5,013 matches
-
în proza din volumul În căutarea Penelopei (1978) e o ambianță colocvială, se poartă dialoguri „de la om la om”, sunt „culese” personaje din cotidian și se configurează un fel de portrete-document focalizate pe statutul femeii în epocă. Saltul în evoluția scriitoarei e marcat de romanul Darul de nuntă (1986), carte a introspecției analitice, impresionând prin acuitatea psihologică. Aici, eroina, Sabina, își oferă o lungă rememorare, prilejuită de o călătorie nocturnă cu trenul. Fluxul memoriei recuperează, „cu privirea aburită”, intensitatea trăirilor, urzeala
DIMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286765_a_288094]
-
Bremer) au, dincolo de preocupările feministe, o importanță mai largă, în primul rând prin polemica angajată cu opiniile deformante privitoare la români. Și despre ei, ca și despre alte popoare din Europa orientală, se spunea că sunt condamnați la stagnare. Or, scriitoarea călătorește și observă realitățile pentru a putea „mai ușor în urmă a dovedi europenilor că le judecă cu prea mare asprime când presupun că ele nu posedă toate elementele unei complete regenerări”. Fermenții dezvoltării și elementele dinamizatoare nu trebuie căutate
DORA D’ISTRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
ci un străvechi pământ românesc, locuit de români, care au „premers” pe sași și maghiari și care stăpânesc un spațiu mai întins și sunt mai numeroși decât celelalte naționalități. „Călătoria ce am făcut-o la Cluj, până la fruntariile Transilvaniei - mărturisește scriitoarea - a fost pentru mine o încântare necurmată. Lăsând la o parte Alpii și Pirineii, eu n-am văzut nimic mai frumos decât această țară.” O încântă deopotrivă frumusețea oamenilor, distincția moravurilor, arta lor originală, forța de rezistență în fața vitregiilor istoriei
DORA D’ISTRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
marcă a romanității: „Româncele, ca toate femeile latine, au un simț înnăscut de eleganță și se înveșmântează în genere cu o cochetărie ingenioasă.” Alte note caracteristice ale românilor: ospitalitatea, omenia, plăcerea conversației, curiozitatea, care „nu ascunde nici o iscodire răuvoitoare”, politețea. Scriitoarea este preocupată deopotrivă să cunoască lumea satelor și a orașelor, inclusiv a capitalei țării. Cu privire la București, are prilejul să polemizeze cu acei autori de memoriale de călătorie, care „numai au trecut prin țară” și s-au crezut îndreptățiți să-și
DORA D’ISTRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
autori de memoriale de călătorie, care „numai au trecut prin țară” și s-au crezut îndreptățiți să-și spună părerea, asemenea turcofilului D. Jouve (1855). Subscrie însă observațiilor lui A. Demidoff și Adolf Billecocq. Bucureștiul și locuitorii lui îi lasă scriitoarei o bună impresie, orașul fiind, după ea, unul dintre cele proeminente ale Europei: „Locuitorii din București îmi par așa de inteligenți, încât toate progresele mi se par realizabile în acest principat. Într-adevăr, dacă ai putea, cu ajutorul covorului de care
DORA D’ISTRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
principat. Într-adevăr, dacă ai putea, cu ajutorul covorului de care vorbesc poveștile arabe, să te transporți într-un salon al boierimii române, n-ai crede că ai ieșit din Paris.” Apelul la istorie, la faptele strălucite ale românilor este constant. Scriitoarea întocmește chiar o serie de portrete ale unor voievozi români, ca Radu Negru, Ioan I Basarab, Mircea cel Bătrân, Ioan Corvin de Hunedoara, Ștefan cel Mare, îi evocă pe Horea, Avram Iancu. Paginile despre istoria românilor se bizuie pe o
DORA D’ISTRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
aceeași în toate scrierile ficționale: tema responsabilității morale și a ecourilor afective ale șocului etic. O ingenuitate bine temperată alterna cu un gust polemic și ironic inclus în text și etala o spontaneitate metaforică devenită cu timpul o caracteristică a scriitoarei: „De ce atâta tăcere, surâs vinovat și umil,/ De ce nu mă priviți drept în față? / În sufletul vostru nu-i nici un copil?.../ Cercetați dacă mai sunteți în viață.” Se păstrează tot timpul o căldură a comunicării spontane și știința de a
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
un dar remarcabil al revelării amănuntului semnificativ. Cel mai reușit roman al autoarei este De ce dracu’ plângi? (1994), al cărui titlu familiar-detașat maschează o viziune funciar tragică a existenței. Romanul e construit printr-o foarte fină punere în abis: o scriitoare se împrietenește cu o tânără asistentă socială care, stimulată de dorința de a străluci în ochii prietenei, scrie și ea un roman; scriitoarea, care își trăiește propriile sale drame (reîmpăcarea cu soțul dezertor, educația fiului adolescent, o iubire târzie și
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
o viziune funciar tragică a existenței. Romanul e construit printr-o foarte fină punere în abis: o scriitoare se împrietenește cu o tânără asistentă socială care, stimulată de dorința de a străluci în ochii prietenei, scrie și ea un roman; scriitoarea, care își trăiește propriile sale drame (reîmpăcarea cu soțul dezertor, educația fiului adolescent, o iubire târzie și fără perspective pentru un protestatar), devine cititoare a romanului, ale cărui eroine sunt două prietene adolescente, care descoperă la rândul lor compromisul moral
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
prea bine adaptați și a iubitului inconsistent psihic; formele împotrivirii - bătrânul evreu botezat în închisoare care refuză compromisul (modelul Steinhardt este lesne de recunoscut), bătrâna savantă care ocrotește pe medicul protestatar ce-și părăsește profesiunea pentru a nu face concesii; scriitoarea amatoare, îndrăgită de har, care-și distruge opera scrisă pentru a fi cunoscută de un singur cititor; naratoarea însăși, cu inteligența ei mereu vie și refuzul ironic al oricărui patetism. D. are darul conturării unui personaj dintr-un gest și
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
care a predat numărându-se Școala Normală „Elena Doamna”, liceele „Carmen Sylva”, „Regina Maria”, „Gheorghe Șincai”, toate din București. Colaborează la revistele „Cultura poporului” (Cluj), „Ateneul cultural” (Bacău), „Răsăritul”, „Viața nouă”, „Steaua”, „România literară” ș.a. În 1926 se află printre scriitoarele care o susțin pe Adela Xenopol, sora istoricului A.D. Xenopol, să editeze „Revista scriitoarelor”. În 1928 se căsătorește cu poetul George Bacovia, iar după moartea acestuia, în 1957, va conduce Cenaclul „George Bacovia” de la Bacău și Muzeul Memorial „George Bacovia
GRIGORESCU-BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
Gheorghe Șincai”, toate din București. Colaborează la revistele „Cultura poporului” (Cluj), „Ateneul cultural” (Bacău), „Răsăritul”, „Viața nouă”, „Steaua”, „România literară” ș.a. În 1926 se află printre scriitoarele care o susțin pe Adela Xenopol, sora istoricului A.D. Xenopol, să editeze „Revista scriitoarelor”. În 1928 se căsătorește cu poetul George Bacovia, iar după moartea acestuia, în 1957, va conduce Cenaclul „George Bacovia” de la Bacău și Muzeul Memorial „George Bacovia” din București. Numeroasele cărți de poezie publicate de G.-B. - Armonii crepusculare (1923), Muguri
GRIGORESCU-BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
sale literare. Din toamna aceluiași an se află în București, unde, timp de doi ani, urmează cursurile Facultății de Medicină. Le abandonează și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, obținând licența în 1888. În 1890 se căsătorește cu scriitoarea Constanța Taloș, fosta soție a lui Ioan Russu-Șirianu. Devine în 1891 membru al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, contribuția sa în plan cultural fiind răsplătită în 1902 cu decorația Bene Merenti clasa I. Din 1911 devine membru activ
GORUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
descendenții soft ai Noilor Romancieri, cei care au reușit să coaguleze ultimul grup de avangardă În literatura franceză, În jurul editurii Minuit, pe ultimii i-am numit « esteți », dar ei sînt, datorită afinităților elective, mai puțin reprezentați. O categorie aparte sînt scriitoarele, majoritatea autoficționare, voci puternice, uneori gălăgioase, care vorbesc - În ciuda faptului că nu o recunosc aproape niciodată - o altă limbă. Nu e vorba aici de discriminare sexuală. Scriitura feminină e preluată mai nou de cei mai tineri romancieri de la Minuit, debutați
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
gălăgioase, care vorbesc - În ciuda faptului că nu o recunosc aproape niciodată - o altă limbă. Nu e vorba aici de discriminare sexuală. Scriitura feminină e preluată mai nou de cei mai tineri romancieri de la Minuit, debutați după 1990, așa cum o mare scriitoare franceză, Marie Redonnet, posedă una dintre cele mai albe - și deci « masculine » - scriituri. În sfîrșit, un alt motiv pentru care această carte există este că am vrut să adun În volum majoritatea eseurilor și unele cronici despre literatura franceză pe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rolul unui subiect cunoscător pentru care homosexualii nu există, pur și simplu, decît În dimensiunea lor pitorească: bizari, respigători sau perverși, etc. Voi Încerca să părăsesc aceste trei poziții, să mă Îndepărtez puțin de ele, pentru a dezvălui personalitatea unei scriitoare În ceea ce are ea de spus ca scriitoare și, desigur, apoi, ca lesbiană care scrie literatură. PÎnă În momentul În care Anne Garréta Își publică primul roman, Sphinx, În 1986, În literatura franceză Înclinată spre experiment și spre destructurarea reprezentării
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
există, pur și simplu, decît În dimensiunea lor pitorească: bizari, respigători sau perverși, etc. Voi Încerca să părăsesc aceste trei poziții, să mă Îndepărtez puțin de ele, pentru a dezvălui personalitatea unei scriitoare În ceea ce are ea de spus ca scriitoare și, desigur, apoi, ca lesbiană care scrie literatură. PÎnă În momentul În care Anne Garréta Își publică primul roman, Sphinx, În 1986, În literatura franceză Înclinată spre experiment și spre destructurarea reprezentării tradiționale, ca și spre asocializare Își manifestaseră prezența
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
gîndește ceea ce face, lăsînd „cartezianismul” În seama psihologiei personajului. Cum se resimte discursul literar al lui Anne Garréta de la formația academică a autoarei? Aș spune că putem vorbi despre trei consecințe importante: Prima, În planul scriiturii. Anne Garréta este o scriitoare reflexivă. Romanele ei nu au dialoguri, nu vorbește decît naratoarul/ea. O face atît pentru că, desigur, „are ceva de spus”, cît și pentru că posedă mijloacele tehnice necesare. În acest moment În literatura franceză există două tabere despărțite de concepția despre
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
decăt să-și exprime Îndoiala față de Literatură. A doua, În planul tematicii. Am tot vorbit despre eul reflectat, despre Descartes și Leibniz. Ei bine, există un cuvînt care sintetizează interesul major al intelectualului francez, Împărtășit de Garréta. Într-un interviu, scriitoarea mărturisește că o interesează condiția subiectului contemporan. Cititorului român i se va putea părea straniu cuvîntul subiect: de ce nu individ? Fără să-l trimit Înapoi la 1789, la umanismul universalist al lui Voltaire, voi spune doar că intelectualul francez este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
repune pregnant pe tapet problema identității subiectului modern, confruntat cu o represivă istorie a sexualității sinonimă cu un repertoriu al excluziunilor de tot felul. Desigur, În primul rînd, titlul Sphinx e livresc. N-ar fi fost niciodată ales de tinerele scriitoare thrash din ziua de astăzi - gen Virginie Despentes, Claire Legendre sau Lolita Pille, pentru care orice aluzie culturală Înaltă este suspectă de lipsă de autenticitate. Sphinx - lipsit de articol, deci din capul locului ambiguu, un el? o ea?: mister - reverberează
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu are sens În sine - ar fi fost prea puțin -, ea doar atrage atenția asupra importanței chestiunii identității și a literaturii ca practică modernă de constituire a subiectului (dar, În vreme ce Foucault evocă literatura, Anne Garréta face literatură.). Întrebarea pusă de scriitoare este aceeași carer traversează atît cursul lui Foucault sau ultimele două volume din Istoria sexualității - care au puțin de-a face cu erosul, cît cu marca identitară a sexualității În practicile individuale și sociale, cu o condiție ontologică, aceea relegată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este omul, omul normal? Sigur că Întrebarea a fost deja pusă de marea literatură a secolului XX pornind de la polul opus, anormalul. știe că nici un răspuns invers, venit dinspre normalitate (vezi Nepotul lui Rameau a lui Diderot), nu e satisfăcător. Scriitoarea știe că, astfel pusă, de la unul dintre cele două capete considerate pe rînd ca adevăr, Întrebării nu i se poate oferi un răspuns În același cod: „normalul” răsapunde rațional, tangențial la literatrură, „anormalul” mîzgălește ceea ce poate fi recuperat la limită
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Întreb ce voia să spună exact. Poate că totuși mă așeza În rect. Mie mi-era totuna, vă dați seama. Dar oare dragostea adevărată, o fi ea În rect? Iată ce nu-mi dă pace. Samuel Beckett, Molloy Celebră astăzi, scriitoarea născută În 1969 căreia Îi place să scrie În baruri a debutat la o editură minoră, Florent Massot, În 1995, cu romanul pe care-l țineți astăzi, circumspect, În mîini. Catalogată de unii drept fantezie punk, cartea a stat la
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1970, Monique Wittig sau Tony Duvert. Față de literatura ultimilor, Însă, cea din Baise-moi nu ține atît să transgreseze limitele limbajului sau să depășească nietzschean literatura: narațiunea curge clasic, frazele scurte sînt expresia unei convingeri - și convenții - naturaliste, care ambele ajută scriitoarea să culeagă laurii unui succes imediat și sigur. Roman-hit, Baise-moi e făcut parcă pentru topurile din zilele noastre: ceea ce contează este să fii măcar o dată pe locul I. Ceea ce, prin tiraj, vînzări și reacții, a reușit. Totul devine foarte simplu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
I. Ceea ce, prin tiraj, vînzări și reacții, a reușit. Totul devine foarte simplu dacă citești Virginie Despentes după Michel Houellebecq (sau, conform titulaturilor În vigoare, o trasheriță după un nou profet). Înțelegi În primul rînd că alter ego-ul ficțional al scriitoarei se află În cabina unui local de noapte pentru a-l aștepta pe alter ego-ul ficțional al celui de-al doilea. Înțelegi, apoi, după un scurt efort de generalizare, că, În comparație cu literatura profetică a lui Houellebecq sau, dar cu vreo
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]