7,719 matches
-
acest timp, Stalin*, care a triumfat împotriva adversarilor săi, lansează în 1928 primul plan cincinal*, după care începe colectivizarea*. în această situație de atacuri violente ale puterii contra clasei muncitoare și a țărănimii din URSS, el agită spectrul unei imaginare coaliții internaționale antisovietice, decretează sfârșitul „stabilizării” capitaliste și precipită IC în politica „clasă contra clasă”, caracterizată prin iminența revoluției, printr-o solidaritate întărită cu URSS și printr-un riguros atac contra social-democrației. șansele Frontului unic se reduc astfel la formula unificării
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Stalin, în noiembrie 1944. Structurile unitare ale Frontului Național - sau ale Frontului pentru Independență din Belgia - ieșite din Rezistență, sunt menținute în cadrul organizațiilor de masă, în timp ce, în Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Finlanda, Italia și Norvegia comuniștii intră în guvernele de coaliție. Numai că ei nu reușesc să impună „unitatea organică” cu socialiștii și, în 1947, odată cu Războiul Rece*, era Fronturilor Antifasciste ia sfârșit. Din 1947 până în 1953, comuniștii nu numai că rup orice alianță cu formațiunile de dreapta din Rezistență - gaulliști
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1934, o grevă generală insurecțiarală, declarată și susținută de PSOE, de anarhiști și de PCE; aceasta duce la instaurarea în Asturii a unei puteri revoluționare rapid reprimate. Succesul Frontului Popular și pronunciamiento militar La alegerile legislative din 16 februarie 1936, coaliția republicani/socialiști triumfă sub egida politicii de Front Popular*, inaugurată în 1935 de către Internaționala Comunistă* (IC); evenimentul favorizează o creștere rapidă a PCE, devenit vector al vigurosului mit al URSS* și susținător al unei republici democratice învăluite într-un climat
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în jurul căreia trebuie să se constituie un „front de luptă”. Atacate de Jdanov și de comuniștii iugoslavi, PCF și PCI servesc drept țapi ispășitori, acuzate de a se fi comportat ca niște „partide de guvernământ” după ce au fost izgonite din coalițiile respective. în mod indirect, sunt vizați și polonezii, cehii și bulgarii, care evocaseră eventualitatea căilor naționale și a specificității socialismului. Kominformul își instalează sediul la Belgrad, dar posturile efectiv importante sunt în mâinile sovieticilor. El este dotat cu un organ
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
septembrie 1944, URSS declară război acestei țări, cu care continuă totuși să întrețină relații diplomatice. în paralel cu înaintarea trupelor sovietice, izbucnește și un fel de insurecție care legitimează accesul la putere a Frontului Patriei și formarea unui guvern de coaliție în care comuniștii care sunt minoritari, dar controlează posturile esențiale (Interior, Justiție). Ei instaureză teroarea*, cu o teribilă epurare a elitelor instituționalizate, din rândul cărora 30.000 de membri dispar între septembrie și decembrie 1944. Victoria rămâne însă clar exogenă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu o situație nouă, favorabilă lui de Gaulle. Ca atare, trebuie să facem o cotitură. PC nu-i încă destul de puternic pentru a lovi decisiv guvernul”. El îl sfătuiește așadar pe Thorez să „ascundă armele” și să închege o mare coaliție destinată în mod prioritar să-l bată pe generalul de Gaulle ... pe care-l va primi cincisprezece zile mai târziu la Kremlin pentru încheierea pactului franco-sovietic. Așadar, odată întors în Franța, Thorez devine propovăduitorul legalismului republican, iar PCF renunță la
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al Partidului Stângii Europene*. PDS pierde un mare număr de aderenți ai ex-PCI și nu obține decât 16% din sufragii în 1992. Dar se impune rapid ca un partid reformist de stânga, este chemat să participe la o guvernare de coaliție încă din 1996, iar de atunci constituie unul dintre stâlpii stângii democratice. PARTIDUL STÂNGII EUROPENE O dată trecute stupoarea și traumatismul care le-au lovit după prăbușirea regimurilor comuniste în Europa Centrală și Orientală și în URSS, partidele comuniste estși vest-europene
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
2004 - și în Belarus unde, atât pe plan constituțional, cât și al practicii politice, regimurile sunt semi-autoritare (Rusia, Ucraina) și autoritar (Belarus). Sistemul partidelor se află într-o situație de relativă instabilitate, favorizată de scrutinul proporțional care face ca modelul coalițiilor multipartite să domine, iar electorii au tendința ca la fiecare alegere să schimbe echipa conducătoare. Cazurile de majorități parlamentare fundamentate pe poziția dominantă a unui singur partid sunt rare (Belarus, Rusia). Rolul foștilor comuniști diferă de la țară la țară. în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și dezarmării, antiimperialismului și susținerii țărilor pe cale de dezvoltare, opoziției (critice) a Uniunii Europene neoliberale, apărării serviciului public și a achizițiilor statului social. Criticați pentru propria lor „gestiune a capitalismului”, socialiștii sunt totuși considerați ca niște parteneri firești în cadrul unor coaliții guvernamentale. Varianta comunistă reformistă reunește PCF*, Linkspartei-PDS german, Partidul Muncii elvețian, Partito dei Comunisti Italiani, Movimento dei Comunisti Unitari și o aripă a Rifondazione comunista, Rifondazione comunista din San Marino, PC din Luxemburg, Dei Link Luxemburg, Vänsterpartiet Kommunisterna din Suedia
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
forțe ostile conducerii lui Antonin Novotnỳ, care reprezenta continuitatea cu perioada stalinistă: partizanii reformei economice - „socialismul de piață”, potrivit lui Ota Sik -; aripa „liberală”, susținută de intelectuali, aflată în căutarea unei destalinizări tardive; și comuniștii slovaci, care contestau centralismul praghez. Această coaliție permite schimbarea la vârful puterii fără anticiparea dinamicii începute de reformele noii conduceri Dubček, dintre care cel puțin două surpă temeliile regimului: abolirea cenzurii și restabilirea libertăților civile provoacă o trezire a societății* în imensă majoritate favorabilă reformelor și lui
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
național de eliberare în Grecia etc. -, dar natura le este identică: aceste mișcări, al căror obiectiv afișat este patriotic, sunt controlate de-aproape de PC respective. Extinzând și mai mult politica de alianță a frontului popular*, comuniștii iau parte la ample coaliții cu vocația conducerii țării în momentul Eliberării*. Dar, pe acest plan, reușita rămâne inegală. în anumite țări, PC nu izbutesc să-și instaureze hegemonia și rămân minoritare, ca în Ungaria, în Cehoslovacia sau în Franța - în cadrul Consiliului național al Rezistenței
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
viitorul conducător al RDG: „Trebuie să păstrăm aparențe democratice, dar trebuie să controlăm totul”. Primul obiectiv al comuniștilor este de a neutraliza partidele „burgheze”, adeseori lipindu-le eticheta de „fasciste” și de „colaboraționiste”. Apoi își asigură posturile-cheie în guvernele de coaliție - poliție, armată și propagandă - și își instalează în cadrul lor o ierarhie paralelă. Poliția își infiltrează agenți în toate partidele și îi recrutează pe șefii acestora sau îi spionează. Se instaurează tribunale populare, care obișnuiesc populația cu încălcarea legii. Ierarhii, șefii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mâna lui Lenin - a Georgiei și Transcaucaziei, care accedaseră la independență în 1918. Această cucerire este, pentru Stalin, o școală de politică externă*, când își pune la punct metodele de sovietizare* pe care avea să le aplice ulterior: guverne de coaliție efemere, distrugerea partidelor nebolșevice, manipularea naționalismului și a minorităților, aplicarea simultană a forței brutale și a subversivității, practica mitei teritoriale. A conchis, cu siguranță, că imperialiștii sunt slabi și divizați chiar atunci când interesele lor vitale sunt în joc, dar că
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lor, teroarea comunistă ține într-o măsură infinit mai mare de o logică totalitară, tributară ideologiei leniniste* și naturii regimurilor comuniste. După cum explică veteranul bolșevic Lozovski, care i se opune lui Lenin după 7 noiembrie 1917: „în afară de un guvern de coaliție [cu ceilalți socialiști], nu există decât o singură cale pentru a păstra un guvern strict bolșevic: teroarea politică”. Teroarea este condiția necesară pentru dictatura proletariatului, pentru monopolul puterii comuniștilor și pentru voința lor de a supune întreaga societate. în realitate
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
direcția de dezvoltare a întreprinderii este imprimată de management, chiar dacă acesta trebuie să satisfacă un minim de cerințe ale proprietarilor (cu precădere cele vizând remunerația anuală). I.3. Modelul behaviorist (al comportamentelor) Acest model privește întreprinderea ca o organizație sau coaliție de indivizi având fiecare propriile sale aspirații, motivații, comportamente. Pentru studierea acestora behaviorismul face apel la instrumente din arsenalul psihologiei. Concepția pur economică potrivit căreia managerul se află în permanență în căutarea unei soluții optimale este abandonată. H.A. Simon pune
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
influența, dacă nu prin coalizarea cu cei mai puternici aliați, ca în al doilea război mondial, atunci prin descoperirea celor mai eficiente metode de a ne concentra puterea și influența. Nu va fi suficient să ne mulțumim cu mai slabele coaliții ale entuziaștilor sau să ne supraextindem de-a lungul globului. Indiferent de acțiunile noastre, un oarecare deficit de putere va supraviețui întotdeauna, deoarece, potențial, scopurile care ar putea fi urmărite în mod ideal de orice politică externă vor depăși în
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
va implica probabil în controverse fără de sfârșit, ale căror cauze sunt în esență străine de preocupările noastre. În consecință, nu ar fi înțelept să ne implicăm, prin legături artificiale, în vicisitudinile obișnuite ale politicii sale sau în obișnuitele combinații și coaliții bazate pe prietenie sau dușmănie”. În 1796, politica europeană și politica de putere erau identice. „Capcanele ambițiilor, rivalităților, intereselor, umorilor și capriciilor europene” erau singurele manifestări ale luptei internaționale pentru putere în ochii Americii. Retragerea din politica europeană, proclamată de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cea mai importantă, toți marii imperialiști, de la Alexandru la Napoleon și Hitler, cu excepția Romei, au eșuat. Insuccesul de a cuceri mințile celor pe care i-au supus în alte privințe s-a dovedi a fi sursa destrămării imperiilor lor. Reînnoitele coaliții împotriva lui Napoleon, revoltele polonezilor contra rușilor din secolul al XIX-lea, lupta subterană împotriva lui Hitler și confruntările purtate de Irlanda și India pentru eliberarea de sub dominația britanică sunt exemplele clasice din epoca modernă ale problemei decisive pe care
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
această situație. După câștigarea conflictului din 1870 și înființarea Imperiului German, politica externă germană a fost în principal defensivă. Era preocupată de menținerea pozițiilor câștigate de Germania în Europa și de contracararea pericolului celebrului cauchemar des coalitions, conform căruia o coaliție ostilă, în special între Franța și Rusia, ar putea contesta poziția respectivă. Tripla Alianță dintre Germania, Austria și Italia a fost instrumentul acestei politici defensive. Ea a fost sprijinită și prin Tratatul de Reasigurare, în care Rusia și Germania și-
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ar fi comportat asemănător cu Rusia dacă ultima ar fi fost invadată de Germania sau de Austria sprijinită de Germania. În cazul mobilizării forțelor Triplei Alianțe, Franța și Rusia s-ar fi mobilizat fără întârziere. În primul rând, teama de coaliții ostile a condus la formarea Triplei Alianțe. Apoi, frica de dizolvarea acesteia a determinat Germania să înceteze menținerea relațiilor prietenești cu Rusia. În cele din urmă, teama de intențiile posibile ale Puterilor Centrale a condus la apariția alianței franco-ruse. Teama
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pas a stabilit, fără negocieri, ce fel de etichetă avea să fie respectată în timpul întregii vizite a papei la Paris 3. Celălalt episod s-a desfășurat în 1813, la Dresda, după eșecul din Rusia, când Napoleon era amenințat de o coaliție a întregii Europe, care avea să-l înfrângă decisiv, nu după mult timp, la Leipzig. Într-o întrevedere de nouă ore, Napoleon a încercat să-l împiedice pe cancelarul austriac Metternich să se alăture acestei alianțe. Metternich l-a tratat
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pe un condamnat, în timp de Napoleon s-a comportat ca stăpânul Europei, așa cum fusese timp de un deceniu. După un schimb furtunos de replici, Napoleon a lăsat să-i cadă pălăria, pentru a-și testa superioritatea, așteptând ca reprezentantul coaliției ostile să i-o ridice. Când Metternich s-a prefăcut că nu observă acest lucru, ar fi trebuit să fie evident pentru amândoi că avusese loc o schimbare decisivă în ceea ce privește prestigiul și puterea învingătorului de la Austerlitz și Wagram. Metternich a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
reciproc cu puterea lor militară, realizările tehnologice, potențialul economic și principiile politice pentru a-și slăbi moralul una alteia și a se descuraja de la a se îndrepta irevocabil către război. De asemenea, au încercat să-și impresioneze aliații, pe membrii coalițiilor ostile și națiunile nealiniate. Scopul era să-și mențină loialitatea aliaților, să slăbească unitatea coalițiilor ostile și să câștige sprijinul țărilor nealiniate. Prestigiul a devenit deosebit de important ca instrument politic într-o epocă în care lupta pentru putere este purtată
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
slăbi moralul una alteia și a se descuraja de la a se îndrepta irevocabil către război. De asemenea, au încercat să-și impresioneze aliații, pe membrii coalițiilor ostile și națiunile nealiniate. Scopul era să-și mențină loialitatea aliaților, să slăbească unitatea coalițiilor ostile și să câștige sprijinul țărilor nealiniate. Prestigiul a devenit deosebit de important ca instrument politic într-o epocă în care lupta pentru putere este purtată nu numai cu mijloacele tradiționale ale presiunii politice și forței militare, ci în mare măsură
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
oricărei părți componente a imperiului. Făcând povara superiorității sale cât mai suportabilă, și-a lipsit supușii de ocazia unei revolte împotriva dominației exercitate. În cel mai rău caz, câțiva se puteau răscula, dar nu existau suficiente motive pentru formarea unei coaliții atât de puternice, încât să constituie o provocare pentru Roma. Revoltele izolate au fost înăbușite rapid și eficient de către puterea dominatoare romană, crescând astfel prestigiul forței sale. Contrastul dintre soarta tristă a celor care-au îndrăznit să sfideze Roma și
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]