5,116 matches
-
i-a răspuns: - Dă, fă, Măndiță, ți-o intrat chișcarul unde nu a mai intrat alt chișcar de la moartea lui bărbat-tu. Și dă-i pe râsete. - Să-ți hie rușine, om bătrân ce ești! Și cum biata femeie se zbătea și-și scutura corpul într-o parte și alta, a băgat bine mâna între picioare și trage afara ditamai chișcarul lung de vreo două palme, cu un cap gros. Noi am crezut că-l va arunca, dar ea cu chișcarul
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
a căzut în veriga lacătului. Am stat cât am stat, până când câinii ne-au lăsat în pace. Dăm să ieșim din lădoi, dar mai ieși dacă poți. Eram închiși, fără să putem să mai ieșim. Atunci am început să ne zbatem în lădoi, nu să strigăm, căci nu near fi auzit cineva, dar făcând balans la lădoi, acesta a venit pe o parte și am putut să dăm capacul la o parte și să ieșim. Am luat lădoiul și am început
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pânză de cort murdară, peticită și subțiată de vreme. Copii chilugi, veniți în zori, îi ridicau cu teamă poalele pentru a surprinde vrăjiți, cu o clipă mai devreme, spațiul acela tainic cu lumină puțină și aer rarefiat. Vântul umfla și zbătea pânza cortului, ca și cum uriașa pajură ar fi încercat în van să-și ia zborul. În fața cortului se improvizase un pod de scânduri, pe care ambulanții dezvăluiau o parte din ce știau pentru a ademeni mulțimea. Gogeamite pehlivanul cu înfățișare de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul era în flăcări. Parcă luase foc din toate părțile odată, căci corturile, maghernițele și toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
le mulțumesc încă, dar factorul hotărâtor care m-a susținut și mai mult a fost FAMILIA care, cu acea dragoste deosebită ce mi-a oferit în permanență, m-a făcut să simt că viața este frumoasă, că merită să te zbați și să lupți mereu cu dârzenie, că optimismul ce-și face loc în om îl face să treacă mai ușor peste unele piedici și necazuri, de care nimeni nu e scutit. De aici înainte voi folosi însemnările legate de unele
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Nea Ovidiu ridică sticla de whisky. -Sorinele, tată, stai acolo cuminte! Sorinel se apropia cu-n umăr câș, tot în semiprofil. Mișu scăpă un pahar pe jos. - Nea Ovidiu, lasă sticla jos, nea Ovidiu, că e originală! Nea Ovidiu se zbătea între două lumi. Morții cu morții și viii cu viii, și nea Ovidiu la mijloc între ei. - Mișule, adă-ncoa halterele, c-a venit Sorinel după ele! - Stai cuminte acolo, mai bea un păhărel, că pleacă. - Mișule, io-ți zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
e în regulă, că o să se întâmple o nenorocire, și începu să țipe ca din gură de șarpe. Mișu, cu Marcela furioasă-n brațe, începu să alerge pe străzile Bucureștiului după cei patru. Numai că Marcela era grea și se zbătea, și ăia erau patru, o duceau ușor pe Mariana. Lasă s-o răscumpere Popa, că de-aia-i naș, și-așa n-a făcut nici un cadou, măcar mireasa s-o plătească. Și se întoarse încet alături de Marcela, gândindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Tocmai acum, când scăpase de Mariana, doamna Popa nu era pregătită pentru o astfel de veste. Dar doamna doctor nu greșise niciodată. După arestarea lui nea Ovidiu, Mariana se întorsese singură la nuntă. Cuprinsă de presimțiri sumbre, țipase și se zbătuse, atrâgând atenția trecătorilor. Așa că băieților li se cam luase și de nuntă și de furat mireasa. Au intrat în prima crâșmă, lăsând-o pe Mariana să se întoarcă pe jos, în rochie de mireasă și sandale albe cu toc cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa își imagină că Mișu, Mariana, nevastă-sa, domnul doctor și nevasta domnului doctor privesc acuplarea lui ritualică cu Contesa. Mișu era puțin trist. Doamna Popa se aplecase să vadă mai bine. Mariana, sfâșiindu-și rochia, încerca disperată să se zbată din brațele lui Mișu ca să se năpustească în îmbrățișarea faunului cu nimfa. În culmea extazului, domnul Popa ridică ușor capul să le facă privitorilor cu ochiul. În oglindă văzu cum pleoapele Contesei abia intrate în iatac se închid cu zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
O țară întreagă regretă că nu e Mișu. Mariana murea încet în liniște, dansând pe bătăile inimii ei și pe ritmul lacrimilor lui Horațiu. Își descheie încetișor nasturii fustiței de blugi. Era atâta durere în ochii ei, atâta viață se zbătea în vinișoarele de la gât, încât nimeni, nici măcar cel mai pervers dintre perverșii din public nu se uită la bucile ei perfecte. Nici o femeie nu remarcă micile imperfecțiuni privind epilatul în zona inghinală. Mariana murea încet, risipindu-și cu grație feminitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cu o gumă de șters și se apropie de mine. Eram convins că mâna mea dreaptă era cea vizată. Mă cuprinse disperarea. Am început să strig, să implor, să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea țintuit în scaunul cu rotile. Singura scăpare era să ies din casă, din bloc, din oraș. Goneam pe străzi,împingând cu mâna rămasă scaunul mecanizat, uitasem total de baterii și de mecanism. Împingeam cu toată forța
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
dacă el este într-adevăr el. Gândurile îi făceau fața să pară îngrijorată, dar pe el îl preocupa doar să nu moară rațele. Sălile de așteptare sunt întotdeauna reci, de fapt nu sunt decât niște burți leșinate, din care te zbați să ieși și râcâi a proasta pe la toate ușile ca să se deschidă mai repede și să te înghită gura amară de dincolo. Alex dorea să se gândească mai departe, însă nu-i mai veni nimic în minte; frigul îi încetinise
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ciocolată în colțul gurii și nu mai are cine să le șteargă după aceea. BRETONUL CORINEI Prima dată când au auzit de așa ceva au pufnit în râs. Se uitau unul la altul și nu se puteau abține. Bretonul Corinei se zbătea și el în ritmul alert al respirației, apoi se retrase de o parte și de alta a frunții, lăsând-o să inspire. Corina își reveni imediat, puse mâna la gură și își aranjă bretonul cum a fost. — Tu chiar crezi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
desprinse prima și căzu în gol și, odată cu ea, doamna și fetița ei. Totul a durat doar o fracțiune de secundă, un timp foarte scurt, doar cât să te prinzi de frânghiile ce atârnau libere peste cabină. Trupul secretarei se zbătu încercând să găsească un punct de sprijin până când se simți trasă în sus de mâna bărbatului. Acum cabina liftului însemna doar tavanul de plastic care le susținea siluetele. Erau conștienți de ce va urma, restul vieții lor se număra în minute
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Mâinile gesticulau arătând spre anumite persoane, negând anumite fapte și afirmații, apoi implorând iertare. Nu îl vedea nimeni și cu siguranță nu îl auzea nimeni, toți fuseseră antrenați să nu se lase impresionați. În zadar cerea o explicație, degeaba se zbătea în timp ce era transportat înapoi la închisoare, în aceeași celulă de la subsol. Până la executarea sentinței, Vladimir își petrecu timpul plângând, încercând să se sinucidă și visând. De câteva nopți visa din nou, foarte frumos, despre spații infinite, plaje cu nisip fin
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
lor. De ce, să renunți, tu, la el, tocmai acum, când, zici că a și mișcat?! Fapt care te-a bucurat, am văzut, atât de tare, după ce a și mișcat. M-am bucurat, nu-i vorbă, Însă, În minte, mi se zbat multe alte gânduri. Zi-mi, cel puțin, unul, pe care-l crezi a fi cel mai important. Ar putea fi cam acesta. Poate că ar fi mai normal, ca, Înainte de a ne pune pe făcut copii, să ne trăim, o
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a prea apucat să Înțeleagă ce se petrece cu el. Măruntul, rudimentarul, dar, deosebit de eficientul mijloc de călătorit prin acele locuri, lotca, a lunecat, ușor, spre luciul și Întinderea nesfârșită a apei, cărăbănind punga În care, capturatul, nu se mai zbătea demult. Prostovolul, Încărcat, Îl urma, asemeni unui fulg, mângâiat de briză. Bătrânul lotcan opri. Abandonă, dând hrană, peștilor, captura din prostovol. Revenind În desișuri, ușor - ușor, s-a făcut nevăzut, către punctul cunoscut, de istoricii localnici, pe cale de dispariție, din
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
dar, și datorită durerii, Își Înfipse coarnele În trupul de pe jos, al atacatorului, după care, ridicându-și capul, cu o smucitură, și-l așeză, parcă, și mai bine, pe călău, și, o clipă, rămase, așa, ca o statuie. Roșcuț se zbătu, scurt, de două-trei ori, după care, senmuie. Rămase răstignit, cu mâinile Într-o parte, desfăcute, ca o crăcană, În dezordine, și, cu picioarele În cealaltă parte, a coarnelor, așijderi, În dezordine, blegi, bălăngănind, fără viață. Speriat la culme, taurul o
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Întregime. Și le trecu, apoi, În partea din față. Pe picioare, de la genunchi, În sus, până la despicătura acestora. Chiloții căzură ca ceva fără nici o trebuință. Fusta, largă, nu conta. Parcă nici nu mai era pe trupul acela, care, acum, se zbătea Într-un tremur mărunt. Molipsitor. O așeză, dacă nu cumva, se așeză, ea Însăși, iar picioarele i se ridicară ca două misterioase crengi, pentru a primi, Între ele, acel soare străluminător, acel trup de bărbat, care, la rându-i, tremura
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
militară. Asta era cam tot ce i se Întipărise, nepotului, copilului, adică, din prima sa ieșire În lume, cu tatăl tatălui său. Ce făcea tatăl tatălui său: lovea puternic, unul din câinii legați cu frânghii, pe malul apei, acesta se zbătea nu prea mult, iar după aia bătrânul Îl jupuia, Îi așeza tacticos, pielea, În paporniță, hoitul i-l arunca În valurile apei curgătoare de la picioarele lor și alt câine trecea la rând. Pe nepot, Îndeletnicirea l-a Îngrozit. A rămas
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
să nu ne facem de rușine. A sosit și băiatul lui Aurel, de la pește. Cu tolba Încărcată bine de tot. Ei, cum ția mers, azi? O-ho! Ian priviți. Și au privit. Și au răsturnat peștii, jos, pe iarbă. Se zbăteau, ghidihoii, de mamă-mamă! I-au ales, i-au așezat, oarecum, pe căprării, câțiva au și luat calea plitei, bine Înfierbântate, alți câțiva, iau fost făcuți cinste, proaspătului tuns, și, din una În alta, seara sa lăsat, binișor, peste lume, cărășeii
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
făcuse saltul, de dincolo de colțul gardului, dincoace, În curte. În clipa aia era tocmai deasupra. Se dezechilibră. Căzu, buluc, peste fiare și table, rostogolindu-se, de câteva ori, și agățându-și hainele prin nște ieșituri de metal. Prinse a se zbate. De ieșit - ioc! Cu cât se zbătea, cu atât mai rău se Încurca, În agățătoarele alea de fiare vechi. Se treziră câinii. Și ai lui, și ai vecinilor. Și, unde nu Începu un concert chinologic, de toată frumusețea, Încât, ai
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În curte. În clipa aia era tocmai deasupra. Se dezechilibră. Căzu, buluc, peste fiare și table, rostogolindu-se, de câteva ori, și agățându-și hainele prin nște ieșituri de metal. Prinse a se zbate. De ieșit - ioc! Cu cât se zbătea, cu atât mai rău se Încurca, În agățătoarele alea de fiare vechi. Se treziră câinii. Și ai lui, și ai vecinilor. Și, unde nu Începu un concert chinologic, de toată frumusețea, Încât, ai fi vrut să te afli, În clipele
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
parte a comunității, nu! Se pomeni cu o lanternă Între ochi. Iar, de dincolo de lanternă, cu glasul lui, Nicu Stegaru, speriat: care ești, mă; și ce cauți, tu, acolo, tu-ți ... Auzi, dar nu răspunse. O clipă nu se mai zbătu. Apoi, reîncepu lupta cu fiarele vechi. Ai, mă, nu răspunzi? Care ești, mă, acolo? Eu, Nicule, eu. Tu, mă, procesomanule? Tu? Da. Eu. Dar ce cauți acolo? Vino, mai bine, și mă ajută, și, după ce-o să mă eliberez, o să
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
câțiva metri. Opri. Coborâ. Coborâ și a doua persoană. Feciorul patronului Meteoru, vestit, Într-o mare parte a acelui teritoriu. Omul era sub mașină. Michi urcă la volan și o dete câțiva metri Înapoi.Coborâ din nou. Lovitul se mai zbătu, de câteva ori, apoi se liniști. Moare, exclamă Dan Meteoru cel Mic. Șoferul puse mâna pe căzut. Zise, apoi: ce să mai moară, că, uite, a și murit. Îl apucă de un picior. Îl Îndemnă, totodată, pe tânărul Dan:ia
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]