4,412 matches
-
de la tatăl său. În 1141, el i-a acordat sprijin episcopului Alberon al II-lea de Liège să cucerească Bouillon alături de contele Reginald I de Bar. În 1147, Henric a renunțat la Saint-Maximin, însă l-a recuperat imediat după moartea arhiepiscopului Albero de Montreuil din 1152. Noul arhiepiscop de Trier, Hillin de Fallemanien, a schimbat drepturile sale asupra abațiile cu orașul Grevenmacher, în 1155. În 1157, Henric s-a căsătorit cu Loretta (d. 1175), fiică a lui Thierry de Alsacia, conte
Henric al IV-lea de Luxemburg () [Corola-website/Science/328589_a_329918]
-
a acordat sprijin episcopului Alberon al II-lea de Liège să cucerească Bouillon alături de contele Reginald I de Bar. În 1147, Henric a renunțat la Saint-Maximin, însă l-a recuperat imediat după moartea arhiepiscopului Albero de Montreuil din 1152. Noul arhiepiscop de Trier, Hillin de Fallemanien, a schimbat drepturile sale asupra abațiile cu orașul Grevenmacher, în 1155. În 1157, Henric s-a căsătorit cu Loretta (d. 1175), fiică a lui Thierry de Alsacia, conte de Flandra. Cei doi s-au separat
Henric al IV-lea de Luxemburg () [Corola-website/Science/328589_a_329918]
-
Atunci când Laon a fost capturat de către Carol de Lotharingia în 988, Adalberon a fost pus în închisoare, de unde însă a evadat și a căutat protecție pe lângă Hugo Capet, devenit între timp rege al Franței. Câștigând încrederea lui Carol și a arhiepiscopului Arnulf de Reims, el a fost restaurat la conducerea episcopatului său; însă în 991, el a predat Laon, odată cu Carol și cu Arnulf, în mâinile lui Hugo Capet. Ulterior, el a luat parte activă doar în chestiunile ecleziastice. Adalberon a
Adalberon de Laon () [Corola-website/Science/328580_a_329909]
-
conte de Limburg și de Arlon de la 1082 până la moarte, precum și duce de Lotharingia între 1101 și 1106. Henric a fost fiul contelui Waleran I de Limburg cu Jutta, fiică a ducelui Frederic I de Lotharingia. El s-a opus arhiepiscopului Egilbert de Trier și a recuperat unele proprietăți pe care fosta contesă Adela le oferise Bisericii. Egilbert l-a somat să restituie acele proprietăți, însă Henric a refuzat, drept pentru care a fost excomunicat. Egilbert a luat armele și i-
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
(în ) este o biserică catolică situată în districtul I din Viena (Austria), în "Petersplatz" (Piața Sf. Petru). A fost înălțată de o comunitate laică, Fraternitatea Preasfintei Treimi, iar terminată și sfințită în anul 1733. În 1970 arhiepiscopul de Viena, cardinalul Franz König a încredințat biserica preoților prelaturii personale Opus Dei (Lucrarea lui Dumnezeu). O primă biserică cu hramul Sf. Petru a existat în epoca carolingiană, probabil cea mai veche din oraș alături de Biserica Sf. Rupert. Ea a
Biserica Sfântul Petru din Viena () [Corola-website/Science/328618_a_329947]
-
Proilav de origine română. În urma intrării Ucrainei Hanului în compunerea Imperiului Rus, în urmaPăcii de la Iași, din din 11 februarie 1792, mitropolitul Chiril, alege să rămână în Rusia, numai ca Episcop de Hotin. Astfel, la 14 septembrie 1792 Iosif (Argutinski), arhiepiscopul Gaicanschiei scria mitropolitului Moscovei "„Cea mai convingătoare rugăminte a preasfințitului Iuber, a mitropolitului Iona și a preasfințitului Hotinului Chiril, ca să li se dea lor vreo subsidie, (...) iară preasfințitulul Chiril trăiește în Dubăsari, ducând cele mai mari nevoi și cea mai
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
-lea a început să se autointituleze conte de Jülich în 1081. Wilhelm al IV-lea, conte începând din 1219, a extins în mod semnificativ teritoriul, iar în 1234 a acordat orașului Jülich privilegii cetățenești, provocându-l pe electorul de Köln, arhiepiscopul Conrad de Hochstaden, ale cărui trupe au devastat orașul după cinci ani. Fiul lui Wilhelm al IV-lea, Waleram de Jülich (conte între 1278 și 1297) a rămas un dârz oponent al episcopatului, susținând pe ducele Ioan I de Brabant
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
orașul după cinci ani. Fiul lui Wilhelm al IV-lea, Waleram de Jülich (conte între 1278 și 1297) a rămas un dârz oponent al episcopatului, susținând pe ducele Ioan I de Brabant în 1288, în bătălia de la Worringen, desfășurată împotriva arhiepiscopului Siegfried al II-lea de Westerburg. Deși fratele mai mic al lui Waleram, contele Gerard al V-lea luase partea regelui german Adolf de Nassau împotriva rivalului acestuia, Albert I de Habsburg, el a reușit să își păstreze teritoriile chiar
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
Wittelsbach care a avut loc în orașul Aachen (situat în apropierea posesiunilor sale), de asemenea împotriva episcopului de Köln. Conflictul de lungă durată a ajuns la final atunci când fiul mai mic al lui Gerard al V-lea, Waleram a devenit arhiepiscop de Köln în 1332. Fratele mai mare al acestuia, contele Wilhelm al V-lea a obținut în 1336 titlul de markgraf din partea împăratului Ludovic al IV-lea, iar în 1356 împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg l-a promovat
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
teritoriile personale ale acestuia, Comitatul de Mark și ducatul de Cleves ("Kleve"), s-a constituit o uniune personală. Ca rezultat al acestei uniuni, ducii de Jülich-Cleves-Berg controlau o mare parte din actualul land Renania de Nord-Westfalia, cu excepția statelor clericale ale arhiepiscopilor de Köln și episcopilor de Münster. Cu toate acestea, și noua dinastie ducală s-a stins în 1609, atunci cînd ultimul duce a murit fiind nebun. Acest eveniment a condus la o lungă dispută asupra succesiunii asupra diferitelor teritorii înainte de
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
în 951 ori 952. Unele lucrări scrise de clerici din statele succesoare ale Imperiului Carolingian prezintă fapte legate de cuceririle maghiarilor. Annales Fuldenses care relatează evenimentele de până la anul 901 este cea mai timpurie astfel de lucrare. O scrisoare atribuită arhiepiscopului Theotmar al Salzburgului către Papa Ioan al IX-lea în 900 se referă de asemenea la cuceririle ungurilor, dar unii cercetători o consideră un fals. Starețul Regino din Prüm, în Cronica sa scrisă pe la 908, a rezumat toate informațiile despre
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
până acum” care au jefuit regatul regelui Ludovic Germanul în 862. Szabolcs de Vajay, Victor Spinei și alți istorici consideră că regele Rastislav al Moraviei, care era în coflict cu Ludovic, i-a angajat pe unguri să atace Francia Răsăriteană. Arhiepiscopul Theotmar al Salzburgului afirmă într-ol scrisoare de pe la anul 900 că moravii se aliau des cu ungurii împotriva germanilor. Împăratul Constantin Porfirogenet a notat că ungurii, mai înainte să plece în acțiunea de cucerire a Câmpiei Panonice, au locuit într-
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
să jefuiască toate orașele care acceptaseră mai înainte de izbucnirea războiului să se supună autorității lui Ludovic și a fost de acord să plătescă un tribut anual ungurilor de 375 kg de argint. Versiunea lungă a „Analelor Sfântului Gall” relatează că arhiepiscopul Theotmar din Salzburg și eipiscopii Uto din Freising și Zachary din Säben, au pierit într-o „bătălie catastrofică” împotriva ungurilor pe 4 iulie 907, la "Brezalauspurc". Alte surse contemporante completează că margraful Luitpold de Bavaria și alți 19 conți bavarezi
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
său) dorea să prevină uniunea siciliano-germană. De asemenea, numeroși principi germani respinseseră alegerea în primul moment. După revenirea lui Frederic al II-lea în Italia în 1220, Henric a fost pus sub tutela lui Engelbert al II-lea de Berg, arhiepiscop de Köln, care l-a încoronat ca rege german la 8 mai 1222, în Aachen. În pofida faptului că Henric era logodit formal cu Agnes de Boemia, Engelbert plănuia căsătoria sa cu una dintre fiicele regelui Ioan I al Angliei; cu
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
deposedat pe fiul său mai mare, fratele rebel al lui Conrad, pe nume Henric, în 1237 Conrad a fost ales în locul acestuia că rege al românilor prin dietă de la Viena. Acest titlu presupunea promovarea să în viitor că împărat româno-german. Arhiepiscopul Siegfried al III-lea de Mainz a activat că regent pentru Germania până în 1242, atunci când Frederic al II-lea i-a ales pe Henric Rașpe, landgraf de Thuringia, si pe Venceslau I de Boemia, pentru a asuma această poziție. Conrad
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
Sixtină între 12-13 martie 2013. Numărul cardinalilor întruniți în conclav a fost de 115. Alegerea noului papă necesită o majoritate calificată de două treimi. Conclavul a fost prezidat de cardinalul cu drept de vot care are rangul cel mai înalt, arhiepiscopul Giovanni Battista Re. În seara zilei de 13 martie fumul alb ridicat deasupra Vaticanului a anunțat că a fost ales un nou papă, cardinalul argentinian Jorge Mario Borgoglio, care și-a luat numele de papa Francisc. A fost o sedisvacanță
Conclavul din 2013 () [Corola-website/Science/328684_a_330013]
-
la conclav. Cel mai înalt cleric din Marea Britanie, cardinalul scoțian Keith O'Brien, a anunțat de asemenea că nu va participa la conclav, după ce papa Benedict al XVI-lea i-a acceptat în data de 18 februarie demisia din funcția de arhiepiscop de Edinburgh, în urma suspiciunii de comportament nepotrivit. Drept candidați cu șanse de a fi aleși au fost enumerați: Cardinalul Walter Kasper, episcop emerit de Rottenburg-Stuttgart, fost președinte al Consiliului pentru Promovarea Unității Creștinilor, a împlinit vârsta de 80 de ani
Conclavul din 2013 () [Corola-website/Science/328684_a_330013]
-
a dobândit fiefurile imperiale de Sinzig, Hengenbach-Heimbach, Merzenich, Thürnich, Düren și Bardenberg, dublând practic posesiunile comitatului de Jülich. Către 1240, expansiunea teritorială a lui Willem al IV-lea a condus la un conflict asupra părții răsăritene a teritoriului său cu arhiepiscopul de Köln. Willem a fost un susținător loial al casei de Hohenstaufen, fapt care l-a transformat într-un adversar neînduplecat al arhiepiscopului de Köln Conrad de Hochstaden, în timpul căruia au avut loc multe dispute. Ca rezultat al moștenirii asupra
Wilhelm al IV-lea de Jülich (conte) () [Corola-website/Science/328689_a_330018]
-
lui Willem al IV-lea a condus la un conflict asupra părții răsăritene a teritoriului său cu arhiepiscopul de Köln. Willem a fost un susținător loial al casei de Hohenstaufen, fapt care l-a transformat într-un adversar neînduplecat al arhiepiscopului de Köln Conrad de Hochstaden, în timpul căruia au avut loc multe dispute. Ca rezultat al moștenirii asupra Hochstander, Willem a obținut părți din Münstereifel, fapt care l-a adus și mai aproape de principalul său adversar, arhiepiscopul. În 1242, în bătălia
Wilhelm al IV-lea de Jülich (conte) () [Corola-website/Science/328689_a_330018]
-
un adversar neînduplecat al arhiepiscopului de Köln Conrad de Hochstaden, în timpul căruia au avut loc multe dispute. Ca rezultat al moștenirii asupra Hochstander, Willem a obținut părți din Münstereifel, fapt care l-a adus și mai aproape de principalul său adversar, arhiepiscopul. În 1242, în bătălia de la Lövenich, Willem l-a capturat pe Conrad, constrângându-l să confirme stăpânirea sa asupra fiefurilor din apropiere de Köln. În 1262, împreună cu contele Engelbert I de Mark, Willem a venit în sprijinul cavalerilor teutoni în cadrul
Wilhelm al IV-lea de Jülich (conte) () [Corola-website/Science/328689_a_330018]
-
confirme stăpânirea sa asupra fiefurilor din apropiere de Köln. În 1262, împreună cu contele Engelbert I de Mark, Willem a venit în sprijinul cavalerilor teutoni în cadrul asediului asupra Königsbergului. Apoi, în bătălia de la Zülpich din 1267, el l-a capturat pe arhiepiscopul de Köln, Engelbert al II-lea de Falkenburg, ținându-l prizonier în castelul de la Nideggen până în 1270/1271, silindu-l din nou să recunoască fiefurile sale din regiune. Ca rezultat al acestei acțiuni, Willem a sfârșit prin a fi excomunicat
Wilhelm al IV-lea de Jülich (conte) () [Corola-website/Science/328689_a_330018]
-
de asemenea drepturile asupra Kaiserswerth, Mönchengladbach, Kessel-Grevenbroich, Rheydt, Münstereifel/Bergheim și Müllenark, printre altele. În 1313, Gerard l-a sprijinit pe Ludovic de Bavaria în războiul de succesiune pentru tronul Germaniei și a permis încoronarea acestuia în Aachen, împotriva dorinței arhiepiscopului de Köln. Gerard s-a căsătorit înainte de 13 decembrie 1299 cu Elisabeta de Brabant-Aarschot (n. cca. 1280 - d. 1350/1355), fiică a lui Godefroi de Brabant și a Ioanei de Vierzon. Sora Elisabetei, Maria se căsătorise cu fratele lui Gerard
Gerard al V-lea de Jülich () [Corola-website/Science/328693_a_330022]
-
Între 1283 și 1288, au avut loc câteva confruntări de mai mici dimensiuni între cele două tabere, niciuna dintre ele nefiind decisivă. Între timp, cele mai multe dintre celelalte puteri locale s-au implicat în conflict. Siegfried al II-lea de Westerburg, arhiepiscop de Köln și elector, inamic tradițional față de ducii de Brabant, a încropit o alianță cu Reginald I, la care au aderat contele Henric al VI-lea de Luxemburg și fratele acestuia, Waleran de Luxemburg (senior de Ligny), ca și regele
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
aderat contele Henric al VI-lea de Luxemburg și fratele acestuia, Waleran de Luxemburg (senior de Ligny), ca și regele Adolf al Germaniei. Pe de altă parte, Comitatul de Mark a profitat de ocazie pentru a-și afirma independența față de arhiepiscopul de Köln și, împreună cu conții de Loon, Tecklenburg și Waldeck s-a aliat cu Brabantul și cu Berg. Cetățenii din Köln, dornici să se emancipeze de sub conducerea arhiepiscopului, s-au alăturat și ei acestei din urmă alianțe. După decisiva bătălie
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
de Mark a profitat de ocazie pentru a-și afirma independența față de arhiepiscopul de Köln și, împreună cu conții de Loon, Tecklenburg și Waldeck s-a aliat cu Brabantul și cu Berg. Cetățenii din Köln, dornici să se emancipeze de sub conducerea arhiepiscopului, s-au alăturat și ei acestei din urmă alianțe. După decisiva bătălie de la Worringen din 1288, câștigată de către ducele Ioan I de Brabant și de aliații săi, Ducatul de Limburg a intrat în posesia ducilor de Brabant. Orașul Köln și-
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]