6,287 matches
-
ele azi-dimineață. Pe la ora cinci, fata din casă a venit să aprindă focul; după o jumătate de oră săream din pat aproape asfixiat și mă refugiam În camera mea de lucru, făcînd triste reflecții asupra șuncii expuse la fum. Acest chin le face mai fragede, mai bune de mîncat, atît este de adevărat că suferința purifică și te face mai bun. Poate din această pricină criminalii erau supuși altă dată la afumare, ba chiar și nevinovații, cărora voiau să le smulgă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Catlabuga...”. Pardoșii, vultanii, zimbrii formează cu pieptul lor „un zid, hotar de țară”, sîngele lor Înroșește Nistrul, Prutul și Dunărea... După această retorică a forței, urmează În abilul discurs o retorică a suferinței: „țara e-n nevoie”, românii mor „sub chinuri”, „fetele mor sub silă”, „pruncii mor În sînuri”, În zare ard sate, „feare dară nume ucid copii În fașe...”. Cine face aceste fărădelegi? Urmează răspunsul și, legat de el, o retorică a identificării: un portret al dușmanului, domn creștin, vecin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
serait pas conçu, ni l’être.” Denis de Rougemont 1. Nașterea conștiinței lirice este determinată la cei mai mulți dintre poeții de la Începutul secolului al XIX-lea de apariția conștiinței erotice. Hotărîrea de a scrie versuri este luată sub presiunea unui mare chin interior. Oameni care, altfel, și-ar fi văzut de treabă se apucă să compună poeme sub puterea unei pasiuni ce nu mai poate fi tăinuită. Versurile au o adresă precisă și un scop ce nu este ascuns: vor să cucerească
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i fi prielnice. Se plînge mereu de focul ce Îl arde, dar nu scrie decît cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i fi prielnice. Se plînge mereu de focul ce Îl arde, dar nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci. Liniștea, dacă există, paralizează talentul stihuitorului. Sporul la scris Îi vine cînd se deschide În fața lui priveliștea durerii. Și dacă este o mulțumire, o Împăcare a spiritului, acestea nu pot fi decît În scrierea care eliberează și afundă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
că o așa Înălțare Dintr-o norocire mică În norocirea cea mare Suie pe om lîngă Îngeri și lîngă dumnezeire Și-l face trăind să guste a raiului fericire...”. Însă pînă a ajunge la „stepîna acea mare”, cît efort, ce chin, cîtă durere, ce lungă răbdare!... Conachi este un martir fericit, muncile lui l-au dus la izbîndă: nenorocita Zulnie este, În fine, a lui, dar, Încă o dată, pînă să ajungă aici: „CÎte munci, cîte năcazuri și cît plîns cu suspinare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la 1820 s-au instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui Conachi și a celorlalți poeți erotici se nutrește din contestarea iubirii (suferință, chin, moarte), Însă, „orice pasiune (citim În Denis de Rougemont) se hrănește din negație”. Asta s-ar traduce astfel: orice pasiune veritabilă Întîmpină un obstacol (un rege Marc), iar obstacolul (negația) incită și mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici din epocă stau sub semnul cupei și, prin nomadismul lor sentimental, intră și În sfera de influență a treflei. Trăiesc cu plăcere În chinuri și văd În moarte o izbăvire. Conachi, Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu au și o viziune intuitivă, Întrucît văd În dragoste și o amiciție spirituală, agape. „Prieteșugul” este, pentru ei, o chezășie a amorului. Heliade are, dintre toți, sentimentul iubirii ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
universului” (Poezia „realelor”). Criticul nu dovedește Însă cum. Punctul de vedere universal, dacă există, este al bărbatului care, după cum fericit zice același G. Călinescu, suferă de „suficiență virilă”. Discursul erotic vorbește În exclusivitate despre suferințele bărbatului. Rareori este sugerat și chinul femeii Îndrăgostite. Conachi, Într-un loc (Amoriul prin prieteșug), prezintă pe Zulnia desculță și despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer cată, Vra să strige, dar și glasul i se taie deodată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este că o femeie suferă, cînd suferă, mai mult: „căci la femei totdeauna durerea este mai vie”. Să nu ne scape Însă din vedere că suferința femeii are mai ales calitatea de a flata orgoliul bărbatului Îndrăgostit. Deznădejdea Zulniei mărește chinul, dar și mîndria răbdătorului Ikanok. Imaginea ultimă nu mai lasă nici un dubiu: bărbatul Înduioșat de durerea pe care a provocat-o ține „În brață” pe zăluda Zulnia și petrece... A descoperi o concepție asupra feminității În aceste versuri de cele mai multe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care am citat pînă acum cîteva paragrafe. Nu trece, de pildă, neobservat faptul că bărbatul se plînge tot timpul și că virtutea lui cea mai aleasă e să rabde În chinuri. Nu cunoaște decît foarte rar exuberanța, bucuria simțurilor. O singură formă de exuberanță Îi este accesibilă: aceea a durerii. Pentru ca toate acestea să fie posibile, trebuie ca femeia să fie puțin Îndărătnică și crudă, dar cu Înțelepciune (duh) și grație
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
puterea cea mai mare de seducție: „Ce putere, Doamne sfinte, ai sădit În ochii verzi, Ah, la dînși cînd cat, mă farmăc și de plăcere mă perzi. N-au mijloc de măsurare, ci de gene-mpovărați Și la milă la chinuri sînt porniți și Înfocați. Dar, vai mia, vro nădejde pute-mă-va bucura, C-oi dobîndi fericirea de-a-i slăvi ș-a-i săruta?” Interogația de la sfîrșitul poemului este, se Înțelege, pur tactică. Rațiunea poetului erotic este să nu triumfe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care provoacă pasiunea erotică este „nostimă” la mers, are „cătare” bună, glas „mieros”, este delicată, are adică, un ce, determinabil. Pann dă realului ce este al realului. Idealitatea Îndelungată Îl obosește. 6. Chin, foc, mîhnaciune mare, năcaz mare, durere otrăvită, lacrimi curgînd pîrău și Încă o dată, de zece, de o sută de ori foc hrănit cu plîns, suspin, vaet... iată termenii ce se repetă În poezia lui Conachi. Ei definesc iubirea ca pasiune
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordinul evidenței. Insă cine trăiește mult timp În impostură are toate șansele să fie luat drept ceea ce vrea să fie. În cazul lui Conachi: un om atins de o maladie incurabilă, un suflet chinuit care, culmea!, se simte bine În chinul lui. O posibilitate de lectură este de a lua În serios această complicată prefăcătorie și de a vedea, din interior, mecanismul ei liric. Altfel zis: figurile crosului bolnav. O primă observație pe care o putem face este că suferința a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un „aht”, de un chin cotropitor, incit imaginea finală este aceea a unei existențe copleșite de o mare pasiune. O pasiune devastatoare care atinge toate compartimentele și funcțiile ființei: fiziologice, psihice, spirituale. Să vedem Întîi dezastrul global. O senzație, Întîi, de cădere, de „clătire” a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-n pămînt.” 8. Robia aduce numaidecît În minte ideea de tortură. Vasalul sentimental are multe Îndatoriri și puține drepturi. Conachi, modest pînă la umilință, reclama săniilor dreptul de a se boci. A se tîngui este libertatea lui. În rest numai chinuri. Poemele sugerează existența unui teribil mecanism de tortură, comparabil cu acela ce poate fi văzut În frescele despre judecata de apoi din pridvorul bisericilor ortodoxe. Diavoli care pîrjolesc sufletele și veghează cazanele de smoală sînt, aici, diavolii simțirii. Focul este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Din scrum se naște o inimă nouă gata s-o ia de la Început, să Întrețină, ca vastelele, focul sacru. SÎnt și alte forme de tortură erotică În afara arderii, pîrjolirii eterne. Poeții noștri au o fantezie inepuizabilă la acest capitol. Unele chinuri sînt abstracte, Începînd cu chinul Însuși, invocat În toate Împrejurările. O formă de manifestare a lui este suspinul. Există o Întreagă mitologie a suspinului la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inimă nouă gata s-o ia de la Început, să Întrețină, ca vastelele, focul sacru. SÎnt și alte forme de tortură erotică În afara arderii, pîrjolirii eterne. Poeții noștri au o fantezie inepuizabilă la acest capitol. Unele chinuri sînt abstracte, Începînd cu chinul Însuși, invocat În toate Împrejurările. O formă de manifestare a lui este suspinul. Există o Întreagă mitologie a suspinului la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
provizorie, o ieșire, pe termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe de extaz, În prezenți sau absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul, ieșirea din „simțire”, tremurul, simularea morții), Între ele leșinul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul, ieșirea din „simțire”, tremurul, simularea morții), Între ele leșinul: „CÎt mi-i de urît sînt fără tine, Toate pre pămînt moarte-s pentru mine..,,. Orișiunde-oi fi, dacă nu ești față, Parcă-s pe-un pustiu, afară din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nemișcare, Sufletul În nesuflare, Spun că pentru despărțire Moare omul cu simțire.” N. Dimanchi, amicul lui Conachi, vede și el „semne Încumplite” În te miri ce. Trecerea unui fluture Îi vestește moartea. Pierzîndu-și amorul, nu-și află fericirea decît În chinurile morții: „Și o am o fericire A muri În chinuire.” Un autor care semnează C.G., inclus În Spitalul Amorului, devine afazic, paralizează la vederea femeii iubite: „CÎnd sînt lîngă tine eu Încremenesc Gura mi-e-ncleștată, nu poci să-ți vorbesc Să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu poci să-ți vorbesc Să-ți descriu simțirea-mi, ce mult te iubesc, Și pentru tine greu mă chinuiesc... Petrec În durere, viața-mi amărăsc Care fără tine mi-o nefericesc. Nu-s stăpîn pe mine, este-nvederat, Sfîșiat de chinuri, mă simț desperat”*. Un altul Înnebunește și fuge În pustie: „Aoleu! Vai! Ce-o să fie! Parcă-mi vine nebunie Să dau fuga prin cîmpie Și să mă duc prin pustie...” Unui june cuprins de dor mintea Îi fuge nu se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de dor mintea Îi fuge nu se știe unde și arde În foc viu. Altcineva preconizează sinuciderea: „Ore fatale ce mă opriți De-a bea paharul ce-atît doresc?” Anton Pann prezintă În CÎntece de lume un repertoriu mai colorat de chinuri și jertfe: afazia, smintirea („vorba, mintea ce-am avut, / Cu totul o am pierdut”), uimirea (adică rătăcirea cugetului), insomnia, coșmarul, o prăpădire, pe scurt, generală: „trăiesc moarte vie”. Se va vedea cît de schimbătoare este, totuși, umoarea poetului. Cel care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
temperaturii corpului: „CÎnd ochiul meu o vede arzînd de frăgezime, Din creștet pînă-n talpe mă prinde un fior Ce m-arde și mă-ngheajă, m-apasă cu cruzime, Și gura-mi se Închide și capu-mi pare mor.” 9. SÎnt și chinuri mai subtile În această semiologie a amorului. De pildă solitudinea. Conachi o trece În rîndul tiranilor care Îl asupresc grozav. Sentimentul mai general este că iubirea introduce bărbatul Într-o Închisoare teribilă: „Singurătatea, tu ești Tiranul carele arzi Inimile omenești
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]