186,601 matches
-
Anuanúa, de parcă ar fi fost un periculos Nohú, plin de venin. Se părea că, pentru prima și singura dată în viața lui, Miti Matái era atât de derutat încât nu știa ce atitudine să adopte, nici cui să-i ceară ajutor, și în cele din urmă răspunse cu voce gravă: —E-adevărat? Făceai dragoste cu asasinul tatălui tău, în timp ce Purúa agoniza? — N-am de ce să dau explicații nimănui, veni răspunsul, ca de gheață. Legea spune că eu sunt regina. Zâmbi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care se găsea acum Marara. Mai rămăsese doar o oră și ceva până la căderea serii, dar era evident că, în ritmul incredibil în care se apropiau dușmanii lor, aveau să îi ajungă înainte ca întunericul nopții să le vină în ajutor. Nu bătea decât o briză slabă, în direcția țărmului, iar marea era calmă, ca și cum forțele naturii ar fi hotărât să se alieze de această dată cu sângeroșii Te-Onó. Se răspândi panică. Fetele izbucniră în plâns, la gândul că proaspăt recăpătata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
câștiga în viteză, apropiindu-se, ca un pescăruș uriaș, care abia atinge suprafața apei, de cele două nave, ai căror ocupanți încetaseră să mai vâslească. Miti Matái îi făcu un semn lui Tapú Tetuanúi să-i dea o mână de ajutor cârmaciului. Fu un spectacol unic, copleșitor și fascinant. Cand ajunseră la vreo sută de metri de dușmani, Navigatorul-Căpitan strigă din nou: —Toți la tribord! Cârmiți spre tribord!... Catamaranul începu să vireze într-un unghi de patruzeci și cinci de grade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care a murit între timp, și s-au distrat și cu ele, în același fel. —Taaroa fie lăudat! exclama Vahíne Tipanié. —Taaroa nu există, replică Ihona, mușcând cuvintele. L-am rugat de o mie de ori să ne vină în ajutor, și nici măcar o dată n-a venit. Pentru mine e mort. Toți zeii sunt morți pentru noi. Era cât se poate de dureros să asculte o asemenea afirmație din partea unei ființe care se află abia la începutul vieții, insă trebuiau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în acea noapte, se desfășura o neîncetatăși zgomotoasă activitate amoroasă pe insulița. Pahí-Vahínes reușiră cu greu să-și îndeplinească obligațiile excesive, desi Ihona și încă trei dintre fetele recent eliberate s-au arătat bucuroase să le dea o mână de ajutor. După experiență traumatizanta prin care trecuseră, cănd fuseseră tratate ca niște simple bucăți de carne care treceau de la unul la altul, aveau nevoie de puțină tandrețe, afecțiune și înțelegere. Celelalte respinseră din start orice încercare de apropiere din partea bărbaților, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
capcană diabolica. Le ordona dulgherilor lui să sară în apă ca să evalueze, din exterior, gravitatea daunelor, iar în clipa când primul dintre ei reveni la suprafață, diagnosticul lui fu concis și crud: Ne scufundăm! strigă. Octar se întoarse să ceară ajutor celeilalte nave, dar ceea ce văzu îl făcu să pălească: aceasta se află la mai puțin de două sute de metri distanță, înfipta și ea în mijlocul oceanului, care amenință să-i atingă linia de plutire. Înghesuiți pe punte, aproape cincizeci dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de două sute de metri distanță, înfipta și ea în mijlocul oceanului, care amenință să-i atingă linia de plutire. Înghesuiți pe punte, aproape cincizeci dintre cei mai buni războinici ai lui îi făceau semne disperate, cerându-i să le vină în ajutor. Coasta insulei era o linie care abia se mai zarea la orizont. Marara se oprise la rândul ei, iar regele Te-Onó o văzu, cu uimire cum se intoarce încet și începe să se apropie. În timp ce apă pătrundea nestingherita în carenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se scurge pe obraz. În locul urechii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poliția n-are nici un martor. Desigur, soții Keyes ar putea trimite un mesaj, dar n-au văzut fața bărbatului. N-au văzut numărul mașinii. Au văzut doar fata. Sângele. Packer și Evelyn n-au cum să dea o mână de ajutor. Dacă se duc la poliție nu se aleg decât cu umilința. Îți poți imagina titlurile din ziare: „Un celebru cuplu din înalta societate se distrează în mizerie”. Sau: „Miliardarii se joacă de-a săracii”. Doamne ferește să amintească de Inky și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lor bune, cu dinții lor frumoși și tenul curat. Mamele astea care nu lucrează, ai căror copii adolescenți sunt la școală. Nu lucrează, dar nici nu sunt casnice. Nu-s gospodine. Educate, desigur, dar nu din cale-afară de deștepte. Au ajutoare pentru muncile grele. Angajează specialiști. Altfel ar folosi un praf de curățat nepotrivit distrugându-și blaturile de granit și dalele de gresie. Ar pune un îngrășământ nepotrivit și plantele decorative din grădină s-ar usca. Ar alege vopseaua nepotrivită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îngerul nu mai dă pe-acolo o vreme. E prea trist, ăsta e adevărul. Iată un puști, poate mai tânăr decât unul dintre copiii ei, care moare singur într-un azil. Puștiul ăsta, atât de plin de viață și cerând ajutorul singurului om la îndemână - ea - înainte de-a fi prea târziu. E prea mult. Și totuși, la fiecare oră de yoga, la fiecare ședință cu părinții, de fiecare dată când privește un adolescent, îngerului acestuia de femeie aproape îi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
oglindă. Și lumina din spatele vitraliilor provine de fapt de la mici becuri, care creează o atmosferă de penumbră perpetuă prin ferestrele înalte, arcuite ale fumoarului gotic. Încă mai căutăm moduri de evadare. Încă mai stăm în fața ușilor încuiate și țipăm după ajutor. Dar nu prea tare, nu din toți bojocii. Cel puțin până când povestea noastră nu va putea deveni un film bun. Până când fiecare dintre noi nu va deveni un personaj îndeajuns de slab ca să fie jucat de un actor celebru. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
diabolică, noua noastră torționară. Nu, punerea în scenă a acestui moment ne revine. O să-l facem să urle delirând. Domnul Whittier o să fie alb ca varul; ascuns după degetele rășchirate, o să spună că vine diavolul după el. O să țipe după ajutor. O să intre în comă. Și-o să moară. Sfântul Fără-Mațe, cu termenii lui complicați despre peritoneu, duoden, esofag, o să știe el cum se numește oficial ce s-a întâmplat. În versiunea noastră, îngenunchem lângă patul domnului Whittier, să ne rugăm pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
luterani. Ai putea muri protejând și servind băieți de bani gata. Pedofili. Pornografi. Prostituate. Dacă glonțul următor ți-e sortit. Cu fața năpădită de victime și criminali, în albnegru, Directoarea Tăgadă spune: — Ai putea muri pentru transexualii care trăiesc din ajutor social... Sau pentru travestiți. Pentru oameni care te urăsc, și pentru oameni care te-ar numi erou. N-ai cum să faci diferența când îți vine sorocul. — Și dacă ești prost de-a binelea, spune Directoarea Tăgadă, mori făcându-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toată lumea a avut acces liber la cabinetul sanitar. Puteau să se închidă înăuntru. Să desfacă patul pliant și să tragă un pui de somn în pauza de prânz. Sau dacă aveau o migrenă. Sau crampe. Aici găseau trusa de prim ajutor. Toate bandajele și aspirina. N-aveai nevoie de permisiunea cuiva. În cabinet e doar patul pliant, un corp de bucătărie cu o chiuvetă de metal pentru spălatul mâinilor, un întrerupător pe perete. Valiza albastră de plastic în care e livrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de care se loveau la fiecare pas. Nici Bica nu era bogată dar Luana vedea poștașul aducându-i pensia și grămăjoara de bani pe care acesta i-o înmâna i se părea destul de consistentă. Inspirată și perseverentă, fetița apelă la ajutorul bunicii în "afacerea bicicleta". Întotdeauna găsea la ea rezerva necesară. Ca și altă dată, pe bătrână n-o lăsă inima s-o refuze. Întinse Luanei pumnul de bani și aceasta alergă fericită să ducă mamei averea. În ziua următoare, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
atât de tare, încât acesta o privi paralizat. Bucuria de neimaginat a fetiței îl lăsă fără grai. Ea se năpusti asupra bărbatului și-i smulse bicicleta din mână. Încercă să încalece dar aceasta refuza, cu îndărătnicie, să stea dreaptă. Ceru ajutor omului dar el trebui să se întoarcă la muncă. Rămasă fără sprijin, copila încercă, zadarnic, să-și țină echilibrul. Dan și Ema se învârteau în jurul ei neputincioși. Apucau pe rând ghidonul metalic, încercând s-o susțină, dar puterile lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a doua zi când, firea deschisă, dependența de oameni, dragostea de viață împlinită doar în prezența celorlalți, o făceau să le caute în continuare tovărășia. Natură inspirată, de altfel, deoarece, la un moment dat, prezența Emei îi fu Luanei de ajutor. Se aflau în magazinul universal când, îmbulzeala cumpărătorilor la un anumit raion, le făcu să se apropie. Din spatele draperiilor de pluș, ce mascau intrarea în magazii, vânzătoarele dădeau la iveală covoare persane. Oamenii se repezeau călcându-se în picioare, stârnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
silința. Ceea ce pentru Doinița era înotul grațios, al unui pește în apă, pentru celelalte reprezenta un efort serios, demn de toată mila. Era nostim să le vezi căznindu-se să se lase pe spate, cu privirea ridicată a speranță și ajutor spre cer, chinuindu-se să se arcuiască, cu mâinile zvârlite în lături și cu grimase îngrozitoare pe chip. În momentul când credeai că sunt gata să reușească, le vedeai căzând grămadă pe spate. Se ridicau anevoie, icnind, cu mândria șifonată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
durere, în timp ce cortina ar trebui să coboare, dar nimeni nu se mai gândește la asta. Femeilor le dau lacrimile, bărbaților nu le vine să creadă. Au în față trei copii care abia-și târâie ghiozdanele spre școală, care le cer ajutorul de o sută de ori pe zi. Senzația însă că ei nu sunt chiar atât de neajutorați este copleșitoare. Când Dan suflă în lumânări, Luana îi privi pe toți părinții de față și tare ar fi vrut să se convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
numai inima de mamă o putea oferi. I-a povestit coșmarul prin care trecuse în lupta cu doctorii pentru a-i salva viața. Sătui de cartușe cu țigări și baxuri de cafea îi ceruseră bani. Sanda nu-i avea. Ceru ajutorul lui Dali. Bărbatul luă legătura cu medicii și rezolvă problema în modul cel mai elegant cu putință, dând dovadă de un deosebit interes față de soarta nepoatei. La ieșirea din spital Luana cântărea treizeci și șapte de kilograme, arăta pierdută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pace! Luana scâncea rușinată, în timp ce Marian o strângea cu putere de mână. Te-a sărutat vreodată un băiat? Du-te naibii! Dă-mi drumul! Zile în șir Marian o hărțui și râse de ea, amărându-i sufletul. Exasperată, fata ceru ajutorul Marei. Fără să se complice cu discuții savante legate de amor, din care Luana să tragă concluzia greșită că ea ar fi oarece expertă în asta, Mara îi aduse o cărticică a cărei titlu o umplu de o nesfârșită uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vocea dogită de băutură. Răpusă de spaimă, Luana nu îndrăzni să se miște. Era încolțită, lipsită de orice speranță. Cu ochii ațintiți în întuneric și zăpăcită de scurgerea minutelor până în stația unde avea să coboare, începu să se roage. Singurul ajutor nu putea veni decât de acolo, de sus, de la Cel care o crease. Încă se ruga când, fără să gândească, fără să știe cum, țâșni de pe scaun și se opri la ușa din spate. Bărbatul se îndreptă, leneș, spre cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
năzuințelor familiei Escu. După o lună de speranțe, încercarea lor se dovedi zadarnică. La adăpostul încurajărilor lui Ștefan, cei doi încercară din nou. Iar și iar până când, exasperată, femeia izbucni în lacrimi. Trebuie să mergem la doctor. Avem nevoie de ajutorul unui specialist. Ștefan nici nu voi s-audă. Toată lumea face copii, Luana. Fir-ar să fie, ce mare lucru? Trebuie să ne relaxăm și să ne detașăm de toate problemele. Își făcu mai mult timp pentru ea, petrecându-și sâmbetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din ei ieși la suprafață cu o forță dezarmantă. Bărbatul nu putea accepta că un mascul în putere, ca el, nu e în stare să facă ceea ce omenirea făcea de când lumea. Degeaba încerca familia Darie să-l convingă de importanța ajutorului unui specialit. Ștefan rămânea pe poziție. Nu va merge, niciodată, la doctor, să-și pună viața sentimentală pe tapet. Dacă Luana voia să facă asta el era de acord. Controlul medical al doamnei Escu avu loc într-o dimineață ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]