5,147 matches
-
poezii în limba persană), domnia lui Soliman a creat o artă proprie a Imperiul Otoman. Suleiman însuși a fost un poet talentat, a scris în limba persană și turcă sub pseudonimul "Muhibbi". Unele din versurile lui Soliman au devenit proverbe turcești. Când fiul lui, Mehmed, a murit în 1543, el a compus o cronogramă pentru comemorarea fiului său. În plus față de propria muncă a lui Soliman, multe alte talente au animat lumea literară în timpul domniei lui Soliman, inclusiv Fuzûlî și Bâkî
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
falconer regal, apoi l-a promovat la primul ofițer din dormitorul regal. Ibrahim Pașa a fost promovat la gradul de mare vizir în 1523 și comandant-șef al tuturor armatelor. Soliman i-a dat autoritate lui Ibrahim peste toate teritoriile turcești în Europa, precum și comanda trupelor care locuiesc în cadrul acestora în timp de război. Potrivit unui cronicar din secolul 17, Ibrahim i-a cerut lui Suleiman să nu-l promoveze la aceste poziții înalte, temându-se pentru siguranța lui, la care
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
Silistra și a trimis un detașament de 500 de călăreți ca să apere orașul București de bandele lui Pasvant-Oglu, care operau în împrejurime nestingherite de vreo forță armată disciplinată. În iunie 1807 Mustafa-Bairakdar a fost numit pașă și comandant al oștirii turcești. Noul pașă îl însărcinează pe Manuc cu aprovizionarea armatei, plata salariilor, întreținerea cetăților dunărene și continuarea tratativelor cu rușii . După cum povestește Luca Kiriko, consulul rus din București, într-o scrisoare din 20 aprilie 1807 : "Paharnicul Manuc, din Muntenia, în timpul domniei
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
moldovene au ajuns până la cetatea Dâmboviței și l-au alungat pe domnitor. Familia lui a fost capturată și adusă în Moldova. L-a înscăunat pe Laiotă Basarab, care a fost alungat după o lună de Radu, venit cu o armată turcească. Regele polon a încercat să medieze pacea între cei doi domni, însă Ștefan a refuzat. O nouă campanie l-a înscăunat pe același Basarab, care după scurt timp s-a închinat turcilor și efortul lui Ștefan a fost zădărnicit. În
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
Mustafa. Trupe româno-maghiare au încercat să îl impună ca sultan. Eșecul acestei noi tentative de a-și impune pe tronul otoman propriul favorit l-a costa pe Mircea un atac al sultanului Mehmed I în primăvara anului 1417, când trupele turcești au reocupat Dobrogea și au intrat în Țara Românească. Potrivit cronicilor turcești, în urma acestei intervenții Mircea a fost nevoit să accepte plata unui tribut anual și a promis să își trimită fiul ca ostatic la Poartă și să îl sprijine
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
noi tentative de a-și impune pe tronul otoman propriul favorit l-a costa pe Mircea un atac al sultanului Mehmed I în primăvara anului 1417, când trupele turcești au reocupat Dobrogea și au intrat în Țara Românească. Potrivit cronicilor turcești, în urma acestei intervenții Mircea a fost nevoit să accepte plata unui tribut anual și a promis să își trimită fiul ca ostatic la Poartă și să îl sprijine pe sultan în campaniile militare. La scurt timp o oaste din Transilvania
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
Multe din documentele din secolele XVI-XVII arată danii de moșii, sate, livezi și prisăci pentru mănăstire. Aflată pe un platou împădurit din apropierea orașului Iași, Mănăstirea Aroneanu a fost preferată de unele oști străine ca loc de tabără. În ajutorul oștilor turcești conduse de Soliman Pașa și a celor moldovenești conduse de Constantin Cantemir (1685-1693) care luptau cu polonezii regelui Ioan Sobieski al III-lea la Boian (1685) a fost chemată și o oaste muntenească condusă de domnitorul Șerban Cantacuzino (1678-1688). După cum
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
al III-lea), care, ne maiputând prididi cu plata haraciului și a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii țărilor creștine din jur și să scape țara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci și de tătari, care au biruit pe Mihnea și au făcut, ca și alte dăți, prăpăd și pustiire mare în biata țară, arzând, prădând
Sfântul noul mucenic Ioan Valahul () [Corola-website/Science/302642_a_303971]
-
care, ne maiputând prididi cu plata haraciului și a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii țărilor creștine din jur și să scape țara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci și de tătari, care au biruit pe Mihnea și au făcut, ca și alte dăți, prăpăd și pustiire mare în biata țară, arzând, prădând și omorând, iar
Sfântul noul mucenic Ioan Valahul () [Corola-website/Science/302642_a_303971]
-
cinci turnuri dintre care două lucrate din „ceramică roșie". Trei turnuri slujeau drept magazii pentru muniție, aici locuind aga ienicerilor. Palatul avea patru porți din care numai una era folosită. Biserica din interior a fost transformată în geamie. Sub administrația turcească, atât cetatea, cât și orașul au fost reconstruite. Un amănunt interesant este faptul că turcii au rebotezat bastioanele cetății: Çingene tabyası (bastionul Țiganilor = actualul bastion Ciunt), Koperdan tabyası (bastionul Auriu), Yuram tabyası (bastionul Crăișor), Kukuk tabyası (bastionul Bethlen) și Aga
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
și Aga tabyası (bastionul Roșu). Bastionul Aurit a fost construit, așa cum rezulta din inscripția aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile pană mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ștefan Báthory. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turcești datorită orientării lui spre Dealul Pisica (Ciuperca), de unde artileria otomană a bombardat cetatea în anii 1598, 1658 și 1660. Reparațiile au devenit inevitabile cu precădere după asediul din 1660, când cazematele bastioanelor Aurit și Roșu au fost dărâmate împreună cu curtina
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
grav avariată. Vârful Bastionului Bethlen (sud-vestic), în prim plan se vede urechea vestică, cea pe care în extremitatea exterioară apare inscripția și stema familiei princiare și anul 1618 al finalizării construcției. Acest bastion nu a putut fi terminat înaintea asediului turcesc din 1598. Până la terminarea construcției în 1618, decenii de-a rândul a fost constituit doar din pământ bătut și întărit la exterior cu nuiele. Pentru o bună perioadă de timp a fost numit din această cauză „bastionul de pământ". În
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
a fost ridicat după planurile arhitectului Giacomo Resti din Verona, primind numele principelui omonim (Gabriel Bethlen).. Bastionul Ciunt a fost construit, sau cel puțin început în timpul domniei principelui Ioan Sigismund, însă nu sînt dovezi concludente în această privință. În timpul asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, în raportul inaintat superiorilor săi, notează că bastionul a fost construit în timpul lui Ștefan Báthory (1571-1575). Comandantul italian mai menționează că, întrucât a stat mult timp neterminat, bastionului i s-a zis „Ciunt”. Cel
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
fragmente arhitectonice recuperate din vechile construcții, fiind montate în zid cu părțile profilate spre interior. Bastionul Roșu a fost construit la comanda principeului Ștefan Báthory. El cunoaște mai multe etape constructive, acestea extinzandu-se între 1580 și 1598, anul asediului turcesc, când se remarcă că bastionului nu îi mai lipsea decât o parte din umplutură. Concepția originală îi aparține arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, însă se va definitiva după planurile mai realiste ale unui alt architect italian, Ottavio Baldigara. Asediul
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
calcar de la Betfia. Bastionului Aurit (urechea sud-estică) a fost construit, așa cum rezulta din inscripția aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile până mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ștefan Báthory. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turcești, datorită orientării lui spre Dealul Pisica (Ciuperca), de unde, artileria otomană a bombardat cetatea în anii 1598, 1658 și 1660. Reparațiile au devenit inevitabile, cu precădere după asediul din 1660, când, cazematele bastioanelor Aurit și Roșu au fost dărâmate împreună cu curtina
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
cetății în zona „Palatului de vară”. Biserica romano-catolică din Cetate - construcție datorată perioadei de dominație austriacă și planurilor arhitectului Lodovico Marini - pare-se peste mai vechi structuri, din care unele păstrează conform opiniei unor istorici și arhitecți și elemenete constructive turcești. Biserica a fost ridicată în efortul de refacere a cetății dintre anii 1775-1777 și vine în continuarea Aripii date de Corpul C al Palatului Princiar. Construcția barocă de o simplitate deosebită, inițial deservea doar garnizoana militară din cetate. În timpul războaielor
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
a ajuns să trădeze Cetatea, spunându-le turcilor pe unde să sape pentru a deschide zăgazurile de evacuare a apei care umplea marele șanț din jurul zidurilor de apărare. Si așa, la 27 august 1660, cetatea a capitulat. Începea era dominației turcești. Centrul de Informare Turistică-Cetatea Oradea a fost inaugurat la 11 noiembrie 2003, ca rezultat al proiectului „Renașterea unei legende” finanțat de Fundația Carpatică, Fundația Regele Baudouin și Fundația pentru Parteneriat în cadrul programului „Moștenire vie”. Centrul de Informare Turistică (CIT) funcționează
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
ruinele unei bazilici mai mici din sec. al IV-lea. Din secolul a IX-lea datează bisericuțele săpate în masivul de cretă de la Basarabi-Murfatlar. Bisericuțele au fost descoperite în 1957. Acestea conțin multe inscripții cu litere cirilice, grecești și rune turcești. Există și o inscripție cu numele românesc Petre. Printre desene se remarcă dragoni și nave de-ale varegilor (vikingilor) ceea ce confirmă prezența varegilor în Dobrogea, ocazionată de expediția acestora împotriva Constantinopolului dar și de escalele acestora în diferite localități dobrogene
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
lui Carol al IV-lea în 1916 (ultimul împărat habsburgic). Aici au avut loc cele două cununii ale regelui Matia (prima cu Ecaterina de Poděbrady și, după moartea ei, cu Beatrice de Napoli). În timpul unui secol și jumătate de ocupație turcească, marea majoritate a comorilor sale bisericești au fost expediate la Pressburg (Bratislava de astăzi) și, după ocuparea Budei în 1541, biserica a devenit principala moschee a orașului. Frescele bogat ornamentate, care împodobeau anterior pereții clădirii, au fost văruite, iar mobilierul
Biserica Mátyás () [Corola-website/Science/302700_a_304029]
-
1901; Pericle Papahagi, Românii din Meglen, București, 1900, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, vol. I-II, București, 1902; George Murnu, Istoria românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259), București, 1913. Numărul și zona geografică de proveniență Meglenoromânii (vlașii) provin din ținutul Meglen (denumirea turcească era Caragiova), cu suprafață de 933 km2, deosebit de fertil, situat la granița Greciei cu R. Macedonia, la nord-vest de golful Salonic. Meglenul este mărginit „la răsărit cu Vardarul, la sud cu plaiurile Ianiței și ale Vodenei, la nord cu munții
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
desfășurat la Focșani primul congres sionist al asociațiilor „Iubitorilor Sionului” (Hibat Țion sau Hovevei Țion) din România. Scopul acestora era sionismul practic - recolonizarea cu evrei a Țării Israel, cunoscută și ca Palestina sau Țara Sfântă și aflată atunci sub stăpânire turcească. La congres au participat 56 de delegați care au reprezentat 33 de organizații sioniste locale, reprezentând aproximativ 70.000 de membri. Președintele congresului a fost Samuel Pineles din Galați și secretarul congresului a fost David Rintzler. La congresul din Focșani
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
un mare val de emigranți săraci au părăsit România mergând pe jos în drumul lor spre Apus sau spre Palestina, otomană la vremea respectivă, pentru dânșii „Țara Israel”. O emigrație sionistă de proporții mai reduse a continuat, în pofida interdicțiilor autorităților turcești. În decursul celui de al doilea Război Mondial, un al doilea val de emigranți s-a produs, sub auspiciile societății evreiești „Aliyah” (condusă de Șmuel Leibovici și de Eugen Meissner) în vremea prigoanei antonesciene și imediat după lovitura de stat
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
În acest document se menționează că reprezentanții Breslei Blănarilor brașoveni au îngăduit celor nouă comune ale „Provinciei Țara Bârsei” să-și construiască deasupra bolții de vânzare a breslei o cameră pentru „acordarea dreptății” și pentru ședințele magistratului. Totuși, din cauza invaziei turcești din 1421, a distrugerii în mare parte a orașului, precum și a arestării magistratului orașului, acest proiect va fi amânat. Clădirea s-a transformat în primărie pe măsură ce orașul s-a dezvoltat. Astfel, următoarea mențiune despre apare în 1503, ea fiind menționată
Casa Sfatului din Brașov () [Corola-website/Science/302727_a_304056]
-
armata habsburgică se afla în Italia, angajată în lupte cu Franța, ocazie favorabilă atacului otoman. La 10 aprile 1529 armata otomană pornește din Constantinopol spre vest. În timp ce trecea prin Europa de est, pe traseu s-au alăturat întăriri din unele din garnizoanele turcești, ceea ce a dus la formarea unei armate puternice, căreia i s-au alăturat, în afară de turci, și soldați din teritoriile ocupate, ca de exemplu din Ungaria. Din cauza timpului ploios și drumurilor desfundate, avansarea armatei s-a încetinit mult, aceasta ajungând abia
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
ale sultanului, care începe asediul. Prin lipsa artleriei grele, focul artileriei otomane nu a avut efectul dorit. Urmează încercarea otomană de a dărâma zidurile de apărare prin explozii subterane, dar în același timp continuă și focul de derutare al artileriei turcești. Săpăturile turcești subterane se concentrază pe zona sudică a orașului, unde fortificația era cea mai bună. Au avut loc brutale ciocniri subterane. Datorită superiorității armurilor de cavaleri, vienezii ies învingători în această luptă. Cu toate acestea, turcii reușesc să facă
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]