41,558 matches
-
din aceste zone ar fi urmat să fie sub supraveghere franceză. Prin ultima măsură, planificatorii militari francezi ar fi urmat să asigure spatele armatei regale române, destinată să participe la operațiuni împotriva Rusiei Sovietice și, de asemenea să rezerve cale ferată dintre Timișoara - Satu-Mare- Ciop pentru transporturi militare destinate Poloniei. Linia de demarcație până la care ar fi urmat să înainteze românii ar fi trebuit așadar să aibă traseul prin localitățile Arad - Salonta - Oradea - Carei - Satu-Mare, cele 3 centre feroviare principale fiind
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
Liban și după intervenția franceză în zonă. Singagoga lor, construită în 1895 de către Ezra Anzarut, evreu originar din Alexandria, se află în Souk Aley. La sfârșitul epocii otomane,în 1892-1895 Aley a câștigat importantă devenind un nod important al căii ferate a Muntelui Liban, care lega Beirutul de Damasc. Calea ferata a permis locuitorilor Beirutului să ajungă mai ușor în munți,și să-și petreacă acolo lunile de vară. Și guvernatorul otoman al zonei și-a stabilit la Aley vila să
Aley () [Corola-website/Science/336546_a_337875]
-
în 1895 de către Ezra Anzarut, evreu originar din Alexandria, se află în Souk Aley. La sfârșitul epocii otomane,în 1892-1895 Aley a câștigat importantă devenind un nod important al căii ferate a Muntelui Liban, care lega Beirutul de Damasc. Calea ferata a permis locuitorilor Beirutului să ajungă mai ușor în munți,și să-și petreacă acolo lunile de vară. Și guvernatorul otoman al zonei și-a stabilit la Aley vila să de vară. Jamal pasă s-a stabilit aici cu diwanul
Aley () [Corola-website/Science/336546_a_337875]
-
și jumătate (27 aprilie- 11 iulie 1944), au fost deportați la Auschwitz 437.402 de Evrei în 147 trenuri. După o stopare temporară a deportărilor, alți 76.000 de evrei au fost trimiși în marșurile morții spre Austria, deoarece căile ferate spre Polonia și camerele de gazare nu mai funcționau odată cu apropierea armatei roșii. În perioada interbelică, o treime din populația Oradei era formată din evrei. În 31 Martie 1944 forțe SS au pătruns în Nagyvárad, au intrat în spitalul Evreiesc
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
Hotărârea Consiliului de Miniștrii Nr.1635, se prevedea ca în Regiunea Bacău, raionul Târgu Ocna, să se construiască Grupul Industrial Borzești și orașul muncitoresc aferent, Onești. Zona industrială a fost construită la nord - est de fostul sat Borzești, între calea ferată și Râul Trotuș, suprafața ei depășind-o pe cea a celorlalte zone ale orașului. Ca urmare a acestei Hotărâri, din anul 1952, încep să se construiască coloniile pentru muncitorii constructori și apoi s-au săpat temeliile primelor blocuri. Tot în
Platforma Petrochimică Borzești () [Corola-website/Science/336635_a_337964]
-
este cea mai importantă stație de pe Valea Trotușului. Din acest loc sunt conduse Gara Borzești (destinată mărfurilor petrochimice și călătorilor) și halta Borzești. La Onești se termină dublarea și echiparea cu BLA (Bloc Linie Automat) a liniei M 501 (Calea ferată Sfântu Gheorghe-Siculeni-Adjud). De la Onești - Valea Uzului - Comănești - Mihăileni cale liberă, dar stațiile Valea Uzului și Comănești au instalații CED). Calea ferată Adjud-Târgu Ocna a fost construită în 1884 de către antreprenorul englez George B. Crawley după planurile inginerului Anghel Saligny. Prima
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]
-
halta Borzești. La Onești se termină dublarea și echiparea cu BLA (Bloc Linie Automat) a liniei M 501 (Calea ferată Sfântu Gheorghe-Siculeni-Adjud). De la Onești - Valea Uzului - Comănești - Mihăileni cale liberă, dar stațiile Valea Uzului și Comănești au instalații CED). Calea ferată Adjud-Târgu Ocna a fost construită în 1884 de către antreprenorul englez George B. Crawley după planurile inginerului Anghel Saligny. Prima gară a fost construită odată cu linia, iar din 1899 gara Onești face serviciu de telegraf, poștă ușoară, mandate poștale, rambursări interne
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]
-
Missir, referindu-se la Oneștiul anului 1917: "Onești. Gara, bătută de artileria inamică, se cutremură, împrăștiind din răstimp bucăți de șină cu terasament cu tot, moloz și sfărâmături de vagoane, obuzele se sparg toate în cuprinsului singurului loc de cale ferată prin care respirăm. Avioanele completează simfonia petrecută de tirul furios al bateriilor antiaeriene..." În anul 1917, aici își trimitea corespondența și locotenentul Radu Comșa, eroul romanului "Întunecare" (1927-1928) de Cezar Petrescu, participant la luptele de la Oituz: "„Luminița avea astfel pe
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]
-
Automat, triaj 9 linii electrificat complet în 1974, sfârșit dublaj linii CFR (Adjud-Onești) construit în 1980, dar continuat către Platforma Petrochimică prin 2 linii industriale. Între 1968 și anii 70' gara a fost intersecție feroviară între M501 și CFF (Calea Ferată Forestieră) Onești-Scutaru, aceasta aproviziona Fabrica de Industrializare a lemnului UIL (actual firma poloneză Barlinek S.A.). Liniștea și ordinea gării este asigurată de Poliția TF (Transporturi Feroviare), subunitate a Secției nr. 3 de Poliție Onești.
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]
-
(în ) este o gară feroviară belgiană de pe linia 36 de la Bruxelles-Nord la Liège-Guillemins, situată în apropierea centrului orașului Zaventem, în provincia Brabantul Flamand din Regiunea Flamandă. Gara a fost dată în exploatare în 1866 de către Căile Ferate Belgiene. Clădirea originală a gării a fost demolată în anii 2000 și înlocuită, în 2010, cu un edificiu modern. Casele de bilete au fost închise în 2013, rămânând în funcțiune doar două automate de bilete. Zaventem este o stație de
Gara Zaventem () [Corola-website/Science/336697_a_338026]
-
nivelului mării, gara Zaventem este poziționată la kilometrul feroviar (PK) 9,335 al liniei 36 Bruxelles-Nord - Liège-Guillemins, între gările Diegem și Nossegem. „Saventhem”, gară de clasa a 4-a, a fost pusă în exploatare pe 17 decembrie 1866 de către Căile Ferate Belgiene, odată cu deschiderea serviciului de transport de mărfuri pe o secțiune de cale ferată dublă între Gara Bruxelles-Nord și Gara Leuven. Serviciul pentru călători a fost inaugurat pe 13 ianuarie 1867. Grafia numelui a fost modificată oficial în preajma anului 1938
Gara Zaventem () [Corola-website/Science/336697_a_338026]
-
36 Bruxelles-Nord - Liège-Guillemins, între gările Diegem și Nossegem. „Saventhem”, gară de clasa a 4-a, a fost pusă în exploatare pe 17 decembrie 1866 de către Căile Ferate Belgiene, odată cu deschiderea serviciului de transport de mărfuri pe o secțiune de cale ferată dublă între Gara Bruxelles-Nord și Gara Leuven. Serviciul pentru călători a fost inaugurat pe 13 ianuarie 1867. Grafia numelui a fost modificată oficial în preajma anului 1938, „Saventhem” devenind „Zaventem”. În 1943 a fost inaugurată o cale ferată până la aeroportul de la
Gara Zaventem () [Corola-website/Science/336697_a_338026]
-
secțiune de cale ferată dublă între Gara Bruxelles-Nord și Gara Leuven. Serviciul pentru călători a fost inaugurat pe 13 ianuarie 1867. Grafia numelui a fost modificată oficial în preajma anului 1938, „Saventhem” devenind „Zaventem”. În 1943 a fost inaugurată o cale ferată până la aeroportul de la Melsbroek. În 1958, aceasta a fost scurtată până la Gara Brussels Airport-Zaventem, situată tot în Zaventem și construită pentru a deservi noul aeroport Brussels Airport. Secțiunea de linie dintre gările Zaventem și Brussel-Nationaal-Luchthaven va deveni ulterior, prin extindere
Gara Zaventem () [Corola-website/Science/336697_a_338026]
-
depozit de muniție. Pe 5 iunie 1941, muniția a explodat accidental, afectând întreaga cetate Semendria, precum și așezările umane aflate la o distanță de până la 10 kilometri. O mare parte a zidului sudic al cetății a fost distrus, stația de cale ferată aflată în apropiere, plină cu oameni, a sărit în aer, iar mai multe clădiri din oraș au fost transformate în moloz. Aproximativ 2.500 de oameni au murit în explozie și aproape fiecare locuitor a fost rănit (aproximativ 5.500
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
starea lor este necunoscută. Zona învecinată cetății este, de asemenea, amenințată deși ocupă un mal bine aparat de-a lungul Dunării. Celelalte două părți sunt înconjurate de structuri moderne, precum un port de agrement pe latura de est, o cale ferată la sud și diferite alte structuri urbane. Rezultatul final planificat al lucrării îl reprezintă reabilitarea deplină a cetății Semendria și a zonelor învecinate, inclusiv relocarea căii ferate, desi costurile estimate variază pe o scară largă. Între 2003 și 2004, costul
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
structuri moderne, precum un port de agrement pe latura de est, o cale ferată la sud și diferite alte structuri urbane. Rezultatul final planificat al lucrării îl reprezintă reabilitarea deplină a cetății Semendria și a zonelor învecinate, inclusiv relocarea căii ferate, desi costurile estimate variază pe o scară largă. Între 2003 și 2004, costul doar pentru lucrările de conservare a fost estimat la 10,6 milioane €, în timp ce costul de reabilitare total, inclusiv pentru conservare, restaurare și cercetare, a ajuns la 22
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
de pe urma construirii barajului de la Porțile de Fier îi amenință stabilitatea și a crescut riscul de inundații, în special înainte de consolidarea mâlului. Poluarea aerului și creșterea vegetației contribuie la degradarea zidurilor. Intervențiile urbane, mai ales trepidațiile produse de circulația pe calea ferată, continuă să amenințe zona aflată în jurul cetății. Vizitele nerestricționate ale turiștilor, combinate cu protecția necorespunzătoare și cu sprijinul financiar și administrativ inadecvat contribuie la deteriorarea lentă a cetății.
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
o subunitate americană de telecomunicații Urquhart a primit de asemenea comanda Brigăzii I independente de parașutiști polonezi, unitate care avea să participe și ea la operațiunile de cucerire a podurilor. Obiectivul diviziei era asigurarea securității drumului, a podurilor de cale ferată și de pontoane de peste cursul Rinului inferior la Arnhem pentru o perioadă de două-trei zile, până când sarcinile lor urmau să fie preluate de Corpul XXX. Încă de la început, Urquhart a fost foarte limitat în ceea ce privește pregătirea și transportul trupelor pentru bătălia
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
asupra podurilor. Batalionul al 2-lea comandat de locotenent-colonelul John Frost urma să se deplaseze pe drumul de pe malul râului până în centrul orașului Arnhem - rută care a primit numele de cod „Lion” - și să asigure apărarea podurilor principale de cale ferată și rutier ca și a unui pod de pontoane aflat între cele două de mai înainte. Batalionul al 3-lea de parașutiști comandat de locotenent colonelul Fitch trebuia să se deplaseze spre Arnhem prin Oosterbeek pe așa numita rută „Tiger
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Arnhem prin Oosterbeek pe așa numita rută „Tiger” și să sprijine cucerirea podului rutier și să ocupe poziții defensive în estul orașului. Batalionul 1 comandat de locotenent-colonelul Dobie trebuia să deplaseze pe ruta „Leopard” la nord de linia de cale ferată și să ocupe înălțimile de la nord și nord-est de Arnhem. Vârful de lance al atacului trebuia să fie o subunitate de recunoaștere dotată cu Jeep-uri din cadrul Escadrilei I aeropurtate de recunoaștere comandată de maiorul Frederick Gough care, deplasându-se
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
germanilor, care nu fuseseră stabilite ferm în zonă. În schimb, înaintarea britanicilor a fost încetinită de masa de civili olandezi, care aglomeraseră drumurile aclamându-i pe aliați. parașutiștii britanici au reușit să ajungă la poduri după-amiaza târziu. Podul de cale ferată fusese aruncat în aer de geniștii germani mai înainte ca aliații să ajungă aici, iar podului de pontoane îi lipsea secțiunea din mijloc. La venirea serii, militarii companiei A comandate de maioul Digby Tatham-Warter au fost martorii traversării podului de către
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
brigăzii sale, Hackett a primit comanda unității de grăniceri scoțieni, care trebuiau să asigure apărarea zonei de aterizare „L” din ziua de marți. Batalioanele al 10-lea și al 156-lea de parașutiști au fost transferate la nord de calea ferată ca să ocupe conform planului liniile defensive de la nord de oraș, dar elementele avansate ale parașutiștilor au fost respinse de linia de apărare a SS-ului și s-au retras în timpul nopții. La scurtă vreme după aterizarea celui de-al doilea
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
urmau să fie transportați militarii polonezi, au fost trebuit să își amâne decolare. De asemenea, brigada de parașutiști programată să decoleze a rămas la sol. Decolarea cu întârziere avea să aducă mari probleme planoarelor la aterizare. La nord de calea ferată, Batalioanele 156 și 10 de parașutiști au atacat liniile germane într-o încercare de cucerire a înălțimilor împădurite de la nord de Oosterbeek. Atacurile ambelor batalioane au fost oprite în fața pozițiilor bine apărate ale germanilor, iar în acea după amiază britanicii
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
iar în acea după amiază britanicii nu avansaseră mult mai departe de pozițiile inițiale de start. Urquhart, dându-și seama că trebuie să adopte o atitudine mai defensivă și să prevină astfel izolarea celor două batalioane la nord de calea ferată, a cerut acestora să se retragă spre Wolfheze și Oosterbeek. Cele două batalioane au s-au retras traversat zona de aterizare „L” și au luptat cu „Kampfgruppe” Krafft care le urmărea la distanță redusă. Această zonă de aterizare era apărată
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Brigăzii de parașutiști polonezi. Cum planoarele au sosit în plină retragere a parașutiștilor britanici, pierderile polonezilor au fost foarte grele. Toate cele patru unități aliate s-au dispersat spre sud și vest spre drumul care traversa debleuul abrupt al căii ferate la Oosterbeek și Wolfheze și s-au adunat în formații improvizate în pădurile de la sud de locație, unde cei mai mulți dintre militari au petrecut noaptea. Câteva subunități germane i-au urmărit pe aliați în drumul peste calea ferată, iar un batalion
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]