42,752 matches
-
de către un grup de patru membri ai Ligii Națiunilor, care aveau să acționeze în numele așa-numitelor „Principale Puteri Puteri Aliate și Asociate”. Deciziile luate la conferința „Consiliului celor patru” nu s-a făcut pe baza consultării Adunării generale a Ligii Națiunilor, așa cum era stipulat în Convenție. Ca urmare, au existat opinii conform cărora deciziile celor patru nu au niciun fundament legal Într-o depoziție în fața Comitetului senatorial pentru relații externe, un oficial al Departamentului de Stat al SUA, care a fost
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
Departamentului de Stat al SUA, care a fost membru al delegației americane la Conferința de Pace de la Paris, a declarat că Anglia și Franța au ignorat interesele celorlalți și au împărțit lumea după bunul plac. El a subliniat că Liga Națiunilor nu a putut face nimic pentru ca să le schimbe aranjamentele, deoarece Liga nu putea acționa decât prin consensul unanim al membrilor ei, inclusiv al Angliei și Franței.. Anglia și Franța au reușit pe de-o parte să acapareze teritorii care au
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
reparațiilor de război ca regiunile Saar și Alsacia și Lorena să fie fie considerate ca parte a reparațiilor de război pe care să le plătească Germania. Congresul SUA era împuternicit, în conformitate cu prevederile constituției americane, să modifice sau să definească Legea Națiunilor în cazul în care termenii acesteia erau vagi sau nu existau. Senatul SUA a refuzat să ratifice Convenția Ligii Națiunilor. Impunerea cu forța a voinței puterilor învingătoare și blocarea dreptului la autodeterminare prin sistemul mandatelor au fost principalele motive invocate
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
pe care să le plătească Germania. Congresul SUA era împuternicit, în conformitate cu prevederile constituției americane, să modifice sau să definească Legea Națiunilor în cazul în care termenii acesteia erau vagi sau nu existau. Senatul SUA a refuzat să ratifice Convenția Ligii Națiunilor. Impunerea cu forța a voinței puterilor învingătoare și blocarea dreptului la autodeterminare prin sistemul mandatelor au fost principalele motive invocate de senatori pentru neacordarea votului lor. Ca urmare, guvernul american a trecut la semnarea de tratate individuale pentru asigurarea drepturilor
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
Statele Unite ale Americii au protestat în mod oficial față de preambulul mandatelor, în care se preciza că aceste acte au fost aprobate de principalii Aliați și Puteri Asociate, în condițiile în care acest lucru nu corespundea realității. Monitoru Oficial al Ligii Națiunilor pe luna iunie 1922 conține o declarație a lordului Balfour în care explică faptul că autoritatea Ligii a fost puternic limitată. În articol se afirma că „Mandatele nu au fost creația Ligii și ele nu au putut fi modificate în
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
de Aliați și de Puterile Asociate și a faptului că, în ducerea la îndeplinire a acestor mandate, puterile mandatare să fie supervizate - nu controlate - de Ligă”. Nivelul controlului exercitat de puterea mandatară a fost decis în mod individual de către Liga Națiunilor. Ca o prevedere general valabilă, puterile mandatare nu au avut dreptul să construiască fortificații sau să recruteze militari pentru forțele lor armate pe teritoriul mandatului și au avut obligația să prezinte un raport anual cu privire administrarea teritoriului în fața Ligii
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
Ca o prevedere general valabilă, puterile mandatare nu au avut dreptul să construiască fortificații sau să recruteze militari pentru forțele lor armate pe teritoriul mandatului și au avut obligația să prezinte un raport anual cu privire administrarea teritoriului în fața Ligii Națiunilor. În ciuda unor asemenea prevederi, teritoriile sub mandat au fost considerate în epocă colonii „de facto” ale națiunilor victorioase. Mandatele au fost împărțite în trei categorii distincte pe baza nivelului de dezvoltare al fiecărui teritoriu. Prima categorie, „Mandatele de clasa A
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
militari pentru forțele lor armate pe teritoriul mandatului și au avut obligația să prezinte un raport anual cu privire administrarea teritoriului în fața Ligii Națiunilor. În ciuda unor asemenea prevederi, teritoriile sub mandat au fost considerate în epocă colonii „de facto” ale națiunilor victorioase. Mandatele au fost împărțite în trei categorii distincte pe baza nivelului de dezvoltare al fiecărui teritoriu. Prima categorie, „Mandatele de clasa A” a fost formată de comunitățile controlate în trecut de Imperiul Otoman. Mandatele de clasa A au fost
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
de ocupație militară din timpul războiului. Ultimul grup a fost reprezentat de „Mandate de clasa C”, care a inclus Africa de Sud-Vest și anumite insule din Pacificul de Sud. Mandatele de clasa C au fost fostele posesiuni germane: Consiliul Ligii Națiunilor a stabilit în august 1920 ca proiectele mandatelor adoptate de Aliați și Puterile Asociate nu vor căpăta forma definitivă până când nu sunt analizate și aprobate de Ligă. De asemenea, titlul legal deținut de puterea mandatară trebuia să aibă unul dublu
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
Asociate nu vor căpăta forma definitivă până când nu sunt analizate și aprobate de Ligă. De asemenea, titlul legal deținut de puterea mandatară trebuia să aibă unul dublu: unul conferit de principalele puteri și cel de-al doilea conferit de Liga Națiunilor Pentru înființarea unui mandat în condițiile legii internaționale, urmau să fie parcurși trei faze: După fondarea ONU în 1945, Liga Națiunilor a încetat să mai existe din punct de vedere oficial. Toate teritoriile care rămăseseră sub controlul puterilor mandatare au
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
mandatară trebuia să aibă unul dublu: unul conferit de principalele puteri și cel de-al doilea conferit de Liga Națiunilor Pentru înființarea unui mandat în condițiile legii internaționale, urmau să fie parcurși trei faze: După fondarea ONU în 1945, Liga Națiunilor a încetat să mai existe din punct de vedere oficial. Toate teritoriile care rămăseseră sub controlul puterilor mandatare au devenit teritorii sub tutela ONU. În fiecare caz, puterea colonială care fusese putere mandatară a devenit administratorul tutelei, cu excepția Japoniei, care
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
cu excepția Japoniei, care fusese înfrântă în timpul celui de-al doilea război mondial. Teritoriile pe care le controlase Japonia ca putere mandatară au devenit „teritorii strategice sub tutelă”, administrate fiind de SUA. Africa de Sud a refuzat să accepte regula transformării mandatelor Ligii Națiunilor în teritorii sub tutela ONU. În loc de aceasta, Africa de Sud a cerut să i se permită anexarea Africii de Sud-Vest, propunere refuzată însă de Adunarea Generală a ONU. Curtea Internațională de Justiție a considerat că Africa de Sud este în continuare investită ca putere
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
este în continuare investită ca putere mandatară pentru Africa de Sud-Vest. Acest teritoriu și-a căpătat în 1990 independența cu numele de Namibia, la sfârșitul unui lung război de gherilă împotriva regimului de apartheid. Aproape toate fostele mandate ale Ligii Națiunilor au devenit mandate până în anul 1990, inclusiv fostele teritorii sub tutela ONU, (cu excepția unor insule ale fostului mandat japonez al Pacificului de Sud). Aceste excepții includ insulele Marianele de Nord, aflate în uniune politică cu SUA, cu statu de „teritoriu
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
să devină - conform promisiunilor prim-ministrului britanic, lordului Balfour - „un cămin național evreiesc în Palestina”, prin Declarația Balfour (1917), remenționate în documentele Conferinței de la San Remo (1920) care au dus la obținerea de câtre Marea Britanie a "mandatului" conferit de Liga Națiunilor (1922), pe baza obligațiilor britanice de a crea (în în Palestina. Hotărârea evreilor de a-și crea un stat independent și fără tutelă britanică, incoruptibilitatea personalităților cheie din conducerea sionistă și a „ișuvului” (evreii din Palestina), și mai ales însemnătatea
Cisiordania () [Corola-website/Science/321780_a_323109]
-
declanșat Conflictul arabo-israelian. Crearea unui „cămin național evreiesc în Palestina" devenea „o opțiune de luat în considerație”, dar nu mai constituia misiunea centrală a mandatului britanic.. După ce Regatul Unit a fost nevoit, în 1947, să retrocedeze mandatul asupra Palestinei Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a hotărârii (Rezoluția 181 din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina între evrei și arabi, rezoluție respinsă de statele arabe, „Legiunea Arabă” a fost una dintre cele 6 armate arabe care au invadat
Cisiordania () [Corola-website/Science/321780_a_323109]
-
era o sfidare la adresa executivului: „Camera Deputaților, considerând că guvernul format la 17 mai de președinte și condus de dl. duce de Broglie, a fost convocat cu încălcarea legii majorităților, principiul guvernării parlamentare [...], declară că guvernul nu are încrederea reprezentanților națiunii. Moțiunea de neîncredere a fost votată de 363 de deputați, 158 opunându-se. La 22 iunie 1877 Senatul și-a dat avizul, acceptând cererea de dizolvare cu 149 voturi pentru și 130 împotrivă. La 25 iunie 1877, s-a publicat
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
constituie un guvern provizoriu sub conducerea lui Gaëtan de Rochebouët în lipsa majorității parlamentare, dar, la 24 noiembrie, Camera a refuzat, cu 325 de voturi contra și 208 pentru, să recunoască acest nou guvern, care reprezenta pentru parlamentarii republicani „refuzul drepturilor națiunii și al drepturilor parlamentare”. La 13 decembrie 1877 președintele Mac Mahon s-a supus în sfârșit rezultatelor alegerilor. El l-a chemat pe Jules Dufaure să formeze un guvern de centru-stânga și, la 14 decembrie, a adresat parlamentului un mesaj
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
(în , ) este o țară din Africa, fără ieșire la mare, independentă începând cu 9 iulie 2011, având capitala la Juba. Este a 193-a națiune recunoscută de ONU și al 54-lea stat membru al ONU, din Africa.. Se învecinează la nord cu Sudanul, la est cu Etiopia, la sud cu Kenya, Uganda și Republica Democrată Congo și la vest cu Republica Centrafricană. Referendumul din , 2011
Sudanul de Sud () [Corola-website/Science/321884_a_323213]
-
care trăiesc de peste mări au votat, de asemenea. Aceasta a condus la o independență formală la 9 iulie, deși anumite litigii încă mai persistă, cum ar fi schimbul veniturilor din petrol, deoarece un procent estimat de 80% din petrolul fostei națiuni era asigurat de Sudanul de Sud, ceea ce ar reprezenta un potențial uimitor economic pentru una dintre zonele cele mai defavorizate. Regiunea Abyei rămâne în litigiu și un referendum separat va avea loc în Abyei dacă doresc să se alăture Sudanului
Sudanul de Sud () [Corola-website/Science/321884_a_323213]
-
etc... Economia țării, ca și în multe alte țări în curs de dezvoltare, este puternic dependentă de agricultură. Câmpurile petroliere din țară au păstrat economia regiunii în viață încă din 1999. Cu toate acestea, Sudanul de Sud a devenit o națiune independentă în iulie 2011, negociatorii din nord și din sud nu au reușit imediat să ajungă la un acord cu privire la cum sa împartă veniturile din aceste câmpuri petroliere. "Lira sud-sudaneză" (în ) este deviza oficială a Sudanului de Sud, care a
Sudanul de Sud () [Corola-website/Science/321884_a_323213]
-
și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și au ratificat apoi noul tratat de la Lausanne în 1923, înlocuind tratatul de la Sèvres și rezolvând majoritatea problemelor teritoriale. O problemă nerezolvată (cea a Mosulului) a fost apoi negociată sub egida Ligii Națiunilor în 1925. a dus la înființarea statelor moderne din lumea arabă de astăzi, precum și a Republicii Turcia. Liga Națiunilor a acordat Franței mandat asupra Siriei și Libanului, iar Regatului Unit a acordat mandate asupra Mesopotamiei și Palestinei (care la rândul
Dezmembrarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/321953_a_323282]
-
tratatul de la Sèvres și rezolvând majoritatea problemelor teritoriale. O problemă nerezolvată (cea a Mosulului) a fost apoi negociată sub egida Ligii Națiunilor în 1925. a dus la înființarea statelor moderne din lumea arabă de astăzi, precum și a Republicii Turcia. Liga Națiunilor a acordat Franței mandat asupra Siriei și Libanului, iar Regatului Unit a acordat mandate asupra Mesopotamiei și Palestinei (care la rândul ei a fost împărțită în două: Palestina și Transiordania). Unele părți din Imperiul Otoman aflate în Peninsula Arabă au
Dezmembrarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/321953_a_323282]
-
ministru și ministru al Apărării și Finanțelor, comandant al forțelor armate, șef al poliției, conduce compania petrolieră și radiofuziunea națională, serviciile de informații, este șeful suprem al Islamului în Brunei. În același an, 1984, Brunei Darussalam devenea membru al Organizației Națiunilor Unite. În primii ani ai domniei sale a manifestat un interes scăzut față de afacerile de stat, preferând să practice jocuri de noroc, polo, curse, iahting. În 1985, Brunei-ul intră în Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est. Sultanul a început să investească în
Hassanal Bolkiah () [Corola-website/Science/321974_a_323303]
-
an, 1984, Brunei Darussalam devenea membru al Organizației Națiunilor Unite. În primii ani ai domniei sale a manifestat un interes scăzut față de afacerile de stat, preferând să practice jocuri de noroc, polo, curse, iahting. În 1985, Brunei-ul intră în Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est. Sultanul a început să investească în afaceri imobiliare internaționale, în același timp investind în automobile, opere de artă, bijuterii, avioane personalizate și în 1980 se implică în tranzacții financiare cu Mohamed Al-Fayed, apoi cu Elliott Abrams, în 1985
Hassanal Bolkiah () [Corola-website/Science/321974_a_323303]
-
în ceea ce privește eroul, Verne prezintă perspectiva victimelor răzbunării implacabile și misterioase, ceea ce conferă operei o tensiune suplimentară. Rămânând fidel liniei directoare a Călătoriilor extraordinare, Jules Verne descrie în acest roman Ungaria, cu istoria și monumentele sale, exprimându-și respectul față de această națiune. Prima versiune a romanului a fost finalizată în 1897, posibil după citirea unei traduceri a "Omului invizibil" a lui Wells. În jurul anului 1901, romanul a fost revizuit masiv, însă Verne nu era convins de calitatea operei sale fantastice, scriindu-i
Secretul lui Wilhelm Storitz () [Corola-website/Science/321337_a_322666]