4,325 matches
-
mare sfânt, / care se roagă. Lui, poetul aspiră ca Domnul, pe care-l invocă, implicit sau explicit, necontenit, să-i remodeleze inima: Doamne, / remodelează-mi inima toată /(...) Ascultă mi cererea, / Cerescule Tată. Și ruga îi e ascultată, din moment ce făuritorul de petale îi dă înapoi inimă-soare, / inimă-stea, transformată în amforă albastră / frântă pe cruce, încât, după un lung periplu, în care se umple de măreția Creației, el însuși parte conștientă a ei, care se oferă celorlalți drumeți ca apă și se răstignește
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
accente mioritice, transpuse în nevoia de reintegrare în natură, poposind în alt regn (să mi steie trupul între vii - cais), sinele își creează un univers din date inconsistente, diafane, eterice, colindate de aripa sacrului: ninsori nesfârșite - ale iernilor sau ale petalelor -, lumină blândă coborând peste suflet, coșuri pline cu dragoste, purtate de copii încoronați cu spice, cai gonind pe lună etc., iar anotimpuri încărcate de roade sau de promisiuni învăluie peisajele. Fiindcă trecutul este leagănul gândurilor poetului, nici copilăria nu putea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi(...) .......................................... Cerințe: 1. Memorați versurile. 2. Subliniați expresiile frumoase. 3. Explicați sensul expresiilor scrise cursiv în text. Zăpada, tinerețea mea Eugen Jebeleanu Zăpada, tinerețea mea, copilărie pală, mută, tu, care ești lumină, stea ce piere surâzând
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
zambila, Lângă școala din oraș, Cu rochița ei, copila, Toată numai volănaș... O narcisă mlădioasă, Într-o curte, vrea, la soare, Lumea bună s-o miroasă, Galbenă, de cum răsare... Numai florile plăpânde Sus în pomi, stau, prin livadă, C-au petale scuturânde Precum fulgii de zăpadă Cerințe: 1. Memorați versurile. 2. Subliniați expresiile frumoase, introduceți-le apoi în enunțuri. 3. Alcătuiți propoziții folosind ortogramele întâlnite în text: ca-ntr-o i-a zis, una-n alta, de-o, c-au. Primăvara
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
strigă din adâncul pivnițelor și grotelor comuniste. Legionarii, ostașii lui Hristos, strigătul, chemare sfântă, cântec de vioară, continuă neîntrerupt pe strune de foc într-o lume împovărată de greul chin al așteptărilor. Am adunat necontenit mireasma cântecului nostru, rănilor noastre, petale de lumină înconjurate cu sârmă ghimpată și turnuri de pază cu arme de foc. Dureri și rugă mi-au fost cărările umblate. Am înfruntat troiene și munți cu zăpadă, am înfruntat vânturi și ploi cu nori negri care îmi întunecau
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de haine. Preț de o clipă, orice firimitură cenușie de pe fața pământului dispare; pământul e nelocuit; totul nu-i decât astrul care își desface petalele deasupra întinderii încremenite. Apoi le strânge și iată din nou autobuzul care din mărunt se face iar mare și din conținut, conținător, iar oamenii dintr-însul iată-i că se ivesc din nou și cu privirile întoarse către sfântul soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
De ce înmulțești tristețea lumii cu tristețea ta? De ce cobori în durerea ta fără mine? De ce nu înfrângi orgoliul singurătății? Bucuria este pentru toți... Durerea este pentru toți... De ce ți le iei singură? Dă-mi mâna ta desfrunzită, Ochii închizându-și petalele, Fruntea pălind în lumină. Lasă-te în voia vântului cosmic De ne înalță, de ne coboară, Dar numai amândoi, amândoi... Nu doar umila carne... Nu doar umila carne se-adapă-n oaza ta, adâncul cald-răcoritor, izvor secret de prezumtive vieți. Nu doar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în celălalt și iluzia trecătoarei contopiri trupești și sufletești din momentele în care privirea curge aproape material în ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar reține între petale, încă o secundă sau o eternitate, stamina din care lichidul energetic s-a scurs în adăpostul trupului înfiorat și vibrând ritmic, în acord (zice-se) cu pulsațiile întregului Univers?... Am reprodus aproape textual lunga interogație atribuită de scriitor Domnului R.
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
militară. S-au urcat Într-un taxi și au pornit spre Rimmily Hissa, de-a lungul Bosforului, și apoi ocoliră și se Întoarseră prin noaptea răcoroasă și s-au culcat, era răscoaptă, după cum și arăta, dar suavă, cu pielea ca petalele de trandafir, siropoasă, cu pântecele catifelat și sânii mari, și nu fu nevoie să-i pună o pernă sub fund. Plecă Înainte ca ea să se trezească, arătând destul de prăpădit În lumina primelor ore ale dimineții, și se Întoarse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
preschimbă în spaimă. Un tunet îl făcu să tresară; imediat, cerul se acoperi de nori întunecați, roșietici. Vântul începu să bată cu putere și aproape că îi smulse mantia; se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva păsări își fluturară aripile prin fața lui, înghițite de furtună. Calul începu să necheze, iar Valerius trebui să-l prindă de hățuri și să facă mari sforțări ca să-l țină, fiindcă se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca toată arena să-l insulte pentru că le oferă oamenilor o luptă de tot râsul? Manteus rămase o vreme tăcut, cu brațele încrucișate, privind încruntat iarba. Valerius se sprijini de un măr și scutură puțin trunchiul, făcând să cadă câteva petale. O văzu pe Velunda în lumina soarelui, venindu-i în întâmpinare într-o zi de primăvară și ridicând brațele spre copacii înfloriți înainte de a-l îmbrățișa. Scutură din cap. — Ce spui? — Instructorii mei nu sunt educați să-i trateze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luptele, cu patruzeci de zile în urmă. În păduri, pe câmpuri și pe drum încă se mai zăreau mâini și picioare tăiate, leșuri putrezite a căror duhoare se simțea de la multe mile. Nimeni nu îngropase morții. În schimb, cremonezii presăraseră petale de trandafiri și frunze de laur pe drumurile ce duceau în oraș. Vitellius coborî de pe cal și merse printre trupurile putrezite, urmat de Caecina și Valens, care îi explicau momentele cele mai memorabile ale bătăliei. Porunci să se aducă vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și acum mai am coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut focurile lui Nero... Toți creștinii ăia care ardeau de vii pe cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius își aranjă coiful de fabricație veche pe care, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să moară cu pumnalul înfipt în inimă... Și dacă fratele său avea să fie omorât de ucigașii plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și unde, peste puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu mai pot spune ca altădată lucrurilor pe nume și sentimentele s-au așezat în trecut; mut a rămas cântecul de nestemate, pentru Cumbria, mătușa mea adunate în cutia cu bijuterii alese, cine să le mai poarte? Și ele sunt petale moarte. S-au aburit de vreme, și-au pierdut strălucirea gleznelor de la mână, a gâtului și a degetelor lungi și subțiri umbrite și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Coborât în pantă, în umbră stă amăgitoarea și cernita plantă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi. Rămâne un mister moartea? De ce când murim, Dumnezeu este invocat, numit, implorat; cu el plângem când ne chinuim, îl așezăm lângă petalele de flori, pe perna suferindă, blândă în lumina de ceară. El este misterul, ultimul cuvânt înaintea morții. Îl vom întâlni pe Dumnezeu, acolo, în prag ne vom uni, înainte ca lumina oarbă să îmblânzească glasu-i de arhiereu. în grota ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ce așteaptă sub coasă. Teamă și speranță trec prin sărbătorile zilnice fără cutezanță, pentru că nu-mi aparțin. Cu mai mulți ochi i-am văzut pe toți, sau pe fiecare cu ochiul meu verde, doar unuia singur, apropiat mie! cu buzele, petale de parfum și fiori i-am ascultat freamătul până în zori: știam că-l voi pierde. Nimic nu este întâmplător. * * * Am fost un pacient docil, voința de-a mă vindeca devenise forța care mă mai ținea cu fruntea lipită de cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pacient docil, voința de-a mă vindeca devenise forța care mă mai ținea cu fruntea lipită de cer; coboară învăluind în ceață, și-n umbre de fier, durerile mele! Am sa încerc să rup o floare! În cât timp moare petală cu petală? Câteva zile trec triste prin glastră, cu fața tot mai albastră, se apropie de stele, dansând noaptea ca niște iele. Am fost un pacient prea docil și victima unei nedreptăți, până și ziua mi-am sărbătorit făcând loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
voința de-a mă vindeca devenise forța care mă mai ținea cu fruntea lipită de cer; coboară învăluind în ceață, și-n umbre de fier, durerile mele! Am sa încerc să rup o floare! În cât timp moare petală cu petală? Câteva zile trec triste prin glastră, cu fața tot mai albastră, se apropie de stele, dansând noaptea ca niște iele. Am fost un pacient prea docil și victima unei nedreptăți, până și ziua mi-am sărbătorit făcând loc speranței, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ale credinței, deslușind în metafore rare, acolo unde povestea e subțire pentru mine cel neinstruit. Te ascunzi cu boala ta ca o floare cu rădăcina înnegrită, gata să moară; încă înflorită tace, își ascunde fața dăruită. Cine să-i urmărească petalele în fiecare zi? A trecut de anotimp, au uitat-o în glastra albastră. Și ploaia nu mai vine! Un pic de răcoare ar mai ține-o sub soare, oho! Nimeni nu crede că n-o să mai fie nici măcar floarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în prund, sub amforele de lut se ascund. Coroane de spini au crescut, pe capetele rămase în somn sub portretul de glorii ale bătrânului domn. Am visat o pădure de cerbi! Aveau ramurile umbroase și dure, bătrâni ca a lunii petală de argint clătinată în salbe duceau cu ei pădurile albe. Un colind de vânătoare întârzia la ferestre, unde o fată, cât o mărgea, a murit ferecată. De atunci, colindul celor plecați la vânătoare urcă sus, la margini de lumi, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu rouă. * * * Nu mai știu cine scria că orice carte este o confesiune gravă sau veselă, când amintirile vin de-a valma, amestecate ca un joc de cărți, din părerile de rău, stropite cu vin, ca niște astre, colorate cu petale albastre. Ne-am iubit atunci? Nici nu mai știu... Lumina și ora de care vorbeam au rămas în pustiu. Cât de mult a trecut, de când n-ai mai fost pe-acasă. Nici nu te văd clar, sub ochelari. Cât ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
îmi cuprindeau mâinile/în semn de adio! Obosită în permanență, pasăre cu aripile rănite, pândită de moarte, poeta se retrage în vârsta perfectei candori. Își amintește, bunăoară, un vis cu cerbi: Aveau ramurile umbroase/și dure, bătrâni ca a lumii petală/ de argint clătinată în salbe;/ duceau cu ei pădurile albe. Retrăiește, în alt vis, vechea cetate de la Ada Kaleh: Am visat, peste noapte, că mă plimbam/prin grădinile din Ada Kaleh/și prin cetate./ era un rai /să poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]