4,832 matches
-
în 2006) membru post-mortem al Academiei Române. Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. Având origini slave de la sud de Dunăre, sârbi, bulgari sau aromâni, membrii familiei susțineau că au origini de revoluționari sârbi din Macedonia, ocupată de Imperiul Otoman. Dimitrie, bunicul poetului, și fratele acestuia Pavel au participat la Revoluția din 1821, susținând Eteria împotriva regimului fanariot. Dimitrie și Pavel au făcut parte, alături de Eterie, din complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu. Din anul
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană și limba latină impunându-se în zonă, în condițiile în care o bună parte a rămas sub influența elină. În timpul evului mediu, Balcanii au devenit teatrul de luptă dintre bizantini, bulgari și sârbi, fiecare încercând să obțină controlul asupra acestei regiuni cheie. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a devenit forța stăpânitoare în zonă, deși leagănul puterii turcești se afla în Anatolia. În ultimii 550 de ani, datorită frecventelor războaie otomane
Peninsula Balcanică () [Corola-website/Science/296907_a_298236]
-
Croația a devenit membră NATO în 2009,alături de Albania. Toate celelalte țări și-au exprimat dorința să intre, în viitor, în UE . Principalele etnii ale regiunii sunt grecii (10,8 milioane), turcii (9,2 milioane în partea europeană a Turciei), sârbii (8,5 milioane), bulgarii (7 milioane), albanezii (6 milioane, din care 3,5 milioane în Albania), croații (4,5 milioane), bosniacii (2,4 milioane), macedonenii (1,4 milioane), muntenegrenii (0,265 milioane), maghiarii din fosta Iugoslavie 313.045. Dacă sunt
Peninsula Balcanică () [Corola-website/Science/296907_a_298236]
-
începând cu 2007). Vlahilor din Valea Timocului, vorbitori de limbă română, nu le sunt conferite drepturi deși numără aproximativ 40.000 de oameni, conform recensământului oficial din 2002, cu mult mai mult față de românii din Voivodina. Statisticile și politica guvernului sârb comit o segregație între românii din Voivodina și cei din Valea Timocului. În unele declarații ale guvernului sârb se recunoaște că „"membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești, iar limba și folclorul conduc spre varianta
Distribuția geografică a limbii române () [Corola-website/Science/296912_a_298241]
-
aproximativ 40.000 de oameni, conform recensământului oficial din 2002, cu mult mai mult față de românii din Voivodina. Statisticile și politica guvernului sârb comit o segregație între românii din Voivodina și cei din Valea Timocului. În unele declarații ale guvernului sârb se recunoaște că „"membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești, iar limba și folclorul conduc spre varianta originii lor românești. Reprezentanții minorității vlahe susțin originea lor română"”, însă încă se face o diferență majoră între
Distribuția geografică a limbii române () [Corola-website/Science/296912_a_298241]
-
un stat multietnic în care numeroase minorități erau dominate de o clica de nemți și unguri. La fel cum românii transilvăneni aflați sub opresiunea austro-ungară priveau cu speranța de ajutor spre românii deja liberi din regatul României, tot așa și sârbii din Bosnia și din restul Imperiului Austro-Ungar priveau cu speranță spre frații lor din regatul independent al Șerbiei. Monarhia habsburgica se baza mai mult pe forță împotriva popoarelor care trăiau în interiorul statului multinațional austro-ungar, decât pe loialitatea acestor popoare, si
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
o anchetă internațională. Elvețienii au investigat pentru a demonstra că mare parte din aceste violente nu aveau nici o legătură cu acțiunile militare și deci în cazul ăsta ar fi ostilitatea pe care militarii austrieci o resimt asupra entității abstracte a sârbilor. Apare fenomenul refugiaților. Se pare ca 5 milioane de ruși sunt refugiați în propria țară ce va însemna dezrădăcinarea lor. O altă problemă interesantă este reprezentat de problema prizonierilor de război. Există tendința de a legifera statutul lor și de
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
rămas o importantă putere regională până în secolul al XIV-lea, în timp ce insulele au rămas în mare parte sub control genovez sau venețian. În secolul al XIV-lea, mare parte din peninsula greacă a fost pierdută de Imperiu după ce mai întâi sârbii și apoi otomanii au ocupat teritoriu imperial. Până la începutul secolului al XV-lea, înaintarea otomană a dus la limitarea teritoriului bizantin din Grecia în principal la din Peloponez. După căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor în 1453, Morea a fost ultima
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
pentru ca tânărul moștenitor să fie purtat pe sus de membrii din garda cazacilor, din public în acest moment auzindu-se exclamații de mâhnire. După asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914 de către naționalistul sârb Gavrilo Princip, Nicolae șovăia în legătură cu drumul pe care trebuia să-l urmeze Rusia. Pe de-o parte, nu voia să-și abandoneze aliații sârbi în fața pretențiilor Austro-Ungariei, pe de altă parte, nu voia să provoace un război de proporții. Într-
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
vag derogativ sau dacă este vorba de românii timoceni, care vorbesc de asemeni dialectul dacoromân și anume un grai apropiat de cel din Mehedinți. Vezi de asemenea: Etimologia cuvântului vlah. Numele de tsintsari (țințari) este dat aromânilor în special de sârbi sau maghiari ("cincárok"). Lexicograful sârb Vuk Stefanović Karadžić explică acest nume prin faptul că sunetele "ce" și "ci" din limba latină aromânii le rostesc "tse", "tsi". Karadžić a avansat și ipoteza că "tsintsari" vine de la "tsintsi" (în românește "cinci"), dar
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
este posibil să fi fost incluși și dacoromâni, având în vedere că spațiul etnic tradițional aromân nu se întinde și în Serbia, populația aromână emigrând dinspre sud, în special din Macedonia. Majoritatea aromânilor din Serbia nu mai vorbesc limba aromână. Sârbii îi numesc "țințari" ("cincari"). Pentru aromâni, țințari e un exonim mai degrabă depreciativ (sinonim în sârbește cu avar și hrăpăreț) căruia unii dintre ei îi acordă o etimologie mai nobilă, bazată pe apartenența limbii lor la famila romanică, dar fantezistă
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Finala ar fi cea slavonă "-aț", care se întâlnește, e drept, în alte regiuni, cele de lângă [[Dunăre]]a sârbească (de fapt bulgărească - n.n), de la Romanațul nostru (să nu fie și [[Galați]]i de aceeași origine?) până la Craguievațul și Crușevațul sârbilor". Urlați este un oraș situat în zona colinară a "Dealului Mare", pe valea [[Râul Cricovul Sărat|Cricovului Sărat]] și pe dealurile din preajmă. Se învecinează, la nord-est, cu [[comuna Ceptura, Prahova|comuna Ceptura]], la sud-est, cu com. [[Tomșani, Prahova|Tomșani
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
atestare documentară sigură datează din 11 martie 1313, când este amintită într-un testament sub numele de "Noglog". Între 1451-1446 s-a aflat în posesia lui Iancu de Hunedoara. În 1474 regele Matei Corvin dăruiește moșia Nădlac familiei de feudali sârbi Jaksici. Aceștiau au construit la Nădlac un castel cu turnuri de apărare și șanțuri, pentru întâmpinarea năvălitorilor. În 1514 oștirile lui Gheorghe Doja au atacat Nădlacul. Pe 27 mai ei înfrâng oștile nobilimii și incendiază cetatea. În 1529 Nădlacul este
Nădlac () [Corola-website/Science/297094_a_298423]
-
Radonja), Ivo, etc. După invazia otomană din secolele XVI-XVII, unele din aceste așezări au fost distruse și majoritatea locuitorilor maghiari au părăsit acest domeniu. Unele din așezări, de asemenea, au existat în timpul dominației otomane, si au fost populate de etnici sârbi. Între 1526 și 1687, regiunea a fost sub stăpânire otomană. În anul 1590, populația din toate satele care existau pe teritoriul de astăzi al Novi Sad-ului, numără 105 case locuite, în exclusivitate, de către sârbi. Cu toate acestea, înregistrările otomane
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
au fost populate de etnici sârbi. Între 1526 și 1687, regiunea a fost sub stăpânire otomană. În anul 1590, populația din toate satele care existau pe teritoriul de astăzi al Novi Sad-ului, numără 105 case locuite, în exclusivitate, de către sârbi. Cu toate acestea, înregistrările otomane menționau doar locuitorii care plăteau impozite, astfel numărul de sârbi care locuiau în zona (de exemplu, cei care au servit în armată otomană) a fost mai mare. La începutul dominației habsburgice, aproape de sfârșitul secolului al
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
otomană. În anul 1590, populația din toate satele care existau pe teritoriul de astăzi al Novi Sad-ului, numără 105 case locuite, în exclusivitate, de către sârbi. Cu toate acestea, înregistrările otomane menționau doar locuitorii care plăteau impozite, astfel numărul de sârbi care locuiau în zona (de exemplu, cei care au servit în armată otomană) a fost mai mare. La începutul dominației habsburgice, aproape de sfârșitul secolului al XVII-lea, oamenilor care aveau credință ortodoxă le-a fost interzisă reședința în Petrovaradin, astfel
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
care locuiau în zona (de exemplu, cei care au servit în armată otomană) a fost mai mare. La începutul dominației habsburgice, aproape de sfârșitul secolului al XVII-lea, oamenilor care aveau credință ortodoxă le-a fost interzisă reședința în Petrovaradin, astfel, sârbii au fost, în mare parte, în imposibilitatea de a construi case acolo. Din acest motiv, o nouă așezare a fost fondată în 1694 pe malul stâng al Dunării. Denumirea inițială a acestei așezări a fost Orașul Sârbesc(Ratzen Stadt). Un
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
Oraș liber regal” a fost proclamat la 1 februarie 1748. Edictul are următorul cuprins: Pentru o mare parte din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Novi Sad a fost cel mai mare oraș din lume populat de etnici sârbi. Reformator al limbii sârbe, Vuk Stefanović Karadžić, scria, în 1817, ca Novi Sad este "cea mai mare municipalitate sârbească din lume". A fost un centru cultural și politic al sârbilor, care nu au avut propriul lor stat național la momentul
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
fost cel mai mare oraș din lume populat de etnici sârbi. Reformator al limbii sârbe, Vuk Stefanović Karadžić, scria, în 1817, ca Novi Sad este "cea mai mare municipalitate sârbească din lume". A fost un centru cultural și politic al sârbilor, care nu au avut propriul lor stat național la momentul respectiv. Din cauza influenței sale culturale și politice, Novi Sad a devenit cunoscut că Atena Șerbiei (Srpska Ațină în limba sârbă). Potrivit datelor din 1843, Novi Sad a avut 17332 de
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
din 1843, Novi Sad a avut 17332 de locuitori, din care 9675 erau creștini ortodocși, 5724 catolici, 1032 protestanți, 727 de evrei, și 30 de aderenți din biserică armeana. Cel mai mare grup etnic din oraș a fost cel al sârbilor și cel de-al doilea a fost al germanilor În timpul Revoluției din 1848-1849, Novi Sad a fost parte a Voivodinei Sârbești, o regiune autonomă sârbă în cadrul Imperiului Habsburgic. În 1849, armata maghiară situată în Cetatea Petrovaradin a bombardat și a
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
a fost localizat în partea maghiară a Austro-Ungariei. În acest timp, politica de maghiarizare a guvernului ungar a modificat drastic structura demografică a orașului, adică de la sârbă, în principal, populația orașului a devenit etnic mixtă. La 25 noiembrie 1918, Adunarea sârbilor, Bunjevci, și alte națiuni din Voivodina și din Novi Sad au proclamat unirea regiunii cu Regatul Voivodina din Șerbia. Începând cu 1 decembrie 1918, Novi Sad este parte din Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, iar în 1929, Novi Sad a
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
a devenit etnic mixtă. La 25 noiembrie 1918, Adunarea sârbilor, Bunjevci, și alte națiuni din Voivodina și din Novi Sad au proclamat unirea regiunii cu Regatul Voivodina din Șerbia. Începând cu 1 decembrie 1918, Novi Sad este parte din Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, iar în 1929, Novi Sad a devenit capitala Banovinei Dunării, o provincie a Regatului Iugoslaviei. În 1921, populația orașului numără 39.122 de locuitori, dintre care 16.293 vorbitori de sârbă, 12.991 vorbitori de maghiară, 6
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
1246 de cetățeni, printre care mai mult de 800 de evrei, si au aruncat cadavrele lor în apele înghețate ale Dunării, în timp ce numărul total al morților rezultat după raid a fost de aproximativ 2.500 de cetățeni de toate naționalitățile - sârbi, maghiari, slovaci, și alții - au luptat împreună împotriva autorităților Axei. În 1975, întregului oraș i-a fost acordat titlul de Erou al Poporului din Iugoslavia. Partizanii comuniști din Bačka și Syrmia au intrat în oraș la 23.10.1944, sub
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
au ucis un numar de cetățeni care au fost văzuți în calitate de colaboratori ai Axei sau că amenințare la adresa noului regim. În conformitate cu articolul din Novosti Večernje din 09/06/2009, cele mai multe persoane ucise de către partizanii din Novi Sad au fost etnici sârbi. Partizanii au ucis, de asemenea, cetățeni de etnie maghiară și germană. Conform unor surse, în această perioadă, aproximativ 2.000 -10000 cetățeni (inclusiv 3 preoți maghiari ) au fost uciși. Novi Sad a devenit parte a Iugoslaviei noi, socialiste. Din 1945
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
drept important centru economic. Cunoaște o însemnată dezvoltare edilitară, se construiesc școli, instituții, se efectuează lucrări de canalizare, se toarnă trotuare și se introduce telefonul (1899). În secolul XIX se construiește Hotelul Bellavista, loc de întâlnire a târgoveților români și sârbi din zonă. În 1902 se construiește uzina electrică și se introduce iluminatul electric. În lucrarea "Ghidul Banatului" de Emil Grădinariu, din 1936, Deta era descrisă astfel: După al Doilea Război Mondial, Deta cunoaște o nouă etapă în dezvoltarea sa, de
Deta () [Corola-website/Science/297202_a_298531]