KorAP: Find »[drukola/base=trebuință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...164 165 166 ...198 >

4,948 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

spune el, pentru o doamnă elegantă vitrina unei librării cu cărți științifice nu constituie un excitant; în schimb, vitrina unui magazin cu pălării poate deveni pentru ea un excitant puternic. În concluzie, "numai prin intermediul unei trebuințe excitația poate provoca reacția". Trebuința este motivul conduitei noastre, cauza activității. Ea apare cînd se rupe echilibrul intern al organismului și se stinge de îndată ce, fiind satisfăcută, echilibrul se reface. Apar însă alte nevoi. Individul este pus, deci, în stare de activitate de o trebuință; activitatea

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
reacția". Trebuința este motivul conduitei noastre, cauza activității. Ea apare cînd se rupe echilibrul intern al organismului și se stinge de îndată ce, fiind satisfăcută, echilibrul se reface. Apar însă alte nevoi. Individul este pus, deci, în stare de activitate de o trebuință; activitatea sa implică o orientare spre obiectul capabil să-i satisfacă nevoia și care, pentru acest motiv, devine interesant. Sinteza cauzală obiect + trebuință se manifestă pe plan psihologic sub forma interesului. O acțiune umană nu este altceva decît o reacție

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
echilibrul se reface. Apar însă alte nevoi. Individul este pus, deci, în stare de activitate de o trebuință; activitatea sa implică o orientare spre obiectul capabil să-i satisfacă nevoia și care, pentru acest motiv, devine interesant. Sinteza cauzală obiect + trebuință se manifestă pe plan psihologic sub forma interesului. O acțiune umană nu este altceva decît o reacție, selectată însă dintr-o multitudine de reacții posibile, la baza selecției aflîndu-se interesul. Așa încît interesul este cauza sau coordonarea cauzelor care declanșează

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
este altceva decît o reacție, selectată însă dintr-o multitudine de reacții posibile, la baza selecției aflîndu-se interesul. Așa încît interesul este cauza sau coordonarea cauzelor care declanșează conduita dominantă la un moment dat. Acest interes însă presupune relația obiect trebuință. Interesul devine astfel un intermediar între organism și mediu. Pentru a fi mai convingător, Claparède reia și argumentele de natură filologică avansate de Dewey: cuvîntul interes provine din inter-esse, ceea ce înseamnă "a fi la mijloc" (19, p. 57). Întemeiat pe

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
argumentele de natură filologică avansate de Dewey: cuvîntul interes provine din inter-esse, ceea ce înseamnă "a fi la mijloc" (19, p. 57). Întemeiat pe această teorie, pedagogul elvețian aprecia că interesul este "principiul fundamental" al activității mintale. În condițiile satisfacerii unei trebuințe, cînd interesul este intrinsec, efortul depus este mult mai mare, iar activitatea este atractivă și eficientă, în schimb, o activitate ce nu satisface o trebuință are aspectul unei corvezi și provoacă dezgust. În acest caz apare reflexul de apărare; este

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
pedagogul elvețian aprecia că interesul este "principiul fundamental" al activității mintale. În condițiile satisfacerii unei trebuințe, cînd interesul este intrinsec, efortul depus este mult mai mare, iar activitatea este atractivă și eficientă, în schimb, o activitate ce nu satisface o trebuință are aspectul unei corvezi și provoacă dezgust. În acest caz apare reflexul de apărare; este necesar un efort de atenție pentru ca reflexul să fie învins; de aici istovirea care însoțește o astfel de activitate și, în consecință, eficiența redusă. Exemplul

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
plăcere. Rezultatul unei astfel de activități îl constituie propria sa dezvoltare. Din teoria psihologică cu privire la nevoie și joc, Édouard Claparède a dedus teoria educației funcționale. Potrivit acesteia, instruirea ar trebui să se desfășoare ca un joc, adică să răspundă unei trebuințe; în aceste condiții ea are un caracter atractiv (20). Claparède, ca și ceilalți reprezentanți ai educației noi, insistă asupra organizării unei educații care să urmeze natura copilăriei. În consecință, activitatea de instruire a unui copil ar urma să se constituie

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Claparède, ca și ceilalți reprezentanți ai educației noi, insistă asupra organizării unei educații care să urmeze natura copilăriei. În consecință, activitatea de instruire a unui copil ar urma să se constituie într-un mijloc prin care el își satisface o trebuință. Procesul de învățămînt bazat, în cea mai mare măsură, pe solicitarea atenției voluntare a copilului va fi înlocuit cu unul care nu va cere acestuia să fie atent, ci îi va crea nevoia de a fi atent. Astfel, atenția se

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
părea ușoară, chiar dacă va solicita mult efort. Acest mod de organizare a procesului de învățămînt va înlocui interesul exterior cu unul interior; copilul nu va învăța de frica pedepsei sau pentru recompensă, ci pentru că va trebui să-și satisfacă o trebuință. În procesul acestei activități atractive de satisfacere a nevoii se realizează și dezvoltarea capacității solicitate. Educația funcțională este, deci, acea educație "care ia ca bază trebuința copilului, interesul său de a realiza un scop; acesta fiind stimulentul natural al activității

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de frica pedepsei sau pentru recompensă, ci pentru că va trebui să-și satisfacă o trebuință. În procesul acestei activități atractive de satisfacere a nevoii se realizează și dezvoltarea capacității solicitate. Educația funcțională este, deci, acea educație "care ia ca bază trebuința copilului, interesul său de a realiza un scop; acesta fiind stimulentul natural al activității pe care voim să-l deșteptăm în el" (19, p. 11). O astfel de educație își propune dezvoltarea proceselor intelectuale privite din punctul de vedere al

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Educatorul să învețe de la copil). Actul instruirii se va întemeia pe satisfacerea directă sau indirectă a intereselor naturale ale copilului. Modalitatea prin care acesta este pus în contact cu lumea, pentru dobîndirea cunoștințelor, ia ca model activitatea care satisface o trebuință naturală. Aici intervine însă un alt element al concepției sale psihologice teoria asupra inteligenței. Pedagogul elvețian vede în inteligență un instrument de adaptare care se manifestă în situații noi atunci cînd instinctele și obișnuințele nu pot face față problemelor puse

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
situații; ea orientează activitatea mintală într-o anumită direcție, stimulînd-o la efectuarea unei cercetări și emiterea unei ipoteze. Pornind de la cele două teorii asupra jocului și asupra inteligenței Éd. Claparède a stabilit trei etape ale procesului instructiv: 1. trezirea unei trebuințe, a unui interes, a unei dorințe; 2. declanșarea unei reacții menite să satisfacă această trebuință; 3. stimularea cunoștințelor prin care reacția respectivă poate fi controlată, îndrumată și condusă spre scopul propus (19, p. 133). Claparède nu are, deci, în vedere

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
emiterea unei ipoteze. Pornind de la cele două teorii asupra jocului și asupra inteligenței Éd. Claparède a stabilit trei etape ale procesului instructiv: 1. trezirea unei trebuințe, a unui interes, a unei dorințe; 2. declanșarea unei reacții menite să satisfacă această trebuință; 3. stimularea cunoștințelor prin care reacția respectivă poate fi controlată, îndrumată și condusă spre scopul propus (19, p. 133). Claparède nu are, deci, în vedere satisfacerea cu exclusivitate a unor trebuințe naturale; el adoptă însă pentru actul instruirii modelul jocului

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
dorințe; 2. declanșarea unei reacții menite să satisfacă această trebuință; 3. stimularea cunoștințelor prin care reacția respectivă poate fi controlată, îndrumată și condusă spre scopul propus (19, p. 133). Claparède nu are, deci, în vedere satisfacerea cu exclusivitate a unor trebuințe naturale; el adoptă însă pentru actul instruirii modelul jocului, acceptînd ideea provocării trebuinței căreia îi succede reacția; așa apare problema care stimulează angajarea copilului în formularea ipotezei și în desfășurarea activității pentru verificarea ei. în astfel de condiții, copilul nu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
prin care reacția respectivă poate fi controlată, îndrumată și condusă spre scopul propus (19, p. 133). Claparède nu are, deci, în vedere satisfacerea cu exclusivitate a unor trebuințe naturale; el adoptă însă pentru actul instruirii modelul jocului, acceptînd ideea provocării trebuinței căreia îi succede reacția; așa apare problema care stimulează angajarea copilului în formularea ipotezei și în desfășurarea activității pentru verificarea ei. în astfel de condiții, copilul nu mai este pus în situația de a recepta cunoștințele în vederea unei "aplicații" ulterioare

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
critică el unele teze ale altor reprezentanți ai educației noi. Astfel, el apreciază că termenul de "școală activă", propus de Pierre Bovet și larg răspîndit de Ad. Ferrière este deosebit de ambiguu. El nu face distincția între activitatea care răspunde unei trebuințe activitate cu sens funcțional, care este spontană și activitatea cu sens de efectuare, exprimare, mișcare, dar care poate fi provocată din exterior. De aici confuzia, de aici eroarea de a se considera ca activă acea școală în care copiii sînt

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
potrivit posibilităților și înclinațiilor variate ale copiilor și tinerilor. Ideea "școlii pe măsură", însă, punea prea mult accentul pe ereditate, ca și pe condițiile de mediu, împiedicînd astfel crearea unor condiții favorabile egalizării șanselor. Un învățămînt care se întemeiază pe trebuințele copilului va pune preț pe acel educator care se mărginește să stimuleze interesele, nevoile intelectuale și morale ale elevului, care va fi mai mult un colaborator al elevilor decît un învățător "ex cathedra". Sarcina sa este să-i ajute pe

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
J. Dewey, Maria Montessori, Éd. Claparède (22). Preocuparea centrală a pedagogului belgian a fost aceea de a elabora o teorie care să depășească antinomia copil-mediu, antinomie exprimată prin cele două teorii pedagogice opuse: una care întemeiază actul educației pe satisfacerea trebuințelor copilului, iar cealaltă, pe subordonarea acestuia față de exigențele societății (23). Dacă, pentru prima teorie, educația este un proces de dezvoltare a tendințelor interne ale copilului, pentru cea de-a doua teorie, pe prim plan se pune formarea acestuia prin transmiterea

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Dacă dezvoltarea ființei umane este cu putință numai într-un mediu social adecvat, școala, aprecia Decroly, trebuie să creeze un astfel de mediu în care copilul să întîlnească ocazii autentice de viață, cu dificultățile proprii vieții, capabil să-i satisfacă trebuințele și să-i stimuleze interesul și efortul. Educația devine astfel un proces de pregătire pentru viață, prin întîmpinarea și rezolvarea problemelor puse de viață. Iată de ce acest pedagog aprecia că esența teoriei sale poate fi exprimată prin formula: l'École

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
să nu fie concret și invers, ceea ce este concret poate să nu fie simplu" (25, p. 137). În școala sa, O. Decroly a căutat să asigure dezvoltarea copiilor punîndu-i în contact cu situații de ansamblu care, după opinia sa, corespundeau trebuințelor lor. Se încerca astfel să se evite o situație considerată ca fiind specifică scolii tradiționale: de o parte se afla copilul și legile de asociere a cunoștințelor, iar de altă parte, cunoștințele înseși prezentate în ordinea complexității lor logice (așa cum

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
grupate în obiectele de învățămînt). Întemeindu-se pe teoria globalismului, pedagogul belgian a formulat critici severe la adresa sistemului de instruire pe obiecte de învățămînt. Acestea, aprecia el, constituie pentru copil un mediu artificial, pe de o parte, pentru că nu corespund trebuințelor sale, iar pe de altă parte, pentru că îi prezintă realitatea într-un mod fragmentar, abstract. Unei sistematizări a cunoștințelor după criteriul disciplinelor de învățămînt și, în cadrul acestora, după complexitate logică, Decroly îi opune gruparea lor pe ansambluri, așa cum le oferă

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
altă parte, pentru că îi prezintă realitatea într-un mod fragmentar, abstract. Unei sistematizări a cunoștințelor după criteriul disciplinelor de învățămînt și, în cadrul acestora, după complexitate logică, Decroly îi opune gruparea lor pe ansambluri, așa cum le oferă viața, dar ordonate după trebuințele copilului. Aceste unități didactice, corespunzătoare trebuințelor copilului, au fost denumite centre de interes. Întregul ansamblu de cunoștințe ce urmează să fie asimilat de copil se împarte în patru centre de interes, corespunzător celor patru "trebuințe" pe care Decroly le considera

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
într-un mod fragmentar, abstract. Unei sistematizări a cunoștințelor după criteriul disciplinelor de învățămînt și, în cadrul acestora, după complexitate logică, Decroly îi opune gruparea lor pe ansambluri, așa cum le oferă viața, dar ordonate după trebuințele copilului. Aceste unități didactice, corespunzătoare trebuințelor copilului, au fost denumite centre de interes. Întregul ansamblu de cunoștințe ce urmează să fie asimilat de copil se împarte în patru centre de interes, corespunzător celor patru "trebuințe" pe care Decroly le considera specifice ființei umane în creștere: a

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
oferă viața, dar ordonate după trebuințele copilului. Aceste unități didactice, corespunzătoare trebuințelor copilului, au fost denumite centre de interes. Întregul ansamblu de cunoștințe ce urmează să fie asimilat de copil se împarte în patru centre de interes, corespunzător celor patru "trebuințe" pe care Decroly le considera specifice ființei umane în creștere: a) de hrănire (mi-e foame, mănînc, beau, respir), b) de luptă împotriva intemperiilor (mi-e frig, mă îmbrac, mă adăpostesc...), c) de apărare contra diverselor pericole (mi-e teamă

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
se îmbracă, cum se hrănesc sau adăpostesc oamenii în diverse regiuni ale globului și cum s-au îmbrăcat, hrănit și adăpostit ei în trecut. Asocierilor în spațiu și timp li se adaugă alte două tipuri de asociere: de adaptare la trebuințele omului și asocierea de la cauză la efect. Asocierea permite deci elevilor să privească faptele cu care vin în contact din perspective variate: istorică, geografică, chimică, biologică, fizică, tehnologică etc. Dacă prin observație se satisface tendința copilului de a colecționa fapte

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]