4,842 matches
-
ambele direcții. Totul, în spirit, e drum de jos în sus și de sus în jos, și nu doar o scară a lui Iacob. Spun toate astea ca să înțelegi de ce mă tem de al treilea capitol, cel cu globalismul. Globalismul înfrînge această dublă procesiune din viziunea mea: îngeri care coboară și devin licurici, oameni urcători care devin îngeri. Globalismul care e, în fond, panteismul pierde și descinderea, și ascensiunea: totul e în tot, ordinea e dată, nu căutată, iar căutarea rămâne
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care pot căpăta pecetea lui a fi, plinătatea ființei. Însă ce se întîmplă atunci cu problema timpului? Condiția individualului prins în modelul ontologic reprezintă deja o ex-temporalizare. Am ieșit din condiția lui Cronos, de vreme ce am un model ontologic care îl înfrînge pe cel al timpului devorator. Și, într-adevăr, toate formele de afirmare umană sânt revolta lui Zeus împotriva lui Cronos. În fiecare dintre noi se află un Zeus care vrea să-l înlănțuie pe Cronos. "În fiecare om un Zeus
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu a lui Tomis nume (V 7). În cele din urmă, Roma îi recunoaște valoarea : Roma te recheamă cu drag lâng-al ei sân./ Primește-aste coroane ; prin noi ți le trimite.../ Salut și onor ție, poete strălucite ! (V 9). Omul este înfrânt de potrivnicia destinului, însă poetul se bucură de glorie eternă. Ultimele cuvinte ale piesei sunt adresate celui menit imortalității artistice : Adio, geniu în veci nepieritor !. Cele două piese cu structură similară se află în raport de continuitate, fapt confirmat de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
încălcat rânduiala divină pentru astfel de făpturi nedemne : Aceștia îți fură muritorii,/ Grozavii tăi prieteni, fierarii și păstorii,/ De-al căror drag Olimpul ne fuse tulburat ! (IV, p. 112). Prometeu își deplânge amar iluziile pierdute cu privire la favoriții lui : Mă vezi înfrânt de atâta nerecunoștință,/ Revolta și dezgustul sunt noua mea credință/ Cu ochii stinși contemplu tot visu mi nimicit (IV, p. 113). Titanul își vede năruite speranțele de a contribui la înfrumusețarea lumii prin încurajarea oamenilor, căci aceștia au profitat de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și a luptei dintre generațiile de zei ocupă un loc important în tragedia lui Eschil. Chiar de la prima întâlnire dintre cor și protagonist, oceanidele observă comportamentul tiranic al noului monarh al zeilor, decis să-i distrugă definitiv pe predecesorii săi înfrânți în luptă : Zeus, în numele legilor noi poruncite,/ domnește de capul său/ și-acum nimicește/ uriașii puternici de dinainte. Prometeu își manifestă încrederea că, în pofida acestei durități, va reuși să-l determine pe cel de sus să-i anuleze condamnarea, fiind
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dea foc și legi și țară-a-și nărui. Antigona cinstește, în schimb, vechile credințe și cultul morților, norme nescrise mai presus de hotărârile omenești : Eu porunca ta/ N-o socotesc atât de tare-ncât pe om/ Să-l facă-a-nfrânge chiar și legile zeiești,/ Că-aceste legi nu sunt în slove scrise, nu !/ Dar pe vecie-s legi și nu de azi, de ieri. La Victor Eftimiu, argumentele predilecte ale personajelor sunt altele și se insistă asupra opoziției dintre umanitatea Antigonei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
încurcat în propria lor țesătură. Eu am ieșit din ochiurile care mă înlănțuiau (III 5). Antigona trebuie în cele din urmă să admită că s-a înșelat tot timpul în care a propovăduit supunerea față de zei : Slavă omului care a înfrânt puterile oarbe [...] Tată ! Se cuvine să îngenunchi la picioarele tale ! Am ținut partea zeilor, dar tu m-ai învățat ce însemnează partea omului ! (III 5). După cum constată oracolul în monologul său final, muritorii se pot răzvrăti cu succes împotriva zeilor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Speusip, nepotul lui Platon, constată că nu are chemare pentru îndeletnicirea de filosof și afirmă că un singur filosof în familia lui e de ajuns (p. 243). Odinioară, Lastheneia s-a străduit mult să fie acceptată ca elevă și să înfrângă prejudecățile misogine ale pretins atotștiutorului Platon cu argumentul că Socrate era mult mai modest când mărturisea că nu știe nimic (p. 216). O dată admisă între ucenicii filosofului, ea constată că aceștia nu îl prea ascultă, o dată ce unul zvârle din copite
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
neamului Atrizilor și astfel îl determină să se întoarcă în ținutul natal. Îmbătrânit, dar nu ani, secole, ivit parcă dintr-o altă eră, îndepărtată (III, p. 91), Oreste e silit să se despartă de iubita sa și să se recunoască înfrânt de fatalitate : Grea boală sângele strămoșilor, Aglaia. Ascunsă adânc, dar o dată apare. Și atunci nu contează de când ești bolnav. [...] Mă vor chinui încă Eriniile neiertătoare, știu. Dar de-acum încolo le voi înfrunta numai acasă (III, p. 92). În finalul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
se declară victima zeilor invidioși pe tăria neprihănirii lui : acei ce-i socoteam mai sus/ de lamura luminii, zeii puri,/ mă pizmuiesc ? (scena 9). După părerea lui, ciuma din Teba este o dovadă a iritării divine împotriva celui capabil să înfrângă Sfinxul : Sunt pedepsit de Zeus în măsura/ puterii mele de-a fi drept și pur ! (scena 9). Înțelegând cine este cu adevărat Oedip din relatarea servitorului căruia i-a încredințat cândva copilul spre a-l ucide, Iocasta îl imploră să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Colonos fără a comite o nouă crimă : el colaborează cu cel care ar trebui să-i fie victimă dacă lucrurile s-ar desfășura așa cum vor nemuritorii. Liber să acționeze, conștient de sine, omul nu mai e jucăria destinului, ci îl înfrânge, ceea ce duce la anularea tragediei în sens clasic. Alteori însă, intervențiile în desfășurarea evenimentelor temporizează doar împlinirea destinului funest. La Nicolae Iorga, troienii ajung să-i dea crezare Casandrei, ceea ce nu salvează cetatea, căci tânăra înzestrată cu harul profeției interpretează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
când visezi de unul singur? Poate îți imaginezi că ești feldmareșal și că l-ai învins pe Napoleon! — La asta, pe cuvânt de onoare, mă gândesc, mai ales înainte de a ațipi, râse prințul, doar că nu pe Napoleon îl tot înfrâng, ci pe austrieci. — N-am chef deloc să glumesc cu dumneata, Lev Nikolaevici. Cu Ippolit o să mă văd eu însămi; te rog să-l previi. Și găsesc că e foarte urât din partea dumitale, pentru că e o grosolănie să privești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
erou. - Filozofii sânt bieți agenți ai Absolutului, plătiți din contribuțiile mâhnirilor noastre. Din a lua lumea în serios și-au făcut o profesie. Tristețea - în forma ei elementară - este o genialitate a materiei. Inspirație primară fără gânduri. Trupul și-a înfrînt condiția și tinde la o participare "superioară" lui, iar în formele reflexive ale tristeții procesul este completat de o descindere a spiritului prin vine, ca pentru a ne arăta cât de organic ne aparținem. Răpindu-ne firii și redîndu-ne nouă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în eternitate înseamnă a fi în clar cu distanța ta de ea, a nu fi total înlăuntrul ei. Din zarea unei totalități vii, a unei existențe prezente, conștiința indică totdeauna o absență. Doar trăind nemijlocit și naiv în veșnicie, ai înfrînt energia organului temporal. Sfințenia - un imediat al eternității - nu se mândrește cu pasul împlinit în afară de trecerea directă a lucrurilor, fiindcă ea este eternitate. Cel mult, se poate spovedi timpului, pentru a se ușura de excesul substanței proprii. Mărturisirile sfinților izvorăsc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îți pierzi poziția de om. De-aș da drum slobod pornirilor mele, m-aș odihni într-un cimitir de cerșetori sau de împărați nebuni. Numai ca sursă de nefericire este femeia o revelație a absolutului. Sorbindu-i metafizic alcătuirile misterioase, înfrîngi viața cu mijloacele ei proprii, chiar când panica anemiei, în preajma leșinului esențial, toarnă văpăi abstracte în sânge. O dragoste împlinită, o voluptate ce nu-i un delicios dezastru, compromite în măsură egală pe bărbat și pe femeie. Iubirea nu se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
individ sau o epocă trebuie să respire inconștient în necondiționatul unui principiu, pentru a-l recunoaște ca atare. A ști răstoarnă orice urmă de certitudine. Conștiința - fenomen de limită a rațiunii - este o sursă de îndoieli, ce nu pot fi înfrînte decât în amurgul cugetului treaz. Luciditatea este un dezastru pentru adevăr, dar nu pentru cunoaștere, pe ale cărei baze se înalță o arhitectură complicată de erori, numită spirit din nevoie de simplificare. Duhul meu nu-și mai află îndestulare decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orientați înspre această credință tot din frica de moarte. Este, în această credință, un efort dureros al omului de a-și salva - chiar fără o certitudine absolută - lumea valorilor în care a trăit și la care a contribuit, de a înfrînge neantul din temporal și de a realiza în etern universalul. În fața morții, acceptată fără nici o credință religioasă, nu rămâne însă nimic din ceea ce lumea crede a fi creat pentru eternitate. Toată lumea formelor și a categoriilor abstracte se dovedește complet irelevantă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
numai în obiectivări, ci și în sâmburele lor, în centrul primordial și iradiant, în esența lor deficientă. Ce înseamnă în univers: Suedia, Danemarca, Elveția, România, Bulgaria, Ungaria, Serbia etc.? Culturile mici n-au o valoare decât în măsura în care încearcă să-și înfrîngă legea lor, să se descătușeze dintr-o condamnare, care le fixează în cămașa de forță a anonimatului. Legile vieții sânt unele la culturile mari și altele la cele mici. Primele își consumă evoluția floral, cresc natural înspre mărirea lor; Franța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
expresie, deoarece ne-am înjosit prea mult în trecutul și prezentul nostru pentru ca, într-o explozie, să nu ne trăim o adevărată metamorfoză. Am fost totdeauna pesimist când am vorbit de România; dar cred că viața este destul de irațională ca să înfrîngă un ireparabil al istoriei și al destinului nostru. În momentul când aș fi convins că posibilitatea unei schimbări la față a României este o iluzie, din acel moment o problemă a României pentru mine n-ar mai exista. Întreaga noastră
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
psihologice structurale. Particularitatea condițiilor istorice și gravitatea lor au adâncit numai dispozițiile inițiale și au scos la lumină an-istoria noastră. Timpurile "vitrege" prin care am trecut au fost astfel, fiindcă n-am fost destul de tari și de capabili să le înfrîngem. Dacă în noi ar fi fost o pornire de a ne individualiza și de a ne afirma categoric, am fi învins vitregia vremurilor de mult, așa cum au făcut toate popoarele "mari" - ca destin, iar nu ca număr. Un popor contează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nostru în decursul marii noastre anistorii. Oare atâta vreme de durere să-i fi convins pe români că nu mai au nimic de făcut, de s-au abandonat cu voia și fără voia lor? Dar resemnarea nu va putea fi înfrîntă decât după ce toți românii se vor fi convins că totul este de făcut. Multe popoare au făcut haz de propria lor condiție; autoironia nu lipsește la nici un popor chinuit și oprimat. Este cu toate acestea rar ca autocunoașterea să meargă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oamenii care și-au creat destinul în începuturile și pe culmile marilor culturi. Oare acei ce au impus lumii un stil de o individualitate unică n-au avut sentimentul unei energii nelimitate, capabile nu numai să escaladeze clipele, dar să înfrîngă, să se ridice pe cadavrele momentelor? N-au îngenuncheat ei prezentul și viitorul, în pornirea de a da naștere la forme noi de viață? Marile culturi au creat în ciuda timpului. În orice elan, el cedează din rezistență, încît victoria asupra
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și necazul acestui popor au ridicat multe scări între pământ și cer. Bisericile n-au trebuit să provoace înălțimile. Ce fioruri trebuie să fi cunoscut Evul Mediu, oamenii din timpul lui, care făceau cerc cu casele lor în jurul catedralelor? Orgoliul înfrîngea pietatea. În jurul bisericuțelor noastre, umilința înfrînge credința. În genere, românii au prea multă umilință și prea puțină pietate față de lucruri. Pietatea este ultima formă a seriozității în fața ordinii invizibile. Când ea afectează un caracter uman și imanent, atunci viața este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
multe scări între pământ și cer. Bisericile n-au trebuit să provoace înălțimile. Ce fioruri trebuie să fi cunoscut Evul Mediu, oamenii din timpul lui, care făceau cerc cu casele lor în jurul catedralelor? Orgoliul înfrîngea pietatea. În jurul bisericuțelor noastre, umilința înfrînge credința. În genere, românii au prea multă umilință și prea puțină pietate față de lucruri. Pietatea este ultima formă a seriozității în fața ordinii invizibile. Când ea afectează un caracter uman și imanent, atunci viața este convertită într-o valoare echivalentă transcendenței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de naivitate. Ritmul ascendent al unei culturi o ridică din pământ, din piatră, din elemente. Progresul în spiritualizare înseamnă o îndepărtare de originar. Autonomia spiritului de viață, care devine realitatea tragică a tuturor culturilor, începînd de la maturitatea lor la decadență, înfrînge ultimele urme ale naivității. Cultura are în începuturile sale un ritm cosmic. Cu cât ea se diferențiază mai mult de natură, cu atât ea devine mai a-cosmică. Negația cosmicului își află sursa în elementele centrifugale ale spiritului. Interiorizarea lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]