4,163 matches
-
țăcănite” din anii ’30. Cele mai populare filme americane din anii ’40 aparțineau unui gen botezat ulterior de admiratorii de pe continent film noir. Pretextul era o dramă socială sau o poveste polițistă, dar atmosfera - și textura cinematografică - erau mult mai sumbre decât În producțiile americane din deceniile precedente. Filmele escapiste erau făcute acum de europeni: nemții făceau povești vaporoase de iubire În decorul de basm din Pădurea Neagră sau Alpii bavarezi, iar englezii, comedioare ca Piccadilly Incident (1946), Spring in Park
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care europenii și-au provocat-o singuri În prima jumătate a secolului a avut un efect profund depolitizant: departe de a căuta din nou soluții extreme, ca În anii ce au urmat primului război mondial, europenii din această perioadă sumbră s-au Îndepărtat de politică. Pe moment nu au fost sesizate decât vag consecințele acestui fenomen: neputința partidelor comuniste sau fasciste de a profita de greutățile traiului zilnic, faptul că economia, și nu politica, a devenit noul scop și limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opțiuni, adică votul a 6.935.000 de alegători (cu 424.000 mai puțin decât UCD-UCS). Dar, la mijlocul anilor ’50, cum Germania de Vest era inclusă ferm În alianța occidentală și În proiectul incipient al Uniunii Europene, iar profețiile economice sumbre ale socialiștilor se dovediseră false, PSD și-a pierdut suflul. În alegerile din 1953 și 1957, votul socialist a crescut imperceptibil, iar baza lor electorală a stagnat. Abia În 1959, la șapte ani după moartea prematură a lui Schumacher, o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colonială din regiune. Indiile Orientale olandeze și compania de comerț care le dezvoltase făceau parte din mitul național: o legătură directă cu Epoca de Aur și un simbol al gloriei comerciale și maritime olandeze. Opinia generală, mai ales În anii sumbri și mizeri de după război, era că materiile prime din Indii, În special cauciucul, vor constitui salvarea economică a Olandei. Dar la numai doi ani după Înfrângerea Japoniei, olandezii se aflau din nou În război: teritoriile olandeze din Asia de Sud-Est (Indonezia de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Precum generalul Franco În Spania (cu care, de altfel, nu avea nimic În comun), de Gaulle vedea stabilizarea și modernizarea economică drept arme pentru recâștigarea gloriei naționale. Franța se afla Într-un declin continuu cel puțin din 1871, o traiectorie sumbră marcată de Înfrângeri militare, umilințe diplomatice, retragerea din colonii, declinul economic și instabilitatea internă. Scopul generalului era să pună capăt erei declinului francez. „Toată viața mea - scria el În memoriile de război - mi-am făcut o anumită idee despre Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marii Crize din anii ’30, regiunea a cunoscut un șomaj cronic. În perioada 1932-1933, un sfert din forța de muncă suedeză era În șomaj, iar În Norvegia și Danemarca, 40% dintre adulți nu aveau serviciu - cifre comparabile cu cei mai sumbri ani din Marea Britanie, Germania Republicii de la Weimar sau statele industriale americane. În Suedia, criza a dus la confruntări violente: În 1931, armata a pus capăt grevei de la fabrica de hârtie din 7dalen (regizorul suedez Bo Widerberg a redat memorabil episodul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nimic 4. Dacă acestea erau păcatele modelului scandinav, atunci social-democrații suedezi puteau să-și contemple mai departe, mulțumiți (sau nemulțumiți - după plata impozitelor), conturile În bancă. Dar criticii sistemului nu se Înșelau complet: statul omnipotent avea Într-adevăr o latură sumbră. Convingerea - apărută În zorii secolului XX - că statul putea ameliora societatea luase forme diverse: social-democrația scandinavă, ca și reformismul fabian al statului asistențial din Marea Britanie se născuseră din fascinația exercitată de ideea de manipulare a structurilor sociale. Pentru un stat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suferit și În Statele Unite (distrugerea faimoasei Pennsylvania Station din New York, În 1966, a rămas În memoria colectivă ca un reper al huliganismului oficial), Însă urbaniștii americani aveau măcar scuza că, pe lângă automobil și avion, trenul părea să aibă un viitor sumbru. Dar pe un continent mic și supraaglomerat, viitorul căii ferate nu s-a aflat niciodată sub semnul Întrebării. În Europa, gările demolate au fost Înlocuite de clădiri anoste și neinspirate care Îndeplineau o funcție identică. Euston Station din Londra, Gare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
secolul al XVII-lea, Palazzo delle Stelline, dărâmat la Începutul anilor ’70. În istoria fizică a orașului european, anii ’50 și ’60 au reprezentat decenii cu adevărat teribile. Răul făcut În acei ani cadrului material al vieții urbane este reversul sumbru, Încă nerecunoscut, al celor „treizeci de ani glorioși” de dezvoltare economică - analog Într-un fel prețului plătit În secolul precedent pentru urbanizarea industrială. Deși În deceniile următoare s-au Încercat unele ameliorări - mai ales În Franța, unde sistematizarea și investițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prețului plătit În secolul precedent pentru urbanizarea industrială. Deși În deceniile următoare s-au Încercat unele ameliorări - mai ales În Franța, unde sistematizarea și investițiile masive În drumuri și rețele de transport au Îmbunătățit palpabil calitatea vieții În cele mai sumbre periferii -, pagubele nu au putut fi pe deplin compensate. Orașe importante - Frankfurt, Bruxelles, Londra mai ales - au descoperit prea târziu că și-au vândut titlurile de noblețe urbană pe un talmeș-balmeș brutalist. Una dintre ironiile anilor ’60 e aceea că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limitând-o la o singură țară -, dar, În rest, unica diferență evidentă era că stalinismul fusese un succes politic, iar troțkismul, un eșec fără pată. Urmașii Întârziați ai lui Troțki erau atrași, desigur, tocmai de acest eșec. Trecutul era poate sumbru, dar analiza erorilor comise - revoluția sovietică fusese confiscată de o reacție birocratică similară cu lovitura de stat thermidoriană care i-a eliminat pe iacobini În 1794 - avea să le asigure pe viitor succesul. Dar Troțki purta și el aura puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la moștenirea culturală și literară a Cehoslovaciei și regăsirea locului „normal” al țării În centrul unei Europe libere. Atacul implicit la adresa conducerii actuale a Cehoslovaciei era evident pentru toată lumea. Kremlinul, după cum știm astăzi, urmărea deja situația de la Praga cu presimțiri sumbre: Brejnev considerase dintotdeauna Cehoslovacia ca pe elementul cel mai puțin stabil din punct de vedere ideologic al Pactului de la Varșovia. Tocmai pentru că știau acest lucru, bătrânii staliniști din Castelul de la Praga țineau morțiș la linia partidului. Dacă n-au suprimat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În anii ’30, ele reprezentaseră un motiv plauzibil de a „ieși din inflație” cheltuind. Dar În anii ’70, toate guvernele vest-europene cheltuiseră deja din plin cu sistemul asistențial, servicii pentru populație, utilități publice și investiții În infrastructură. După cum le explica sumbru colegilor săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși din recesiune cheltuind... Cu toată sinceritatea vă spun că această opțiune nu mai este valabilă”. Nici liberalizarea comerțului nu reprezenta o soluție, cum fusese după al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre „revoltele” studențești din anii ’60, ele nu făceau decât să confirme acest diagnostic: tineretul european se juca de-a revoluția. Cei care „luptau În stradă” nu riscau, de fapt, mai nimic. În anii ’70, viitorul a devenit dintr-odată sumbru. Dacă Europa de Est, după invazia de la Praga, abia mai sufla În Îmbrățișarea frățească a patriarhilor Partidului, Europa de Vest părea să fi scăpat frâiele ordinii publice. Provocarea nu venea din partea stângii convenționale. Moscova era evident mulțumită de echilibrul internațional din acești ani: Watergate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asasinarea unor politicieni și figuri publice (În special a lordului Mountbatten, fost vicerege al Indiei și nașul prințului de Wales) a șocat efectiv opinia publică de pe ambele țărmuri ale Mării Irlandei. Dar „tulburările” au Întunecat și mai mult un deceniu deja sumbru În viața publică britanică și au alimentat teza „neguvernabilității” vehiculată În epocă, punând capăt optimismului senin din deceniul anterior. Când IRA Provizorie și grupurile paramilitare protestante apărute În replică s-au așezat În fine la masa negocierilor pentru a obține
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adevărat În 1957, când remarca a fost făcută, ca și 20 de ani mai târziu. Dacă generația precedentă, cu sensibilitatea ei umanistă, fusese atrasă de Marx și Hegel, posomorâtul deceniu al șaptelea a fost sedus de un filon mult mai sumbru din gândirea germană: scepticismul radical al lui Michel Foucault era În mare măsură o variantă a lui Nietzsche, iar Jacques Derrida și alți autori francezi influenți s-au inspirat din Martin Heidegger pentru a elabora o critică a subiectului și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
extramaritale: spre sfârșitul anilor ’80, procentul acestora din totalul anual era de 24% În Austria, 28% În Marea Britanie, 29% În Franța și 52% În Suedia. Pe măsură ce creșterea economică Încetinea, iar emanciparea femeilor lua avânt, demografia Europei se schimba - cu implicații sumbre pentru statul asistențial În viitor. Transformările sociale aduse de mișcarea femeilor nu se reflectau Însă pe scena politică. Nu a apărut nici un „partid al femeilor”, capabil să atragă voturi și să-și impună reprezentantele. Femeile au rămas minoritare În guvernele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1939 până la moarte, În 1975), structurile autorității dintr-o altă eră au rămas intacte. În Grecia, o cabală militară a Înlăturat regele și parlamentul În 1967, după care țara a fost condusă de o juntă de colonei. Peste perspectivele sumbre plana apăsător, În toate cele trei state, spectrul unui trecut instabil. Istoria recentă a Greciei, ca și cea a Spaniei, era Întunecată de confruntări civile. În anii de după al doilea război mondial, comuniștii din Partidul Comunist Elen (Kommounistiko Komma Ellados
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de către clasele muncitoare”. În alegerile legislative din aceeași lună, socialiștii au ieșit din nou primii, deși cu un procent ușor redus, iar Mário Soares a format primul guvern portughez democratic după aproape o jumătate de secol. Perspectivele democrației portugheze rămâneau sumbre: Willy Brandt nu era singurul contemporan care vedea În Soares un nou Kerensky, pion incompetent al forțelor nedemocratice care se vor descotorosi de el cu prima ocazie. Dar Soares a rezistat - și chiar a avut succes. Forțele armate au rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu Charles de Gaulle, demonstrase că era un aducător de voturi - În 1967, În timpul unui scrutin parlamentar, insignele și fotografiile cu Mitterrand se vindeau deja foarte bine. țara pășise Într-o nouă eră a politicii televizate și personalizate - cum remarca sumbru În 1971 Michel Durafour, primarul din Saint-Etienne: „Franța trăiește numai pentru următoarele alegeri prezidențiale”. Mitterrand era asul din mâneca stângii. La rândul lui, el avea nevoie de socialiști. Lipsit de o organizație proprie, pătat de compromisurile și scandalurile celei de-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gândiri”. Acesta era doar un tip de complicitate parțială. Altul era tăcerea - emigrarea interioară a lui „Ketman” din Gândirea captivă de Czes³aw Mi³osz. Însă cei care vorbeau liber, diseminându-și operele prin copii ilegale făcute la indigo, se confruntau cu perspectiva sumbră a unei invizibilități aproape totale, ideile și arta lor fiind restrânse la un cerc minuscul și Închis - simțind, În cel mai bun caz, așa cum remarca cu acreală un intelectual ceh, satisfacția onanistă de a publica În samizdat pentru aceiași 2
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alungarea altora din poziții de putere politică doar pentru a și le Însuși”, el nu făcea decât să recunoască un adevăr simplu: nici o „persoană care gândea” nu avea posibilitatea, acolo și atunci, să facă acest lucru. Pe aceeași Înțelegere a sumbrelor realități se baza insistența opoziției asupra nonviolenței - nu numai În Cehoslovacia, unde pasivitatea față de autoritate avea o istorie Îndelungată, sau În RDG, unde Biserica Luterană era tot mai influentă În rândurile opoziției, dar chiar și În Polonia, unde, pentru Michnik
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a inițiat procesul de aderare pentru toate cele zece candidate estice, alături de Cipru. La scurt timp, pe listă a fost adăugată Malta. Turcia a rămas Însă pe dinafară. Din acest moment, extinderea a căpătat o dinamică proprie, indiferentă la premonițiile sumbre ale unor membri UE și, dacă ne luăm după sondaje, la lipsa generală de entuziasm din partea „vechilor europeni”. S-au demarat negocieri bilaterale de aderare, mai Întâi cu un așa-zis nucleu de țări candidate (Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Africa”. În același an, bătrânul dramaturg Eugène Ionesco afirma că țara lui de origine este pe cale „să iasă pentru totdeauna din Europa, ceea ce Înseamnă să iasă din istorie”. și nu era o preocupare nouă: În 1972, reflectând la istoria sumbră a țării, E.M. Cioran dădea glas unui complex frecvent Întâlnit la români: „Ce m-a deprimat cel mai tare a fost harta Imperiului Otoman. Privind-o, am Înțeles trecutul nostru și tot restul”6. Românii - ca și bulgarii, sârbii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi despărțea de el. Prezentul nu era moștenitorul istoriei, ci orfanul ei, rupt de vremurile de altădată, de acea lume dispărută. În Europa de Est, nostalgia nu era altceva decât dorul de certitudinile pierdute ale comunismului, despuiat În amintire de părțile-i sumbre. În 2003, Muzeul de Arte Decorative din Praga a organizat o expoziție de „haine de dinaintea revoluției”: ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira deja o fascinație rece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]