5,550 matches
-
nicovală, iar lacrimile ne umplu ochii și sunetul ascuțit al durerii ni se Întinde pe față și ne lovește În centrul creierului și apoi un șir de crize respiratorii cu intensități variabile, un freamăt În pieptul nostru, jumate hohot de plâns, jumate vomă. Singurul lucru la care putem reacționa este durerea. Nu mai putem vedea sau simți nimic altceva. Cum te-a făcut să te simți Suntem altfel decât cred ei Unde-s Întăririle alea de rahat? Suntem poliția ce naiba! Poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
vezi cum preț de o clipă o strălucire electrică o Învăluie când e lovită de un fulger. Alergi cei vreo cincizeci de metri care sunt până la ea prin semi-Întuneric, cu ploaia biciuindu-te. Nu poți auzi decât hohotul strangulat de plâns din pieptul tău și nici măcar nu poți s-o strigi pe nume0000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 Rhona! Carole! Stacey! Scot fotografia ei și o pun la loc pe bufet. Obișnuia să poarte aparat dentar, mititica de ia. Chiar i-a Îndreptat dinții. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
anume, mamă? - Cine zice ăla este. - Asta-i bună, șopti Kara. - Ah, l-ai fi iubit pe omul ăsta, Jenny. Știi că l-a cunoscut pe președintele Statelor Unite la un moment dat? Și a jucat ping pong în China. Neobservând plânsul tăcut al fiicei, bătrâna îi povesti Karei și restul filmului „Forrest Gump”, cel la care se uita cu câteva momente înainte. Numele unchiului Karei era Gil, dar în fantezia mamei se numea Tom, probabil după numele vedetei cinematografice, Tom Hanks
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Brătescu-Voinești valorifică din plin posibilitățile artistice ale interjecției, în special a onomatopeelor, cu întreaga lor gamă sonoră: ,,pic, pic, pic!” sugerează înghițirea bucățelelor de lăcustă, ,,pitpalac!” sugerează chemarea prepeliței, ,,frrr!” sugerează zborul puilor, iar ,,haț!”, trântirea căciulii și ,,piu, piu!” plânsul puiului rănit. Personajele acestei narațiuni sunt în unanimitate niște simboluri: prepelița reprezintă pe mama devotată care face tot ce-i stă în putință să-și crească puii și să-i pregătească pentru viață și, de aceea, trebuie ascultată cu sfințenie
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
îi trecu prin inimă. Zbură în direcția aceea. Cu aripile întinse, cu căpșorul plecat într-o parte, cu ochișorii negri ca două boabe de piper, puișorul se rostogolise de pe acoperiș la rădăcina unui frăgar. Bietul meu porumbel! Și izbucni în plâns. 13. COMPOZIȚII PE BAZA UNOR CUVINTE DE SPRIJIN Pentru a-și exprima ideile și a le face înțelese, elevul trebuie să dispună de un vocabular corespunzător. Folosirea corectă a cuvintelor de către acesta depinde în mare măsură de nivelul exprimării cadrului
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fată te întreabă ce vezi. Cu glasul plin de durere, îi spui că nu ai mai văzut nimic, ci doar ți s-a părut așa, ai avut o vedenie... Și apoi jalea te răpune, iar vorbele tale sunt ca un plâns de îngropăciune. Lumina dispare imediat, iar sufletul îți este iar umbrit de norii așteptării și dorului sfâșietor. Parcă te văd că într-un târziu, neridicând de jos a ta privire, cum îți este obiceiul, atunci când îți este greu să mărturisești
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două izvoare de lumină. ― Măicuță, am văzut pe Dumnezeu! murmură copilul cu însuflețire, în vreme ce doamna Bologa încerca să-și șteargă lacrimile cu batista udă de plâns. Vedenia lui Apostol dădu prilej la oarecare controverse în casa Bologa. Protopopul și d-na Bologa credeau cu tărie că bunul Dumnezeu, printr-o grație deosebită, a arătat astfel calea pe care trebuie să meargă băiatul în viață; avocatul, dimpotrivă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu pot merge... Acolo presimt că am să mor... Și nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc! Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a făcut de rușine pe Marta numai fiindcă a vorbit ungurește și cum întîmplarea aceasta nu va putea rămâne fără urmări grele, Dumnezeu singur știe cât de grele... Numai închipuindu-și urmările, doamna Bologa izbucni iarăși într-un hohot de plâns. Ca s-o liniștească, Apostol îi zise: ― Adică, mamă, eu n-aș avea dreptul să cer logodnicei mele să-mi vorbească românește, crezi d-ta?... Îți faci sânge rău de pomană! Pe inima și pe gândurile mele numai eu sunt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol, luminat de bucurie, se apropie de Ilona, care își acoperise obrajii cu șorțul, plângând mereu înăbușit. ― Ilona! șopti el mișcat. Vrei să fii mireasa mea, Ilona? Ea își dezveli fața și-i răspunse printr-o privire fierbinte, izvorâtă din plâns și împodobită cu un surâs de fericire. Și Apostol o sărută, fără sfială, pe obrajii umezi de lacrimi. ― Atunci să mergem degrabă la preotul satului să ne logodească! zise Bologa, simțind pe buze gustul lacrimilor ei. Vă aștept în cancelarie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
undeva, neîncetat, stropi de amărăciune, din care i se răspândea în tot corpul o frică lentă, ca o caracatiță dezgustătoare. Încerca să se apere și nu putea și, din pricina aceasta, simțea că va trebui să izbucnească într-un hohot de plâns. I se părea că președintele vorbește atât de tărăgănat, că trece un secol până ce sfârșește o întrebare la care el răspunde în trei cuvinte vertiginoase. Apoi, lângă mescioara pretorului, cineva începu să citească ceva, câteva minute, cu glas ciudat, pronunțând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol crezu o secundă că speranțele lui, printr-o minune cerească, au pornit să se împlinească. Zdrobit de povara suferințelor, se prăbuși în genunchi, sărută cu lăcomie crucea, își ascunse obrajii în cutele patrafirului și izbucni într-un hohot de plâns înăbușit. Pieptul i se umflă sub puterea loviturilor inimii rănite în care sângele se zvârcolea ca într-o temniță de plumb. Șiroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros de tămâie, ca un râu desfundat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de făclii și zgomot de bocanci târâți anevoie. Apoi, din stânga, izbucni brusc un hohot de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol își zise că e Ilona, strânse mai tare brațul preotului, dar nu întoarse capul, nici nu ridică ochii. Ieșiră în șosea... Făcliile nu mai fâlfâiau așa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tare brațul preotului, dar nu întoarse capul, nici nu ridică ochii. Ieșiră în șosea... Făcliile nu mai fâlfâiau așa de sfârâitor, parcă li s-ar fi risipit lumina și le-ar fi rămas numai fumul. În spate însă gemea mereu plânsul, tot mai stins și mai depărtat. Apostol văzu că au apucat-o în dreapta, se minună și șopti preotului limpede și cu părere de rău: ― Unde mergem, părinte? În suflet îi încolți, lângă părerea de rău, un firicel de nădejde, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat, nestăpânit. "Cine plînge?" se gândi Bologa. Klapka se bătea cu pumnii în piept. Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
văzu pe fiul ei deloc, sau aproape deloc. Între bonele englezoaice din primii ani și internatul colegiului iezuiților, timpul trecu mai repede decât o bătaie din aripi. Mama trimise acolo un copil smiorcăit, cu pielea rozalie și ochii umflați de plâns și într-o zi se trezi în fața unui tânăr rigid, pe bărbia căruia erau trei fire de păr și două coșuri, și care o privea de sus, ca un adevărat mic domn modelat de latină și de greaca veche, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
albe, luminițe scurte și intense și trăsăturile lui Bourrache, purpuriu, care tremura, tremura și care deodată își trase mâinile de pe gâtul meu, de parcă fusese ars cu un fier roșu, înainte de a se arunca la pământ și de a izbucni în plâns. Mi-am recăpătat suflul. Eram ud leoarcă. L-am ridicat pe Bourrache, apoi l-am ajutat să se așeze la masa cea mai apropiată. Se lăsa pe mâna mea fără să se împotrivească în vreun fel. Plângea și își trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lor se prefăcuseră în pulbere. Înaintau grăbiți spre adăpost, fără să-și spună nimic. El era mut ca o statuie, ea că o eroina tragică, suspina adânc, era incapabilă să comunice cu el și de aceea izbucni în hohote de plâns. El a strâns-o tare tare în brațe, sărutând-o pe frunte, dra a lăsat-o să plângă mai departe ,,ca să se răcorească’’. -O să treacă, o să treacă, îi zise el cu tandrețe. Lăură ofta, incapabilă să înțeleagă un optimism
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
în lacrimi, nu vreau să merg la școală, nu mă simt bine. Ochii ei îmi aruncă priviri acuzatoare, văzând cum inima mea se înăsprește dinaintea ei, contractându-se ca o piatră, cum pumnul ezitării mă lipește de zid. Hohote de plâns violente îi cuceresc una câte una toate buclele părului, iar eu strig, de ce îmi îngreunezi și mai mult situația, nu știu ce să mă mai fac cu tine, iar ea urlă, nici eu nu știu ce să mă mai fac cu tine! Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
urmă, complotam să îl țin aici pentru totdeauna, nici pomeneală, nici nu se pune problema. Dar cum vom merge, eu nu pot să mă mișc, scâncește el, iar eu zic, terifiată de vorbele sale, nu avem de ales, chemăm ambulanța. Plânsul lui mă urmărește în timp ce scot câteva haine din dulap, de ani de zile nu-l mai auzisem plângând, de când căzuse Noga, iar acum îmi zumzăie în urechi, ascuțit și înfricoșător, mă îmbrac într-o pereche de jeanși decolorați, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
draga mea Noghi, renunț la tot, ia picioarele mele, nu mai am unde merge cu ele, ia inima mea, nu mai am pe cine iubi cu ea, ia sănătatea mea, nu mai am nevoie de ea, ia viața mea, iar plânsul meu se împletește cu plânsul lui, dar nu plângem împreună, ci unul împotriva celuilalt, continuând interminabila noastră ceartă. Și atunci ochii i se dilată și gura ei împroașcă un val uriaș de vomă, ce înseamnă asta, povestea vieții mele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tot, ia picioarele mele, nu mai am unde merge cu ele, ia inima mea, nu mai am pe cine iubi cu ea, ia sănătatea mea, nu mai am nevoie de ea, ia viața mea, iar plânsul meu se împletește cu plânsul lui, dar nu plângem împreună, ci unul împotriva celuilalt, continuând interminabila noastră ceartă. Și atunci ochii i se dilată și gura ei împroașcă un val uriaș de vomă, ce înseamnă asta, povestea vieții mele se scrie sub nasul meu, încifrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
își caută cheia în ghiozdan, cotrobăie prin grămada de caiete și manuale îndoite, penarul i se deschide și se rostogolește pe scări, totul se împrăștie, creioane colorate și stilouri, și gume de șters roase, unde este cheia, deja izbucnește în plâns, mai bate o dată la ușă, mami, tati, unde sunteți. Scotocește adâncurile ghiozdanului asemenea unui vânător în căutarea prăzii, iat-o, o scoate ușurată, intră în casa goală, nici un bilețel nu o așteaptă pe masă, nici o farfurie de mâncare în frigider
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pentru că nu mai suntem prietene. De fiecare dată când o văd, acest lucru continuă să mă surprindă, prietenia noastră s-a terminat, într-o singură dimineață, în urmă cu câteva luni, când am ajuns la cămin cu ochii roșii de plâns, după o ceartă cu Udi, am tras-o deoparte și am început să îi povestesc ce se întâmplase, plină de fervoare, ca de obicei, el a spus așa și eu am spus așa, el m-a jignit, apoi l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o îmbrățișez, cât de frumos ar fi să fie posibil așa ceva, șoptesc eu, dar știi bine că nu este, întrebarea este dacă vei putea să o crești singură. Ca și când ar fi fost cuprinsă din nou de durerile facerii, izbucnește în plâns, nu pot să o dau, dar nici nu pot să o cresc, strigă ea, și eu o mângâi pe păr, am discutat mult despre acest lucru, Galia, știi foarte bine că alegerea este a ta, trebuie doar să te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]