5,484 matches
-
mîncare) Ilie: Bravo! Eu o să-l țesal! (mimează) O să-i pun potcoave. (mimează) Mina: O să-i dau apă. (mimează adăpatul din pumni; rîzînd, sfîrșiți, vin către mijlocul camerei, cad în genunchi și din acest rîs Ilie trece în spasme de plîns, Mina sesizează și se oprește) Ce-i cu tine, plîngi! Ilie, te rog... ne simțeam atît de bine... Hai, rog, nu mai plînge. Mi-e milă... te iubesc... Ilie: (disperat) De ce? De ce?! Mina: Ce anume de ce? Ilie: Îngrozitor! Mina: (zgîlțîindu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
perplexe o imagine a emasculării. Infirmitatea, care va să zică, îmbracă un fason de carnaval. O figură luminoasă, deși lucrată în trăsături mai convenționale, e Bunica, depozitară a valorilor tradiționale pozitive. Ca să-i scutească pe ceilalți de încă o rușine, bătrîna, înăbușindu-și plînsul, se chinuie să fredoneze un cîntec, după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
tu crezi că eu... Val: Mînca-v-ar să vă mănînce de artiști care cred că teatrul e o paradă de trupuri vorbitoare... Irina: Ei, na, acum! Păi ce, poți să joci fără trup? Val: Nu fi comică... zău... că m-apucă plînsul. (rîde) Alex: Val, da' tu te pricepi și la teatru? Nu, serios! Val: Ei bine, dragul meu, mă pricep și la teatru. Alex: Pentru că ești filosof? Val: Pentru. Alex: Am o idee! Nu mai dau la drept. Dau la filosofie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Poftim la masă" cu o autoritate care-i determină pe toți să se așeze la masă; se pune în pahare; Acuma beți", spune bunica și toți se ridică în picioare, ciocnesc, în timp ce bunica avansează spre proscenium și, ținîndu-și cît poate plînsul, cîntă "Mulți ani trăiască") Alex: (nu mai poate suporta, sare de la masă) Bunică!!! Nu!!! (o apucă de umeri, o zgîlțîie cu putere și disperare) Bunică, ce faci?! Ăștia nu-s musafiri adevărați! Bunica: Știu. Alex: (aproape plîngînd) Și atunci de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
noi ce avem pe suflet. Hai, tăticule, dă tonul! Râzi! Mihai: (violent) Ce vrei de la mine? Alex: (ironic) Nu țipa că le strici tihna vecinlor. (următoarele două replici ale lui Alex se vor spune rîzînd, pînă la hohote, inclusiv de plâns) Auzi, papa, culmea culmilor, vecinii ăștia m-au scăpat de frică. Mi-e frică de ei, dar m-au scăpat de frica de tine, înțelegi. Și ăsta e un eveniment epocal al zilei. Recunoaște. Mihai: (Mariei) Eu am spus că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
recunosc că gestul ăsta nu-i de nasul meu... Și infirmitatea asta mă doare ca un scuipat în obraz, ca o palmă, ca o trădare, dragule. Așa că hai să ne astupăm gura cu cîntece și rîsete! Irina: (stăpînindu-și cu greu plînsul) Alex, avem destule pe cap, nu ne mai chinui și tu! Alex: (foarte aproape de Mihai) O auzi? Avem destule pe cap, nu ne mai chinui și tu cu adevărul!" Auzi ce limbă strîmbă a învățat să vorbească? (către Irina) Bine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
apare Mihai; are pe cap o pălăriuță de damă, pantalonii suflecați pînă la genunchi peste care poartă o fustă scurtă; coboară cele trei trepte, înaintează spre cei din sufragerie; reacția lor se desface în stupefacție, consternare, silă, rușine, indignare și plîns) Dacă te sinucideai, erai mult mai inspirat. Mihai: Ehe, ți-ar conveni ție, ți-ar conveni, cum nu! Ehe! (rămînînd suspendat într-un comportament de marionetă) Ce vă zgîiți așa la mine! (tăcere; își privește îmbrăcămintea... scoțiană) M-am îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ești aici! Mă faci să rîd! Ești aici doar prin certificatul de căsătorie! Și ce să fac cu el? Să-l scot dintre hîrțoage, să mă uit la el, să-i vorbesc, să mă culc cu el?! (un început de plîns) El 1: Ca de obicei, melodramatizezi. Ea 2: Da? Dar în ce fel ești tu aici? Cu mine? Că de cum intri în casă, te așezi la masa aia, pe care încep s-o urăsc, și-ți înfunzi nasul și mintea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spun cîte ceva... dar acum trebuie să mă duc la cumpărături... m-am întors din drum numai ca să vă spun că... nu așa credeam să învăț a muri vreodată.... (această replică o va spune obstinant, de la tristețe pînă la strigăt, plîns, melancolic, alb, ghiduș, pînă în pragul patologicului; Ea 2, intrînd și asistînd la o parte din această scenă, nu știe ce să facă, cum să intervină să-l liniștească, e speriată de propria-i neputință; revine și Ea 1, vede
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
există vii așa-ziși morți adică Ovidiu... Marieta: Ei, poftim de înțelege ceva...! În loc să umbli, să-ți faci relații... să... tu ai relații cu morții! Octav:...Eu vă invit la o porție de rîs... Da repede, pînă nu ne-apucă plînsul...! Hai! Una, două... Și! (rîde singur) Costache: (timid) Octav! Octav! Octav: Spune, tata, dacă ai de spus ceva, dar clar! Costache: (vinovat) Ceva clar... n-am Octav... n-am... tu știi... aș vrea numai..., fii și tu mai... și Marieta
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dar revolta ta de acum în care reproșezi orice și oricui..., în care biciuiești pe toată lumea... Tu cînd vorbești parcă tragi cu mitraliera! Octav:...Îmi cer scuze dacă te-am executat... Mona: (cu enervare și disperarea dinaintea unui hohot de plîns) Și eu am visat să fie altceva! Și uite că acum scriu borderouri pentru "Alli En gros"! Și asta pentru că am absolvit engleza! Ca să traduc: chewing gum gumă, cofee cafea, cigarettes țigări...! Dar asta nu-nseamnă să cer cont omenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Așa că data viitoare facem și-un număr de supt sînge. (Scoțianul pleacă prăpădindu-se de rîs; Nae e obosit.) Nae: Auzi, Octăviță, tu, de fapt, ce dracu' faci aicea?! Octav: Altul la rînd! Hai, Năică, hai că-i pauză de plîns... Hai! Nae: Tu nu ești întreg! (pleacă pe urmele scoțianului) Octav: Dacă și Năică a observat că nu-s întreg...! Altul la rînd! Mona: (care, împreună cu Groparul, au asistat, deloc indiferenți, la "exercițiul" lui Octav; îl aplaudă) Bravo! Bravo! Probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
demult, vulturul era tare bun la Dumnezeu. Cine nu avea pâne, el mergea la Dumnezeu și spunea și de la Dumnezeu aducea."279 Cea mai statornică dintre păsările cerului este vrabia care semnifică atașamentul față de om, ciripitul ei fiind perceput ca plâns al omului izgonit. În tradiția românească, vrabia are funcție meteorologică, prevestind ploaie dacă se scaldă în apă, când ciripesc mult pe pom, când se scaldă în praful de pe drumuri sau când se scoală dis-de-dimineață.280: "Vrabia dacă îmbătrânește se face
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și vindecă destrămarea lăuntrică: "Cântă-mi, cuculeț, și mie, / Pân` la vară nu se știe, / Ori că mor, ori că trăiesc, / Ori cu badea mă-ntâlnesc; / De m-oi mai întâlni o dată, / Nu l-oi uita viața toată."297 Uneori, plânsul inimii este preluat de refrenul tematic, oximoronic, care construiește imaginea binară contrastantă: "Foaie verde nucă seacă, / Cântă cucul sus pe cracă. / Mult mi-i drag a-l asculta / Că mi-i ruptă inima; / Mi-i drag a cucului glas / Că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
casă într- un mod barbar, distrugând tot ceea ce atingeau. Mama și fratele meu erau ca de piatră. Eu am început să plâng din momentul în care i-am văzut și până-n zori când au părăsit casa. N-a fost un plâns de copil. A fost un bocet. A fost un cântec de jale ca într-un rit străbun. La un moment dat, unul din ei i s-a adresat mamei urlând: Fă-o să tacă ! Dacă nu, ți-o potolesc eu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
că tatăl meu murise. Se spunea că, atunci când moare un deținut, nu este înștiințată familia, dar se trimit acasă lucrurile importante cu care plecase. Pentru mama mea n-a mai fost nici o îndoială, n-a mai mers la ghicitoare, la plâns și l-a prohodit. L-am jelit așa cum se jelește un mort, fără însă să-l avem în sicriu și să-l ducem la cimitir. La fel s-a întâmplat și în cazul părintelui Vasile Pătrașcu. Părintele, după mai mulți
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
B., în vârstă de 26 de ani, divorțată, cu un nivel cultural mediu, asistent medical, se prezintă la medic pentru următoarele simptome; cefalee, iritabilitate, o stare de neliniște interioară pe care nu o poate justifica și nici înțelege, crize de plâns nemotivate, dificultăți de somn, vise erotice. Bolnava, de constituție atletică, cu tegumente seboreice, facies ușor congestiv, acuză în plus dureri lancinate în sâni, menstre abundente, dureroase și prelungite. Intermenstrual, prezintă o apetență sexuală exagerată, dar de fiecare dată când are
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
răspunde unei chemări biblice într-un poem al lui Mihai Beniuc, publicat în 1972, în volumul "Arderi"13. Horia Zilieru îi urmează exemplul în poemul "Doamna în albastru", iar Ion Gheorghe în poezia "Marele șarpe" din volumul "Mai mult ca plânsul", nu răstoarnă și nu îmbogățește motivul biblic. Șarpele apare și în poezia lui Gh. Pituț, Petre Stoica, Grișa Gherghei ca expresie a devalorizării omului 14. La A. E. Baconsky distingem în atmosfera creată muzica amintirii pe care o va aduce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ioane și Petre/ Blajul părea/ Un sat mai bătrân/ Care-și amestecase noroiul cu pietre". Egal cu el însuși, Ion Brad rămâne poet și când evocă bătălia de la Rovine: "Curg aburi calzi pe câmpuri și revine/ Un cântec ca un plâns. Mereu tresalt/ Respiră morții mei de la Rovine." Ion Brad se poate cita alături de scriitorii ardeleni de factură tradițională, alături de Ion Horea, Al. Andrițoiu, Tiberiu Utan, Aurel Rău, lărgind aria de investigație tematică a acestora. "Poate iar ne-ntoarcem gârbovi de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru a sublinia permanenta noastră neliniște izvorâtă din aspirația continuă de libertate. O lume de imagini (reamintește ca tehnică de Ilarie Voronca din "Brățara nopților") ne dezvăluie poemul "Lacrimile". Dezolarea este generată de potopul de lacrimi ce cuprinde universul; și plânsul este orb, de rouă, de flacără, este râu: "Se-ntunecă doar cine nu a plâns, n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea câmpiei") Cântecul va dovedi imperfecțiunea existenței sau dorința de perfecțiune și armonie, el însemnează vorbe, râsete, plâns, așa cum moartea implică vocea tăcerii. Un sentiment de neliniște este semnul citit pe fața "supusă la câte n-a fost peste zi". Poetul este obsedat de imaginea mamei, mama pământului, a vieții, a morții, a timpului, mama femeie care i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
luptă. Sunt invocate: Parcele, Ioriah, Pindar, Hamlet, Hanibal, Don Juan, Leucos, Orfeu, în chiar titlurile poeziilor menite să poarte simbolic starea lirică a poetului. Hamlet declanșează o stare inedită, nu îndoiala, ci parcă certitudinea, de-aici disperarea, amărăciunea, durerea și plânsul impulsionat de o altă stare de spirit. Poetul alungă șarpele bun, ocrotitorul casei, pentru că întreg edificiul se surpă: "Lepădat fără nume/ Șerpii mei plecați/ Dintre aceste ziduri/ Care vor cădea". Șerpii, caii, nisipul, sabia, pașii, ochii, ierburile sunt motive care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să ne convingă. Într-un poem ca "Aflați", încearcă să se definească. Firea deosebită a poetului e "o câmpie verde/ unde aleargă și îngenunchează/ un cal de crin plângând sfâșietor/ un cal de crin plângând ca o minoră", numai că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac loc unor schițe comune, triste prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii imagistice, este sedusă de stările-limită: răul și binele, frumosul și urâtul, râsul și plânsul, purul și impurul: "Caut începutul răului/ cum căutam în copilărie marginile ploii". Dragostea îmbină atracții senzuale și materne: Numai iubirea dintre părinți și copii/ E sămânță/ Iubitul meu este fiul meu/ De aici răsare totul." În volumul "A treia taină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care sublinia că facerea poeziei impune migală și transparență. În acest volum, el reînvie istoria, aureolând prezentul: Se vaită stejarii românești/ Peste Dumbrava roșie-i furtună/ Se-nalță-n cer văpăile șerpești,/ Bufniri de trunchiuri prăbușite sună,/ Și tremurând, și plâns, de după norii/ Se-arată îngrozit un colț de lună." Un adevărat infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]