43,475 matches
-
ar data de pe la 1431, când Dan al II-lea scrie tuturor târgurilor și vămilor țării că a reînnoit privilegiul comercial dat de Mircea cel Bătrân brașovenilor (DRH,I,p. 130). Deși așezările de la Bucov din secolele VII-X dispar în urma unor incendii violente, viața va continua aici. Probabil, locuitorii care au scăpat de pârjol s-au reîntors refăcând satul și reluându-și vechile ocupații. Până în secolul XV sunt foarte puține izvoare despre Bucov. Prima atestare sigură a Bucovului medieval datează spre sfarșitul
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
erupții naturale libere, de după 1907 și până la izbucnirea Primului Război Mondial. Erupțiile de petrol din sonde, foarte spectaculoase, duceau însă la importante pierderi, deoarece producătorii nu erau pregătiți pentru a colecta integral o asemenea cantitate de petrol brusc eliberată, deseori izbucnind și incendii devastatoare. Topoclimatul acestui sector în care se află Scorțeni are un caracter de adăpost, atât față de circulația vestică, cât și față de pătrunderea crivățului din nord-est. Bat vânturi cu caracter de foehn. Temperatura medie multianuală este +9,5 °C. Maxima pozitivă
Scorțeni, Prahova () [Corola-website/Science/301726_a_303055]
-
satisfacție a locuitorilor care l-au felicitat pe șeful de formație Ioan Hotcă, acum veteran. În urma unor rezultate bune obținute la o serie de intervenții și concursuri pompieristice, formația civică de pompieri a obținut steagul de fruntaș în paza contra incendiilor în anul 1947. Obținându-l de trei ori consecutiv, a rămas în patrimoniul formației în anul 1961 -vezi remiza F.C.P. Menționăm că în această perioadă formațiile civile din raionul Oaș au fost coordonate de către căpitanul Constantin Ieremia - vezi anexa nr.
Negrești-Oaș () [Corola-website/Science/300528_a_301857]
-
cercetări făcute asupra bisericii străvechi, scria: "„În 1933 am constatat împreună cu Endre Orosz, secretarul de atunci a Societății Muzeului Ardelean, urmele bisericii noastre strămoșești, despre existența căreia s-a menționat în arhiva bisericească din 1567 și care a fost prada incendiului din 1771. După această descoperire m-a preocupat întrebarea cum s-ar putea scoate la lumină biserica dispărută în negura timpului. Desenele arhitectului și viitorului inginer Lukács Zárug, reprezentând biserica și expuse la expoziția Muzeului Ardelean de la Gheorgheni din acest
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
lui Bonifác Kendeffy mai putea exista, fiindcă papa Clement al XI-lea a permis un hram la Remetea de ziua Rusaliilor din 1714. La fel de contradictorie este și data construirii bisericii actuale. Datele corespund doar în ce privește distrugerea bisericii precedente într-un incendiu, care a fost reconstruită într-un an cu contribuția enoriașilor. Potrivit registrului Consiliului Bisericesc din 1938, incendiul a fost în 1771, însă potrivit comunicatului din săptămânalul „Apostol” incendiul este datat în anul 1778. Pe latura turnului bisericii se vede și
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
Remetea de ziua Rusaliilor din 1714. La fel de contradictorie este și data construirii bisericii actuale. Datele corespund doar în ce privește distrugerea bisericii precedente într-un incendiu, care a fost reconstruită într-un an cu contribuția enoriașilor. Potrivit registrului Consiliului Bisericesc din 1938, incendiul a fost în 1771, însă potrivit comunicatului din săptămânalul „Apostol” incendiul este datat în anul 1778. Pe latura turnului bisericii se vede și în prezent datarea evenimentului din anul 1771. Acesta este confirmat și de faptul că unul dintre altarele
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
construirii bisericii actuale. Datele corespund doar în ce privește distrugerea bisericii precedente într-un incendiu, care a fost reconstruită într-un an cu contribuția enoriașilor. Potrivit registrului Consiliului Bisericesc din 1938, incendiul a fost în 1771, însă potrivit comunicatului din săptămânalul „Apostol” incendiul este datat în anul 1778. Pe latura turnului bisericii se vede și în prezent datarea evenimentului din anul 1771. Acesta este confirmat și de faptul că unul dintre altarele secundare a fost construit în 1776, ceea ce lasă de înțeles, că
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
de 10 ani. Foundation Avully-Remete Alapítvány”". mai este cunoscută și sub denumirea de Casa Dobribán. Este o clădire, aparent greoaie, dar care domină arhitectonica centrului comunei. A fost construită între anii 1875 și 1893. În 1892 a devenit prada unui incendiu devastator. Pereții exteriori sunt ornați cu o cornișă divizoare aflată la înălțimea de trei sferturi din ale pereților. Monumentalitatea clădirii este intensificată de existența pe latura vestică a clădirii a doua rizolite de colț dispuse simetric față de axa fațadei. Părțile
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
o didactică în maniera învățământului nemțesc de la Răcăștia. Ca urmare a epidemiei de holeră din anii 1872-1873, măsurile sanitare încep a se institui cu o mai mare vigoare, prin vaccinarea obligatorie a tuturor nou-născuților din Mânerău. La 1882, un mare incendiu mistuie cea mai mare parte a satului. Spre finalul secolului al XIX-lea, șansa emancipării prin cultură se ivește și pentru obștea Mânerăului, odată cu venirea în sat a preotului Constantin Dăncilă. Părintele Dăncilă a militat pentru existența școlilor confesionale din
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
temporar de austrieci, apoi în 1758 e incendiată de tătari, în anii 1787-1788 este teatrul unor lupte între ruși, austrieci și turci (Războiul ruso-turc din 1787-1792). Intemperii suplimentare provocatoare de mari distrugeri sunt cutremurul de pământ din 1802 și marele incendiu din 1803, la care se adaugă soldatesca Eteriei elene în 1821. În 1854-1856 din nou sunt încartiruiți aici soldați austrieci și ruși. Localitatea e refăcuta în repetate rânduri, în 1834-1839 domnul Mihai Sturza reamenajează Beciul domnesc de vinuri existent încă
Odobești () [Corola-website/Science/300531_a_301860]
-
era cel al arendării pe 6 ani, valoarea amenajărilor făcute de arendași adăugându-se valorii inițiale astfel încât aceasta creștea treptat. Acest lucru a făcut ca în măsura creșterii valorii de arendare să scadă interesul afacerii. În anul 1870, un nou incendiu a distrus fabrica aproape în totalitate, încât activitatea nu a mai continuat decât sporadic. Anul coincide cu anul predării de către baronul Bornemissza Leopold a întregului domeniu în administrarea statului și cum statul nu se grăbea să-l despăgubească pentru investițiile
Glăjărie, Mureș () [Corola-website/Science/300580_a_301909]
-
a mai continuat decât sporadic. Anul coincide cu anul predării de către baronul Bornemissza Leopold a întregului domeniu în administrarea statului și cum statul nu se grăbea să-l despăgubească pentru investițiile făcute, s-a vorbit chiar despre posibilitatea ca acel incendiu să fi fost provocat. Cert este faptul că acel baron i-a ajutat pe meșterii care nu mai doreau să rămână, să se mute la fabricile de la Mediaș și Pădurea Neagră. În anul 1890, se renunță definitiv la această activitate
Glăjărie, Mureș () [Corola-website/Science/300580_a_301909]
-
aceeași fundație. Între anii 1860-1862 a existat o a doua biserică mai mică , care a avut rolul de a ține locul vechii biserici care fusese demolată pentru construcția actualei biserici. În anul 1848 , aproape tot satul a ars într-un incendiu, pierzandu-se aproape toate arhivele satului. Norocul a făcut ca majoritatea arhivelor să fie transmise și pe cale orală, acestea având șansă să fie rescrise. Actuala biserică a satului a fost construită în anii 1860-1862 în stil navă, pe fundație de
Feleag, Mureș () [Corola-website/Science/300578_a_301907]
-
terminate, ca biserică fortificată, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Turnul și biserica mică au ajuns să aibă înfățișarea actuală în anul 1677. Turnul, care seamănă cu Turnul cu Ceas din Sighișoara (forma pe care o avea anterior incendiului din 1676), pe care meșterii făuritori l-au avut ca model, a fost renovat în 1832, dar a fost serios avariat de cutremurul din 1986. Acoperișul Turnului, îmbrăcat în țiglă smălțuită, colorată în diverse culori, are forma unei piramide ascuțite
Saschiz, Mureș () [Corola-website/Science/300593_a_301922]
-
de Biserica Catolică exact în perioada 1503-1507, epocă care a premers Reformei protestante. În anul 1677 a fost supraînălțat turnul principal, de un maistru constructor tirolez, care a luat ca model Turnul cu Ceas din Sighișoara. În aprilie 1714, un incendiu devastator a distrus cea mai mare parte a clădirilor din Saschiz, ocazie cu care s-au topit și cele trei clopote ale turnului cu ceas. În afară de biserica fortificată Sf. Ștefan, în Saschiz mai existau alte șase biserici, motiv pentru care
Saschiz, Mureș () [Corola-website/Science/300593_a_301922]
-
și în care se depozitează țuică, vin pentru uz curent; băbură=cuptorul, mascarea din pod la gura burlanului făcută din piatră sau cărămidă pentru a dirija fumul cald, ori eventuale scântei într-o direcție dorită pentru a se evita eventualele incendii (reg. trans.=fumar, sl.=horn); bobotaie= foc mare în general cu jar mult și fum puțin; becheș= denumire generică pentru o haină de luat în spate provizoriu ca: laibăr, lăibăruț, sfetăr, căput,cojocel,etc; bănat= regret (cu bătaie mai lungă
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
Muscel, dar lăsând în urma sa corul bisericesc de fete, un monument închinat Eroilor satului jertfiți în primul război mondial și clopotnița de piatră. Preotul Theodor Manda (1911-1988) a ctitorit și el, pentru a treia oară, biserica din Galeș, după cumplitul incendiu din 2-3 iulie 1978, care a pus la grea încercare răbdarea și voința, vrednicia și credința în Dumnezeu a urmașilor chinuiților ardeleni de altădată. După doi ani, la 31 august 1980, biserica nouă a fost târnosită de arhiereul vicar Gherasim
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
Balta Verde, la cca.1,5 - 2 km în amonte de vărsarea pârâului, în râul Strei. Satul s-a mutat pe locul actual la începutul sec. XIX (anul nu se cunoaște). Motivul mutării satului, după afirmațiile bătrânilor, au fost frecventele incendii ce izbucneau în acea zonă de câmp deschisă, expusă vânturilor, Valea Streiului este o regiune cu predominența vânturilor. Incendiile erau favorizate de construcția caselor din lemn, acoperite cu paie sau șindrilă. Astfel de case mai existau și prin anii ’30
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
mutat pe locul actual la începutul sec. XIX (anul nu se cunoaște). Motivul mutării satului, după afirmațiile bătrânilor, au fost frecventele incendii ce izbucneau în acea zonă de câmp deschisă, expusă vânturilor, Valea Streiului este o regiune cu predominența vânturilor. Incendiile erau favorizate de construcția caselor din lemn, acoperite cu paie sau șindrilă. Astfel de case mai existau și prin anii ’30 ai sec. XX. În sprijinul celor afirmate mai sus (a incendiilor), bătrânii povesteau despre existența până la colectivizare din anii
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Valea Streiului este o regiune cu predominența vânturilor. Incendiile erau favorizate de construcția caselor din lemn, acoperite cu paie sau șindrilă. Astfel de case mai existau și prin anii ’30 ai sec. XX. În sprijinul celor afirmate mai sus (a incendiilor), bătrânii povesteau despre existența până la colectivizare din anii 1960 a unui canal (iaz de moară), din care se lua apă pentru stingerea incendiilor.Imaginea acelui canal a rămas în amintire sub formă de „văiugă", în care creșteau tufe de papură
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
case mai existau și prin anii ’30 ai sec. XX. În sprijinul celor afirmate mai sus (a incendiilor), bătrânii povesteau despre existența până la colectivizare din anii 1960 a unui canal (iaz de moară), din care se lua apă pentru stingerea incendiilor.Imaginea acelui canal a rămas în amintire sub formă de „văiugă", în care creșteau tufe de papură și iarbă înaltă , iar pe fund era mlaștină. Canalul trecea în linie dreaptă de la drumul de câmp care leagă satele Râu Bărbat de
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
moară, „cu ciutură" (zisă și râșniță), era de fapt o roată mare de lemn învârtită de apă. Moara amplasata pe acest iaz, devenit dupa mutarea satului „văiugă", se afla in zona zăvoaielor, a fânețelor, apa folosindu-se si la stingerea incendiilor. Acest canal a fost acoperit cu pământ după colectivizare, încât astăzi nu i se mai văd urmele. Așa cum a fost prezentat anterior, casele erau construite din lemn de brad, adus din pădurea seculară din vecinătatea satului (a cărei existență a
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
strângeau de la săteni aceste taxe, modul de efectuare a zilelor de lucru sau alte date legate de salarizarea preotului, etc.. Biserica a fost mutată (în mijlocul satului pe actualul amplasament) în anii 1854 -1856 -1859 în timpul preotului Vasile Vladislav, datorită repetatelor incendii ale primei construcții din lemn, așezată într-o zonă expusă vânturilor. Despre biserica din Livadia de Coastă nu s-au găsit documente privind data construcției acesteia. În lucrarea prezentată anterior,apărută la Lugoj, sunt prezentați numai preoții greco-catolici din secolul
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
la începutul anilor 1990. Despre Biserica din Livadia de Coastă (sunt puține date) se amintește că era numită filială și că a fost construită în anul 1773 și renovată din piatră în 1793. Fiind sub deal a fost protejată de incendii. Preotul Zenove (din anul 1763) era din Livadia de Coastă. În anul 1971 biserica din Livadia de Câmp fost tencuită în exterior, s-a introdus curent electric în ambele biserici în același an și s-au pus covoare pe jos
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
fiind bune pentru agricultură în Lunca Mureșului). În schimbul serviciului se percepea “uiumul”(vămuire, un procent din cantitatea de cereale treierată). Aceste batoze se stricau frecvent ceea ce genera multe opriri pentru reparații, iar în funcționare erau un pericol de producere a incendiilor. Ziua de treieriș la fiecare casă era una de mare sărbătoare (a recoltei) și bucurie pentru întreaga familie, la care participau pe lângă cei ai casei, rudele și vecinii, fiind o atmosferă de întrajutorare reciprocă, iar la sfârșit urma o masă
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]