5,174 matches
-
-i era atât de necaz că nu mai deschide gura, încît îi venea să țipe... Și întunericul umed, înecăcios îi strângea în clește inima, din ce în ce mai fără milă. Apoi, în fața unei case cu ferestrele luminate, se auzi glasul generalului, iar Klapka tresări și zise: ― Eu mă opresc aici... să... Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Cuprinsul scrisorii îl simțea foarte lămurit în creieri, ca o apăsare. Numai vorbele despre Marta parcă pieriseră fără urme, deși altădată tocmai acestea I-ar fi pus pe gânduri... Ridicând capul, întîlni privirea ordonanței, aprinsă de o curiozitate umilă. Apostol tresări, ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea! Apostol Bologa se uită în ochii ruteanului, lăcrimați și totuși strălucitori într-o lumină ademenitoare. Privindu-i însă mai adânc, Bologa se spăimântă și tresări, ca și când și-ar fi aruncat căutătura în adâncimea prăpastiei de care se ferise toată seara. Vru să zică ceva și se pomeni murmurând în neștire: ― Iubirea... iubirea... ― Iubirea voastră însă ne hrănește cu gloanțe sau spânzurători, zise Gross cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să faci ce vor face toți și să-ți închizi ermetic toate portițele sufletului până ce va sosi pacea sau se va prăbuși lumea, sau până ce-ți va veni rândul și ție să mori și să scapi de toate chinurile! Apostol tresări și răspunse cu protestare în glas: ― Dar dacă eu nu vreau să mor!... Nu vreau, nu mai vreau!... Acuma trebuie să trăiesc! Acuma nu mai vreau să mor! Klapka tăcu o clipă și apoi zise cu un zâmbet care voia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorba, murmură Bologa privindu-l drept în ochi. E ușor să vorbești, dar... ― Am să te văd mâine-poimâine pe frontul românesc, îl întrerupse Gross, cu un zâmbet acru. Acolo să te văd... ― Eu nu voi merge niciodată acolo! zise Bologa tresărind și roșindu-se. Gross vru să mai zică ceva, dar atunci apăru în pragul casei un plutonier țanțoș, strigând cu importanță: ― Domnul locotenent Bologa!... Poftiți... Excelența-sa... Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt reglementar înaintea generalului Karg, om scurt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-a apropiat ziua plecării!" își zise dânsul, uitîndu-se la Petre. ― Trebuie să vie și de-acasă, don' locotenent, rosti soldatul cu încredere. ― Da... da... trebuie... acasă... îngînă Bologa, întorcîndu-se cu spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind și pufăind, părea un monstru din altă lume, pornit să înfrunte tinerețea firii. Locomotiva se târa încet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol ironic. ― Sentimentele tale te mână drept în brațele dușmanului... ― Care dușman? repetă Bologa mai batjocoritor. ― Dușmanul țării, oricare ar fi! vorbi Varga, puțin mai aspru. În clipa aceasta tu, prietene, ești dezertor în gândul și sufletul tău! Apostol Bologa tresări scurt, apoi zise repede, cu glas mai cald, apucîndu-l de mânecă și împlîntîndu-i în ochi privirea hotărîtă: ― Ascultă, Varga... Tu ai fost odinioară om și te lăudai că, sub mundirul militar, vei purta veșnic o inimă! De aceea îți zic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
În Rusia a izbucnit revoluția... Vasăzică, speranțele noastre, uite-așa, în vînt!... Plecăm grumazul și continuăm, Bologa! Apostol își aduse aminte că și groparul i-a vorbit de revoluția rusească, dar nici atunci și nici acuma, nici barem n-a tresărit. Răspunse mai nervos: ― Ce mă interesează pe mine ce se petrece acolo?... Nu vreau să știu și nici n-am încercat niciodată. Tocmai necunoscutul mă ispitește, necunoscutul în care locuiesc toate posibilitățile... Ș-apoi eu nu caut în lume, aici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și dea bine seama, se opri întrebător. ― Ești galben și ostenit... Trebuie să te odihnești, adăugă Ilona, stăruitor. Glasul i se păru atât de alinător, că tresări de bucurie. În aceeași clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată, care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă n-ai decât să te ții de capul meu? 6 Apostol socotise să intre în cancelarie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-o mare de lumină. Apoi o fericire fierbinte îi umplu ființa întreagă, mai puternică decât bucuria vieții și mai dureroasă decât suferința morții. Și își dădea seama că o clipă din fericirea aceasta e merindea tuturor veșniciilor... Apostol Bologa tresări, ca și când s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii însă îi erau deschiși și mari și umezi, iar pe buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de mireasă, în clipa aceea prin inima lui Apostol trecu o undă de amărăciune, ca o presimțire neagră în mijlocul unei mari veselii... CARTEA A TREIA 1 Când văzu cea dintâi casă din Lunca, după o cotitură de deal, Apostol Bologa tresări iarăși, parcă fără veste i s-ar fi mohorât sufletul. Dar împunsătura de ac se stinse ca o scânteie, lăsîndu-i în inimă un nou belșug de bucurie. Scoase capul pe fereastra compartimentului, grăbit, având siguranța că îl așteaptă cineva. Din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu nu trebuie să... Îi tremura glasul. Tăcu. Peste câteva clipe însă zise iar liniștit: ― Am să mă întorc, Ilona, să te iau!... Crezi? ― Cred! răspunse ea privindu-l în ochi sălbatic. Bologa își puse casca și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ridică ochii spre dânșii. Varga întoarse capul și trecu lângă telefonist. ― Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol cu o voce uscată, străină, întîlnind privirea aghiotantului. Nu mă mai țin picioarele... Să stau jos colea puțin? ― Da, da, de ce nu... poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui și adăugând, mai sigur, către soldații de pază: Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îngrozit. ― Ce s-a întîmplat, domnule locotenent? bâlbâi groparul, la câțiva pași, cu glas plângător. Noi am crezut aseară că te-ai dus acasă, pentru Ilona... și iată că... Vai de mine, vai ce nenorocire! ― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind, întorcînd privirea spre Vidor cu o pâlpâire de bucurie. În aceeași clipă însă își aminti că hârtia pe care i-a arătatei Varga, azi-noapte, era harta cu pozițiile și se întrebă, în gând, ce-a vrut să zică Varga când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se face că a primit să judece pe un camarad și să-i arate că, iată, el nu-i nici șarlatan, nici smintit, fiindcă mai bucuros a fugit decât să mai osândească... Când își auzi numele, rostit cu glas tare, tresări, mirat: de ce strigă tocmai numele lui? Răspunse "prezent" și nu se dumeri nici când colonelul îi puse întrebări neobișnuite, ca unui străin. Totuși, fără a se gândi la ce spune, răspundea corect, se uita în ochii colonelului, își dădea seama
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însemna conturile în coasta dealului din spate peste care vârfurile plopilor bătrâni se înălțau ca niște mâini negre imploratoare spre cerul vânat, ciuruit de stele. Priveliștea înfioră inima lui Apostol, iar în corp simți privirile tuturor oamenilor. Îl cuprinse frigul, tresări și, cu amândouă mâinile, își îndesă pălăria în cap, trăgînd-o pe ochi, să nu mai vază nimic. Apoi, foarte agitat, își ridică gulerul hainei peste gâtul gol. ― Înainte! răsună deodată peste sfârâitul torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ții la băutură... Mă, și-altădată ne duceai pe toți pe brațe, la neveste, și ziceai doamnelor, acesta este soțul dumneavostră, Îmi face o deosebită plăcere să vi l Înmânez În condiții un pic afumate. Al dracu’ erai și tu... Tresărind, Gicu saltă un castravete din farfuria cu murături, apucă și o bucată de pastramă de lângă mămăligă și plescăie a Încântare. Tovarăși, că domni nici nu pot să vă mai spun, nu ne-a fost ușor... Iată că semnarea acordului cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cu suspine. Murmură aproape neauzit că ar mai bea un păhărel, fiindcă m-am emoționat, Însă nu-i mai face nimeni cinste deoarece este În faza critică În care orice picătură de alcool poate duce la dezastre medicale. Așa că adoarme tresărind la diferite intervale de timp. Gicu Îi solicită lui Gore să coboare de pe scaun, nu de alta dar eu știam că ai rău de Înălțime, stimabile, așa că nu vreau să avem pe-aci echipaje de la smurd, apoi se urcă la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
se revarsă o galbănă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a-curmezișul un trunchiu răsturnat, putred, pe care M. șade visătoriu. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta, se scoală M. ). Tresare miază-noaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de nori ș-argint; Printre stâlpii suri s-arată coifuri mândru așezate Pe pletoase frunți divine - pavezi de-aur ridicate, Lănci ce fulgeră în soare, arcuri ce se-ntind în vânt. {EminescuOpIV 136} Joe-ncruntă-a lui sprinceană și ca un copil tresare Vechiul glob - munții se clatin, ceruri tremur, marea moare. E semnalul cel de luptă între-armiile de zei; Și Zamolx frânele lasă cailor lui de jeratic, Coama lor se îmflă-n limbe de-aur - tremur nebunatec, Bouri daci răstindu-și fruntea surpă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Rănit de fulgere el se înmoaie Și c-o poveste îl adoarme-o boare Și-n vis - un cer în fundu-i se îndoaie. Tot ce-a dorit în visul lui el are: Tărie, stele, luna cea bălaie... Dormind murmură - murmurând tresare. {EminescuOpIV 183} AH, MIEREA BUZEI TALE Ah, mierea buzei tale am gustat-o, A buzei tale coapte, amorul meu; Zăpada sânului eu am furat-o, De ea mi-am răcorit suflarea eu; Ah, unde ești demonico, curato, Ah, unde ești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nuri închipuită. {EminescuOpIV 235} EA-ȘI URMA CĂRAREA-N CODRU Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-odată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu Și vorbesc și îi dau sfaturi; Ea se apără c-o mână Și se uită tot în laturi. Când pe talie-i pun
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]