4,489 matches
-
în vedere și mecanisme care să controleze cât de cât piața, a avut curajul să se gândească la necesitatea unei utopii liberale, cam în sensul în care Cioran, altminteri un fervent inamic al utopiei, își încheia celebra sa Istorie și utopie cu avertismentul că omul are, totuși, nevoie de utopii. Un autor care împarte cu John Gray aversiunea pentru liberalismul radical laissez-faire este George Soros: ambii îl numesc „fundamentalism al pieței” (market fundamentalism), iar primul îl consideră la fel de pernicios ca, și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cât piața, a avut curajul să se gândească la necesitatea unei utopii liberale, cam în sensul în care Cioran, altminteri un fervent inamic al utopiei, își încheia celebra sa Istorie și utopie cu avertismentul că omul are, totuși, nevoie de utopii. Un autor care împarte cu John Gray aversiunea pentru liberalismul radical laissez-faire este George Soros: ambii îl numesc „fundamentalism al pieței” (market fundamentalism), iar primul îl consideră la fel de pernicios ca, și chiar înrudit cu, marxismul (ambele fiind economisme, doctrine ale
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
8. Failibilitatea radicală a ființei umane, principiu moral-epistemologic-politic fundamental, versiune secularizată a unei cunoscute dogme religioase și cheie a pesimismului antropologic al lui Soros, este principala garanție că societatea deschisă nu se va închide, nu va deveni la rândul ei utopie. Dar, chiar „slabă”, normativitatea lui Soros distinge riguros între valori, ierarhizează statutele morale respective ale diverselor drepturi, principii și reguli. John Gray socotește că pluralismul axiologic poate fi principiul unic „foarte simplu” al liberalismului său neohobbesian. Mergând mai departe de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
un sinonim al primului, a fost resemantizat pe terenul limbii engleze, dar contextul ar trebui să fie suficient pentru claritate; nu e prima dată când se întâmplă ca limba română să-și „uite” împrumuturile mai vechi.) 5. Vezi Karl Popper, „Utopia and Violence”, o conferință din 1947, acum în cartea sa Conjectures and Refutations. The Growth of Scientific Knowledge (1963), Routledge and Kegan Paul, Londra, 1984, pp. 355-366 (ed. rom.: Conjecturi și infirmări. Creșterea cunoașterii științifice, traducere de Constantin Stoenescu, Trei
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
1999. 7. Am vorbit despre „principiul-promisiune” în cartea mea Utopica. Studii asupra imaginarului social, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1991; vezi și ediția a doua, revăzută și adăugită, Idea, Cluj, 2005. Gabriel Liiceanu, într-un pătrunzător eseu, a analizat ipocrizia utopiei: „Utopia intelectului și utopia filozofiei”, Dialog, nr. 115-116, Iași, decembrie 1986, p. 13, acum în cartea sa Cearta cu filozofia, Humanitas, București, 1992, pp. 97-105. 8. Vezi postfața mea la George Soros, Criza capitalismului global, traducere de G. Nedelciu și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
7. Am vorbit despre „principiul-promisiune” în cartea mea Utopica. Studii asupra imaginarului social, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1991; vezi și ediția a doua, revăzută și adăugită, Idea, Cluj, 2005. Gabriel Liiceanu, într-un pătrunzător eseu, a analizat ipocrizia utopiei: „Utopia intelectului și utopia filozofiei”, Dialog, nr. 115-116, Iași, decembrie 1986, p. 13, acum în cartea sa Cearta cu filozofia, Humanitas, București, 1992, pp. 97-105. 8. Vezi postfața mea la George Soros, Criza capitalismului global, traducere de G. Nedelciu și O.
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
despre „principiul-promisiune” în cartea mea Utopica. Studii asupra imaginarului social, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1991; vezi și ediția a doua, revăzută și adăugită, Idea, Cluj, 2005. Gabriel Liiceanu, într-un pătrunzător eseu, a analizat ipocrizia utopiei: „Utopia intelectului și utopia filozofiei”, Dialog, nr. 115-116, Iași, decembrie 1986, p. 13, acum în cartea sa Cearta cu filozofia, Humanitas, București, 1992, pp. 97-105. 8. Vezi postfața mea la George Soros, Criza capitalismului global, traducere de G. Nedelciu și O. Câmpean, Polirom, Iași
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
aici poziția lui Etzioni, nici controversa între Gray și comunitarism, una din liniile de forță ale operei profesorului de la LSE (apropiat cândva de comunitarism!). Toate acestea merită o tratare specială, indispensabilă pentru o înțelegere critică a postmodernității americane. Vezi „O utopie comunitaristă: «societatea monocromă»” (pp.173-251). 10. John Rawls imaginează o elegantă (și nu mai puțin himerică) soluție pentru societățile în care coexistă valori diferite, eventual antagonice: „consensul prin suprapunere” (overlapping consensus). În comentariul asupra comunitarismului lui Amitai Etzioni („O utopie
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
utopie comunitaristă: «societatea monocromă»” (pp.173-251). 10. John Rawls imaginează o elegantă (și nu mai puțin himerică) soluție pentru societățile în care coexistă valori diferite, eventual antagonice: „consensul prin suprapunere” (overlapping consensus). În comentariul asupra comunitarismului lui Amitai Etzioni („O utopie comunitaristă: «societatea monocromă»”), am propus traducerea „consens palimpsestic”; în excelenta sa recenzie a versiunii românești a cărții lui Etzioni pe care am pus-o în discuție în textul menționat, Bogdan Popa a propus foarte judicios formula „consens prin suprapunere parțială
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
oppositorum, binele public emerge pașnic, fără a eșua prin diluarea consensului final (regula celui mai mic multiplu comun). Charles Fourier, utopist cu acte în regulă, avea în vedere o laborioasă armonizare a pasiunilor individuale, potrivit unui calcul precis. La Rawls, utopia apare spontan! Ideea de overlapping consensus a fost identificată retrospectiv de unii în clasica A Theory of Justice. Explicit, ea se găsește în Political Liberalism (Columbia University Press, New York, 1993) și în mai multe articole. Desigur, ironia istoriei face ca
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
americana afirmare publică a convingerii religioase (pe care europenii o consideră o chestiune strict privată). Centrul nu e niciodată vacant, marginea este mereu părăsită; sfera publică și cea privată se confundă adesea, își schimbă topologiile, conținuturile și funcțiile. Așa arată utopia marginalilor în Statele Unite și, în mai mică măsură, în Vestul Europei: o societate fără periferie, în care federația grupurilor minoritare de egali (de fapt, a grupurilor închise, recrutate pe baza unei singure trăsături: homosexualii, scunzii, lesbienele, negrii, penticostalii, grașii, handicapații
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
unei singure trăsături: homosexualii, scunzii, lesbienele, negrii, penticostalii, grașii, handicapații de diverse categorii, irlandezii etc.) luptă umăr la umăr împotriva majorității opresoare, normative, stigmatizante, intolerante (prin definiție); aceste grupuri închise, deși de regulă susținute de ideologii de stânga, sunt (anti)utopii sectare, abolesc diferențele sociale în interior și le traduc în termeni organiciști în exterior; potrivit acestui paradoxal tip de ideologie, libertatea de a fi tu însuți se exercită nonșalant, „natural”, exclusiv în interiorul grupului de indivizi identici (până la perpetuarea grupului prin
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pe Hayden White. Despre relativismul lui Hayden White, nu pot spune aici decât un lucru: este un relativism relativ, în ciuda aparențelor; cum arătam mai înainte în text, vorbim de pluralitate, nu de infinitate de versiuni/reprezentări echivalente ale adevărului. O utopie comunitaristă : „societatea monocromă”*tc "O utopie comunitaristă \: „societatea monocromă”*" New California Media (NCM), o asociație înființată în 1996 și reunind peste patru sute de organizații de presă (ziare, reviste, posturi de radio și televiziune, publicații online) care se adresează comunităților „etnice
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Hayden White, nu pot spune aici decât un lucru: este un relativism relativ, în ciuda aparențelor; cum arătam mai înainte în text, vorbim de pluralitate, nu de infinitate de versiuni/reprezentări echivalente ale adevărului. O utopie comunitaristă : „societatea monocromă”*tc "O utopie comunitaristă \: „societatea monocromă”*" New California Media (NCM), o asociație înființată în 1996 și reunind peste patru sute de organizații de presă (ziare, reviste, posturi de radio și televiziune, publicații online) care se adresează comunităților „etnice” (vom vedea pe parcurs de ce folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ce ascultă el sau ea în fiecare seară, cum puteți spera să purtați o discuție despre politica națională sau chiar de cartier? Nu e plauzibil ca discursul național să fie și mai fragmentat 3? Într-un eseu mai vechi, „Sunetul Utopiei”, acum în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode (Nemira, București, 1997, 1998), examinam viziunea societății perfecte ca ansamblu armonios (cor, orchestră) în care diferențele nu sunt (ant)agonice, ci complementare. Această viziune, antipatică oricărui om care critică utopia, e suspectă astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai vechi, „Sunetul Utopiei”, acum în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode (Nemira, București, 1997, 1998), examinam viziunea societății perfecte ca ansamblu armonios (cor, orchestră) în care diferențele nu sunt (ant)agonice, ci complementare. Această viziune, antipatică oricărui om care critică utopia, e suspectă astăzi în toate democrațiile avansate. Cine determină partitura? Cum să limităm dirijorul? Nu cumva orice armonie este un atentat la libertate? Revenind la datele comunicate de NCM, iată câteva elemente interesante: 84% dintre californienii care se declară Hispanic
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de-al doilea. Voi continua cu o „lectură” rapidă a recentei cărți a lui Etzioni, The Monochrome Society (Princeton University Press, 2001; ed. rom.: Societatea monocromă, traducere de Mona Antohi, Polirom, Iași, 2002). Voi propune apoi câteva reflecții asupra acestei utopii comunitariste, plecând de la ambiguitățile și incoerențele doctrinei pentru a mă opri, în final, la eventuala sa aplicare în practica social-politică. 1. Comunitateatc "1. Comunitatea" Folclorul intelectual din științele umane colportează de aproape un secol legendara distincție între Gesellschaft („societate” - dar
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a reține spiritele superioare e memorabil discutată de însuși Hayek, în minunatul său text despre intelectuali și socialism, în care, după ce observase la rândul său că socialiștii se schimbau în pas cu timpurile, pleda pentru curajul de a imagina o utopie liberală: Ce ne lipsește este o utopie liberală, un program care nu pare nici o simplă apărare a lucrurilor așa cum sunt, nici o formă diluată de socialism, ci un radicalism cu adevărat liberal care nu cruță sensibilitățile celor puternici (inclusiv ale sindicatelor
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de însuși Hayek, în minunatul său text despre intelectuali și socialism, în care, după ce observase la rândul său că socialiștii se schimbau în pas cu timpurile, pleda pentru curajul de a imagina o utopie liberală: Ce ne lipsește este o utopie liberală, un program care nu pare nici o simplă apărare a lucrurilor așa cum sunt, nici o formă diluată de socialism, ci un radicalism cu adevărat liberal care nu cruță sensibilitățile celor puternici (inclusiv ale sindicatelor), nici nu este practic într-un mod
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
adevărat liberal care nu cruță sensibilitățile celor puternici (inclusiv ale sindicatelor), nici nu este practic într-un mod prea sever și nici nu se mărginește la ceea ce ne apare astăzi ca posibil din punct de vedere politic 12. Pentru comunitariști, utopia liberală este comunitatea. Mai exact, ceea ce cred ei că este comunitatea. Astfel, Charles Taylor a vrut să ofere o alternativă comunitaristă la liberalismul rawlsian și la orice formă procedurală și kantiană contemporană de liberalism, printr-o extindere (întru câtva forțată
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
să răsfoim cartea. Va fi o „lectură” rapidă, fiindcă nu se poate în nici un caz substitui lecturii propriu-zise: Societatea monocromă este o colecție de treisprezece eseuri pe teme diferite, deși complementare și integrate de ceea ce am numit încă din titlu „utopia comunitaristă”; în plus, autorul asamblează și folosește o multitudine de date empirice, precum și impresii, opinii și experiențe proprii. Asemenea lucrări nu au argumente „falsificabile”, nici nu pot fi rezumate. Pur și simplu, trebuie descrise și - eventual - invalidate în punctele în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ar fi puternicul antistatism, idealurile autonomiei, autoguvernării, liberei întreprinderi, drepturilor omului etc. Aceste împliniri liberale se cer temperate, îmblânzite, nu anulate. Liberalismul „cu față umană”, acesta este comunitarismul. Celelalte douăsprezece capitole ale cărții se ocupă, respectiv, de alte detalii ale utopiei comunitariste, după ce segmentul ei antropologic a fost definit: promovarea justiției comunitare, bazată pe presiunea morală a comunității asupra membrilor săi, presupuși a fi sensibili la noțiuni (arhaice) cum ar fi onoarea și rușinea (capitolul II); trecerea la „simplitatea voluntară”, măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Thoreau (ultimul a eșuat și în robinsonada sa protoecologistă de la Walden Pond), s-a prăbușit de pe urma dificultăților practice și polemicilor filozofice, dar poate și fiindcă iernile din regiune sunt foarte aspre, iar membrii comunității nu puteau face zilnic naveta din utopie la căldura casei părintești din Concord, ca Thoreau; comunitatea perfecționistă Oneida a durat considerabil mai mult, devenind însă un fel de sectă bazată pe autoritatea liderului charismatic, deci ieșind din cadrele societății civile (comunitatea New Harmony și celelalte inspirate de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
23! Totuși, consultându-mi numeroasele note de lectură pentru a scrie acest text, m-am hotărât să tratez în amănunt tentativa lui Amitai Etzioni. Ca adversar de veche dată al utopismului, știu prea bine că lumea nu poate trăi în utopii. Dar nici fără a visa la ele, fără a se abandona din când în când, cu mai multă prudență decât cei care au vrut să treacă brutal din ficțiune în istorie, acestui exercice sur les possibles latéraux. Amitai Etzioni, preocupat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sa Studies in Philosophy, Politics, and Economics, University of Chicago Press, Chicago, 1980, pp. 178-194; citatul este de la p. 194; traducerea îmi aparține. Această flexibilitate relativ tardivă a lui Hayek e foarte departe de ideea că nu poate exista o utopie liberală, deoarece aceasta ar încălca autonomia individuală și (așa cum demonstra Popper într-un text faimos) ar produce inevitabil violență. Chestiunea atașamentului dogmatic la un corp de doctrină ridică niște semne de întrebare fascinante, la care ar trebui să se reflecteze
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]