7,296 matches
-
siguranță. Să fi fost numai o închipuire că Ruby devenise în ultima vreme mai gălăgioasă și mai brutală, că trântea și bufnea cu mai multă forță? Alex nu vorbise nimănui despre aceste temeri iraționale și lipsite de substanță, care o chinuiau și care nu erau poate nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât umbrele proiectate de propria ei moarte. Rezemată de consola căminului, cu fruntea înclinată, reflectată în oglinda mare, cu ramă de aur boltită, atingea cu duioșie micul alai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în siguranță, prietenos, viu colorat, și unde îi era permis să cutreiere în voie, nevătămată de nimeni. Brusca transformare care survenise părea un semn rău. Cuprinsă de panică, fugi afară, cu ochii plini de lacrimi, izbindu-se de oameni. O chinuiau două dorințe absolut contrare. Pe de o parte ar fi vrut să fugă, să evadeze direct în acea „viață nouă“, făgăduită de cartea de rugăciuni. Ideea unei evadări totale era însoțită de viziunea unei fericiri amețitoare: să poată fi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bună seamă, păpușile trebuie să fie moarte. Luă una dintre cele moarte și o vârî în buzunar. Mama lui apăru și-i ceru s-o vadă. Când o scoase din buzunar, observă cu groază că era încă vie și se chinuia îngrozitor. Dimineața se sculase devreme și ieșise să facă o plimbare. Aruncase o privire în biserica metodistă, mare, luminoasă, curată, unde fusese dus în copilărie, ca să se roage. Nu mai fusese acolo de multă vreme și încercase un șoc bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
De tine-n viață să fiu însoțit. Dar dacă pleci, N-am să mor de durere, N-am să gust lacrimi și fiere N-am să fiu crud, să nu te îndoiești, Cumva dacă te hotărăști, N-am să te chinuiesc. Îmi voi ascunde inima-n batistă, Nu vreau să fie-o despărțire tristă. Nu vreau să te opresc. Eu îți doresc doar fericirea. Și-am să rămân cu amintirea, Drum bun, fii binecuvântată Și nu fi tristă, scumpă fată, Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
până la cel mai mișcător amănunt, situația pe care o descrisese: el, eroul, îndrăgostit, dar înfrânându-și apriga dorință posesivă; fata, sfioasă, blândă, reținută (o virgină?), incapabilă să ia o hotărâre. El îi respectă nehotărârea, ba chiar îndrăgește indecizia care-l chinuiește, nesiguranța cețoasă, obscură, neputincioasă, ilogică, și lipsa de contur definit, pe care Tom le asocia cu fata de care se va îndrăgosti odată și odată. (Chiar în acea seară el și cu Emma ajunseseră la concluzia că nici unul din ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
său într-o substanță pură, transcendentă, acum oare urma să se bage pur și simplu în pat, la culcare? Uitându-se la patul lui, se simți dintr-odată foarte obosit, de parcă avusese mult de mers pe jos, muncise mult, se chinuise o groază de vreme, și știa că dacă se bagă în pat o să adoarmă într-o secundă. Își spuse: „O să mă duc la Emma, să-i povestesc“. Când Tom ajunse la ușa dormitorului său, simți cum energia aceea ia forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ardea. Acum se învârtea prin salon, atingând lucrurile, mutând figurinele de bronz care zăcuseră în același loc, pe consola căminului, încă din copilăria lui. Stânjeneala lui Alex, pricinuită de venirea lui George, se îmbina cu amintirea unui vis care o chinuise noaptea trecută. Visase că se afla la Belmont și casa devenise imensă cât un palat dar întunecoasă și crepusculară, de parcă fusese cotropită de o ceată gălbuie. Alex colinda prin casă, uneori însoțită de o femeie care părea să o cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prea târziu“ se tot muta în această direcție, nu stătea oare în puterea lui, dacă privea prezentul din perspectiva viitorului, să considere că, la urma urmei, acum nu era încă prea târziu? Ideea acestei libertăți era poate aceea care-l chinuia cel mai mult pe filozof. Ar mai fi putut încă „face ceva“ pentru Hattie. Oare așa să fi fost? Dar ce mai putea face după toți acești ani? Ce mișcare putea întreprinde, care să n-o inducă în eroare, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ramurile fragile și călcându-le în picioare. După primele momente de șoc, lui Gabriel îi trecu spaima și se lasă cotropită de milă și teamă pentru bietul nenorocii; milă față de vulnerabilitatea patetică a trupului său bătrân, palid, mânjit, flasc. Se chinuia acum să sară peste gardul din fundul grădinii, apucându-se cu mâinile de vârfurile șipcilor (pline de așchii, după cum știa Gabriel) și încercând să-și rezeme picioarele încălțate în pantofii scâlciați pe barele transversale, de pe care aluneca întruna. Și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acoperi fața cu mâinile. Doctorul i se adresă ca unui copil: — Stai cuminte aici, cu Tom lângă tine. Am să-ți aduc îndată un calmant. Apoi îi spuse lui Tom: S-a stins liniștit acum o oră. Nu s-a chinuit. Și ne-a recunoscut pe toți. A fost într-adevăr un sfânt. În ochii doctorului se iviseră lacrimi. Ieși în tăcere din cameră. Tom se așeză pe canapea lângă Anthea. Acum știa că William Eastcote murise. O legăna pe Anthea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
convinsă că asta urmărea. Tom își aminti de toate necazurile lui, de teribila scenă cu John Robert, de coșmarul zilelor în care stătuse ascuns în Travancore Avenue, de faptul că o pierduse pe Hattie, de îndoielile astea nebunești, care-i chinuiau mintea! Doamne, ce era în mintea lui? Faptul că o pierduse pe Hattie? Cum poți pierde ceva ce n-ai avut? El o respinsese. Uitase de acest lucru. Dar și ochii ei mândri îl respinseseră pe el. Își spuse: „Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu... — Nu mă părăsi Hattie. Rămâi toată ziua de azi cu mine, haide să stăm liniștiți împreună. Îmi pare rău că m-am purtat așa monstruos. Dar îmi pare bine că te iubesc și că ți-am spus-o. Mă chinuie îngrozitor, dar sunt fericit. Nu te duce la Papuc, nu mă lăsa iar singur, nu mă lăsa să înnebunesc chiar acum, imediat. Te rog, dăruiește-mi măcar ziua de azi. Ăsta a fost motivul, întrebă Hattie, pentru care ai vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să meargă înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și se întâmplaseră atâtea, care acum îi apăreau ca un vis rău. Și totuși nu fusese vis, ci o realitate copleșitoare, teribilă, realitatea în permanentă schimbare a ființei sale nefericite, chinuite de dor și remușcare. Plecaseră, pierise perechea aceea demonică, și el nu avea să-i mai revadă vreodată pe nini unul din ei. Dar cum se putea reîntoarce la viața lui obișnuită, la studii, la ceea ce îi apărea acum drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar preotul era mai puternic. — Stai aici! Așa. Relaxează-te. Lasă mutra asta nenorocită. Doar n-ai de gând să plângi? Nu cred că ai săvârșit vreodată un lucru îngrozitor sau că vei săvârși vreunul. Singura persoană pe care o chinuiești ești tu. Mintea ta clocotește de furie și de remușcare și amărăciune și suferință neagră. Alungă toate astea din tine. Lasă miracolul iertării și păcii să se înstăpânească pe sufletul tău. Iartă-ți ție și iartă-le și celor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fi fost atât de ușor... — Te rog, Hattie. Se spune că ești teribil de inteligent, de ce nu te-ai gândit cum să faci? M-am gândit prea mult. — De ce n-ai tăcut, aș fi putut să mă obișnuiesc. Nu mă chinui cu asta. Acum sunt mare, aș fi putut înțelege ce dorești fără să transformi totul într-o tragedie. — Nu mă chinui! — Dumneata mă chinuiești pe mine. Mi-ai făcut țăndări viața, mi-ai tulburat mintea și inima și acum vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să faci? M-am gândit prea mult. — De ce n-ai tăcut, aș fi putut să mă obișnuiesc. Nu mă chinui cu asta. Acum sunt mare, aș fi putut înțelege ce dorești fără să transformi totul într-o tragedie. — Nu mă chinui! — Dumneata mă chinuiești pe mine. Mi-ai făcut țăndări viața, mi-ai tulburat mintea și inima și acum vii să-mi spui că e mai bine să sfârșim totul și să ne despărțim iar. — Așa e mai bine. — Dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am gândit prea mult. — De ce n-ai tăcut, aș fi putut să mă obișnuiesc. Nu mă chinui cu asta. Acum sunt mare, aș fi putut înțelege ce dorești fără să transformi totul într-o tragedie. — Nu mă chinui! — Dumneata mă chinuiești pe mine. Mi-ai făcut țăndări viața, mi-ai tulburat mintea și inima și acum vii să-mi spui că e mai bine să sfârșim totul și să ne despărțim iar. — Așa e mai bine. — Dar eu te iubesc... — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fiecare lucru, hai să vedem pur și simplu ce înseamnă. Bine, a fost o conversație idioată, nebunească, dumneata ai făcut-o să fie astfel. De ce n-am merge acum la gară, la aeroport, să plecăm în America? — Hattie, nu mă chinui. — Haide să plecăm împreună. — Hattie, oprește-te și ascultă-mă. Vreau să pleci imediat din casa asta și să te duci înapoi la Papuc. Poți s-o chemi pe Pearl înapoi, dacă dorești. Nu-mi mai pasă, atâta timp cât nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
necăjească, mă îmbrac cât se poate de repede, îmi iau rucsacul și cobor la bucătărie pentru un mic dejun servit în pripă. Ies în stradă și privesc muntele. Mă captivează, mă atrage instantaneu și uit de toate ispitele ce mă chinuiseră încă de la trezire. Incep un urcuș care durează câteva ore și în care sufletul s-a desfătat în răcoarea dimineții și mai ales în frumusețea peisajelor. Mi-au revenit în minte urcările pe munte când eram elev și student, împreună cu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
patrulei!... Sergentul Cicoare, cu un cercetaș în dreapta lui, mergeau liniștiți spre necunoscut, cu mâna pe trăgaci. „Oare Toader și Trestie sunt pe urmele lor? Vor acționa la timp? - se întreba sergentul, în timp ce zgomotul pașilor patrulei se apropia din ce în ce mai mult. Îl chinuia întrebarea: „Oare ceilalți sunt unde trebuie?” Și singur s-a consolat: „Altfel nu se poate!” Cele două umbre călcau la doi pași în urma patrulei, așteptând să audă somația. Stai! Cine-i! - a răsunat glasul unui soldat din patrulă. În același
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
perceptibil și un chip îl privea trist și resemnat... Aceasta era imaginea care fără voia lui îi stăruia în minte. Și-a trecut palma peste frunte, lăsând-o să alunece peste ochi. Așa a reușit să alunge vedenia care îl chinuia. Privind apoi pe geam, se gândea la drumul ce îl așteaptă din gară până acasă. „Am puțin noroc că ziua s-o mărit și poate ajung acasă pe lumină. Da’ cu piciorul ista...Cine știe? Anapoda treabă. După ce am scris
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
s-a așezat pe o cioată din livadă, să se hodinească... Până la urmă, a și ațipit... Când s-a trezit, toată ființa lui suferea cumplit: bășicile sângerânde din palme îl usturau, piciorul rănit îl durea peste măsură, iar foamea îl chinuia fără milă. Cu chiu cu vai, a început să înainteze pe drumul glodos. Încă nu știa prea bine cum să folosească bastonul și cârja improvizată. Soarele și-a arătat fața, când era deja la două suliți pe cer. Pe creasta
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
într-o bună zi că îl cam lăsau puterile și că mișcările lui nu mai erau nici viguroase și nici precise. îmbătrânise și el, meșterul cel mare. Păcatul nu a fost iertat Într-una din nopți, după ce diavolul l-a chinuit mai mult ca în alte rânduri, Biscornet nu s-a mai ridicat din pat. înainte de a se pierde în neant, adică în ceasul morții, cum se mai spune în popor, Biscornet l-a văzut, în dreapta sa, pe îngerul lui
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
se aflau mulți ucenici de ai Lui, și o mare mulțime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, și de pe lîngă marea Tirului și a Sidonului, ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. 18. Cei chinuiți de duhuri necurate, erau vindecați. 19. Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere, care-i vindeca pe toți. 20. Atunci Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Săi, și a zis: "Ferice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
morminte. 28. Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuțit, a căzut jos înaintea Lui și a zis cu glas tare: "Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Cel Prea Înalt? Te rog nu mă chinui." 29. Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătușe la mîini și cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, și era gonit de dracul prin pustii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]