4,924 matches
-
edit., București, 1977-1985; Grigore G. Tocilescu, Christea N. Țapu, Materialuri folcloristice, I-III, introd. edit., București, 1980-1981; Toma Alimoș, pref. edit., București, 1986; Petru Caraman, Studii de folclor, I-III, introd. edit., București, 1987-1995 (în colaborare cu Viorica Săvulescu); O capodoperă a baladei populare românești: „Toma Alimoș”, introd. edit., București, 1989 (în colaborare cu Viorica Săvulescu); Valer Butură, Cultura spirituală românească, pref. edit., București, 1992; Colindă-mă, Doamne, colindă! Colinde populare românești, I-II, pref. edit., București, 1992; Sim Fl. Marian
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
Dicționarul folcloriștilor II”, RITL, 1984, 1; Ion Cuceu, „Toma Alimoș”, LCF, 1987, 26; Nicolae Constantinescu , Petru Caraman, „Studii de folclor”, LL, 1988; Aurel Martin, Opera unui umanist patriot, RL, 1989, 9; Paul H. Stahl, Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, „O capodoperă a baladei românești: «Toma Alimoș»”, „Études et documents balkaniques et mediterranéens” (Paris), 1990, 188; Nae Antonescu, „Toma Alimoș”,T, 1990, 4; Ovidiu Papadima, O viață pentru o idee, ST, 1993, 7; Ion Șeuleanu, A trăi printre și pentru cărți, ST
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
rămân transpunerile în vers alb din volumul Poeți latini postclasici (2000), unde sunt restituite versuri din Anonymus, Pentadius, Ausonius, Ambrosius, Claudianus, Prudentius, Rutilius Namatianus, Orientius, Boethius, Fortunatus. Singulară se dovedește strădania lui D. de a îmbrăca în haină latină unele capodopere ale literaturii române: Miorița, Meșterul Manole, poeme de Alecsandri, Eminescu, Macedonski, Bacovia, Blaga, Arghezi. SCRIERI: Metaforă și univers saturnalic în comedia lui Plautus, București, 1974; Eminescu și clasicismul greco-latin (în colaborare), Iași, 1982; Istoria literaturii latine (în colaborare), București, 1984
DIACONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286747_a_288076]
-
în 1913, împreună cu N.D. Cocea, pune la cale reapariția ziarului „Rampa”. În 1911 acceptă să facă parte din comitetul de redacție al gazetei „Țara nouă”. Singularitatea acestui scriitor mult timp controversat și contestat vine din aceea că, autor al unei capodopere a teatrului nostru istoric, Vlaicu Vodă (1902), restul producției lui literare pare, cu puține excepții, al unui diletant. Poet, uneori, în Vlaicu Vodă, poate și în Sutașul Troian, D. nu este, altfel, decât un tehnician al stihuirii, dexter în combinații
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
populare nu rivalizează cu cronicile, cu toate că poezia populară dezvăluie „un admirabil sentiment al realității”. Aprecierile sale asupra eposului versificat au contribuit la cunoașterea acestui compartiment, studiul circulând în publicațiile vremii. Astfel, după părerea sa Miorița este o creație profundă, „o capodoperă”, o mărturie a unei sensibilități profunde, iar în balade descoperă ardoarea, impetuozitatea sentimentelor, a pasiunii chiar. Descrierea pe care o face nunții pe care a văzut-o la Branul de Sus (Brașov) este de o remarcabilă minuție și culoare, dovedind
DORA D’ISTRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
ce ar fi cuprins monografii despre I.L. Caragiale, B. Delavrancea și G. Coșbuc. G. a publicat și o broșură cu observații asupra limbii literare, Știi românește ? (1911). Ca traducător, s-a dovedit foarte iscusit și nu mai puțin activ, tălmăcirea capodoperei goetheene Faust, apărută în 1906, reeditată în 1914 și în 1930, fiind cea mai bună versiune în românește înainte de traducerea lui Lucian Blaga. Pentru Teatrul Național din București a transpus în 1911 piesa Stâlpii societății de H. Ibsen. A mai
GORUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
Înlocuirea sa clamată, iar neutralitatea relațiilor autor-personaj și narator-diegeză autentifică cu eficacitate maximă polii secunzi ai acestor binoame - personajul și situațille narative În care acesta se plasează. Modalizarea minimală și dezimplicarea etică a autorului a constituit Întotdeauna cheia unor mari capodopere, dacă ar fi să ne gîndim numai la Madame Bovary. În al doilea rînd, Michel Houellebecq este un franc-tireur. Recalcitranța sa nu este Întotdeauna autentică, dar opțiunea pentru retorica ei nu se poate să nu se fi făcut În absolută
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ei că-l cuprinde, adică trăirea brută, ci de a Îl privi dintr-un punct, așa cum monadele leibniziene oglindesc universul numai din poziția lor necesarmente limitată. Camille Laurens, femeia Îndrăgostită Romanul feminin francez nu a dat În ultimii cincisprezece ani capodopere, deși puterea imaginii mediatice În tandem cu corectitudinea politică a născut figuri de romanciere astăzi binecunoscute. Amélie Nothomb este, dintre toate, cea mai prolixă și cea mai citită. Premiată și exotică, Marie N’Diaye este lidera editurii Minuit, ea succedîndu-i
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
profesioniste din Hexagon pentru a Înțelege cui se vinde astăzi literatură: "Am vrea ca alte vieți să poată fi furate În felul acesta de către un mare scriitor șI să devină un roman ca Unguroica, frumos de-ți dau lacrimile. O capodoperă." (Jean-Pierre Tison, În Lire) Martin Page Romanul tradus În 2004 la Humanitas se numește, În românește, M-am hotărît să devin prost. Doamna Adriana Gliga, traducătoarea, a optat pentru această soluție de redare a titlului francez Comment je suis devenu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o conduce (cu Ion Gorun și Il. Chendi) este antimodernista „Viața literară” (1906). Lucrează intens la traduceri: Georgice de Vergiliu (1906), Parmeno de Terențiu (1908), Don Carlos de Schiller (1910), Odiseea de Homer (tipărită în 1966). Munca de tălmăcire a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, îl absoarbe în întregime. Dându-se, în 1908, o amnistie pentru toți cei care nu se prezentaseră la serviciul militar în armata austro-ungară, C. vine la Hordou să-și vadă rudele și prietenii și îl cunoaște
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
și Pentru libertate, unde C. dă glas direct sentimentelor justițiare, setei de dreptate socială și libertate națională. Stilul aspru, încordat, mulat pe tiparul revărsării de obidă țărănească, și o sobrietate lineară (lipsesc complet tropii) fac din Noi vrem pământ! o capodoperă a poeziei sociale și politice. Idealul eroic, care este una dintre ipostazele energetismului coșbucian, explică aplecarea poetului asupra eposului național, ilustrat în maniera grandorii legendare (Pașa Hassan) sau, neostentativ, prin surprinderea resorturilor direct omenești - speranța, legătura cu pământul - ale eroismului
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
intermediar german și după tâlcuirea în proză a lui I. D. Caragiani. Tălmăcirile din literatura indiană, făcute tot prin intermediul limbii germane, demonstrează pătrunderea gândirii arhaice indiene și transmiterea ei la nivelul unei înalte poezii. Principala contribuție a traducătorului este însă transpunerea capodoperei lui Dante. C. a reușit să dea în românește una dintre cele mai bune versiuni existente în lume la Divina Comedie. A lucrat la ea și la redactarea comentariului care urma să o însoțească timp de douăzeci de ani. Ramiro
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Revista acordă un spațiu amplu prezentării unor personalități culturale bucovinene - Mircea Grigoroviță, George Antonescu, George baron Lo/vendal, Mircea Streinul, Dimitrie Vatamaniuc ș.a. - uneori dedicându-le chiar numere întregi. Dintre rubricile consacrate se mai cuvin menționate „Debuturi bucovinene”, „Dialog basarabeano-bucovinean”, „Capodopere ale literaturii bucovinene”, „Arhiva «Iconar»”. Il.C.
ICONAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287499_a_288828]
-
parte, el proclama că „un teatru național se naște din nevoile poporului”, pe de alta, îl considera loc de „petrecere, odihnă intelectuală, uitare”. Aprecia că binevenită influență traducerilor și localizărilor asupra unei dramaturgii tinere, dar, cronicar de formație clasicista, privilegia capodoperă, recomandând marele repertoriu universal: Shakespeare, Molière, Hugo. De o analiză nuanțata se bucură interpretările shakespeariene datorate trupelor Rossi și Salvini. Cultură, finețea judecății de valoare privind jocul actorilor - voce, dicție, mișcare scenica - sunt partea cea mai rezistentă a activității sale
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
lacrimile” nesfințite ale lui Floran (Emil Cioran) - sunt, crede C., mai vinovate decât ravagiile sistemului ideologic al colectivismului economic instaurat cu de-a sila de tancurile rusești. Țiganiada întoarsă pe dos, dar mult mai largă-n înțelesuri, Povestea foamei constituie capodopera lui C., imagine tragicomică a lumii contemporane, a lumii care a atentat la lumen și și-a distrus astfel propria condiție. Publicat în 1981, poemul Anul 1940 (replică la Anul 1840 al lui Grigore Alexandrescu) reface, într-o viziune lirică
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
frecvente euritmii. Perpessicius sublinia că romanul Craii de Curtea-Veche este „o carte încărcată de poezie, o operă a unui artist împătimit de mirajele expresiei artistice. Grație lor, acestor podoabe ce biruie veacurile, romanul lui Mateiu I. Caragiale se situează printre capodoperele epicei noastre contemporane”. În desfăcutul suflet al Bucureștiului nocturn, umbra Penei Corcodușa și depărtata lumină a imaterialei Ilinca sunt zone de vibrație joasă și înaltă, polii între care strălucesc culorile celor trei Crai de Curte: Pașadia, «Eu» și Pantazi. Toți
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
jubilație fantasmagorică, strada Mântuleasa și strada Venerei. Tradusă în franceză (Le Rêve, Paris, 1992), cartea a fost nominalizată la Premiul Médicis, pentru cea mai bună carte străină a anului. Aproape simultan cu țesăturile fabuloase ale Visului, C. realiza o altă capodoperă - de parodiere sacralizantă -, Levantul (1990), unde, sub un pretext epic schematic, de epopee balcanică, se pune, practic, „piatra tombală” pe marea tradiție a poeziei române. Culme a intertextualismului postmodern, Levantul e o centrifugă (sau un athanor) unde Bolintineanu, Alecsandri și
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
și li se comentează opera (din care și traduce fragmente), relevă un cunoscător avizat al acestei literaturi. Impresii, dominate de un extaz lucid, despre sculpturi celebre din muzeele italiene sunt caligrafiate în Pietre la cari mă-nchinai (1937). Însemnări despre capodoperele unor maeștri (sculptori, pictori), ca și pe marginea unor scrieri ce îi stârnesc interesul, se împletesc în jurnalul din 1929-1936, tipărit postum, Zilele și umbra mea (1976), care cuprinde mărturii asupra propriei formări ca om de cultură și ca scriitor
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
Culegerea de „eseuri duminicale” Cicatricea lui Ulysse (1982), dar și Duminica valorilor (1989) ori Mărul de aur. Valori românești în perspectivă europeană (1998) îl înfățișează pe C. în postura unui Ulise intelectual, care investighează cu perspicacitate, dintr-o perspectivă comparatistă, capodoperele literaturii universale și pe cele ale literaturii clasice române. Exegetul demonstrează că valorile de vârf ale culturii române se datorează deschiderii spre cultura europeană și operează atât cu uneltele de lucru ale istoricului literar, cât și cu ale criticului și
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
este primul petrarchizant român”. În același timp, C. are darul de a caracteriza sugestiv, într-o formulă memorabilă, care îl pune în lumină iarăși pe criticul-scriitor. Ion, romanul lui Rebreanu, e un poem epic, „solemn ca un fluviu american, o capodoperă de măreție liniștită”. Din Răscoala, „câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde și urletul mării”. Criticul deschide uneori paranteze teoretice, disociind între nuvelă și roman în capitolul despre Creangă sau definind romanul istoric în capitolul dedicat lui Sadoveanu. Spre a
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
a mai colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Familia”, „Tomis”, Convorbiri literare”, „Cronica”, „Flacăra”, „Scrisul românesc”, „Lamura”, la care este și director din 2002. A îngrijit ediții din Fănuș Neagu, Al. Macedonski, Titu Maiorescu ș.a. A editat, în calitate de coordonator științific, compendiul Capodopere ale literaturii române (1997). Zaharia Stancu sau Interogația nesfârșită (1977) este în intenția lui G. un eseu monografic focalizat pe o reconstrucție a „biografiei interioare a operei”, a cărui miză ar fi nu atât exhaustivitatea, cât identificarea unor „semnificații majore
GHIDIRMIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
comedii le-a transpus scenic - în elaborări rămase clasice -, cu pietate și cu scrupulul nuanței infinitezimale. Împreună cu Victor Iliu, realizează, în 1953, o versiune cinematografică a piesei O scrisoare pierdută, cu o distribuție de calibru. Ca regizor, A. - care montează capodopera caragialiană și în Finlanda, Polonia, Belgia - s-a bucurat de o durabilă autoritate (reliefată și de triumfurile repurtate în turneele efectuate la Paris, Veneția, în fosta URSS, la Belgrad, Budapesta, Viena). Dar comentariile sale așa-zicând teoretice (din „caietele de
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
și participat efectiv la selectarea lucrărilor intrate în sumar. Cele două volume cuprind câteva opere reprezentative ale literaturii române din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Dintre acestea se detașează Luceafărul, tipărit în volumul din 1883 - prima apariție a capodoperei lui M. Eminescu. Faptul avea să confere mai târziu prestigiu atât publicației, cât și Societății „România jună”, al cărei membru poetul fusese cu un deceniu mai înainte. În cel de al doilea volum, lui Eminescu i se tipăresc poeziile De ce
ALMANAHUL SOCIETAŢII ACADEMICE SOCIAL-LITERARE „ROMANIA JUNA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285295_a_286624]
-
de ce mână va fi măcelărită / Și dacă are unul sau mulți apăsători?” Când se întoarce spre trecut, poetul se oprește asupra paginilor de istorie înnobilate de sângele eroilor căzuți pentru libertate. Virtuțile strămoșești acuză, prin contrast, prezentul degradat moralicește, meschin. Capodopera genului este Umbra lui Mircea. La Cozia, sinteză originală între lirismul de atmosferă și cerebralitatea monologului interior. A. nu cultivă notația în sine, ci valorile ei de atmosferă. Ambianța crepusculară, propice visării și reflecției, alunecarea în fantastic, ritmica timpului sunt
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
ale lui A., expresie deplină a unei ironii superioare, desfășurată cu vervă. Poetul oferă drept „model” imaginea vieții mondene a timpului, însoțind-o însă de notația acută a ridicolului și a falsității ei de esență. Geneza fabulelor (între ele câteva capodopere ale genului: Boul și vițelul, Câinele și cățelul, Toporul și pădurea, Oglindele, Vulpea liberală) trebuie raportată, de asemenea, la racilele vieții sociale și, mai ales, politice ale vremii, devenite ținte de atac pentru un observator, realist și critic, al contemporaneității
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]