu ostilitate, ci mai degrabă ca fiind necesare și, astfel, să le folosească pentru a îmbogăți comunicarea în întreaga organizație. În acest sens, managerii trebuie să aibă în vedere următoarele: * ce nu comunică organizația formală, va face "organizația" informală; * oamenii și grupurile
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]