5,219 matches
-
camionul ei, luciri fără ieșire decît pustia evidență, interiorizează ineficient, odihnă plată, linie strîmbă de becuri cu iluzia din timp, că măsura de acum n-a mai fost vreodată, ora de voiaj s-o țin cu mine, vechea manie colecționismul bizar, Eu, Virtualitatea Mea Neprețuită și Închiriată cu Ora, am curs cum are banul, numai el plătește ce nu face și invers, în a șaptea călătorie ești așa de lăsat în pace că îți trec cu vederea chiar dacă le furi călătoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
același timp ideea eternității națiunii cu datele istoriei biblice și sociale care arată fără dubiu că națiunile nu au făcut parte din creația divină, Stăniloae introduce concepția de creaționism germinativ. Să îl lăsăm pe Stăniloae însuși să dea glas acestei bizare acrobații argumentative prin care se străduie să dezvolte o teologie primordialistă a națiunii: "[...] creațiunea propriu zisă n-a constat într-o arătare a lumei în forma ei deplin desvoltată, cu toate speciile și varietățile lucrurilor din ea. Dumnezeu a creat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din Grenada, expresia ideilor și sentimentelor islamismului iluminat: aceeași marmoră strălucitoare, aceeași cupolă aeriană, atârnată până de cer prin fire nevăzute, aceeași pasiune pentru proporții, aceeași somptuozitate a materialului. Nici la Agra și nici la Delhi și nici măcar în templele bizare durate mai târziu în miazăzi nu trebuie căutată adevărata artă a Indiei: monumentele ei sunt, de cele mai multe ori, situate departe de orașele mari, în afara centrelor populate. Din Bombay până la vechiul oraș Durangabad este drum lung, iar de la acesta până la Ajanta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
cu doamna prof.dr. Eliza Văscăuțeanu. Purta încă aura soțului său Theodor Văscăuțeanu, un mare progresist. Biochimia era atunci în perioada copilăriei la noi. Pot spune că doar profesorul Vlad Artenie a predat cu adevărat biochimie. Doamna Văscăuțeanu avea un comportament bizar la examene. Nu punea nota după ce ai răspuns la problemele din bilet; strângea toate carnetele de note și dădea rezultatele după câteva ore de la terminarea examenului. Între timp uniformiza notele, însă nu la cota cea de sus. Cu domnul șef
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
ceremonial parcă de împrumut și cu cămașa și cravata de rigoare, a început să se prezinte bâlbâindu-se într-o franțuzească foarte aproximativă. Oaspetele meu se numea Flămânzeanu și, crezând că-mi vine greu să rețin un nume așa de bizar, a încercat să-mi ușureze sarcina zicând: "Gândiți-vă la flamanzi și atunci vă veți aduce aminte și de numele meu, care se aseamănă fonetic". Bietul om transpira și se bâlbâia, căuta cuvinte și nu prea le găsea sau le
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
într-un amestec de spaniolă și idiș, adresându-mă publicului ca să ies, în cele din urmă, nu știu cum din încurcatură, important fiind faptul că am ieșit. Ba am beneficiat chiar de aplauze, de pură curtoazie probabil, când m-am așezat după bizara alocuțiune trilingvă improvizată. Am răsuflat ușurat, dar în sinea mea ardeam de mânie. Mă simțeam de parcă aș fi căzut într-o capcană. Eram printre ultimii care au părăsit sala de mese și, la ieșire, l-am prins de mână pe
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
a spus iritat: "Dar, tovarășe, cine poate mânca doar cartofi numai spălați în apă? Fără ceva, măcar un pic de untură, ca garnitură?". Ce puteam să-i răspund? Să-i explic ce sunt regulile de cașrut? Că suntem niște creaturi bizare care au dorințe la fel de bizare? În cele din urmă, Kuberski a renunțat la cartofii râvniți, dar și la orice altă alternativă culinară din meniul oferit de restaurantul aeroportului din Moscova; el a rămas pur și simplu nemâncat. În avionul de
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
cine poate mânca doar cartofi numai spălați în apă? Fără ceva, măcar un pic de untură, ca garnitură?". Ce puteam să-i răspund? Să-i explic ce sunt regulile de cașrut? Că suntem niște creaturi bizare care au dorințe la fel de bizare? În cele din urmă, Kuberski a renunțat la cartofii râvniți, dar și la orice altă alternativă culinară din meniul oferit de restaurantul aeroportului din Moscova; el a rămas pur și simplu nemâncat. În avionul de Tbilisi am fost îndrumați spre
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
gazetari depășise de mult limita de timp planificată. Am avut însă toate motivele să mă simt bine, contemplând frumusețea neobișnuită a cadrului care găzduia o dinamică rareori experimentată în evenimente de genul acesta. Dacă nu s-ar fi produs ceva bizar la sfârșitul evenimentului... Conferința terminată, Abba Eban și însoțitorii săi au urcat grăbiti la etaj pentru câteva ultime minute de intimitate înainte de a pleca, în viteză, spre aeroport. Trei colegi din ambasadă așteptau cu mine în salon ca Eban și
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
discursul formațiilor politice de extremă dreaptă ale publicisticii și literaturii aflate în slujba lor, amplificând rezonanța prejudecăților antievreiești care persistă și se manifestă și astăzi la anumite niveluri ale conștiinței populare în societatea românească. Persistența fenomenului antisemit pare cel puțin bizară, dacă se ține seama de faptul că acesta a rămas, în mod practic, fără obiect, după ce populația evreiască din România a descrescut, de-a lungul anilor, în mod dramatic și se cifrează astăzi la nu mai mult de aproximativ 9
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
că Delegația O.E.P. pe lângă UNESCO se bucura de ani de zile de un statut de observator, nu sub denumirea originală, ci sub aceea de Palestina, în pofida ambiguității acordării unei organizații politice numele unei țări. Or, faptul în sine rămâne bizar și fără precedent, din pricina presiunii deșănțate a statelor arabe și musulmane sprijinite de un număr de țări membre în grupul așa-ziselor țări nealiniate. În ziua votului pomenit și în câteva din zilele următoare, canalele de televiziune au difuzat și
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
nunțiul apostolic de Montezemolo. La ieșirea din bazilică ne-a acostat un tânăr care, într-o ebraică puțin ruginită, ne-a întrebat unde poate mânca o pită bună. Unde se poate găsi o pită bună la Roma este o întrebare bizară, dar apariția unui turist adolescent pe treptele bazilicii, care vorbește o ebraică cu un vocabular sărac și cu acorduri gramaticale greșite m-a făcut să zâmbesc intrigat și, după ce Shoshana l-a lămurit cu privire la pită, l-am descusut curios să
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
aparte și pe parcursul anului școlar și nici nu a participat la activitățile cu caracter social desfășurate de restul studenților. Sașii patru bărbați și două femei au venit la Cluj parcă organizați ca grupă distinctă, iar al doilea evreu avea obiceiul bizar de a se izola, în recreații, într-unul din colțurile culoarului ca să mănânce nestingherit hrana adusă de acasă, de parcă se temea ca nu cumva cineva să-i ceară o îmbucătură sau două din bunătatea ascunsă de văzul celorlalți. La restaurant
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
murmurat un singur cuvânt de mulțumire și a părăsit locul în viteză. La recepția hotelului, când am anunțat că vom pleca a doua zi dis-de-dimineață, funcționarul mi-a cerut să plătesc în avans camera, ceea ce mi s-a părut cam bizar, dar când am băgat mâna în buzunarul cămășii unde aveam banii chilieni și am scos cele trei bancnote rămase după plata taxiului, am rămas o clipă paralizat de surprindere. Avusesem în buzunar trei bancnote de o mie de pesos și
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
că "bătrînii au foarte multă înțelepciune, dar nici un pic de caracter". Viața m-a pus în situația ca de multe ori să fiu de acord cu afirmația aceasta ciudată. Ar exista și o explicație, profund omenească, pentru acest comportament cam bizar la bătrîni. Teama de neputință se transformă la unii în obsesie, în preocuparea continuă că acuși, acuși urmează trecerea în neființă. Unii bătrîni însă vor să mai apuce cîte ceva din infinitele plăceri ale tinereții. Vor să lupte cu vîrsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
apucat să vorbească despre femei! Întîi au vorbit despre femeile întîlnite în tinerețe, apoi despre cele întîlnite cînd erau mai copți și, în sfîrșit, despre trufandalele pe care le-au savurat după ce au mîncat cîțiva ani buni de pensie. Era bizar să-i asculți pe acești oameni, cu nepoate măritate, pălăvrăgind despre... performanțe reușite, în ciuda spectrului dezolant provocat de coșciug. Lulu, socrul profesorului de la care a transpirat năstrușnica poveste, era un om la locul lui. Aparent, pentru că năvalnice porniri de destrăbălare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
1760-1806) și Joseph Heinrich Watteroth (1756-1819), cu acordul împăratului Leopold al II-lea95. Spre deosebire de lojile masonice și alte organizații secrete, asociația nu avea nici o ceremonie, nici un jurământ și nici o taxă de primire, iar membrii săi nu se reuneau în cadrul unor reuniuni bizare. Principiul după care aceasta se guverna era acela că fiecare asociat trebuia să-l sprijine pe celălalt, prin toate mijloacele posibile. Membrii acestei asociații proveneau din rândul francmasonilor și, pe lângă loialitatea față de suveran, nutreau sentimente anticlericale și antiaristocratice, precum și spiritul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
desfășoară sub ochii noștri evocînd opera lui Montaigne, unul dintre momentele fondatoare ale modernității occidentale : „Fiecare numește barbarie ceea ce nu face parte din obiceiurile lui” (I. 31). Lévi-Strauss evidențiază astfel faptul că orice obicei, orice credință sau tradiție, „oricît de bizară, șocantă sau chiar revoltătoare ar părea”, se poate explica doar în propriul ei context. Cu prilejul celui de-al patrulea centenar al morții lui Montaigne, în 1992, antropologul reînsuflețește o dezbatere filozofică mereu actuală : . Asemenea întregii opere a lui Claude
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
cazanele în chip de talere pentru pomană în piețe și pe străzi ; în fine, personajele deghizate în Moș Crăciun pentru a primi cererile copiilor în marile magazine. Toate aceste obiceiuri, care li se păreau pînă acum cîțiva ani puerile și bizare francezilor ce vizitau Statele Unite și erau văzute ca unul dintre semnele cele mai evidente ale incompatibilității funciare dintre cele două mentalități, s-au implantat și aclimatizat în Franța cu o ușurință și o generalitate ce reprezintă o lecție asupra căreia
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
explozii atomice : norul se înalță mai întîi, apoi se lărgește și se închide (printr-o analogie la fel de semnificativă, preluată de astă dată din lumea biologică, se evocă adesea imaginea unei ciuperci). Constatăm astfel că respectivele coroane regale sau nobiliare, obiecte bizare ce ar putea fi luate drept capricii ale artei cărora nu le-ar corespunde nimic în natură, devansează cunoașterea acestor realități încă neobservate care sînt stările cele mai fugitive ale materiei. Mai mult : ierarhia simbolurilor heraldice o reflectă direct pe
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
barbare, de vreme ce dezacordurile lor sau chiar acordul lor accidental nu au alt fundament decît tradiția. Pe de altă parte însă, „fiecare numește barbarie ceea ce nu face parte din obiceiurile lui”. Cu toate acestea, nu există credință ori tradiție, oricît de bizară, șocantă sau chiar revoltătoare ar părea, pentru care, repusă în contextul ei, un raționament bine condus să nu găsească explicație. În prima ipoteză, nici un obicei nu se justifică ; în cealaltă, se justifică toate obiceiurile. Montaigne deschide astfel gîndirii filozofice două
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
efect al unor zadarnice încercări de depășire a contradicțiilor. Ne putem îndoi totuși că, dacă ar fi convertit Italia la pozitivism și ar fi dat astfel artei italiene „adevărata ei menire”, ar fi știut să-i propună și altceva decît bizarul aparat de reguli sub formă de șarade, de versuri pe rime date și de aliterații prin care se exercitau, în ajunul morții sale, ceea ce el își imagina a fi facultățile lui poetice. În mod curios, această iluzie face din Comte
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
și 14 membri în consiliul parohial, semnatari ai procesului-verbal, este în avantajul bisericei întrucât i să mărește curtea și cu timpul se va putea construi alături o biserică și clopotniță 107. De remarcat că argumentația este, cel puțin în parte, bizară. Prin adresa nr. 32 din 3 iulie se anexează, în scopul mai sus amintit și titlul de proprietate No. 1246/935 pentru 9309 m.p. terenul bisericei filiale Ipotești cumpărat cu 8.000 lei108. În iulie, preotul Scobai este surprins că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la Mallarmé: Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca,/ Și străveziul demon prin aer când să treacă,/ Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale/ De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale79. De altfel, întreaga atmosferă care înconjoară biserica este bizară și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că vin din alte vremuri, din pustii, lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al poetului/copilului de geniu, conștient de valoarea și de talentul său venit din cerurile-nalte revine sublimat în caracterizarea lui Dionis: Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. El băga de samă că gândirile lui adesa se trasformau în șiruri ritmice, și atunci nu mai rezista de-a le scrie pe hârtie 246... Viața sufletească, poate cea mai adâncă și mai armonioasă dintre toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]