4,773 matches
-
Deșcolarizarea societății, 1971). Teoria sa cu privire la deșcolarizare se întemeiază pe sesizarea unora dintre slăbiciunile educației din epoca noastră, slăbiciuni interpretate însă de pe poziții rousseauist-anarhice și exprimate, uneori, în termeni împrumutați din literatura marxistă. Illich face parte din acea categorie de teoreticieni care, ca și J.-J. Rousseau, văd "epoca de aur" a omenirii în trecutul îndepărtat al societății. Nu întîmplător vrea el să înlocuiască mitul lui Prometeu "cel ce privește înainte" și care, potrivit legendei, a stimulat apariția lui homo faber
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
nu va mai găsi în sine curajul de a crește și a se dezvolta în independență. În fața acestei situații, ce propune Ivan Illich? "Orice mișcare de eliberare a omului trebuie să treacă prin deșcolarizare" (1, p. 84). Constatăm la acest teoretician un amestec de adevăruri crude, pe de o parte, confuzie de planuri și răsturnare de valori, pe de altă parte. El vede bine că în lume există suferință, nedreptate, neadevăr, războaie, că educația însăși este folosită uneori pentru a le
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se cultivă în mai mică măsură capacitatea tînărului de a manifesta independență în rezolvarea problemelor pe care le pune viața, că, uneori, creativitatea este mai curînd înăbușită decît dezvoltată etc. Toate acestea se cunosc, iar oamenii de școală practicieni și teoreticieni caută soluții cît mai eficiente. Este adevărat că soluțiile trimit, cel mai adesea, la noi fonduri. Numai reducerea numărului de elevi ce revin unui cadru didactic ar duce la o sensibilă îmbunătățire a calității pregătirii tinerei generații. Obiecția lui Illich
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
atît de puternic axată pe persoană nu putea să nu aibă, fie și implicit, unele idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca și discipolii Aquinatului, filosoful și pedagogul francez subordonează și el înțelegerea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în care educatorul așteaptă manifestarea legilor naturii fără a interveni? Nu, pentru că, în cazul acesta, omul ar apărea ca fiind închis în el însuși, fără nici o legătură cu altul, ceea ce ar contraveni unei alte teze a acestei filosofii. Unii dintre teoreticienii existențialiști ai educației R. HARPER, F. GLAESER și, mai ales, FRIEDRICH BOLLNOW consideră că ființa umană nu se dezvoltă spontan, nu poate ieși singură din starea confuză în care se afla atît în primii ani ai existenței sale, cît și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cultivarea sentimentului său de responsabilitate. Ei împing însă prea departe preocuparea lor pentru "autenticitate", neglijînd faptul că omul nu poate trăi numai filosofînd, că el este totuși homo faber, iar educația trebuie să țină seama de acest fapt esențial. Aceiași teoreticieni, la care s-a făcut referire mai sus, valorifică un alt concept existențialist cel de angajare corelat cu conceptul de "libertate". Studiul disciplinelor umaniste nu și-ar avea rostul consideră ei dacă n-ar cultiva elevilor o atitudine angajantă față de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să ne asigure că "întîlnirea" nu ipoate fi planificată, nu poate fi pregătită în mod special de profesori; ea are un caracter întîmplător, și numai un număr restrîns de elevi sînt cuprinși de "raza fulgerului" său (23, pp. 111-128). Deși teoreticienii existențialiști nu explicitează relația "întîlnire" "trezire", se poate aprecia că "întîlnirea" este o formă de "trezire", ea dezvăluind noi potențe, spre a căror valorificare este îndreptat cel ce se educă. Nu se poate contesta faptul că, în decursul perioadei de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
acest pedagog îndemna cadrele didactice din S.U.A. să-și asume responsabilitatea reinstaurării tradițiilor democrației americane. Spre deosebire de politicieni, care sînt călăuziți de interese egoiste, profesorii aprecia Counts pot exprima, apăra și promova "interesele comune" și permanente ale oamenilor. Iată cum acest teoretician al educației fără un temei științific aștepta ca o parte a păturii intelectuale corpul didactic să devină forța socială în stare să provoace transformarea societății. În anii '50, cînd Statele Unite ale Americii treceau printr-un nou moment de criză, evidențiat
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
vor exercita nici cea mai mică influență în viața majorității oamenilor" (20, p. 360). Această prețuire acordată afectivității în relațiile interumane cu implicații în plan educațional îl determină pe psihologul american G. W. Allport să-l includă pe Freud printre teoreticienii iraționaliști (22, p. 262), chiar dacă psihanaliza își propune conștientizarea și stăpînirea instinctelor. Aplicarea psihanalizei la pedagogie a fost avută în vedere de însuși Freud. "Există", afirma el în 1910, "o altă aplicare a psihanalizei (...) pe care medicii n-ar putea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de schimbare generate de sistemul de învățămînt în raport cu factorii care îl condiționează. Așa se și explică probabil faptul că aceste teorii nu oferă alternative de organizare a învățămîntului, oprindu-se numai la funcția sa de reproducție culturală, economică etc. 5. Teoreticienii structuraliști care abordează problemele de sociologie educațională tratează conceptul de structură socială, putere etc. ca un dat existent, fără a avea în vedere natura lor problematică, caracterul lor dinamic. 6. Dincolo de faptul că se constată ca și la Durkheim, de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care-i poartă numele. Aria de cuprindere a educației noi devenea însă extrem de îngustă, și aceasta se întîmpla într-un moment în care viața și noile cercetări puneau în fața pedagogiei numeroase probleme, extrem de complexe și urgente. Cum era și firesc, teoreticienii formați la școala educației noi manifestau o sensibilitate deosebită pentru acele idei care se remarcau nu numai prin noutate, ci și prin apropiere de propria lor concepție. În deceniul al șaselea, Europa occidentală a făcut cunoștință cu psihologia socială americană
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
n-a întreprins-o el, ci unii discipoli care ieșiseră din cercul său cu puțin timp înainte de a muri (5, p. 195). Această reorientare a educației noi, în urma contactului cu psihologia socială americană, este afirmată chiar de către cei mai reprezentativi teoreticieni ai noii concepții pedagogia instituțională MICHEL LOBROT (24), FERNAND OURY (25). (Alături de aceștia s-au remarcat, prin scrierile lor, și G. LAPASSADE, LOUROU FONVIEILLE, AÏDA VASQUEZ, G. FERRY, DANIEL HAMELINE, MARIE-JOËLLE DARDALIN etc.). M. Lobrot susține că la constituirea pedagogiei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fi exprimate sub forma unor legi. S-a discutat atunci și despre posibilitatea considerării principiilor didactice ca legi ale fenomenului educației (3). Fără a se ajunge la concluzii demne de a fi încorporate în teoria pedagogică, discuțiile au stimulat interesul teoreticienilor pentru o abordare independentă de modelul în care se gîndea în "pedagogia sovietică". Una din lucrările reprezentative asupra modului în care erau discutate problemele de filosofia educației, în anii '60, o constituie Fundamenta paedagogiae (2 volume, 1970). Începînd din 1970
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ȚÎRCOVNICU, GH. PÂRNUȚĂ, V. POPEANGĂ ș.a.). În scopul elaborării unei ample lucrări de istoria învățămîntului și a pedagogiei din România, s-au inițiat, încă din deceniul al șaselea, unele cercetări asupra unor momente importante din trecutul învățămîntului, precum și asupra unor teoreticieni ai educației (42). În anii următori au fost elaborate mai multe lucrări referitoare la învățămîntul din unele provincii istorice ale României, demonstrîndu-se pe baze documentare existența unui număr mai mare de școli și știutori de carte (în secolele XVI și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Ghibu, C. Narly, I. I. Gabrea ș.a.), în studii introductive care au prefațat culegerile de texte sau noi ediții ale lucrărilor acestora (49). Studii substanțiale preced reeditările în limba română a unora din cele mai de seamă opere aparținînd marilor teoreticieni ai educației (Comenius, Locke, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Ușinski, Spencer, Dewey, Claparède, El. Key, Montessori). Au fost realizate și unele lucrări de sinteză privind anumite perioade din istoria pedagogiei românești sau universale (50). A fost elaborată și o succintă sinteză asupra
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Ușinski, Spencer, Dewey, Claparède, El. Key, Montessori). Au fost realizate și unele lucrări de sinteză privind anumite perioade din istoria pedagogiei românești sau universale (50). A fost elaborată și o succintă sinteză asupra ideilor pedagogice ale unor teoreticieni ai educației de naționalitate germană (51). De asemenea, cercetări valoroase de istoria pedagogiei au efectuat I. CREMER, I. ORGHIDAN, P. PUȘCAȘU, T. TRUTZER, I. N. VLAD ș.a. Cercetarea trecutului școlii și a gîndirii pedagogice românești are nu numai o valoare
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de principiu: școala viitoare va pune accentul pe cultivarea capacității de adaptare la schimbare sau pe educarea atitudinii critice față de această schimbare? Evident că răspunsul depinde de profilul societății în care își va desfășura activitatea școala respectivă. O serie de teoreticieni, cărora ne raliem, consideră că școala trebuie să cultive capacitatea de a controla schimbarea, ceea ce înseamnă nu numai o simplă adoptare a unui spirit critic, ci și dobîndirea însușirilor cerute de crearea unor noi valori prin care să se imprime
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
adoptare a unui spirit critic, ci și dobîndirea însușirilor cerute de crearea unor noi valori prin care să se imprime o anumită evoluție schimbărilor sociale. Una din cele mai realiste imagini ale educației în deceniile viitoare o întîlnim în scrierile teoreticianului suedez TORSTEN HUSÉN, preocupat în mod deosebit de problemele de pedagogie prospectivă (4). După opinia sa, viitorul sistem de educație ar putea avea următoarele note caracteristice: 1. întrucît educația școlară, la vîrsta tînără, nu mai poate asigura pregătirea pentru întreaga viață
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fi considerate ca o expresie a afirmării tot mai puternice a ideii că școala nu mai deține monopolul instrucției. Semnalările lui Husén vizează, deocamdată, numai tendințe; ele vor prinde contur mai precis, probabil, după anul 2000. De altfel, un alt teoretician cu preocupări viitorologice, JOSEF MAJAULT, apreciază că "chiar dacă noi tendințe și, pe baza acestora, noi transformări vor pătrunde în învățămînt, de acum și pînă la sfîrșitul secolului eforturile și realizările se vor înscrie în același cadru de concepție și de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
circulație de cercetările din deceniile șapte, opt și nouă; ele vor fi selectate în funcție de resursele materiale și umane ale fiecărei țări. Spre obiectivele educației, puse în evidență în cea de-a doua jumătate a secolului XX, se orientează cei mai mulți dintre teoreticieni, chiar dacă unii, ca B. Schwartz, consideră că obiective ca acestea: "a învăța să înveți", ,,a învăța să fii", "a învăța să devii" etc. sînt foarte vagi pentru a putea constitui o călăuză eficientă în activitatea educativă. La rîndul său, Bogdan
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de stadiu încît un singur cercetător nu le mai poate stăpîni. Așa se și explică faptul că în această perioadă nu au mai fost elaborate "sisteme" teoretice de educație. Ele erau cu putință într-o perioadă în care un singur teoretician putea cuprinde într-o viziune aproape integral originală fenomenul paideutic. "Educația", scrie G. Mialaret, "nu mai poate rămîne la discreția unor opinii ale oamenilor de geniu, asupra ei se întreprind cercetări meticuloase ca asupra oricărui alt fenomen al realității obiective
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
integrare, într-o structură relativ echilibrată, a numeroaselor inovații (din filosofie, psihologie, sociologie, biologie etc.) privind condițiile formării și dezvoltării ființei umane. Secolul XX poate fi considerat ca un moment al conștientizării complexității fenomenului educației; a devenit limpede pentru cei mai mulți teoreticieni că, atît în prezent, și mai ales în viitor, teoria pedagogică nu se poate dezvolta decît printr-o analiză a educației din care nu poate lipsi o triplă perspectivă: filosofică, psihologică și sociologică. Reflecțiile pur filosofice, oricît de pline de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
14. G. G. Antonescu a făcut studii de filosofie în Germania și o specializare în pedagogie cu W. Rein, la Jena. A funcționat la catedra de pedagogie a Universității din București între anii 1910-1947, fiind unul din cei mai fecunzi teoreticieni ai educației din perioada interbelică. În 1926 a organizat Institutul pedagogic român. Autor a două lucrări de sinteză (Istoria pedagogiei, 1927 și Pedagogia generală, 1930) și a mai multor volume în care a abordat unele din problemele școlii românești din
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
1969. 37. M. MALIȚA, C. ZIDĂROIU, Modele matematice ale sistemului educațional, E.D.P., București, 1972. 38. EMIL PĂUN, Educația și rolul ei în dezvoltarea social-economică, E.D.P., București, 1974. 39. Pedagogia comparată a cunoscut în secolul XX o amplă dezvoltare datorată unor teoreticieni de prestigiu în acest domeniu: M. Sadler, N. Hans, I. Kandel, Fr. Hilker, Fr. Schneider, G.Z.F. Bereday ș.a. 40 a. EUGEN BLIDEANU, Învățămîntul secundar de cultură generală în diferite țări, E.D.P., București, 1972; VALENTINA FILIPESCU, OLGA OPREA, Învățămîntul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în anul 2000 The School in question, Oxford University Press, 1979. 5. MIRCEA HERIVAN, Meridiane pedagogice, E.D.P., București, 1973 (lucrarea conține interviuri cu personalități remarcabile din domeniul științei și vieții politice care s-au ocupat de problemele învățămîntului, precum și cu teoreticieni ai educației; cele mai multe interviuri sintetizează ideile acestor personalități expuse în diversele lor lucrări). 5. bis. Cf. T. HUSÉN, "Contemporary issues in education", în volumul Reflexions on the future development of education, UNESCO, 1985. 6. BOGDAN SUCHODOLSKI, L'Éducation entre "l
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]