5,010 matches
-
o întreb în treacăt. — Îhâm. Sunt cei mai buni. Melissa își ia o cola dietetică din frigider. Ăsta-i tipul care trebuia să mă intervieveze. Arată din cap spre poza lui Arnold. Dar pleacă. Mă străbate un val subit de uimire. Arnold pleacă de la Carter Spink ? — Ești sigură ? spun înainte să mă pot controla. — Da. Melissa îmi aruncă o privire ciudată. Și ce dacă ? — A, nu, nimic, zic iute, aruncând broșura. Am vrut doar să spun că... nu mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Pare și mai stresată decât înainte. Arnold mi-a zis să te informez că... dacă încerci să vii la birou, cei de la pază te vor arunca în stradă. — Mă vor arunca în stradă ? Mă uit la telefon rămasă mută de uimire. — Îmi pare rău. Pe cuvânt. Și să știi că eu cred că ești vinovată ! adaugă înfierbântată. După părerea mea, a fost înfiorător de urât ce ți-a făcut ! Și mulți dintre cei de aici sunt de aceeași părere cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă simt ca o altă persoană. Mă simt ca și cum m-aș fi reconstruit din temelii. Inspir adânc, îmi ridic mai bine gulerul balonzaidului și împing ușile de sticlă. Când ajung în holul de la intrare mă traversează un val brusc de uimire care aproape îmi taie picioarele. Chiar am de gând să fac asta ? Chiar încerc să pătrund incognito în birourile firmei Carter Spink ? Mda. Asta fac. Îmi tremură picioarele și mi-au transpirat palmele, dar pășesc fermă pe marmura strălucitoare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fostă angajată, spune cu subînțeles. Instabilă psihic. Poftim ? Poftim ? — Nu sunt deloc instabilă psihic ! țip stupefiată. Nu vreau decât să aflu răspunsul la o singură întrebare. E foarte simplu. Când mi-ai pus acel memo pe birou ? Arnold râde, jucând uimirea. — Samantha, ies la pensie. Chiar crezi că e cel mai bun moment ? Poate cineva, vă rog, s-o dea afară ? adaugă, adresându-se celor de lângă el. — De-asta n-ai vrut să revin la birou, nu ? Îmi tremură vocea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Pare din ce în ce mai nervoasă. — E în regulă, nu pățiți nimic ! zic și mușc din felia mea. Vedeți ? Am învățat să gătesc ! Serios ! Doamna Farley ia încă temătoare o gură de prăjitură. În timp ce mestecă, privirea ei o întâlnește pe a mea, cu uimire. — E... delicioasă ! Atât de ușoară ! E adevărat, chiar tu ai făcut-o ? — Am bătut ouăle separat, îi explic. Asta o face mai lejeră. Pot să vă dau rețeta dacă vreți. Beți puțină cafea. Îi întind ceașca. Am folosit mixerul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prea tare pe aceste femei de carieră ? Până ard total ? Oare această poveste extraordinară ne vestește începutul unui nou trend ? Un lucru e sigur. Samantha Sweeting e singura care ne poate răspunde la întrebare. Mă uit la ziar, încremenită de uimire. Cum au... de unde au... Cum ? Gândul îmi e întrerupt de flash-ul unui blitz. Ridic ochii șocată și-l văd pe individ că îndreaptă aparatul spre mine. — Stai ! zic îngrozită și-mi acopăr fața cu mâinile. — Mă lași să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Hai că sun eu. — Samantha ! Te-ai trezit ! Ridic capul și o văd pe Trish intrând în bucătărie cu un maldăr de ziare la subraț. În clipa în care se uită la mine, văd pe chipul ei aceeași expresie de uimire totală și de admirație pe care a avut-o și ieri, de parcă aș fi o operă de artă neprețuită care a apărut brusc în bucătăria ei. — Tocmai am citit despre tine ! — Bună dimineața, doamnă Geiger ! Las jos Daily Mail și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
obraz. Dar tocmai am pus aperitivele în cuptor... — E un prieten de-al tău. Zice că trebuie să-ți vorbească urgent. Ceva legat de afaceri ? Trish ridică din sprânceană către mine sugestiv - apoi face un pas înapoi. Și încremenesc de uimire. E Guy. Care se află în bucătăria lui Trish. În costumul său impecabil Jermyn Street, și cu manșete apretate. Mă uit la el, incapabilă să zic ceva, total bulversată. Judecând după expresia lui, și el e la fel de uluit. — O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Da. Îmi înalț bărbia. Chiar sunt. — Samantha... spune Trish din prag. N-aș vrea să vă întrerup, dar... aperitive în zece minute ? — Sigur că da, doamnă Geiger. Îi fac o reverență automat, apoi Trish pleacă, iar Guy aproape leșină de uimire. — Faci reverențe ? — Ei, faza cu reverența a fost o scăpare, admit. Îi surprind privirea siderată și simt că-mi vine să râd. Guy, ce-i cu tine aici ? — Sunt aici ca să te conving să te întorci. Evident că de-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cuptorul de jos, scot tava cu mini-tarte și încep să le împart pe farfurioare încălzite. — Să te ajut și eu, spune Guy, venind lângă mine. Nu poți să mă ajuți. Îmi dau ochii peste cap. — Ba sigur că pot. Spre uimirea mea, își scoate jacheta, își suflecă mânecile și-și pune un șorț cu imprimeu cu cireșe. Zi-mi doar ce să fac. Nu-mi pot reprima un mic chicotit. Arată ca nuca-n perete. — Bine. Îi întind o tavă. Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
rezultat, exceptând greșeala, omisiunea sau confuzia, un volum de nouă milioane o sută treizeci și cinci de mii de metri cubi, cu o palmă în plus sau în minus, cu un punct în plus, o virgulă în minus. Centrul, toți recunosc cu uimire, e într-adevăr mare. Și aici, bombăni Cipriano Algor printre dinți, vrea ginerele meu să vin să trăiesc, în dosul unei ferestre care nu se poate deschide, cică pentru a nu altera stabilitatea termică a aerului condiționat, dar adevărul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în alb și negru. Florile erau mari și albe, iar trunchiurile negre ale copacilor se conturau frumos sub crengile argintii. Cheia de aramă se potrivea la ușa pe care era desenată litera „A”. Când am deschis-o, am zărit cu uimire o mulțime de cuști goale, ruginite, unele peste altele, iar pe două dintre ele se mai zăreau încă etichetele de la Zoo. Cu cheia de aur în mână, am plecat mai departe și am găsit și ultima ușă pe care era
ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
Zoo. Cu cheia de aur în mână, am plecat mai departe și am găsit și ultima ușă pe care era tipărită litera ”S”. Cu grijă am deschis-o și pe aceasta, iar ce am văzut m-a lăsat mută de uimire. Camera avea un minunat curcubeu, iar la capătul curcubeului, exact ca în poveste, ședea un spiriduș, păzindu-și oala de aur. L-am privit lung și am ieșit încetișor ca să nu-l tulbur. Cu cele trei chei strânse în mână
ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
totul s-a petrecut foarte repede. De-abia dacă Nizam a văzut mâna mișcându-se, pumnalul i-a străpuns deja veșmântul, pielea, vârful lui i s-a strecurat printre coaste. Nici măcar n-a strigat. Nimic altceva decât un gest de uimire, o ultimă răsuflare. Prăbușindu-se, a revăzut poate cu Încetinitorul acea străfulgerare, acel braț care se Întinde, țâșnește, și acea gură crispată care scuipă printre dinți: „Primește acest dar, Îți vine de la Alamut!” Atunci au izbucnit țipete. Asasinul a fugit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mici, istoviți, speriați, descumpăniți. Dar cel mai prețios dintre recruți fu, indiscutabil, Șirin, care sfidase interdicțiile de circulație ca să iasă cu automobilul din capitală, fără ca detașamentele de cazaci să Îndrăznească să intervină. Micul ei cupeu semi-decapotabil a fost primit cu uimire de populație, cu atât mai mult cu cât șoferul era din Tabriz, unul din foarte puținii persani care conduceau un asemenea vehicul. Prințesa se instalase Într-un palat părăsit. Acesta fusese construit de către bunicul ei, bătrânul șah asasinat, care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Când i-am dat vestea, prințesa mea se arătă tristă, dar resemnată. Te credeam fericit. — Am trăit un rar moment de Încântare, vreau să-l Întrerup câtă vreme e intact, ca să-l redobândesc intact. Nu mă satur contemplându-te, cu uimire, cu dragoste. Nu vreau ca mulțimea care ne invadează să-mi schimbe privirea. Mă Îndepărtez vara ca să te regăsesc iarna. — Iarnă, vară, te Îndepărtezi, mă regăsești, crezi că poți dispune nepedepsit de anotimpuri, de ani, de viața ta, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
că mă aștepta Încă de la plecare. Mă liniști, nu se afla acolo decât de dimineață. — Stăpânul mi-a spus să rămân aici până la Întoarcerea dumneavoastră. — Aș fi putut să revin Într-o lună sau Într-un an, poate chiar niciodată. Uimirea mea nu-l afectă În nici un fel. Dar sunteți aici! Îmi Întinse un bilet mâzgălit de Charles W. Russel, ministru plenipotențiar al Statelor Unite. Stimate Dle Lesage, Aș fi foarte onorat dacă ați putea veni la legație În această după-amiază, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
clipa în care se apropie. Ce mai faceți? Foarte bine, zice Derek Smeath zâmbind. Dumneavoastră? — Bine, mulțumesc. Ați vrea... ați vrea o cafea? adaug politicoasă, arătând spre scaunul gol din fața mea. Nu mă prea aștept să zică da, însă, spre uimirea mea, se așază și ia un meniu. Ce poate fi mai civilizat de - atât? Beau o cafea cu managerul băncii mele, la o terasă! Poate am să găsesc chiar o cale să strecor ideea asta în Cafeaua de dimineață. „Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
poziția de final, toată lumea se relaxează și Zelda, asistenta de producție, intră cu pași mari în platou. — Bravo! spune. Ca lumea. Becky, vezi că te așteată Enid pe linia 4. Dar, dacă vrei să scap de ea... Nu, spun, spre uimirea ei. Vreau să vorbesc cu ea. Știi, am impresia că nu are deloc chef să iasă la pensie! — Cum zici tu, spune Zelda, bifând ceva notat pe clipboard. A, și te așteată Luke la recepție. — Deja? mă uit la ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
revistele astea? Ridică teancul de reviste cu coperte lucioase care se aflaseră la picioarele mele și încearcă să le prindă în clipa în care acestea încep să îi alunece din mână. — Doar n‑am venit să citesc reviste, zic cu uimire. Suntem la țară, ce Dumnezeu! Chiar așa. Oare Luke chiar nu știe absolut nimic despre viața la țară? Scoate bagajele din portbagaj, în timp ce eu mă apropii de un gard și mă uit cu mulțumire sufletească spre un câmp plin cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fixez și eu la rândul meu, cu buzele tremurânde, incapabilă să mă gândesc la un răspuns, din ce în ce mai aprinsă la față, când, deodată, slavă Cerului, o voce din spatele meu spune: — Rebecca Bloomwood. Pachet pentru o domnișoară Rebecca Bloomwood. Întorc capul cu uimire și... nu‑mi vine să cred. Un bărbat în uniformă se apropie de recepție, ținând în brațe pachetul meu uriaș Special Express, hărtănit ca vai de el, pe care îl dădusem deja dispărut. În sfârșit, toate hainele mele. Toate toaletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă uitam la eticheta cu prețul... și ăsta e numărul pe care l‑am folosit! — Cât au costat? zice Suze, ambalată. — Au fost...120, cu reducere...84,99! — Hai, tastează‑l! 8499! Apăs cu nerăbdare 8499 și, spre marea mea uimire, vocea spune „Vă mulțumim! Aveți legătura cu Corporația Bancară Endwich. Endwich - pentru că ne pasă. Pentru reglarea datoriilor, apăsați tasta 1. Pentru întârzieri la plata ipotecii, apăsați tasta 2. Pentru depășiri de cont și penalizări bancare, apăsați tasta 3. Pentru... „ — Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de maternitate și vomită în fiecare dimineață, dar nu vrea să recunoască nimic. Și încă una tare de tot! zice, dându‑mi cutia cu caramele. Cred că Alicia are o aventură cu cineva de la birou. Nu! spun, fixând‑o cu uimire. Serios? Cu cine? — Cu Ben Bridges. Mă încrunt, chinuindu‑mă să atașez o figură acestui nume. — Tipul cel nou care a venit de la Coupland Foster Bright... — Ăla? mă uit lung la ea. Pe bune? Trebuie să recunosc să sunt surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Îmi cer scuze, Rebecca, dar avem o ședință la 2.30. A fost o adevărată plăcere. — Sigur, spun. Nici o problemă! Fac eforturi să mă ridic și să‑i urmez. În clipa în care trec pe lângă frapieră, am o tresărire de uimire când îmi dau seama că am băut aproape toată sticla. Doamne, ce jenant! Dar nu cred c‑a remarcat cineva. Ieșim din restaurant și Judd a chemat deja un taxi pentru mine. — Ne‑a părut bine să te cunoaștem, Rebecca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aprobator. O, Doamne. O, Doamne. Repede, să mă ascund. Cu inima bătându‑mi nebunește, mă scufund în scaun și încerc să mă ascund după Wall Street Journal. Dar e prea târziu. Kent m‑a văzut deja. Îi cade falca de uimire și vine repede la mașină. Ciocănește în geam, bolborosind ceva și gesticulând insistent. — Rebecca! Ai greșit direcția! strigă, în clipa în care las geamul în jos. Guggenheimul e în cealaltă direcție! — Serios? spun pe un ton șocat. O, Doamne! Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]