6,323 matches
-
este o ființă "cu puține posibilități", ea nu poate rezista exigentelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este doar o parte din viața lui, sensibilitatea feminină e "prea periferica și prea receptiva" pentru a avea resursele unui mister, iar farmecul "absurd" al iubirii adevărate este tocmai "a găsi mister într-o singură ființă, de a descoperi mai bine zis de a inventa un infinit într-o existența individuală de o deconcertanta finitate"17. Insuficientă sentimentului iubirii, în opinia lui Cioran, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sale creații, lumea sentimentelor și a pasiunilor, a neliniștii metafizice, pentru ca, așa cum spune în opera citată anterior: "O dată ce s-a ridicat pe cele două picioare din spate, un animal ciudat abandonează pentru totdeauna fericirea zoologică, ca să inaugureze nefericirea metafizica: sete absurdă de veșnicie a unui corp mizerabil destinat pieirii"9. Ibsen spune că toate personajele i-au ieșit din suflet, Flaubert spune că Doamna Bovary este el însuși, la Sábato, personajele sale sunt fațete ale fantasmelor care se găsesc în interiorul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
fost pentru noi, cum zice Cernuda, "o pauză de iubire în goana după treburi"."47 Sábato combină în opera să elemente subiective și sociale care converg spre aprofundarea principalelor neliniști ale ființei umane: agonia existențiala și moartea, "îndulcite de o absurdă metafizica a speranței"48, așa cum spune el însuși: "Mă uit îndelung la fotografia unui micuț lustragiu din orașul Salța, care s-a apropiat și m-a îmbrățișat cu o mare emoție. Mă uit de multă vreme la ea, ca la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
astfel încât adevăratul ax al românului Sobre héroes y tumbas este duelul dintre puritatea neîntinata a lui Martín și haosul interior al Alejandrei, ambii căutători de iubire, ca ipostază a absolutului: Căutând în ea absolutul, încăpățânarea lui Martín este sub semnul absurdului. Alejandra este originea și moartea, începutul și sfârșitul, este știința și marxismul, este, poate, cel mai Sábato dintre toate personajele"82. Că întruchipare a iubirii, ar putea fi salvarea lui Martín, dar, paradoxal, Alejandra nu înseamnă decât suferință pentru Martin
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ai săi, în cocioaba mizera, inundată. Se întreabă Sábato dacă nu se manifestă chiar Dumnezeu în aceste mame și de ce s-ar manifestă doar în poeți că Juan de la Cruz sau în picturile sacre ale lui Rouault? Dacă rezistență pare absurdă când se prevestește sfârșitul, de ce să nu medităm la acesti sfinți? Oare nu sunt ei înșiși dovadă că mai există ceva de cealaltă parte a absurdului? De fiecare dată când am fost pe punctul de a pieri din istorie, spune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că Juan de la Cruz sau în picturile sacre ale lui Rouault? Dacă rezistență pare absurdă când se prevestește sfârșitul, de ce să nu medităm la acesti sfinți? Oare nu sunt ei înșiși dovadă că mai există ceva de cealaltă parte a absurdului? De fiecare dată când am fost pe punctul de a pieri din istorie, spune Sábato, omul s-a salvat prin partea cea mai nevoiașa a omenirii, cei care sunt cel mai aproape de absolut, pentru ca, fiind mai aproape de pericol, sunt și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
relativitățile respingătoare. Tot un încăpățânat este și Sábato, la urmei urmei, artistul, în general, fiind, cum spune Carlos Cătănia, ca un copil introvertit care se simte în chip melancolic izolat și neînțeles și care tinde timid să facă niște "mâzgălituri absurde", care mai tarziu vor constitui baza operei sale, dar care, paradoxal, tocmai prin faptul că face aceste gesturi atât de interiorizate, va trebui să iasă din propria-i izolare, din introvertit devenind un mare extrovertit, prin contactul cu cei cărora
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
O lume în care coexista bine și rău, înger și demon, de multe ori, în aceeași ființă umană regăsindu-se, paradoxal, cele două laturi antagonice. O ființă umană care trăiește cea mai profundă criză din existența să: a singurătății, a absurdului, a morții, a disperării, dar, în același timp, este omul purtător de speranță, ca alternativă unică în fața Apocalipsului. Sábato refuză să-l flateze pe cititor prin fardurile și capriciile unui stil delicat. Preferă să zguduie și să neliniștească, creând o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
din amintiri, iar impulsului anarhist din vremurile eroice îi luase locul o ortodoxie școlară"; mai tarziu îi recunoaște prelungirea în existențialism. Sábato spune despre mișcarea suprarealista că Biblia să a fost dezordinea, arma să imaginația, teritoriul său visul și imaginea absurdă, tehnica să automatismul, păcatul lui ortodoxia, disperarea să promisiunea neîndeplinita a sistemului, decadenta să pretinsa alianță cu marxismul. Altă deziluzie pentru tânărul Sábato, însă, așa cum spune el însuși, "că să scrii ceva important, trebuie să te urci pe culmile disperării
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cititori va simți că eu, de fapt, ating problemele lui. Intrând în profunzime în eu-l meu, și numai așa pot să intru în realitatea celorlalți"66. În plan universal, triunghiul poate fi format din autori existențialiști și ai filosofiei absurdului direct indicați de Sábato însuși: Dostoievski, Kafka, Sartre, Camus. Cu Kafka are în comun coșmarul și metamorfozarea monstruoasa, dar Sábato trece dincolo de scriitorul din Praga, ducând oroarea până la o viziune generală, apocaliptica, buclă absurdului fiind compensata de buclă speranței, inexistentă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
din autori existențialiști și ai filosofiei absurdului direct indicați de Sábato însuși: Dostoievski, Kafka, Sartre, Camus. Cu Kafka are în comun coșmarul și metamorfozarea monstruoasa, dar Sábato trece dincolo de scriitorul din Praga, ducând oroarea până la o viziune generală, apocaliptica, buclă absurdului fiind compensata de buclă speranței, inexistentă la Kafka. Angela B. Dellepiane, unul din exegeții sabatieni, spune: "Similitudinea cu Kafka este evidentă. Că și protagonistul din Metamorfoza, Pablo (este vorba despre Pablo Castel, personajul central din Tunelul) declară: "eu nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
serie de raționamente care îl vor duce la o concluzie totalmente falsă, ca de exemplu: "María și prostituată au avut o expresie asemănătoare; prostituată simula plăcerea, deci și María simula plăcerea; María este, deci, o prostituată". În baza acestei logici absurde, Castel se decide la crimă, se simte "obligat" să o omoare pe iubita lui: "Trebuie să te omor, María". Prin Castel, Sábato face critică rațiunii pure, a consecințelor la care poate duce cultul științei și al rațiunii în ignorarea emoțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cât în substanța acesteia se încorporează o cantitate mai mare din gândirea și simțirea unei întregi societăți, din aleanurile și năzuințele unei întregi epoci. Pentru ca o operă artistică să fie strict personală, emanație exclusivă a unui creator trăind într un absurd turn de fildeș - care de fapt nu a existat niciodată pentru că artistul este un exponent social ar trebui ca autorul ei să vină de nicăieri și să evolueze într-un vid social absolut, cu destinația sigură tot spre nicăieri. Or
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
revoluția culturală, PCI se delimitează profund. Într-un interviu acordat publicației "Rinascita", la 10 octombrie 1966, secretarul internațional al partidului, Giorgio Napolitano, nu ezită să declare că acești conducători chinezi au ajuns la o serie de gesturi inadmisibile inclusiv respingerea absurdă a oricărei legături cu moștenirea culturală mondială și cu orice tradiție națională. Spre deosebire de comuniștii italieni, conducerea partidului comunist francez primește foarte rău orientările celui de al XX-lea Congres și nu-l apreciază deloc pe Hrușciov. Totuși, ea este destul de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
dintre cele mai reprezentative texte ale lui Blecher, din această perioada, care trasează foarte clar direcția pe care romancierul va merge mai târziu, este Incursiuni. Gheorghe Glodeanu vedea în această narațiune ,,o colecție de meditații insolite, nonconformiste în care elementul absurd pare din nou la el acasă"12. Analizând cu o atenție sporită aceasta proză scurtă a lui Blecher, cu un titlul deosebit de sugestiv, luând în considerare convingerea naratorului însuși că ,,verosimilul pare mai adevărat decât adevărul"13 putem afirma că
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
uscate 20. Analizând poemele lui Blecher, Gheorghe Glodeanu le asocia, de asemenea, cu tablouri din Dali, neinsistând, la fel ca și Manolescu, pe acest aspect, deloc de neglijat de altfel, comparând textele lirice ale autorului cu poezia suprarealistă și literatura absurdului. Imaginile șocante, ce nu ascultă de logica obișnuită a lucrurilor, revin în creația intitulată Poem. La fel ca în proză, realul comunică cu imaginarul în lirica lui M. Blecher. Numeroasele proiecții insolite amintesc de o veritabilă descătușare a visului, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat/ s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire/ și aripile lui căzute scârție sub picioarele tale pe/ zăpada ce de flori ce de ramuri ce de degete"... Ca și în literatura absurdă, impresia de insolit este garantată și prin alăturarea unor termeni neobișnuiți, adesea contradictorii, bizari 21. În mod evident, înaintea romanelor, textele poetice ale lui Blecher exprimă universul halucinant în care trăiește eul liric. Pasiunea pentru ,,obiectele efemere" în mișcare, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Blecher fiind profund îndatorat lui Bogza pentru modul în care acesta l-a susținut. Știu că nu-ți plac asemenea mulțumiri însă fără tine aș fi continuat să vegetez în cel mai execrabil și mai obscur anonimat, îmbuibat de visuri absurde și de dadaisme învechite. Ție îți datorez înainte de toate organizarea mea și apoi posibilitățile de publicare. Este ceva ce numește ,,sensul vieții", iartă-mi cuvântul acesta mare, și tu ai dat un sens ,,vieții" mele58. Analizând în revista Azi, romanele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și lucidă sensibilitate față de multiplele forme familiare, concrete, cotidiene sub care se manifestă inautenticitatea; s-ar putea spune că autenticitatea e chiar măsura acestei sensibilități, care modifică raporturile convenționale între real și ireal, dezvăluind caracterul în același timp fictiv și absurd al așa-numitei ,,realități imediate"134. Întâmplările în irealitatea imediată redau o lume a copilăriei invadată de inautentic. Relația auteniticitate-inautenticitate poate fi rescrisă din perspectiva abordării transdisiciplinare ca ,,univers multidimensional"-,,univers unidimensional". În contextul în care gândim lumea în care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
om normal și sănătos ca și ceilalți, duce la o exacerbare a simțurilor; insul dobândește antene noi, cu care e în stare să perceapă ceea ce oamenii normali nu percep. Simțământul neputinței și anormalității, al pieririi inevitabile îl îmboldește la gesturi absurde, ilogice, la acte enorme, abracadabrante, apanajul eroului din Întâmplări în irealitatea imediată. Numai boala și simțământul morții lente, implacabile, pot da virulența analizei în care să-ți ironizezi, să-ți batjocorești tu însuți faptele, actele, tot timpul cu o degajare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
folosirea perfectului compus și a distanței dintre enunțător și un eu subiect al enunțului, tratat nu ca persoana întâi, ci mai degrabă ca o persoană a treia opera ne arată un erou străin tocmai din cauză că el trăiește într-o lume absurdă, dar această lume absurdă este chiar cea instituită de operă 171. O situație similară se poate observa în romanele persoanei I ale lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina luminată. Eul subiect al enunțării devine el în lumile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a distanței dintre enunțător și un eu subiect al enunțului, tratat nu ca persoana întâi, ci mai degrabă ca o persoană a treia opera ne arată un erou străin tocmai din cauză că el trăiește într-o lume absurdă, dar această lume absurdă este chiar cea instituită de operă 171. O situație similară se poate observa în romanele persoanei I ale lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina luminată. Eul subiect al enunțării devine el în lumile pe care le creează. Imaginile
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina luminată. Eul subiect al enunțării devine el în lumile pe care le creează. Imaginile nu se suprapun, de multe ori fiindu-ne prezentat un el lipsit de umanitate, trăind într-o lume absurdă, asemenea personajului lui Camus, la o altă dimensiune însă. Ilustrative în acest sens sunt reprezentările antropomorfe ale omului blecherian și nu numai. Tocmai prin aceste lumi, textul lui Blecher se dechide, iar condiția esențială pentru realizarea acestei deschideri este ,,închiderea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sens ascuns, trebuie să recunoaștem că toate pasajele ilogice ar putea fi simboluri. Cea mai ilogică dintre nenumăratele ilogisme ale textelor este imaginea unui dumnezeu personal. Nimic nu este mai uimitor, mai demn de atenție decît aceste fabulații cu aspect absurd, imaginile mitice, dar care și-au păstrat pînă în zilele noastre influența supraconștient formatoare asupra sufletului omenesc și care, chiar dacă ea se manifestă într-o manieră deformată și superstițioasă, țin încă piept scepticismului epocii științifice. Influența aceasta persistentă asupra sufletului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
supraconștient formatoare asupra sufletului omenesc și care, chiar dacă ea se manifestă într-o manieră deformată și superstițioasă, țin încă piept scepticismului epocii științifice. Influența aceasta persistentă asupra sufletului nu incită oare la recunoașterea faptului chiar dacă doar ipotetic că aceste fabulații absurde posedă un fond veridic de inspirație? Aceste inspirații, produs al funcționării psihice, mișcă permanent sufletul, deoarece, grație lor, psihicul s-a putut obiectiva și a fost capabil să prefigureze supraconștient singurul lucru pe care îl putea el cunoaște pe calea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]