5,205 matches
-
fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul traversat acum de o largă pelerină pestriță. Lipesc palmele de sticla rece, îmi frec pleoapele cu palma, rotesc mâna, văd părul cânepiu, roșcat, negru, crescut în dezordine pe degete. Am degete mici, cu streașina unghiilor scurtă și sticloasă, degete de copil cuminte și pervers. Citesc cadranul deasupra încheieturii, încă nu e ora șapte. Sprijin ceafa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut coborî vestitul fizionomist elvețian, cu atât mai puțin bătrânul Aristot. Aștepta de aproape jumătate de oră. Avea o privire albastră și mare. Pleoapele puțin înroșite, gâtul înalt. Scurt concediu, după o criză de surmenaj sau depresie ? Motivată, să zicem, de ultimii doi ani de muncă, de veștile despre boala mamei... Vara regenerase foamea de întâmplări. Apusul sta să cadă pe talgerul veacului trecut
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fermecat, vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și timpul pierise. Târziu, cât de târziu, umerii fură atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
consoartă, ca într-un tandru leșin copilăresc și impudic. Amintirea barbișonului răsărind cu intermitențe deasupra apei, lângă delicata femeie lăptoasă, zbenguiala molcomă, puerilă, înlănțuirea ireală reveniră multă vreme. Noaptea, trenul. Călătorul pendula pe pernele compartimentului gol. Încerca să rețină sub pleoape calmul mării fraterne. Coboară, răsuciți, din troleibuze, sar de pe scările autobuzelor, vin și dinspre stațiile de tramvai. Mers grăbit, agitat. Grupuri mici : doi, trei, unul în spatele altuia. Câte unul rămâne în urmă, să cumpere ziarul. Viteza crește, odată cu ora. Coloane
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
adăugase ceva înainte de-a se despărți, nu-și amintea ce anume. Obosise, amurgul duminicii placide, căldura puturoasă și grea decoloraseră fiecare clipă. În ce lume trăim, cine a inventat-o, cine, și totuși, iată, zâmbea, cu ochii închiși, sub pleoape pulsa chipul vreunei madone florentine. Lumină, armonie, intensitatea. — Marele gol care se cască în noi îl umple fiecare cum poate. Sport, automobil, cărți, copii, prestigiu... Autoritatea de-a judeca pe altul rămâne o pretenție ridicolă. Plictiseala ne anihilează. Trebuie să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare oarecare, simplu înveliș, una din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare oarecare, simplu înveliș, una din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi cuvenit ? Acest cap putea fi împrumutat unei păsări, unui pește bizar, semănând prea bine cu omul, sau cârtiței pământii ? Ticul buzelor se tot accentua, tremur continuu. Își vârî obrazul sub șuvoiul de apă. Lăsă apa să se scurgă pe pleoape, pe nas, pe bărbie. S-ar fi recunoscut, la fel de bine, într-un cap de crocodil sau hipopotam sau curcan sau ied, totuna, oricum nu se putea citi nimic pe aceste carcase. Resturile unor meteoriți sau marțieni, rotunjite de vânt, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întreagă, dacă n-are carne. Se află din nou cu spatele la fereastră, la un capăt al sălii pustii, planșetele avansează, pe două rânduri, spre dânsa, cu ghiuleaua metalică ridicată, din flanc dulapurile și birourile bondoace, motorizate. Își trece mâna, speriată, peste pleoape. Nu- și poate stăpâni strâmbătura buzelor ; un rictus de spaimă care revine tot mai des. Privirea clară, uscată, bătrână. Mâini încă frumoase, doamnă Ortansa, merită privite ! Picioare încă subțiri și lungi, dintr-un trup plat, lat, neutru ; mâini încă fine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fără finalitate sau presimțea că întrebările vor deveni tot mai insistente, somația tot mai violentă ? ... Deschide larg ochii, îi închide, orbit de lumina puternică a zilei. Chipuri de-o clipă, pulsații ale aerului, benzi volatile, fosforescente, scurte vibrații scânteiază sub pleoape. Ochii deschiși ; îndârjit, să nu cedeze ; se prinde de muchia metalică a patului, vrea să se ridice. Metalul călduț, palmele jilave. Își pipăie gâtul, fruntea, umerii umezi. Transpirat, obosit de căldura care încinge pereții și de somnul din care se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întâmplătoare, diagnostic însă nu cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul și somnorosul sare în picioare, gol, în mijlocul patului. Gata să se lovească de tavan, s-ar fi trezit de-a binelea ! Clătinându-se, amețit, somnambulic. Încordează mușchii, pleoapele, genunchii, strânge pumnii jilavi. Discret ciocănit. Pauză. Călăul ezită ? Bătaia în ușă se repetă. Destinul insistă, iată, insistă. Vreo parteneră veche care n-a mai suportat plictisul duminical, dispusă brusc la joc și concesii ? O fi inventat strategii noi nimfeta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mobilitatea, adaptabilitatea, nu intru în întâmplare. Semn de îmbătrânire, probabil, dar ei spun că nu sunt la înălțimea maturității. Calc în străchini, adică.“ Deschide ochii, luna îl ascultă. Paloarea cretoasă a lunii acoperise ochiul ferestrei ? Speriat de încremenirea albă, strânge pleoapele, să nu pătrundă urmă de lumină. Digurile de piatră avansează mult în mare, izbite de lava uleioasă și grea. Pietre reci și umede. — Măreție, măreția ta ! Măreția n-are nevoie de cuvinte. Cei vechi te-au ales pivot al calendarului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fără rost, apoi tot mai lămurit, ochii omului de sub ștreang, cu privirea mândră, tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?" se gândi atunci, închizînd iar pleoapele și lăsîndu-se obosit, în voia soartei. Singură doina soldatului îi mai tremura în creieri, lină și blândă ca o mângâiere catifelată, trezindu-i din somn șiraguri de amintiri și strămutîndu-i sufletul, pe aripi de vis, acasă, în târgușorul Parva de pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să vază ce-au lucrat oamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând ușa odăii sale. Amurgul cenușiu bătea în geamurile împodobite cu mușcată. În tulburarea de lumină pereții parcă se îndoiau și lucrurile din casă tremurau foarte straniu. Bologa închise pleoapele și se prăvăli pe un scaun ca o grămadă de carne. Legănarea amețitoare îi bâjbâia în suflet, însoțită de un vâjâit chinuitor, încît se apucă cu mâinile de masă, simțind că altfel s-ar prăbuși. ― Don' locotenent, trăiți, v-am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar să recunoască glasul care-i mormăia în urechi: " E doctorul Meyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav..." Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întîlni pe Ilo-na, care stătea la picioarele patului și care, văzîndu-i mișcarea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să te cauți și să... ― Câte ceasuri sunt, doctore? șopti Bologa cu o presimțire tristă. ― E dimineață, prietene... Ce-ți pasă? Stai liniștit, nu-i nimic grav... nimic... Epuizare și surescitate nervoasă, atît! Dar îți trebuie liniște multă, multă liniște... Pleoapele lui Apostol se împreunară ca și când s-ar fi umplut de plumb. În suflet simți o zdruncinare, urmată de o dorință vagă de nimicire. Peste un răstimp murmură de-abia mișcând buzele: ― Doctore, vreau să mor... ― Ce, ce? strigă Meyer cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
duse la gură. Degetele îi tremurau ușor și Apostol își puse mâna pe mâna ei. Obrajii fetei se îmbujorară din nou și, ca să-și ascundă emoția, îngînă: ― Vai, ce caldă ți-e mâna... Apostol nu simți gustul doctoriei. Împreună iar pleoapele, cuprins de o fericire în care i se înecau toate gândurile. Auzi pe Ilona cum așează sticluța pe masă, cum șterge lingurița, cum pășește în vârful picioarelor și se lasă pe scaunul ei de la picioarele patului. Pe urmă simți mângâierea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și de care totuși se ferea, ca un copil încăpățînat care a săvârșit greșeli peste greșeli și nu mai îndrăznește să apară în ochii părinților, poate tocmai fiindcă e sigur de iertarea greșelilor. Vru să se ferească și acuma, închise pleoapele, dar atunci întrebarea îi aprinse în suflet o flacără albă, în jurul căreia se înșiruiră toate gândurile vieții lui, de la crâmpeiele cele mai infime ce i-au murit în creieri înainte de a se limpezi, până la cugetările grele, ordonate, mândre, pe care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
după niște... Dar poate c-o să sosească cu cellalt tren... Își sorbiră o clipă privirile cu atâta înfrigurare, parcă între ochii lor s-ar fi întins un fir de mătase roșie. Apostol îi dădu mâna și văzu că Ilona coboară pleoapele și că buzele zâmbitoare îi tremură; mâna era însă rece. Apoi Bologa trecu înainte, repede, să nu facă vreo prostie dacă nu se va grăbi. În ulicioara gării, întoarse capul. Fata se ciorovăia cu ordonanța, cerîndu-i să ducă și ea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceea trebuie să te astâmperi acuma, Bologa, adăugă deodată cu căldură. Să fii mulțumit că ești aici și să aștepți norocul!... Ți-am mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Uite că ceasornicul... Își aruncă ochii pe cadranul alb și continuă: E de-abia unu... De-abia... Vasăzică au trecut șapte ore de când... Șapte... Șapte... Uită cu totul ce-a vrut să zică. Brațul îi căzu pe genunchi, amorțit. Apoi pleoapele i se împreunară, și capul, cumplit de greu, i se prăbuși pe piept... 2 La ora șase și jumătate, Apostol Bologa, escortat de patru soldați, sub conducerea unui sublocotenent, fu pornit la drum, spre cartierul diviziei. ― Dacă am găsi vreo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scos. Cade rupt, nici nu visează după alea șaișpe ore de muncă În care iese pe posturi și se ia de toți. Dar tot doarme. Dacă nu dormea deloc eu eram mai mulțumit, vroiam să-l văd cu scobitori sub pleoape, precum Prâslea cel Voinic. Dacă țara suferă - și să nu-mi spuneți voi mie că nu suferă țara asta terfelită și violată zilnic ba de unul, ba de altul, de s-a tras la față și s-a subțiat de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
EminescuOpIV 213} Un chip atuncea de pe cal coboară. La mine-ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slaba, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nici cum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. Pleoapele-mi pe ochi erau lăsate Deși prin ele eu aveam vedere. Iar umbra-n vălu-i de mătase sură D-urechia mea și-apropie-a ei gură Și-mi spune lin și-ncet povestea mare, Ce ca un râu etern în minte-mi cură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a tot: uitarea. Parcă mă văd murind... în umbra porții Așteaptă cei ce vor să mă îngroape... Aud cântări și văd lumini de torții. O, umbră dulce, vino mai aproape - Să simt plutind de-asupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede pleoape. {EminescuOpIV 339} PETRI-NOTAE Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sună-ncetișor: Un freamăt lin trecea din ram în ram Și un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopți întregi am mas, Blând îngînat de-al valurilor glas. Răsare luna, -mi bate drept în față: 10Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un văl de argintie ceață, Sclipiri pe cer, văpae preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce în ce tot mai aproape... 15Pe frunze-uscate sau prin naltul ierbii Părea c-aud venind în cete cerbii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]