35,844 matches
-
v-ați închipui. Poșta a făcut etichetele astea dintr-o hârtie atât de ieftină încât nu le mai poți dezlipi. Hârtia se rupe bucăți-bucățele încă de la margini, dar chiar și acolo cleiul rămâne. Cleiul brut, cu gogoloașe gălbui ca mucii, adună praf și fum până când devine o pată neagră, mult mai urâtă decât mica pictură de școală inițială. Oamenii ți-au dat seama că o operă de artă oarecare e mai bună decât cleiul hidos pe care-l lasă în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mai întâi picură, pic, pic, apoi curge un firicel subțire, un terci cremos. Parte din materia apoasă i se scurge pe obrazul roz de cauciuc. Parte îi rămâne prinsă între buze, între dinții de plastic. Cea mai mare parte se adună pe jos într-o băltuță. Fata asta, acum o franțuzoaică. O fată care s-a înecat. O victimă a ei înseși. Stau toți acolo, respirând în dosul mâinii sau batistei. Clipesc și le dau lacrimile de la miros. Gâtlejurile le alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu i-a pregătit pentru nimic din toate astea. Dar, întorcându-se acasă, n-au găsit nici un anunț în care se căutau experți în muniție, specialiști în stabilirea țintelor, cercetași de infanterie. Nimic care să plătească atât de bine pe cât aduna Flint, cu picioarele ieșindu-i din crăpătura laterală a unei rochii de seară din satin verde, cu degetele de la picioare prinse în ciorapi de plasă și ieșind prin sandale aurii. Flint se oprea între melodii și pumni doar atât cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o familie mare, numeroasă, a cărei inimă era bunica. Bica. Cea mai dragă, mai bună și mai sfântă femeie de pe pământ! Întotdeauna, după o zi de joacă, femeia scundă, zâmbitoare, cu părul acoperit veșnic de câte un batic înflorat, îi aduna la un loc și îi fericea cu biscuiți și bomboane. În timp ce mogâldețele înfulecau, cu o poftă nestăpânită izvorâtă din oboseala jocului, Bica le spunea povești. Cele mai îndrăgite erau acelea pe care ea le inventa și în care rolul personajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
desăvârșire iar Dan alerga după minge în silă, doar de gura furtunii inelate. Emanuela prefera să cânte la vioară, să privească agitația celorlalți și să doarmă la prânz. Uneori, seara, înaintea celor zece minute de desene animate, puii de om adunați în stradă se împrăștiau, retrăgându-se în fața televizoarelor. După vizionare, rămași singuri, Luana și Dan erau nevoiți să apeleze la varianta Ema. Se pornea, astfel, un circ în toată regula. Știind că un joc în doi nu are nici un farmec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
veche stătea rezemată de unul din pereți. Luana păși cu emoție înăuntru. Se gândi să închidă ușa, altfel Dan își va da seama că e acolo. Când o trase după ea, ghemul de lumină muri și inima îi îngheță. Își adună puterile și respiră din nou. Bâjbâi în întuneric scara putredă, puse piciorul pe prima treaptă și se opri. Inima îi bătea să-i spargă pieptul. Ar fi făcut bucuroasă cale întoarsă, dar asta însemna recunoașterea înfrângerii. Continuă urcușul spunându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe obraji, pe spate, în creștetul capului. Se bălăceau până ce mistuiala cerească îi secătuia de vlagă. Atunci, profitând de slăbiciunea lor, Bica schimba apa, îi săpunea bine și-i clătea, îi înfășura, pe rând, în câte-un prosop și-i aduna în camera ei pentru a-i primeni cu lenjerie curată. Dacă pentru Dan și Luana aranjatul frezei era pierdere de timp și-o făceau neatent și în grabă, pentru Ema pieptănatul reprezenta un adevărat ritual. Ea se așeza comod pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care-l știa Luana îl aflase de la bunica. Nu ezitase să-i spună cât de mult îl iubise, că fusese ginerele preferat, că veselia debordantă și puternicul simț al umorului îi făcuseră prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă să-i lămurească, simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă în irisul bunicii, fetița transforma în imagini fiecare cuvânt al ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la fiecare metru parcurs era nevoită să se oprească și s-o ridice. Din fericire, școala se afla în celălalt capăt al străzii, imediat după colț și drumul nu dură mai mult de cinci minute. O uimi mulțimea de copii adunați în curtea școlii. Își închipui străzile rămase pustii, scrâncioburile legănate doar de vânt, liniștea sinistră a orașului. Tărăboiul, nebunia, își mutaseră sediul între pereții școlilor, în perimetrul din jurul lor. Se ținea de mâna mamei, încercând să facă față agitației din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
luă în seamă. Grupați din mers doi câte doi, pășiră pragul clasei. Pe bănci îi aștepta abecedarul și o floare. Se așeză care cum apucă, cu ochii țintă la cartea frumos colorată. Fetițele se înghesuiră în primele bănci, băieții se adunară stol în spatele clasei. Părinții se agitau îndrumându-și odraslele spre un loc sau altul. Sanda se da de ceasul morții împingând-o pe Luana către prima bancă dar ea se încăpățâna să se întoarcă în grupul băieților. O apucă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la realitate, mai înainte ca învățătoarea să facă asta cu bățul ori cu mâna ei greoaie. Deși băiatul devenise mai îngrijit și începuse să învețe mai bine, tovarășa continua să-l bată. Luana strângea din pumni la fiecare lovitură și aduna în suflet revoltă. Într-o zi nu mai rezistă. De dimineață, femeia se enervase teribil. Într-un moment anume, fără un motiv deosebit, îl înhăță pe Vându de-o mânecă și-l târî în fața clasei. Acolo, lipsită de jenă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
studiu din orice colțișor. Serbările însă erau cele mai reușite. La sfârșitul clasei I pregăti cu elevii o scenetă. Fetițele reprezentau câte o țară de pe glob, băieții întruchipau străjerii care le apărau. Serbarea se ținu la Casa Pionierilor și se adună în sala neîncăpătoare întreaga școală. Foială mare, aglomerație de părinți, frați, surori, bunici, vecini, prieteni, îngrămădiți câte doi pe scaune, veniți să admire talentul vedetelor din familie. Aplaudau constant din cinci în cinci minute, nerăbdători să înceapă spectacolul. Grupurile gălăgioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trebuit să-i aducă Luanei simțirea gingașă că trecuse în rândul adolescenților. Dar ea se considera încă un copil. Întoarsă după-amiaza de la școală, se așeza lângă Dan pe băncuța de afară și acolo, buimăciți de întâmplările zilei, căutau să-și adune gândurile. Aveau amândoi simpatii și antipatii în rândul dascălilor, dar mozaicul de situații la care erau expuși făcea, de cele mai multe ori, ca afinitatea cu cei de la catedră să nu fie din cea mai reușită. Într-una din zile, diriginta intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-le agitându-se cu "zgaibele" în sus, în cele mai neașteptate poziții și mai mai că-i venea să le pună la treabă, profitând de energia și puterea lor. Unele "sărituri" eșuau, fetele se rostogoleau peste spătarul băncii și se adunau de jos zăpăcite, cu ochii scăldați în lacrimi. Ema le penaliza cu note usturătoare. Ea tăia în carne vie, la adăpostul mesei de arbitru. În final, epuizate și dezmembrate, fetele așteptau verdictul. Singura care n-ar fi trebuit să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de frigare fiindcă, prostul, a mâncat? Haideți, spuneți, nu-i păcat? Și iar "Scârț-Scârț!" În final, își uniră vocile și încheiară: Și-am putea continua Toată noaptea, uite-așa, Animale sunt destule... Dar de ce să plictisim lumea ce s-a adunat? Haideți, spuneți, nu-i păcat? "Scârț-Scârț!" Hohotele de râs și aplauzele le umplură inimile de fericire. Erau în al nouălea cer. Dar surpriza nu se încheia aici. Urma dansul, acel dans a cărui tematică Luana se chinuise, îndelung, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
gest. Pentru omul care a murit în această secundă și n-a avut cine să-i aprindă o lumânare. În fiecare duminică și zi de sărbătoare mergeau la biserică, întreaga familie, la brațul Bicii. Era unul din momentele care-i aduna laolaltă. Se îmbrăcau cu hainele cele mai frumoase, deoarece fuseseră învățați că mersul la biserică nu însemna doar obligația de duminică, lăsată de Domnul prin cele zece porunci, ci biserica reprezenta Casa Domnului, acolo era El și trebuia să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să ia un șase dar nota de la fizică îi apărea într-o ceață deasă, de nepătruns. Toate cele trei zile de testări au sleit-o de puteri. I-a fost imposibil să se detașeze de atmosfera stresantă creată de admitanți. Adunați în mijlocul curții, care mai de care mai blindat cu manuale, caiete și culegeri, discutând invariabil despre materiile de examen, palizi la față, desfigurați de emoții și teamă, elevii claselor a X-a emanau trăiri din cele mai demoralizatoare. Luana le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
elevii claselor a X-a emanau trăiri din cele mai demoralizatoare. Luana le resimțea din plin. O iritau reacțiile gălăgioase, teama strigată în gura mare și la orice pas, simțea nevoia unui loc numai al ei în care să se adune și să-și găsească liniștea sufletească de care avea imperioasă nevoie. Au intrat în sălile de clasă cu inimile strânse, cu fețele palide, ca niște condamnați la moarte. Jumătate dintre ei, dacă nu luau examenul, nu aveau altă opțiune decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mămăligă în brânză, modelând-o, apoi, în mână, până când aceasta se transforma într-un rulou galben cu pete albe. Brusc, celor doi băieți li se tăie pofta de mâncare. La prânz, au pornit-o spre capătul satului, acolo unde se adunau rațele și gâștele pentru a se scălda în gârla secată pe jumătate. Au stat întinși la soare, bucurându-se de odihna binemeritată. Nici măcar Luanei nu-i mai venea să zburde, îl privea pe Oliviu, frumușel foc și tot numai zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din nou. O dată reveniți la viața de oraș, au reînceput controversele plimbărilor cu bicicleta, rivalitatea smintită provocată de jocul de cărți și de rammy iar emoțiile, palide și nedeslușite, trăite pe ulița satului, au fost date uitării. Renar câștiga mereu, adunând un punctaj copleșitor. Dacă ceilalți erau complet indiferenți cine iese primul, Luana suferea cumplit să vadă că e întrecută de fiecare dată. Această competiție aprigă obosi participanții la joc care hotărâră că o schimbare de decor ar fi benefică. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
agricolă. Spre marea lor nemulțumire, au fost repartizați la cules de sfeclă. Îngrozitoare sarcină să te afunzi până la glezne în noroiul moale și să sapi, în neștire, în mocirla cleioasă, după căpățânile roșii. Așteptau, nerăbdători, pauza de masă. Atunci se adunau în cerc și își descrețeau frunțile cu tot felul de ghidușii. La un moment dat, nu se știe care dintre ei, veni cu o idee năstrușnică, pe care băieții se grăbiră s-o declare strălucită. Narcis Sava se așeză turcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lipsit de maniere, alături de care nici măcar nu apucase să înceapă o adevărată prietenie. Luana hohotea și se considera specialista planetei în gafe. Refuză să mai mănânce, să mai iasă cu bicicleta, se ascunse în spatele cărților de școală, încercând să-și adune gândurile ce se încăpățânau să fugă în cu totul altă parte. La sfârșitul lui februarie se întoarse de la școală cu o durere sfâșietoare în burtă. Piciorul drept îi amorțise, făcu febră și vomă de câteva ori. Sanda intră în panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la fugă spre magazie. Scoase bicicleta și fără s-o mai șteargă de praf și pânzele de păianjen, agățate peste tot, încălecă și ieși pe poartă în strigătele disperate ale băiatului: Luana, vino înapoi! Unde te duci? Luana! Găsi familia adunată în chioșculeț, cu Aneta în capul mesei. Intră pe poartă călare pe semicursieră, cu părul în vânt și ochii roșii de plâns. Vreau să vorbesc cu tine, îi spuse lui Renar. Amuțiră cu toții și se uitară la ea ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
putea să se considere fericitul câștigător al zilei. Felul doi era, invariabil, garnisit cu pește. Nu mai mâncase niciodată piure cu pește, pilaf cu pește sau macaroane cu sos în care peștele rahitic era înfipt, pe-o coastă, deasupra. Se adunau pe mese zeci de schelete, numai bune să hrănească armata de câini ce mișunau în campus. Mâncarea cea mai vânată erau macaroanele cu brânză. Atunci furtul de porții atingea cote alarmante. Bucătăresele îi fugăreau pe hoți în jurul meselor și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aceeași. Tulburători, incredibil de frumoși. Îi topeau sufletul și-o zăpăceau iar ea îl iubea, încă, din toată inima. Ernest căută pierdut în jur. Îi pieri toată siguranța și privirea tăioasă alunecă rătăcită peste copacii pregătiți să întâmpine iarna. Se adună cu un efort și zise: Dacă ai nevoie de bani să-mi spui. Am să te ajut. Bani? Pentru ce? Gata, Luana, încetează! strigă. Știi foarte bine ce vreau să spun. Vei face întrerupere de sarcină și eu o voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]